Eu sunt curioasă care ar fi fost mișcarea salvatoarea, pentru ca pasionatul de aventură să nu devină o nouă victimă a muntelui. Cunosc câțiva alpiniști sau ghizi montani care stau excelent cu teoria și de la care am aflat una, alta, astfel încât să fiu prevăzătoare, chiar dacă nu pot spune că traseele mele pe munte, de până acum, au fost unele periculoase. Și nu vor fi niciodată.
Chiar mi s-a întâmplat o dată să particip la un curs de supraviețuire în caz de avalanșă, iar singura idee clară cu care am plecat de-acolo a fost că nu vreau să ajung vreodată în situația asta.
Videos by VICE
Tot de la pasionații de munte am auzit și o chestie care-mi răsună-n cap de câte ori mi se întâmplă să fac un traseu, fie el și unul ușor: de munte trebuie să-ți fie frică. De multe ori, asta face diferența dintre viață și moarte.
Ca să înțeleg mai multe despre greșelile pe care le fac chiar și cei mai experimentați munțomani atunci când pornesc pe căi nebătătorite, dar și despre munca salvatorilor lor, oamenii de la Salvamont, am vorbit cu unul dintre cei mai respectați oameni ai muntelui, Relu Nica. Lucrează ca salvamontist de 17 ani și cunoaște toate tehnicile de supraviețuire pe munte. Un fel de Bear Grylls al nostru.
VICE: De când ești salvamontist?
Relu Nica: Merg pe munte de la 14 ani, deci de aproape 36. La început pentru distracție și explorare, ca mai toată lumea în acea perioadă. În 1989 am făcut școala SalvaSpeo (salvatori în peșteră), apoi, prin `90, m-am calificat ca alpinist utilitar. În 2000 am avut șansa de a ajunge cabanier pe Transfăgărășan, iar în același an m-am alăturat formației Salvamont Curtea de Argeș, unde am devenit șef de echipă în scurt timp. Formația noastră acoperă creasta munților Făgăraș, cu multe zone de mare altitudine și deosebit de periculoase: este un pasaj care se numește chiar „La trei pași de moarte”, cred că înțelegi de ce.
Unde a greșit alpinistului care a fost prins de-o avalanșă în Valea Coştilei, din Bucegi? Nu vreau să sune ca și cum dau vina pe victimă, dar o explicație trebuie să fie.
Cei mai mulți pasionați de munte evaluează incomplet, greșit, sau chiar deloc situația zăpezii sau a pericolelor. Starea zăpezii de la un anumit loc este una, iar la doar 50 m altitudine mai sus, poate să fie alta, complet diferită. Chiar dacă la baza văii zăpada pemite deplasarea, partea superioară a zăpezii poate avea o cu totul altă morfologie. Mai contează și curenții de aer care se formează pe anumite văi, chestiune care duce la formarea de cornișe. La adresa asta este o poză din care vei înțelege foarte clar ce este o cornișă, asta dacă nu știai deja.
Ce poate provoca o avalanșă? Sau, mai bine zis, cât de ușor poate avea loc ea?
Sunt două categorii de factori care generează o avalanșă: factori pregătitori și factori declanșatori. Relieful, altitudinea, înclinația pantei, expoziția versanților, condițiile meteorologice și hidrologice sunt cele care, cumulate sau nu, creează condiții propice formării unor structuri instabile de zăpadă. Dintre cei declanșatori probabil cel mai mult influențează înclinația pantei: pe o pantă cu o înclinație de până în 25⁰, foarte rar se produc avalanșe, și doar de zăpadă „umedă”.
Cea mai riscantă pantă însă este cea de 38⁰-40⁰, până la 60⁰, fără să excludem celelalte înclinații. Rar se produc avalanșe pe versanți care au de la 60⁰ în sus, dintr-un motiv simplu: nu se depune multă zăpadă. Tot în categoria factorilor declanșatori intră tipul și volumul precipitațiilor, temperatura și modificările acesteia și greutatea turiștilor sau a vreunui animal care traversează o zonă periculoasă.
