Bacalaureatul meu a arătat ca un comentariu absurd la română. Doar c-a fost real

Am prins și școală online, și un examen de bacalaureat în pandemie. Bacul e însă anual, așa că, după ce-am trecut prin experiența asta, a fost o ocazie bună să văd cu ce m-am ales.

Sunt unul dintre cei 126 999 de elevi prezenți, în 2021, la examenul de bacalaureat. S-au înscris mai mulți, dar unii nu s-au mai și prezentat. Asta-i viața, uneori renunți. În „generația” mea rata de promovare a fost de 69,8 la sută. O iei cum vrei, cu bine și cu rău. Altfel, ce urmează să citești e experiența mea – unul dintre numerele astea – sub forma unui comentariu ironic, exagerat, haotic, plin de cuvinte pretențioase, gerunzii obositoare și fraze kilometrice.

L-am scris la persoana a treia, de dragul formatului, dar și pentru că e o experiență comună a elevului de rând. Asta e tot ce mi-a mai rămas după bacalaureat.

Publicitate

Între timp, am învățat să pun punct, să evit gerunziile și să mă obișnuiesc cu stresul, dar până acolo am trecut printr-un an plin de suprasolicitare și frustrare. Am fost presată de părinți, de profesori și de mine însămi să învăț mult. Deși eram conștientă de inutilitatea unor informații și că o să uit totul în maximum două săptămâni după examene, am continuat în același ritm.

M-am axat mai mult pe cel la română, atât pentru că era singura materie la care mă pricepeam, cât și pentru că puteam să intru la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine doar cu nota din examenul ăsta. Așa am intrat la buget, am luat bursă de merit tot anul și nu m-a deranjat șasele din examenul de la matematică. Altfel, dacă nu era pandemie, probabil că n-aș fi intrat nicăieri la buget cu media.

Date despre autor și operă (altfel spus, cine a adus bacalaureatul în România)

Constantin Angelescu, medic chirurg, om politic și profesor universitar, și-a manifestat activitatea la începutul secolului XX. Vasta sa îndeletnicire a fost clasificată în trei mari teme: chirurgia (1897), politica (1901) și reformarea învățământului românesc (1925). De ultima temă e legată și formula inedită pe care medicul a introdus-o în perioada interbelică românească: examenul de bacalaureat. 

Scriitorul Mircea Eliade, unul dintre elevii primei generații care a susținut bacalaureatul, remarcă în romanul „Romanul adolescentului miop” puternicul caracter atipic al acestui examen și-i pune la îndoială eficiența: „Scriu toate astea în caiet ca să nu uit toată absurditatea bacalaureatului. Voi dovedi cu atâtea pilde că trec cei norocoşi, cei favorizaţi, cei tâmpi.”

Publicitate

Această reformă educațională a determinat apariția unei opere numită, simplu, „Bac”. În text este creionată, într-o formulă inedită, o lume a bâlciului, fantasmagorică, realistă, plină de migrene și pelerinaje la Arsenie Boca. Protagonistul, aidoma celorlalte personaje, este numit „elev”, alegere pe care autorul a justificat-o, subliniind neimportanța indivizilor propriu-ziși, căci ei nu valorează mai mult decât un număr în plus în statisticile anuale, intitulate: „Cel mai mic număr de elevi înscriși la bac”.

Definiție

Examenul de bacalaureat, supranumit bac sau „examenul maturității”, este un eveniment anual, format din trei probe, la care participă elevi din toată țara. Aceștia, cu o luciditate ieșită din comun, dârji și cu voință puternică, nimicesc toate examenele, ca apoi, încărcați de o sursă impresionantă de stres posttraumatic și angoasă, așteaptă. Așteaptă, dar își acceptă soarta, pentru că nu mai e în mâinile lor. Ordinea socială urmează a fi stabilită de instanța divină (corectorii și oamenii care trebuie să bage notele corecte în sistem). 

Încadrare în curent

Autenticitatea acestei opere se remarcă prin imposibilitatea de a fi încadrată într-un singur curent literar, căci aglomerările inedite de influențe clasiciste, romantice, realiste și naturaliste reflectă caracterul epopeic al acestei opere, izvorât din dorința de a zugrăvi o lume verosimilă, plină de metafore menite să-ți arate că în viață n-ai nevoie decât de vrăjeală și cuvinte pretențioase ca să reușești, dar și de fraze atât de lungi, încât să obosească neprihănitul corector care caută de două minute un punct. 

Semnificația titlului

Titlul este un simbol al perisabilității prin prisma etimologiei sale. La bază, două cuvinte se împletesc armonios în formarea însemnătății monumentale: „bacheler” (din franceza veche) și „baccalauris” (din latină). Împreună, redau sensul de „tânăr care vrea să devină cavaler”. Pe de altă parte, în registrul vechii limbi irlandeze, sensul cuvântului „bachlach” era „servitor”, însă criticii autohtoni resping solemn corespondența bacalaureatului cu acest termen.

