10 întrebări pe care ai vrut să le pui unui vegetarian (și vegan)

Sunt de acord că este al naibii de greu să îi explici unui român că o salată cu linte, avocado, nuci și alte nebunii din astea semi exotice e la fel de gustoasă precum o coastă de porc la cuptor. Vorbim de o țară în care cultura micilor, a grătarului, a porcului de Crăciun și-a mielului de Paște este adânc înrădăcinată, iar toate chestiile astea verzi și sănătoase par ceva împotriva naturii. „Cum să mănânc eu iarbă, ca un bou?", cu alte cuvinte.

Nu zic că eu n-aș fi la fel și că nu apreciez la adevărata ei valoare o friptură la grătar, dar nu pot nici fără salată. De curând, am început chiar să apreciez și avocado, fructul ăla pe care nutriționiștii îl venerează mai ceva decât o fac ortodocșii cu moaștele Sfintei Parascheva. Altfel, n-am reușit niciodată să mă dezic de cele cărnuri așa cum o fac vegetarienii sau, și mai și, să mănânc numai hrana pământului, negătită într-un fel, ca veganii.

Dar destul despre mine, cel mai bine este să vorbească cei care n-au mai avut de mult în farfurie ceva care să fi avut suflet, blană sau pene. Dacă ești carnivor și vrei să faci pasul spre un meniu din ăsta verde, poate te lămurești din răspunsurile pe care mi le-au dat o vegană: Dana, 37 de ani, și un vegetarian: Tiberiu, 35 de ani.

VICE: Cum ai ajuns în situaţia asta „ingrată"? De ce vegan/vegetarian?
Dana, vegană: Au fost două momente de graţie. Mai întâi m-am trezit vegetariană: pur şi simplu într-o zi n-am mai putut să mănânc carne. Nu eram bolnavă, nu citisem nimic legat de asta, nu a încercat nimeni să mă convertească, deci nu am o explicaţie logică. Al doilea moment, trecerea la veganism, a fost însă premeditat. Am hotărât cu bună ştiinţă - pentru binele meu, al animalelor şi al mediului înconjurător - să nu mai mănânc nici ouă, nici lactate, iar după două săptămâni „de post", nu am mai simţit nevoia de vreun produs animal. Există, deci, viaţă fără brânză, până atunci nici eu nu credeam că se poate.

Tiberiu, ovo - lacto-vegetarian: Nu prea am fost fan al cărnii niciodată. Când eram mic mi-amintesc că mama îmi dădea friptură cu felii de mere că să pot înghiţi. Iar mai târziu, m-am trezit carnivor pentru că aveam impresia că aşa trebuie să mănânc şi că altfel nu mă săturam, nu pentru vreo plăcere a gustului. La un moment dat, la un job, trebuia să-mi iau mâncare de acasă pentru prânz şi, decât să mănânc carne rece, am eliminat carnea de tot de la masa de prânz, mâncând doar seara o porţie.

Verile, din cauza căldurii, n-am mai mâncat nici porţia respectivă, iar din cauza jobului de la şcoala de surf, am ajuns să trăiesc vara încontinuu călătorind din emisfera nordică în cea sudică. M-am interesat de surse alternative de proteine şi aşa am ajuns să nu mă mai alimentez cu carne. Vegetarianismul nu e o etichetă pentru mine, mă alimentez aşa pentru că asta îmi face bine.

De ce nu ouă, lapte şi alte alimente de origine animală?
Dana: Din iubire şi compasiune pentru animale. Şi poate par vorbe mari, aruncate ca să „dea bine", însă e ceva ce vine din inimă şi mai greu de explicat în cuvinte. E ca și cum ţi-ai mânca animalul de companie sau l-ai mulge pentru lapte. Atunci când realizăm că acea fiinţă pe care noi o iubim este în toate animalele, ceva se schimbă în noi. Altfel, sunt alte „n" motive, s-au scris tone de cărţi şi articole, argumentate ştiinţific, că produsele de origine animală nu sunt benefice şi nici compatibile cu specia umană şi că mediul înconjurător suferă din cauza industriei produselor animaliere, asta ca să nu mai amintim ororile pe care le implică această industrie.

Sigur, îmi dau seama că vorbesc din perspectiva unei persoane care nu este pusă în situaţie limită, care nu trăieşte la Polul Nord, probabil că atunci instinctul de supravieţuire ar prima. Dar dacă am la dispoziţie fructe, legume, seminţe, cu care pot trăi foarte bine, stă în puterea mea să nu particip la suferinţa animalelor.

Tiberiu: Deşi nu am renunţat la carne din dragoste pentru animale, cu timpul am început să dezvolt o anumită sensibilitate faţă de animalele din farfurii şi acum chiar văd o friptură că un cadavru prăjit, nu ca înainte - un fel de mâncare. Nu pot spune acelaşi lucru şi despre ouă, lapte şi brânză. Laptele şi brânza le văd ca pe bunuri regenerabile, la ouă am ceva probleme etice, dar mănânc, totuşi, în cantităţi mici.

Ai un exemplu de mâncare care i-ar face poftă unui vegetarian gurmand?
Dana: Greu de ales doar unul. Uite, dau un exemplu care să se potrivească şi cu bucătăria noastră – sarmalele în foi de viță de vie sau de varză, cu orez, ciuperci şi nuci. Sunt delicioase.