Din experiența mea de până acum, prezența unui singur factor nu este de ajuns, este nevoie de cel puțin doi sau trei.
Cât de mari sunt șansele de supraviețuire ale turiștilor prinși de avalanșă?
Supraviețuiesc 70% din victimele scoase de sub zăpadă în mai puțin de 20 de minute. Dacă un individ este acoperit de zăpadă de mai mult de 45 de minute, doar o minune poate să-l mai țină în viață. Șansele mari, reale, sunt cele pe care ți le dau echipamentul pe care îl ai la tine și grupul cu care te afli pe munte.
Dacă ai fost prins într-o cădere de zăpadă, singurul lucru care te poate ajuta este să încerci să ieși prin mișcări asemănătoare cu cele de la înot. Odată ce zăpada s-a oprit din mișcare, situația e 99,9% încheiată. În timp ce se mișcă, zăpada are o stare pufoaso-lichidă, însă odată ce s-a oprit din alunecare ajunge la duritatea betonului. Cea mai sigură tehnică de apărare împotriva avalanșelor este să rămâi acasă ori la cabană.
Care este cea mai nebună operațiune de salvare la care ai participat?
Prin 2003, am avut o acțiune de salvare în Muchia Albotei, am căutat un grup de turiști rătăciți și accidentați. Ei ne-au dat niște informații total greșite și din cauza asta o bună perioadă am căutat fără succes. În afară de informațiile care ne-au dus pe o pistă falsă, ne-a mai pus în dificultate vremea extremă de care am avut parte: în luna iulie am mers pe creasta muților Făgăraș prin lapoviță și viscol și, chiar dacă știm că poate să bată vântul sau să plouă, nu știu câți sunt pregătiți de viscol și risc de degerături în miezul verii.
După ce am asigurat victima principală, care avea fractură de bazin, am început operațiunea de evacuare a celorlalți turiști, cinci persoane. Pregătisem pentru cei cinci o coborâre controlată în rapel și atunci am aflat că una dintre fete este surdo-mută. Evident, pentru noi a fost o provocare în plus comunicarea cu ea.
Pe măsură ce coboram cu toți cei șase, am fost anunțați prin stație că vom fi preluați cu toții de un elicopter. Toți eram în hipotermie sau la limita acesteia, extrem de obosiți și fizic și moral, era cea mai bună veste pe care o puteam primi! Când deja vedeam elicopterul, ni s-a comunicat că trebuie să alegem noi cinci salvatori care se vor întoarce pe picioare la bază, că nu este suficient loc pentru toți.
A fost greu, însă cunoscându-ne bine între noi și știind care dintre noi mai au resurse fizice și psihice să reziste mai mult, am hotărât ca eu și încă patru colegi să rămânem la sol. Urma ca după asigurarea îmbarcării celor șase, plus câțiva salvatori, să plecăm și noi.
Loc de aterizat efectiv nu prea era, așa că la locul stabilit pilotul s-a echilibrat punând o roată pe sol, cu motoarele încă pornite. Probabil cea mai tare senzație trăită a fost când s-a deschis ușa elicopterului și am văzut de ce nu avem toți loc: înăuntru erau cinci cameramani de la cinci televiziuni diferite, fiecare stând cu camerele îndreptate ostentativ spre noi. Filmau cu entuziasm și, sigur, de la căldurică, predarea victimelor și așa-zisa încheiere a acțiunii de salvare.
Cei rămași la sol mai aveau de petrecut opt ore pe munte. Pilotul ne-a citit dezamăgirea și ne-a făcut un semn discret. După ce a predat victimele în Sibiu, s-a întors la noi. Drumul pe care noi l-am fi pacurs în opt ore a fost făcut de el într-o cursă de patru minute.
Care sunt cele cinci, să zicem, obiecte de bază pe care ar trebui să le aibă la el un turist, pe un traseu de munte?
