După cum ţi-am mai zis, 25 e o vârstă dată dracului. Practic, eşti încă tânăr, încă eşti un idiot, încă porţi blugi mulaţi şi încă e acceptabil să stai toată duminica să mănânci pizza veche în pat, dar nu mai eşti chiar aşa de tânăr. Poate că ţi-ai găsit fire albe în cap. Poate ai făcut câteva riduri. Poate că scoţi un oftat foarte subtil atunci când te ridici de pe canapea. Oricum ar fi: moartea e mai aproape ca niciodată. Auzi sunetul ăla? Pulsul ăla încet? Ăla e sunetul nimicului, nimicului către care te îndrepţi.
Da’ fii atent, că nu-i chiar aşa rău. În ciuda faptului că îţi îmbătrâneşte corpul şi mintea ta o să ajungă în punctul în care o să te trezeşti că-ţi zici în club, „Ce e căcatul ăsta? Ce e CĂCATUL ăsta? Refuz să dansez pe melodia asta. Asta nu e muzică, ăsta e doar zgomot,” nu-i chiar aşa de rău. Deşi o să plângi după primele experienţe din tinereţe, prima ţigară, prima bătaie, primul futai, e complet ilogic să crezi că nu o să ai parte de chestii noi şi interesante când îmbătrâneşti. Deşi nimeni n-o să scrie o serie de articole despre cum a fost prima dată când ţi-ai călcat hainele, noutăţile peste care dai pe măsură ce te apropii de 30 de ani vor umple golurile unei vieţi care, până în momentul de faţă, seamănă mai mult cu o serie de flashbang-uri care explodează într-un club, decât cu o călătorie plină de sens.
Videos by VICE
Mai jos sunt 25 de lucruri care o să-ţi facă plăcere după ce te loveşti de vârsta de 25 ani.
1) Să-ţi pui în ordine situaţia financiară
Salut, copii! Sunt tatăl vostru şi astăzi o să vorbim despre cum uneori e mai ieftin să faceţi un împrumut ca să vă acoperiţi datoriile, decât să staţi cu soldul pe minus şi să plătiţi penalităţi lunare! Puţin mai încolo, o să vă învăţ arta de „a verifica contul ca să vezi dacă e ceva în neregulă cu el.” Şi apoi, vom urmări nişte reclame TV despre conturile curente şi vom vedea dacă nu cumva e mai bine să le schimbaţi după ceva vreme. După asta, ca să încheiem ziua, vom purta o discuţie serioasă despre cum nu e o idee bună să rămâneţi loiali băncii la care aţi făcut un credit pentru studenţi, care a venit la pachet cu un card special de reduceri pentru cei de 16-25 de ani şi care tocmai a expirat. Nu-i aşa că sună amuzant? De fapt, nu e. Sună plictisitor şi este plictisitor. Numai că sentimentul de eliberare care vine după toată poliloghia asta mediocră e uimitor. E mai mişto să ai situaţia financiară în ordine decât să primeşti un mesaj de la bancă în primele zile ale lunii, în fiecare lună, prin care te anunţă că limita soldului tău negativ a fost atinsă.
2) Să decizi cu care din prietenii tăi vrei să ai amintiri
La 25 de ani, eşti la trei ani distanţă de ceea ce eu numesc „Vara când fiecare bulangiu pe care-l cunosc se însoară:” o vară plină de verande şi de momente în care trebuie să te abţii cu înjurăturile în preajma rudelor şi în care realizezi că nu e o idee bună să prizezi cocaină în preajma copiilor. Pentru tine o să fie destul de dificil să vezi atâta iubire şi fericire în jur, pentru că uite-te la tine: eşti condamnat să fii singur.
Singur, cu excepţia prietenilor tăi. La 25 de ani ai două tipuri de prieteni: prietenii tăi dubioşi din copilărie cu care ai fost coleg la şcoală şi prietenii pe care ţi i-ai făcut ca adult, pe care îi vezi în fiecare săptămână şi cu care ieşi în pub. Ai o slujbă acum şi chestii de făcut. Tre’ să te duci la nunţi şi să te ocupi de datoriile de la bănci şi cam un sfert din viaţa ta s-a dus pe apa Sâmbetei, aşa că timpul tău e o resursă finită şi preţioasă. Chiar trebuie să rămâi prieten cu tipul ăla cu care împărţeai camera de cămin când erai în facultate? Îl ştii pe tipul ăla care te-a bătut măr în gimnaziu şi acuma îţi face o reducere de 10% de fiecare dată când îţi repară maşina: chiar ai nevoie de el? Tipele alea care îţi fac vânt imediat cum îşi găsesc prieten, chiar trebuie să le incluzi în prima categorie?
