De ce Casino e pe lista cu cele mai bune filme și merită să-ți iei notițe când îl vezi

Re:vedere este o serie în care coborâm în diverse creații artistice și culturale de larg consum și căutăm să vedem dacă timpul care a trecut peste ele le-a făcut mai bune sau le-a îngropat cu totul.

În nebunii ani ‘80 spre ‘90, filmele cu gangsteri erau la fel de populare cum sunt în prezent comediile ușoare cu povești de dragoste previzibile sau adolescenți care încearcă să înțeleagă câte ceva despre viață. Mă rog, poate exagerez, că erau mult mai populare de atât. Deși au fost mulți actori și regizori care au contribuit la consolidarea unei liste deloc scurte de astfel de filme, câteva nume vor rămâne eterne: Al Pacino, Brian De Palma, Andy Garcia, Robert De Niro, Joe Pesci sau Martin Scorsese. De cei trei din urmă e legat și filmul Casino. 

Scorsese a adus în cinemauri filmul Casino la cinci ani după succesul pe care l-a avut cu Goodfellas. Și ambele au devenit clasice, cu oameni care-s gata să se certe până dimineața că unul e mai bun decât altul. Cert e că-s diferite cel puțin prin lumile cărora te expun.

Chiar dacă lumea s-a schimbat considerabil de când a fost lansat filmul, în noiembrie 1995, și acum ai chiar și opțiunea de-a juca într-un cazino online, filmul lui Scorsese face mai mult decât să-ți arate viața dintr-un cazino, fie el și din Las Vegas. De fapt, orașul jocurilor de noroc celebru în toată lumea e doar o „scuză” pentru regizor să-ți arate diverse nuanțe ale oamenilor, chiar dacă-n film ei sunt portretizați de actori ca Sharon Stone (Ginger McKenna), Robert De Niro (Sam „Ace” Rothstein) sau Joe Pesci (Nicky Santoro).

Caracteristica principală pe care o remarci la majoritatea celor din film e lăcomia – și nu doar cea de bani, ba chiar despre asta se poate spune că-i în doze mai mici și vizibilă mai ales la Lester Diamond, personajul interpretat de James Woods. E lăcomia, în general, de-a obține mai mult, de-a fi mai sus sau de a maximiza toate șansele. Ceea ce, într-o anumită măsură, e ca într-un cazino, doar că acolo regulile sunt clare și cei cărora încearcă să trișeze nu le reușește pentru prea mult timp.

Ce-ți propune filmul e clar din start: vezi cum se fac banii într-un cazino, vezi nebunia din Las Vegas în perioada de glorie de dinaintea corporatizării și transformării într-o oază de turism, vezi ceva rivalități și cum se soluționează, uneori, lucrurile când nu trebuie să joci după toate regulile societății (spoiler: în deșert, departe de ochi curioși). Dincolo de toate astea, există substratul de care pomeneam mai sus: natura umană și diverse lecții legate de ea. Și sunt două momente care mi-au rămas în minte din filmul ăsta încă de când l-am văzut prima dată, iar asta s-a întâmplat undeva la începutul anilor 2000.

Primul este momentul în care Sam e nemulțumit de câte afine sunt într-o brioșă – a lui are mai puține decât alta. Așa că se duce la bucătărie să rezolve situația și să fie suficiente în toate brioșele. Sigur, asta se înscrie în tiparul lui de micromanagement, dar se extinde în ideea mai mare că atunci când faci un lucru de făcut ar trebui să-l faci bine, că și dacă nu observă alții, tu știi ce-i acolo și dintr-un compromis într-altul se strică toată treaba.

Al doilea se întinde pe o bucată mult mai mare din film și e despre soția lui, fostă lucrătoare sexuală, și cum nu se poate rupe de trecut și relația cu Lester, care ajunge și să-l șantajeze pe Sam. Sigur, nu toate viețile sunt așa, dar ce poți învăța de aici e că ce nu rezolvi în trecut ajunge să-ți strice șansele și pentru un viitor mai așezat.

E o oarecare frumusețe în cum e construit filmul Casino, în care personajele sunt condamnate încă de la început la un anumit deznodământ – fapt evident din cum începe totul, cu mașina lui Sam explodând. Aici e mai degrabă viziunea lui Scorsese de a-ți arăta că anumite acțiuni duc la anumite finaluri. Până la urmă, nu te poți arăta surprins de efecte când știi cauzele, iar asta e probabil cea mai grea idee cu care rămâi după filmul ăsta. 

Sunt aproape 27 de ani de când filmul a fost lansat. Și de fiecare dată când îl vezi, chiar și în perioada actuală, sentimentul e același: îți captează atenția și te plimbă prin viețile unor personaje construite parțial pe scheletul unor oameni reali, iar în toată această călătorie îți arată la ce pot duce deciziile proaste – și nu doar ale tale, ci și ale celor din jur asupra ta. E acea lăcomie de care ziceam la început, iar toate astea împachetate și prezentate în lumea din Las Vegas care trăiește o altă viață când se aprind luminile și când intri în cazinourilor de-acolo. Ele ce s-au mai schimbat considerabil, că nuanțele umane nu prea.

Filmul Casino va împlini cândva și 30 de ani, și 50 de ani, iar la fiecare aniversare va avea aceeași calitate: captivează prin promisiunile şi capcanele visului american, în timp ce îți trece prin față ținute și personalități ostentative, dar şi replici care merită citate.