Dacă este îmbrăcat adecvat, adică pregătit atât pentru arșiță, cât și pentru lapoviță și vânt, un turist mai are nevoie de: cuțit/ briceag, sursă de foc, trusă medicală, lanternă și apă. Sigur că acest set trebuie adaptat la fiecare tură în parte, în funcție de zonă și de dificultatea traseului ales. De exemplu, sunt situații în care știi sigur că găsești apă bună de băut la tot pasul și atunci în bagaj îți vei lua un bidon micuț. Dar sunt și trasee pe care, știind că nu găsești apă, e bine să iei la tine atâta cât să-ți ajungă până la întoarcere.
Ce riscă „pantofarii“ sau cei îmbrăcați ca la mall, pe munte?
Echipamentul de munte este important tot timpul, nu doar iarna. Iarna, însă, se adaugă pericole suplimentare, iar echipamentul dă rezultate numai când este folosit adecvat. Cele mai multe trasee montane pe timp de iarnă devin echivalente cu traseele de alpinism, ca dificultate. E ca și cum ai încerca să faci un traseu de alpinism îmbrăcat în palton și cu pantofi: pare cel puțin nepotrivit, nu-i așa?
Care este greșeala pe care o fac cel mai des turiștii pe munte?
Supraestimarea – sunt prea încrezători în forțele proprii, în echipament, în șansă. În zilele noastre, achiziționarea unui echipament de bună calitate se face foarte ușor și de multe ori purtătorul are impresia că, odată cu o geaca, a obținut și experiența. Apropo de geacă – trebuie să-ți povestesc o scenă care a intrat deja în folclor. Cu vreo zece ani în urmă, invitat fiind la o școală de munte să povestesc cu ei despre pericolele pe munte din timpul iernii, văd că unul dintre participanți este total absent și îl întreb dacă nu merge iarna pe munte (sunt și persoane care merg doar vara și toamna, e OK pentru că atât își doresc sau atât pot să ducă) sau dacă este atât de bine pregătit și nu îl mai preocupă avalanșele. Dar răspunsul lui vine ca o bombă: „Mie nu mi-e frică de avalanșe, eu am costum de Gore-Tex!”.
Ce trebuie să mănânci când mergi pe un traseu montan lung, să zicem de vreo șase-șapte ore?
Un traseu de șase-șapte ore este unul mediu, lung este unul de 10-12 ore. Mâncarea trebuie să fie destul de concentrată nutritiv, însă redusă ca volum și greutate. Am făcut sport mulți ani, știu bine ce înseamnă să fii bine hrănit pentru efort, dar nu obișnuiesc să dau sfaturi pe tema asta. Personal prefer alimentația naturală, firească: carne la grătar, legume, lapte, chiar și slănina are un loc important, cantitatea și momentul contează. În cazul în care cineva se gândește la preparate moderne tip baton, e bine să le evite, totuși, pe cele energizante.
Ce se-ntâmplă când te întâlnești cu ursul pe traseu?
E foarte simplu: tu nu trebuie să faci nimic, știe ursul ce să facă, iar când ești în grup, nici nu e nevoie să fii cel mai rapid. E de ajuns să nu fii ultimul.
Lăsând glumele la o parte, când parcurgem un traseu este bine să vorbim între noi sau să cântăm, suficient de tare încât să fim auziți de la minimum 30 de metri. Nivelul de zgomot e bine să fie constant, fără strigăte haotice și izolate, care să poată speria un animal sălbatic. Acesta se teme de oameni, așa că o să ne audă el din timp și o să ne evite.
În cazul în care ajungem să fim urmăriți de un animal sălbatic, e bine să renunțăm la obiecte din rucsac, eventual la o bluză sau la alte articole. În 99% din cazuri, animalul se va opri să le studieze și noi câștigăm timpul necesar să ne retragem din zona lui. Personal, pentru autoapărarea de animalele sălbatice și de câinii de la stâne, folosesc la nevoie spray iritant: există la unele magazine cu echipament de vânătoare și pescuit spray-uri speciale pentru animale sălbatice.
Trebuie, totuși, să acceptăm că, odată ce intrăm pe teritoriul lor, ne asumăm și faptul că noi le perturbăm rutina zilnică. E ca și cum ar intra cineva la tine în sufragerie, doar așa, că a văzut de afară ce frumos este la tine.