După mine, azilele de bătrâni din viitorul îndepărtat SF vor fi uimitoare: PlayStation, dansuri lascive, sentimentul ironic că toţi avem ceva în comun, Vine-uri cu propriile morţi. Când o să fiu pe ducă, vreau să fiu alături de prietenii mei adevăraţi, cei alături de care nu trebuie să stau din complezenţă şi să râd cu ei de lucrurile tari pe care le-am făcut când aveam 20 de ani. Aşa că alege-i de pe acum, fă-ţi nişte amintiri.
3) Să înveţi ceva nou
Când aveam 20 şi un pic, înainte să devin un risc ambulant de diabet, credeam că cel mai stupid lucru de pe Pământ sunt cursurile pentru adulţi. Şi adulţii care le urmau ca să-şi găsească hobby-uri noi. Cum adică, vrei să înveţi lucruri noi? În timpul tău liber? Tocilaruleee.
Dar acum înţeleg: n-am mai învăţat ceva nou de ceva vreme şi e tare să înveţi ceva în propriul tău ritm, fără să-ţi fie predat după o programă. Şi uite ce fac eu toată ziua: mă uit la un ecran . Şi da, să mor eu dacă n-aş vrea să să învăţ chestii noi, gen cum să mă caţăr pe stânci, sau cum să prind fluturi, sau să joc badminton. Atât timp cât stau mai puţin pe Twitter, am o şansă la fericire.
4) Să asculţi de părinţii tăi
Eşti adult acum şi părinţii tăi n-au cum să-ţi mai pună ora de culcare sau să te miroasă c-ai fumat. Părinţii tăi devin din ce în ce mai irelevanţi: nişte bătrâni care seamănă vag cu tine, pe care îi vizitezi atunci când ai chef de o cină gătită bine şi care te sună din când în când să te întrebe dacă mănânci destule legume şi dacă ţi-ai mai făcut prieteni noi. E adevărat că taică-tu pare plictisitor la suprafaţă („Sunt doar două lucruri care-mi plac, copile, iar astea-s să mă uit la Formula 1 şi să mă gândesc la F1.”), da’ scoate-l în crâşmă şi vezi cât de amuzant e după vreo trei halbe de bere. Nu numai că o să aibă o grămadă de poveşti despre cum futea el în stânga şi-n dreapta înainte să o cunoască pe maică-ta, dar o să aibă şi o grămadă de sfaturi înţelepte şi întortocheate. În plus, taică-tu habar n-are de lumea ta cu Netflix, flash mob-uri şi stick-uri, aşa că o să te simţi mult mai tânăr după o discuţie cu el. Cunoaşte-ţi părinţii. Sunt mult mai mişto decât crezi.
Citește și Cum să fii corporatist în România, la 20 de ani
5) Să înveţi să faci chestii de unul singur
Vezi cum se tot ard becurile prin apartamentul tău? Ştii că poţi şi tu să le schimbi, fără să-l chemi pe proprietar? Pur şi simplu înlocuieşti becurile arse cu unele noi. La fel, poţi să te ocupi şi de siguranţele arse, lucru care nu presupune decât să înlocuieşti două lucruri micuţe, pe care le poţi cumpăra de la magazinul din colţ. Să asamblezi o piesă de mobilier poate să fie atât de satisfăcător, încât s-ar putea să te ilumineze spiritual. O să-ţi cânte un cor de îngeri în cap, dacă reuşeşti să asamblezi o măsuţă în aşa fel încât să nu alunece lucrurile pe care le pui pe ea.
6) Să faci ceva ce ţi-ai dorit mereu să faci, ce dracului
„Mereu mi-am dorit să vizitez New York-ul,” le spun, cu patimă, oamenilor când se întorc din New York. Îţi dai seama cât de modest şi uşor de realizat e visul meu? Aş putea să-l fac să se întâmple chiar acum. Aş putea să mă duc la aeroport şi să fac treaba asta. E adevărat, m-ar costa vreo două mii de euro în total, dar suma asta include şi cheltuielile excesive cu toate gogoşile pe care am de gând să le mănânc. Dacă ţi-ai dorit să faci ceva dintotdeauna, bagă-ţi pula şi fă-o. Ai 25 de ani. Cine-o să te oprească?