Tiberiu: Un burger de linte cu salată şi cartofi prăjiţi ar lăsa gura apă şi carnivorului, care e posibil să nici nu realizeze că nu era carne.

De unde obţii calciul, fierul, proteinele şi fibrele, dacă nu ai consumi atâtea dintre cele cu care suntem obișnuiți?
Dana: Toţi nutrienţii de care avem nevoie, chiar şi faimoasele proteine, se găsesc şi în fructe, legume, nuci, seminţe, cereale integrale. Ca dovadă, veganii sunt printre noi, în viaţă, bine mersi.

Tiberiu: Dacă mănânc brânză şi cantităţi mici de lapte şi ouă îmi e mai uşor să le obţin, dar sunt o sumedenie de alimente foarte bogate, precum năutul, lintea, quinoa, soia, spanacul, mazărea, broccoli, nuci, migdale.

Ce era aşa rău la carne?
Dana: Gustul cu siguranţă nu era rău, dar asta pentru că am fost obişnuită cu el de mică. Gusturile însă se pot schimba şi educa şi, renunţând la carne, descoperi câte gusturi ai ignorat până atunci. Fructele şi legumele capătă o altă savoare şi n-ai mai da pentru nimic în lume salata de pătrunjel pentru o bucată de friptură. Şi iată cum faptul că am mâncat carne în trecut mă ajută acum să apreciez şi mai mult starea de bine pe care mi-o aduce acest stil de viaţă.

Tiberiu: Am mâncat şi mi se pare greu de mestecat şi de digerat.

Ce simţi când e un grătar cu mici lângă ţine?
Dana: Mirosul înecăcios îl simt clar. Nu-mi face plăcere, evident, dar totul are o rezolvare: fie mă depărtez de locul respectiv, fie rămân şi mă detaşez. Culmea e că eram mai intransigentă înainte să devin vegană, nici pe vremea aia nu agream ideea de grătar şi de mici.

Tiberiu: Simt că trebuie să stau în aşa fel încât să nu mă afum.

Cum e să fii musafir undeva şi se lasă cu masă cu carne?
Dana: Dacă fiecare îşi vede de farfuria lui, e totul minunat. Dacă veganul nu ţine morţiş să dea sfaturi legate de nutriţie, iar carnivorii nu fac o mare tevatură că este un vegan la masă, toată lumea va mânca în pace.

Tiberiu: Asta mi se pare cea mai dificilă situaţie ca vegetarian. Chiar mi s-a întâmplat să mănânc carne, ca să nu se supere gazdele în Argentina, unde cultura grătarului e mai puternică şi decât a românilor.

E adevărată treaba aia cu veganii/vegetarienii lipsiţi de energie? Sau că le este mereu foame?
Dana: Poate fi adevărat dacă veganul nu se hrăneşte bine. Vegan te numeşti şi dacă mănânci covrigi şi cartofi prăjiţi în fiecare zi. Dacă are însă o alimentaţie sănătoasă, un vegan nu numai că are energie, dar o şi economiseşte, nu o mai consumă pentru digestie. Fructele, de exemplu, sunt digerate în maximum 30 de minute, de aceea unui frugivor nu-i va fi somn după masă, pentru că nu-l epuizează digestia.

Sunt şi sportivi de performanţă vegani şi ei chiar că nu pot fi acuzaţi că sunt lipsiţi de energie. Stomacul se mai şi dresează şi, suprinzător, poţi fi sănătos, energic şi sătul cu mult mai puţine calorii decât îţi imaginezi.

Tiberiu: Nope… poate „vegetarienii" falşi.

Simţi că veganii sunt izolaţi social, pentru că nu mănâncă precum tot omul?
Dana: Depinde de mediul în care trăieşti, de ţară. E uneori frustrant să nu găseşti nimic vegan în meniu în afară de cartofi prăjiţi, să fii judecat de cei din jur, să fie nevoie să explici de fiecare dată de ce nu mănânci carne, ouă şi lapte, să nu-ţi accepte sau să nu-ţi respecte opţiunea. În România avem noroc cu perioadele de post ortodox, atunci ne înţelege toată lumea, suntem chiar în elementul nostru.

Tiberiu: Depinde de ţări şi culturi. De exemplu, în Europa şi America de Nord, a început să se dezvolte un curent vegetarian/vegan. În Asia, sunt multe varietăţi de mese fără carne şi nimeni nu se uită ciudat când comanzi. Dar în America de Sud e aproape imposibil să găseşti în restaurantele neturistice porţii fără carne şi chelnerii chiar râd un pic de tine că eşti un soi de freak.

Veganii sau vegetarienii sunt mai pacifişti, mai zen decât cei care consumă carne?
Dana: Nu aş generaliza, mai ales că e de ajuns să arunci o privire pe forumurile unde se discută veganismul şi o să vezi că numai de pace şi zen nu poate fi vorba. A fi vegan/vegetarian poate să devină încă un element care să ne umfle ego-ul. Dar atunci când, conform structurii noastre interioare, aspirăm la mai bine, la pace, la mai multă înţelegere faţă de noi şi de tot ce în înconjoară, a fi vegan sau vegetarian ne aduce o împlinire sufletească.

Tiberiu: Cred că da, pentru că natura alimentaţiei influenţează vibraţia fiecăruia. Deşi plantele şi animalele sunt vietăţi pe care le consumăm ca să trăim, conştiinţa noastră e mai uşoară la consumul de plante.