Originea franceză a primei componente nu este întâmplătoare, bacalaureatul fiind introdus pentru prima oară în istoria europeană de către Napoleon Bonaparte, în anul 1801. Liderul francez a lăsat lumii întregi examenul maturității și cuvintele: „În politică, prostia nu e un handicap.” 

Tema bacului și motive

Viziunea realistă a autorului, suplimentată de influențe din registrul basmului cult, se oglindește în temă: problematica elevului român, aflat în luptă cu școala românească (simbol al răului prin tradiție), în jurul căreia se conturează societatea dominată de supremația cifrelor din secolul XXI. 

Datorită corespondențelor inedite ale operei cu lumea basmului, sunt prezente și motivele literare specifice, care au rolul de a particulariza tema: prostia, călătoria, forțele răului, schimbul păgubos, probele, vrăjeala și cifra magică cinci

Construcția subiectului

Arhitectura complexă a subiectului e redată de cele două planuri suprapuse care urmăresc șirul narativ al întâmplărilor, de atitudinea critică și polemică a autorului față de problemele autohtone. Opera nu este organizată în capitole, abordarea nonconformistă a autorului fiind justificată chiar de acesta: „Voiam doar să scap.” Se remarcă, totuși, dezvoltarea conflictului pe două coordonate: exterior, între om și bacul-stihie, și mai ales interior, care trasează linia dintre disperare, suprasolicitare și Memo Plus. 

De-a lungul celor minimum 400 de cuvinte, autorul mizează pe adâncimea psihicului uman în zugrăvirea lumii fictive, iar acțiunea devine doar un fundal al angoasei existențiale. Primul plan conturează o societate dominată de pandemie și de stări de alertă, transformată într-o sălbăticiune hăituită. Al doilea surprinde lupta aprigă pe care protagonistul, elevul român, o duce cu vastele creaturi malefice care-i dictează soarta: școala românească, supraveghetorul (o entitate care ia forma cerberului din mitologia greacă, exercitându-și puterea nefastă de anulat lucrări) și cei 12 apostoli ai literaturii române care romantizau violul, adulterul, obsesia maniacală și florile albastre. 

Tema și viziunea asupra lumii ca elev care trece prin examenul de bacalaureat

Subiectul este simplu, acțiunea este lineară, evenimentele se desfășoară cronologic, iar secvențele sunt dispuse prin înlănțuire. Apelând la tehnica proustiană de introspecție și la resursele nenumărate de stres posttraumatic, autorul creează o analiză psihologică monumentală, despre care criticul Paul Georgescu ar spune că urmează legea tragediei. 

Bacalaureatul din 2021 debutează cu câteva luni înainte de perioada oficială, cu un moment cheie din viața naratorului, care plasează acțiunea într-un timp care pare că se comprimă: „era toamna anului 2020”. Atunci se încerca resuscitarea sistemului de învățământ românesc, după un semestru întreg în care pandemia pironise o lume întreagă în fața calculatoarelor și pe profesori în fața unor casete negre de Zoom în spatele cărora nu știau dacă este om sau infinit. Tot atunci, țara era năpădită de un nor negru de confuzie și panică, iar rezultatul bătăliei împotriva virusului nu se arăta în favoarea omenirii.

Tot în expozițiune, sunt descrise metodele inovative ale epocii: sistemul hibrid și dispenserele cu dezinfectant, clasele urmând a fi împărțite în două, din care, prin rotație, o jumătate urma cursurile fizic timp de două săptămâni, iar cealaltă jumătate era prezentă online. Printr-o formulă atipică, naratorul-personaj fixează într-un timp vag, specific basmelor culte, momentul în care distinsa decizie oficială a fost anunțată: „Nu-mi amintesc exact când ne-au anunțat că vom începe hibrid, dar după doișpe ani în sistemul de învățământ sunt aproape sigură că am aflat ceva concret cu vreo două sau trei zile înainte de prima zi de școală.”

Copleșit până la refuz de măreția măsurilor luate de școală pentru siguranța sanitară a elevilor, protagonistul a ajuns să privească îngăduitor până și lipsa hârtiei igienice din toalete: „Măcar avem dezinfectant.” 

O scenă semnificativă pentru conturarea temei și viziunii asupra lumii este cea care aduce în prim-plan un personaj-cheie în zugrăvirea tabloului social: un dispenser cu dezinfectant.