7) Să fii cel mai tare unchi sau cea mai tare mătuşă posibilă
Poate că ai născut deja un copil sau ai contribuit la asta. În cazul ăsta, felicitări, de acum încolo va trebui să fii responsabil pentru tot restul zilelor tale. În caz că nu s-a întâmplat asta până acum, găseşte-ţi un verişor mai tânăr sau un nepot sau ceva de genul ăsta şi fii cel mai tare unchi sau mătuşă. Cum adică taică-tu nu-ţi cumpără Lego pentru că ai primit deja destule de Crăciun? Ghici cine tocmai ţi-a cumpărat nişte Lego, prietenaş. Cum adică maică-ta nu poate să joace Mario Kart cu tine pentru că trebuie să se ocupe de celelalte lucruri necesare ca tu să poţi supravieţui? Ghici cine o să te bată pe Koopa Troopa Beach cu Bowser, fraiere. Ideea e să-l faci pe copilul ăla să semene mai mult cu tine decât cu părinţii lui, şi s-o tai acasă de fiecare dată când începe să plângă sau face vreo chestie care necesită atenţia unui adult.
8) Să faci ceva cu weekendurile tale
Serialele de pe net sunt ca heroina, dacă heroina ar presupune ca, odată ce ţi-o injectezi, să nu te mai mişti şi să urmăreşti toate cele şapte sezoane din The West Wing. Faptul că Netflix îţi afişează: „Mai eşti încă acolo? Ai urmărit 100 de episoade din Prison Break la rând şi serialul nici măcar nu are atâtea episoade, ceea ce înseamnă că le-ai terminat pe toate şi le-ai luat de la capăt” spune tot ce e de spus. În curând, Netflix o să le spună autorităţilor c-ai murit dacă te uiţi 60 de ore încontinuu la The Office: An American Workplace.
E uşor să-ţi pierzi un weekend cu Battlestar Galactica , şi apoi încă unul, şi în curând vei fi ceva gen „Nah, nu pot să ies, am de văzut ultimul episod din sezon,” şi apoi tovarăşii tăi nici n-or să te mai sune şi, după vreo cinci ani, oamenii or să întrebe ce s-a întâmplat cu tine şi tovarăşii tăi or să zică „A, ştii tu, a devenit extrem de plictisitor.” Trebuie să te asiguri că lucrul ăsta nu o să se întâmple şi că, oricum îţi petreci weekendurile, să fie afară din casă. Du-te la o expoziţie de artă. Du-te într-o excursie. Du-te oriunde, numai nu lenevi cu organele genitale nespălate şi întinse ca şunca presată.
9) Să înveţi să găteşti cel puţin un fel de mâncare decent
Că tot veni vorba de şuncă, dacă eşti în stare să găteşti fie şi numai un singur fel de mâncare 8/10, poţi să convingi lumea să se culce cu tine. (Dacă arăţi bine, merge şi cu un fel de mâncare 7/10: o friptură decentă sau orice alt fel de mâncare care nu-i compus din rămăşiţe de burger.) Uite cum se face: invită-i la tine, desfă o sticlă de vin, găteşte cu stil în faţa lor ceva gen plăcintă, tagine, guacamole sau mere coapte ( unii se vor fute cu tine pentru mere coapte) şi apoi fă sex cu ei imediat după masă. E o reacţie primară să vrei să ţi-o tragi cu cineva fix după ce l-ai urmărit cum transformă nişte mere, puţin unt şi ceva ovăz într-un desert delicios.
10) Să înveţi cum se găteşte cum trebuie un pui
Ia un pui. Freacă-l cu nişte sare de calitate care vine la cutie. Poate şi nişte ulei de măsline. Taie două lămâi în sferturi şi bagă-le prin gaura care se găseşte în locul unde era târtiţa. Puţin cimbru, dacă ai. Lasă-l la copt vreo oră şi jumătate, două. Bum. Tocmai ai copt un pui cum trebuie. Pieliţa e crocantă, iar carnea e delicioasă. Întoarce-l şi scoate-i momiţele. Mănâncă un copan ca şi cum ai fi un om al peşterilor. Feliază pieptul de pui care rămâne şi găteşte tăiţei singaporezi pentru cina de mâine. Tocmai ai copt un pui, omule! Eşti tare!
