Viața mea într-un oraș din Italia aflat în carantină din cauza coronavirus

E duminică și doar ce am făcut aprovizionările cu familia mea. Vom fi ok pentru câteva zile, dar supermarketurile și magazinele la care obișnuiam să mergem sunt închise, iar la cele din zonă s-au format cozi până afară. Clienților li se permite să intre în ele pe ture. Cred că astea sunt efectele pe termen scurt ale carantinei.

Locuiesc în Codogno, în regiunea nordică a Italiei Lombardia. Localitatea de 15 mii de persoane a fost prima să raporteze un caz de coronavirus în nordul Italiei și e unul dintre cele 11 orașe care a intrat în carantină sâmbătă. Mă aflu printre cetățenii care n-au voie în zona roșie a carantinei, pe care cineva a descris-o la televizor aseară ca fiind „armată”. O barieră le interzice oamenilor să intre sau să iasă, iar trenurile nu mai opresc aici.

Epidemia bruscă de vineri din zonă, care n-are nicio legătură cu vreo persoană care a călătorit în China, a dus deja la șapte morți în Italia, ceea ce a transformat-o în a treia cea mai afectată țară la nivel global. Guvernul italian a luat măsuri urgente și chiar drastice: școlile, muzeele și anumite magazine și afaceri au fost închise în zonele afectate, ceea ce acoperă părți din șapte cele mai bogate regiuni ale Italiei. Orice formă de eveniment public sau privat a fost suspendat în zona roșie, precum și transportul public și livrările. În ciuda zvonurilor, nu ni s-a interzis să părăsim casele, dar am fost sfătuiți să limităm timpul petrecut în spațiile publice.

Am încercat să mă folosesc de informațiile din jurul meu. Am 33 de ani și predau atât științe naturale, cât și igienă și anatomie la liceul Cesaris în Casalpusterlengo, la 50 de kilometri în sud-estul Milano, alt oraș din Lombardia aflat în carantină. Mă pregăteam de muncă vineri dimineață când am aflat de cazul din Codogno.

M-a speriat să găsesc imagini din spitalul din Codogno în ziarele importante din Italia, să văd cum coronavirus s-a transformat dintr-un lucru abstract în ceva concret. La școală, puștii erau în șoc, iar unii colegi n-au avut încotro și au anulat orele din cauza tensiunii. Pentru că știau că petrec mult timp înconjurat de oameni, părinții mei voiau să cheme ambulanța ca să mă testeze pentru virus. I-am convins până la urmă că se panicaseră degeaba.

Dacă ar putea cineva să facă același lucru cu cetățenii din Codogno. Măștile de față, despre care Organizația Mondială a Sănătății a atenționat că sunt folositoare dacă tușești sau strănuți sau dacă ești suspect de coronavirus, sunt pe terminate. Și cererile pentru consultații au depășit orice așteptare, iar primarul a fost nevoit să-i învețe pe oameni să nu se ducă la cumpărături în zonele îndepărtate, pentru că supermarketurile vor face aprovizionări și se vor deschide regulat.

Străzile, după cum te-ai aștepta, sunt goale. Nu că în general dădeau pe afară de oameni: ca orice oraș mic-spre-mediu italian, populația e îmbătrânită, d-aia e amuzant să auzi știri despre „viața de noapte din Codogno” care-i pe pauză. N-am avut niciodată așa ceva, dar, înainte de carantină, ne-am trezit deodată cu jurnaliști care întrebau oamenii ce părere au despre coronavirus.

În online, anxietatea virusului a ajuns virală. În ciuda obiecțiilor mele, mama tot stă pe grupuri de Facebook morbide, unde dai de fake news și alarme false. Un jurnalist care doar a vrut să vorbească cu cineva dispus să-și povestească experiența a fost înjurat și acuzat că încearcă să exploateze situația. Pe WhatsApp, circulă înregistrări audio anonime care dau informații false despre virus, cei infectați și minciunile pe care le spun autoritățile.

Dar, în ciuda alarmiștilor și interesului presei pentru Codogno, carantina a fost doar o problemă de umplere a timpului pentru mine. Am stat două zile acasă unde am sunat să-mi anulez orice întâlnire și am răspuns la toate mesajele primite de la prieteni care voiau mai multă informație. Familia mea își găsește de ocupație, iar dacă vrem să ieșim din casă, o facem fără teamă și cu precauție.

Pare că stăm ceva mai bine și cu moralul. Chiar și o tipă care a fost băgată în carantină totală, pentru că are o rudă infectată, mi-a părut mai calmă la telefon. Mi-a spus că autoritățile încă n-au testat toate rudele apropiate care ar putea fi infectate cu virusul, cel mai probabil pentru că în etapa asta se concentrează pe cazurile cu risc ridicat.

Ca om de știință, aș vrea să lămuresc niște lucruri pentru persoanele care sunt într-o situație similară. Știu că izolarea poate crește teama: te face să simți pericolul mult mai intens și tocmai d-aia tinzi să-l supraestimezi. Așadar, nu te panica. Înainte să-ți imaginezi cel mai nasol scenariu, caută informații despre coronavirus și ce se întâmplă în realitate. Urmează instrucțiunile oficiale cu atenție, dar nu exagera. Și stai departe de grupurile de Facebook și de WhatsApp unde oamenii își dau cu părerea și distribuie știri, pentru că se răspândesc chiar mai repede decât virusul.

Articolul a apărut inițial pe VICE IT.