Chibzuit, adept al spălatului pe mâini și plin de solidaritate pentru restul personajelor, eroul a dezvoltat o rutină sanitară incredibilă. După fiecare pauză în care mergea la țigară, umplându-și mâinile de scrum și sufletul cu niște trap jegos, vizita toaletele. Acolo, după bunul plac al celeilalte instanțe divine (administratorul bugetului primit de liceu de la primărie), își bucura palmele cu niște săpun, urmând ca apoi dispenserul plin cu Touch, atârnat de peretele din fața clasei, să finalizeze actul.

Publicitate

Așa se face că, într-o zi, relația de încredere pe care o formase cu dispenserul din fața clasei începea să se disipe. Ajuns în fața acestui laitmotiv cu două fețe, eroul apasă nerăbdător pe dispozitivul cu spirt diluat, dar un iz puternic de clor îl lovește imediat. Optimist din fire și dispunând de o resursă de empatie nemaivăzută, acesta pune totul pe seama situației precare a liceului, considerând că era doar un dezinfectant mai ieftin. 

Convingerile naive se risipesc rapid când, la ora de română, profesoara (cunoscută pentru umorul impasibil prin care-i lua la mișto pe elevi) decide să vorbească serios. Momentul în care protagonistul află că doamnele de serviciu puseseră, din greșeală, clor în dispenser, iar pe jos spălaseră cu dezinfectant, constituie începutul degradării morale a eroului.

Drama acestui flagel anticipează, de fapt, caracteristicile nefaste ale examenului de bacalaureat: usturător, absurd, amuzant, ușor de confundat cu ceva bun.

Treptat, pe măsură ce școala oscila între ore online și ore hibrid, eroul pendula și el între majorate și lacrimi când își dădea seama că mai erau câteva luni până la examene și el tot nu știa titlul fiecărui capitol din „Ion”. Cu toate acestea, un citat al criticului Alexandru Dima îl consola necontenit: „prostia și istețimea nu sunt pentru mentalitatea populară categorii absolut contradictorii, ci extreme ce se ating, putându-se adăposti sub acoperământul aceluiași eu sufletesc.”

Pe parcursul acțiunii, protagonistul suferă un proces de maturizare.

Panica îl străpunge prin luna februarie și, în sfârșit, își găsește motivația să învețe: un test la română din zece comentarii. Chibzuit din fire, cu o impresionantă luciditate, tărie de caracter și un posibil început de boală cardiovasculară, eroul învață neîncetat cinci zile din cinci, fără să doarmă și, în ciuda cifrei magice, eșuează lamentabil. După ce a parcurs acest scurt drum al neliniștilor, și-a privit fața trasă în oglindă, brăzdată de cearcăne și riduri timpurii, cu roșeața care-i trecuse din obraji în ochi și a descoperit în el o aversiune monumentală față de creatura din oglindă. 

Printr-o introspecție lucidă, ajunge la concluzia că „examenul maturității” e just numit în așa fel, căci te îmbătrânește, te urâțește și-ți fură dragul de viață mai devreme de termen.

Publicitate

Urmează o serie de conflicte cu propria persoană, fiindcă, pentru el, obținerea unei note bune îi asigura plecarea de acasă și începutul adevăratului proces de maturizare. Își creează o rutină ceva mai sănătoasă și ajunge să învețe câte douăsprezece ore pe zi. Fiecare comentariu învățat pe de rost, schemă la biologie tocită aidoma și integrală rezolvată pe jumătate corect îi mai albea câte un fir de păr din cap. Îl copleșea vinovăția când lua o pauză mai lungă și mergea până la magazinul de la colț. Apoi simțea că are datoria să compenseze ziua următoare, dar nu o îndeplinea niciodată și vina creștea subit.

Dezumanizarea personajului este surprinsă gradual. De la naivitatea și empatia de care dădea dovadă la început, lupta cu școala românească îl transformase într-o scursură egoistă, lipsită de contact social și serotonină. Își petrecea zilele în casă, alături de sutele de foi pe care-și transcria obsesiv pentru fiecare lecție. În demersul său birocratic, uitase să mai funcționeze ca un individ. După săptămâni întregi a avut prima întâlnire cu o ființă vie, pe care protagonistul a identificat-o drept muscă. Înțelegând implicațiile ființelor vii în demersul uman de zi cu zi, s-a simțit copleșit de posibilitatea unui angajament față de ea, iar plânsul l-a podidit în timp ce se năpustea asupra camerei lui, unde era în siguranță. 

Punctul culminant al operei este trasat temporal de sintagma „duminica dinainte de examen”. În timp ce-și nimicea și ultimii neuroni rămași prin repetarea obsesivă a comentariilor, a primit un mesaj decisiv. Cineva, aflase de la altcineva, care făcea parte din distinsa protipendadă a orașului, subiectele care aveau să pice ziua următoare. Cu buzele albe, crăpate și cu vocea tremurândă eroul repetă pentru ultima oară „Moara cu Noroc”. Află apoi, din aceeași sursă, că, de fapt, era la șto cum s-ar zice. Protagonistul, deși mândru că repetase, simțea că nu ar trebui să pui la îndoială spusele boierimii, nici măcar atunci când îți contestă chiar ea. 