11) Să nu-ţi laşi bateria să moară niciodată
Când ai 20 şi ceva de ani, faptul că nu se poate pune bază în tine e o trăsătură interesantă de caracter. Eşti personajul principal din filmul pentru adolescenţi care e viaţa ta. Eşti ca Zoey Deschanel, dacă Zoey Deschanel s-ar trezi în camera de cămin a unuia şi s-ar spăla pe dinţi cu degetul că să scape de gustul de căcat. Tocmai ai comandat pizza de la Domino’s la birou! Eşti atât de tânăr, în pula mea!
Numai că atunci când faci 25 de ani, şefii tăi or să-şi cam piardă din simţul umorului când or să te vadă că vii la muncă la 11 şi că miroşi a cur şi a ouzo. Uite-un sfat: încarcă-ţi telefonul complet înainte să ieşi în oraş. Ca să faci asta, o să ai nevoie de două încărcătoare: unul pentru acasă şi unul pentru la birou. Dacă faci investiţia asta de câţiva lei la orice magazin gsm din zonă, o să poţi să-ţi trimiţi scuzele prin SMS şefilor tăi, să răspunzi la toate apelurile de tipul unde-pula-mea-eşti, să răspunzi la emailuri în aşa fel încât colegii tăi să nu creadă că eşti un lăbar şi să comanzi un taxi ca să poţi să ajungi acasă ca să te schimbi şi să pleci la muncă, de fiecare dată când te trezeşti cu o durere de cap şi eşti, gen, pe plajă. Clar e ceva ce-ar face un om la 25 de ani! Încă mai iei decizii proaste când mergi la petreceri, dar acum te descurci cu consecinţele!
Citește și Ghid de supraviețuire când ești lefter la 20 de ani, în România
12) Să-ţi editezi trecutul
Până vei fi ajuns la 25 de ani, vei fi făcut nişte lucruri care te vor face să încremeneşti de ruşine: Ai fost dat afară dintr-un bar. Poate ţi-au plăcut sincer Evanescence. Sau ai luat un an liber şi ţi-ai pus o poză în care eşti generos cu nişte copii înfometaţi ca imagine de profil pe Tinder. Da, ai fost nasol rău.
Editează părţile astea. Îl ştii pe tipul ăla pe care-l cunoşti de la şcoală şi care le povesteşte tuturor când ieşiţi în cârciumă cum tu nu erai în stare să faci o flotare la ora de educaţie fizică? Scapă de el. Ştii scrisorile de dragoste pe care le-ai scris când erai adolescent? Dă-le foc. Ştii anul liber pe care ţi l-ai luat? Şterge-l din CV. Ştii toate hainele alea care nu-ţi mai vin, dar care-ţi aduc aminte de tinereţea ta zbuciumată? Lansează-le-n orbită.
13) …Dar să râzi la amintirea adolescenţei
Aveai un cercel în sprânceană, în pizda mă-sii. Stăteai treaz până la patru dimineaţa ca să scrii un roman. Ai cumpărat un cub de supă sfărâmat şi ai crezut că e haş. Caută-ţi vechiul jurnal de poezii sau vechiul profil Hi5 sau ceva şi râzi de ce epava erai odată. Într-un fel, e un miracol că ai ajuns până unde eşti acum.
14) Să-ţi dai seama că e cool să faci cumpărături multe
Înainte să ai 25 de ani, când mergeam la supermaket îmi luam ceva gen o pungă de fursecuri, vreo patru conserve de porumb. Poate şi nişte cutii de salam feliat. Mai avem ketchup?
Acceptă că e tare să faci cumpărături multe. Ştii cum arată frigiderul în Ajunul Crăciunului? Ştii ce sentiment mişto ai când frigiderul tău arată ca în Ajunul Crăciunului? Aşa arată după ce faci cumpărături multe. Ai putea să ai parte de asta în fiecare zi, dacă te-ai duce la supermarket o dată pe săptămână şi ai cumpăra cantităţi masive de carne tocată, pui, nişte chestii congelate la ofertă, legume, cutii de iaurt, nişte pliculeţe de ceai de care n-ai mai încercat până acum, suluri de hârtie igienică, condimente, şi nişte cartofi congelaţi de care sigur vei uita şi vor sfârşi în coşul de gunoi. Nişte cumpărături făcute ca lumea îţi pot schimba viaţa. Nu poţi să zici că ţi-ai trăit viaţa până când nu cumperi câteva conserve de ton doar pentru că „erau la un preţ foarte bun.”
15) Să salvezi animale sau ceva
Chiar dacă donezi lunar câţiva euro pentru caritate, ar trebui ca relaţia ta cu planeta să fie mai puţin nasoală decât a fost în ultimii 25 de ani. De exemplu: cocaina distruge pădurile tropicale. De fiecare dată când tragi apa, se duc pe apa Sâmbetei vreo opt litri de apă potabilă. Tu, personal, eşti mai nociv decât un frigider vechi umplut cu tuburi de aerosoli în flăcări, legat de un submarin nuclear în delta râului Niger. Salvează o pisică. Fă voluntariat. Găseşte o asociaţie caritabilă de care chiar îţi pasă şi găseşte cea mai bună cale prin care să le donezi bani. Ţi-ai petrecut cei 25 de ani de viaţă ca un cretin egoist. Încearcă să simţi genul ăla de fericire pe care nu o poţi simţi decât dacă încetezi să fii o labă de om.
16) Să laşi nişte mărunţiş celor fără adăpost
Data viitoare când cineva îţi cere nişte mărunţiş şi ai ceva mărunţiş, lasă-le mărunţişul, omule. Nu te gândi pe ce-o să-l cheltuiască. Nu te mai gândi la toate poveştile alea cu cerşetori care fraieresc tipi ca tine pentru 50 de bani şi apoi se retrag la vilă, în Granada. Omul ăla stă pe trotuar şi tremură alături de câinele lui tocmai fiindcă n-are o casă cu un scaun pe care să stea. Nu te costă decât un leu ca să îl tratezi decent.
17) Să înveţi să trăieşti la comun cu alte persoane
Şterge firimiturile de pe suprafeţe, spală-ţi vasele cum trebuie, îndreaptă-ţi jetul în toaletă şi, la fel cum ţi-a reamintit şi managerul tău într-un email pasiv agresiv, săptămâna asta, dacă ai tras un căcat masiv în toaletă, trage apa. E căcatul tău. Cine pula mea te crezi de nu tragi apa după tine?
18) Să faci chestii sexuale ciudate cât eşti treaz
Sexul pe fugă e OK, dar până în punctul ăsta, cel mai probabil a fost alimentat de genul ăla de adrenalină care te loveşte după ce-ai băut ca şi cum te-au catapultat în mare cu tunul. Sexul după 25 de ani e marfă: ştii ce-ţi place, ştii ce nu-ţi place, ştii cu ce chestii poţi scăpa nepedepsit, eşti bun la asta şi ai destulă experienţă cu fututul încât să te poţi relaxa după.
19) Să ai grijă de corpul tău
Vezi că eşti mereu obosit şi apatic? Există vitamine pentru asta. Simţi că îţi tot pocneşte umărul ăla ciudat? Scoate un fel de sunet înfundat. Un fel de: thup. Du-te la doctor ca să ţi-l vadă! Poate că n-ai nevoie decât de un masaj sau poate că ai o boală rară cu care n-ai fost diagnosticat încă. Un doctor va şti mai bine.
Se pare că Hulk Hogan a avut dreptate cu luatul vitaminelor, iar Mr Motivator a avut dreptate cu exersatul de dimineaţă. Într-un fel, bătrânii înţelepţi îmbrăcaţi în colanţi sunt cei mai deştepţi tipi în viaţă. Totuşi e un pic ciudat că se îmbracă precum nişte pedofili. Oricum: fii moderat, mai trage câte-un pui de somn, mai ia nişte vitamax din când în când. O să-ţi facă bine.
20) Să deţii un lucru mişto pe care l-ai salva de la incendiu, dacă ţi-ar lua foc casa
Înainte să am 25 de ani, singurele lucruri pe care merita să le salvez de la un incendiu erau o pereche bună de ciorapi, care s-au rupt între timp, şi, gen, paşaportul? Nu ştiu. Cheile? Aş mai avea nevoie de chei dacă mi-ar arde casa? Nu ştiu. Acum am un set mişto de cuţite. În caz de ceva, m-ai vedea fără ciorapi, fără paşaport, fără chei şi cu setul de cuţite în mână. (Dacă aş fi nevoit să aleg doar unul, l-aş alege pe cel mai mare.)
21) Să-ţi găseşti o slujbă care să-ţi placă
E evident că ţara se află în ruină, iar cei mai mulţi oameni sunt norocoşi să aibă o slujbă, darămite una care să le mai şi placă, dar la 25 de ani te afli în punctul ăla în care nici n-ai prea multe responsabilităţi şi ţi-a mai rămas şi o parte din avântul ăla tineresc care te îndeamnă să spui „Bag pula, plec în Thailanda pentru următoarele şase luni.” Dacă te gândeşti să îţi schimbi cariera, să te întorci la studii sau să devii freelancer sau să pleci din ţară, acum e momentul.