Publicitate

Speranțele deșarte constituiau drama colectivă. Unii așteptau cu sufletul la gură, treji, până la trei dimineața, să pună vreun troll de pe reddit „subiectele”, alții trăgeau din alte părți. Până dimineața, telefonul protagonistului era plin până la refuz de capturi de ecran de pe forumuri și din conversații cu profesori sau directori ai unor licee care-și asigurau favoriții că pică poezie. Mama eroului l-a asigurat și ea, dimineață, că urma să pice poezie, pentru că i se arătase, în vis, comentariul de la „Plumb”.

Ajuns în sfârșit la școală, eroul urmează procedura standard și puțin îmbunătățită de femeile care împărțeau măști la poartă. Intră în clădire, își caută numele printre sutele de elevi și găsește, în final, clasa în care era repartizat. 

Îi inspiră un soi de mândrie absurdă faptul că locul lui era în prima bancă de la mijloc. Știa că nu avea de ce să-i fie frică. Învățase poeziile ca pe „Tatăl Nostru” și n-avea cum să greșească un director, altfel de ce s-ar mai fi implicat în dezvăluirea a ceva neadevărat? Își dă seama că instinctul e, de fapt, cel care nu are cum să greșească vreodată când subiectul al treilea dezvăluie cerința pentru „Moara cu Noroc”.

Într-un acces de creativitate ieșită din comun, înzestrat cu o viteză inimaginabilă, protagonistul scrie primele subiecte pe ciornă, le transcrie, după care timpul îi permite să mai înșire și șase pagini de vrăjeală la „Moara cu Noroc”. Amețit și dilematic, iese din sală ultimul. Se așază pe o bancă alături de colegii care plângeau, iar teama și paranoia îl pătrund încă o dată. 

Dar maturitatea nu-ți dă timp să simți altceva în afară de stres și angoasă. Se grăbește acasă și repetă frenetic toate formulele de la matematică. Își spune că rezolvă din nou toate variantele oficiale, că repetă până dimineața, că e hotărât să-și demonstreze că nu-l face matematica pe el, dar naivul erou adoarme și se trezește în fața faptului împlinit, la examen. Mintea îi devine încețoșată, începe să calculeze, pe foaia de examen, dacă trece cu ce a reușit să rezolve. Îl trezesc supraveghetorii care anulau fiecare lucrare cu mai mult de două tăieturi și mai cere o foaie ca să transcrie, oricum altceva nu mai știa să facă. 

Publicitate

Proba a treia i se dezvăluie ca o alinare sufletească. Rezolvă tot ce știe, constatând că nu e posibil să nu treacă și pleacă acasă, contrariat. Se zbătea între liniștea oferită de ultimul examen și teama notelor finale. Îl înveselește un coleg, care greșise două foi de examen pentru că din „examen de bacalaureat la biologie”, mâinile nu-i puteau scrie decât „examen de Bacău”.

Gândul că viața își poate relua cursul natural îl amăgea mai mult. Viața nu se oprise niciodată în loc pentru bacalaureat, mașinile circulau în același ritm în fiecare dimineață, florăreasa de la colț vindea la fel de mulți trandafiri, se anunța relaxarea unor restricții, iar vara venise ca în fiecare an, pentru toată lumea. Doar el se oprise din a mai privi.

În deznodământ, după o săptămână îndoielnică, eroul își află notele. Unele mai mici, altele mai mari, dar satisfacția venea mai ales din simpla idee că totul se terminase.

Finalul este unul deschis: eroul intră la facultate, primește bursă, pleacă de acasă și se împacă cu ideea că stresul n-avea să-l mai părăsească vreodată.


Tagged:

scoala, Cultură, Bacalaureat

Mai
multe articole similare
Care-s facultățile din București la care intri fără să conteze prea mult notele de la bac
Bacul îmi amintește în fiecare an de abuzurile pe care le-am trăit în liceu
Tineri români care au copiat la bac mi-au zis ce se întâmplă cu adevărat la examen
Școala românească rămâne fără coronițe pentru adulții bosumflați că lumea se schimbă fără ei
Tineri români care au trecut prin cele mai grele admiteri la facultate mi-au zis dacă a meritat
Cum e facultatea în Pitești: Iarna aveam doar calorifere, nu și căldură
Am fost la primul meu Pride și uite de ce homofobia românilor n-are scuză (nu c-ar fi avut vreodată)
5 moduri prin care școala românească te face un sclav al notelor