22) Să-ţi pese de politică
Chiar dacă te înşeli, e bine să dai la o parte vălul ignoranţei şi să începi să te uiţi la ştiri şi să înţelegi o parte din ele. Poate că te-a interesat politica de ani de zile. Dacă ai fumat vreodată un joint, într-o cameră în care era un afiş cu Che Guevarra, chiar şi asta se pune. Dar măcar când sunt alegeri ar trebui să fii la curent.
Te simţi oarecum elevat atunci când ai o opinie bine documentată despre ceva anume, în special atunci când câştigi o discuţie în contradictoriu în cârciumă, doar pentru că te-ai obosit să citeşti un articol în The Independent. Aşa că citeşte nişte pamflete. Înfurie-te. Organizează un marş, dacă crezi că e nevoie. Învaţă să-ţi pese.
23) Să nu mai încerci să fii ca eroii tăi
Dacă iei droguri şi stai până târziu şi observi lucruri, asta nu te face să fii Hunter S Thompson. Dacă vorbeşti repede despre picioare, asta nu te face să fii Quentin Tarantino. Caracterul tău e format deja. Eşti prins. Nu mai încerca să strângi bani ca să-ţi cumperi o jachetă la fel ca aia pe care o poartă Drake în videoclipul de la „Fuckin’ Problems.”
24) Brunch-ul
O să îţi placă din ce în ce mai mult brunch-ul. Nu e o masă adevărată, dar pe măsură ce nopţile petrecute în oraş devin mai scurte şi mahmurelile mai lungi, o să îţi placă din ce în ce mai mult brunch-ul, în pula mea.
25) Să te obişnuieşti cu sentimentul maturizării
Există o teorie cum că toate celulele tale sunt înlocuite complet odată la fiecare şapte ani: toate oasele tale, toate venele tale, chiar şi umflătura aia ciudată pe care o ai pe frunte. E pe jumătate adevărată, pe jumătate falsă, dar analogia e destul de bună: la 25 de ani eşti o persoană cu totul diferită de slăbănogul care erai la 18 ani, cu claia ta de păr şi cu privirea îndreptată spre răsăritul plin de speranţă.
Gândeşte-te în felul următor: dacă ai 25 de ani acum, aveai 18 ani când a apărut primul iPhone. Uite-te numai cum arată iPhone-urile acum! Tu însuţi erai un iPhone şi acum eşti un iPhone 6! Ai cameră şi pe faţă şi pe spate acum! Poţi filma în slow motion! Eşti mult mai lat decât erai, dar cumva şi mai subţire!
E destul de bună schimbarea asta. Cu excepţia cazului în care ai comis nişte crime între timp, eşti o persoană mai bună acum decât erai atunci. Eşti mai cizelat şi te simţi mult mai bine în pielea ta. Probabil că ai şi o freză mai bună sau îţi conturezi sprâncenele mai bine. Sunt şanse mari să porţi şi blugi mai buni. Lucrul ăsta merită sărbătorit, nu? Nu mai eşti tânăr-tânăr, nu o să mai îmbogăţeşti niciodată argoul cu cuvinte noi, nimeni nu o să-ţi mai zică vreodată „copilul minune” atunci când faci un lucru cum trebuie, pentru că se aşteaptă de la tine să fii competent. Dar ăsta nu e neapărat un lucru rău.
Multor oameni le e frică de îmbătrânire: le e frică că nu or să mai facă ceva pentru prima dată niciodată, le e frică că nu vor mai simţi niciodată fluturii în stomac, că se vor împotmoli într-o viaţă mediocră, care se aseamănă din ce în ce mai mult cu un drum până la IKEA.
Dar nu-i chiar aşa: atunci când înaintezi în vârstă, ideea e să găseşti noi lucruri care să-ţi placă, nu să te agăţi cu disperare de cele vechi. Nu fi ca unul din cârnaţii ăia care se duc în Eden îmbrăcaţi în pijamale şi se vaită că le e dor de vechiul Ghostbusters.
Traducere: Mihai Niţă
Urmărește VICE pe Facebook.
Citeşte mai multe ghiduri de viaţă:
Lucruri pe care le afli doar după ce-ţi mor părinţii
25 de lucruri pentru care eşti prea bătrân acum că ai 25 de ani
Ghidul VICE de combinat gagici bogate