Ce tip de asigurare să-ți faci în România ca să nu-ți iei țeapă

Multe filme polițiste încep cu vreun personaj omorât de soț sau soție ca să încaseze banii din asigurarea de viață. Pentru oamenii obișnuiți din România însă, asigurările înseamnă, în general, doar hârțogăraie și comparat oferte. Știu, e plictisitor, dar n-ai ce să-i faci. 

Odată cu timpul, să plătești niște bani în caz de „doamne ferește” intră în sfera aia de lucruri de care trebuie să te interesezi dacă vrei să devii „adult responsabil”. În plus, dacă și mintea ta rulează deseori, fără motiv, toate scenariile dezastruoase care s-ar putea întâmpla, atunci poate te ajută să știi că și în cele mai nasoale cazuri ești acoperit și nu rămâi îngropat în datorii. 

Stai liniștit, nu urmează vreo reclamă mascată printre paragrafe. Ți-am pregătit, în schimb, un ghid cu principalele chestii pe care poți să ți le asiguri și la ce să fii atent să nu-ți iei țeapă. 

Nu știu dacă știai, dar asigurarea locuinței e obligatorie prin lege. Se numește Poliță de Asigurare a Dezastrelor (PAD) și trebuie s-o faci pentru toate construcțiile cu rol de locuință. Îți spun asta pentru că doar 19% din locuințe sunt asigurate astfel, iar statul român nu a mai dat vreo amendă de 13 ani. Cât de mult costă? Depinde de locuință: pentru cele cu o structura de rezistență mai bună e 20 de euro pe an, iar pentru cele mai așa-și-așa, 10 euro pe an. 

Ce acoperă? Cum îi zice și numele, PAD e pentru dezastre: cutremure, alunecări de teren și mai multe tipuri de inundații. Cu incendiile e mai dubios, pentru că te acoperă doar dacă incendiul e provocat de una din calamitățile naturale de mai sus. Treaba e că și dacă se întâmplă ceva de genul ăsta, suma pentru reparații poate să fie de maximum 20.000 de euro dacă dai 20 de euro pe lună, respectiv 10.000 de euro. 

Dacă e și parțial vina ta pentru dezastrul produs ori dacă ți-ai făcut casa într-o zonă interzisă, nu mai pupi nici banii ăia. Locuințele cu risc 1 de grad seismic nici măcar nu pot fi asigurate. 

Ce-i drept, 20.000 de euro nu e chiar ce ai numi o avere, așa că dacă chiar vrei protecție, te duci spre o asigurare facultativă. Asta îți acoperă restul nenorocirilor care nu intră-n PAD, cum ar fi incendii, explozii sau chiar unde de șoc produse de avioane. 

Prețul variază de obicei între 0,1% și 0,4% din valoarea locuinței pe an. Pentru o locuință de 100.000 de euro, de exemplu, va trebui să plătești undeva între 100 și 200 și ceva de euro pe an. În alte cazuri, chiar mai mult – depinde foarte mult de cum îți evaluează firma casa în funcție de vechimea imobilului, materialele de construcție, zona în care se află, dacă a mai trecut prin cutremure și tot așa.

Dar dacă arde casa cu tot ce-i în ea? Pentru asta ai asigurarea de bunuri. Unele o oferă la pachet cu asigurarea locuinței, dar pot fi și cazuri în care o vrei separat. Nu doar că e mai ieftină, dar acoperă și alte cazuri decât incendii sau catastrofe naturale, în funcție de ce pachete iei. Vorbim aici de fenomene electrice care-ți prăjesc electrocasnicele, furtul obiectelor din locuință prin efracție și inclusiv cazuri de răspundere civilă. Adică atunci când obiectele tale provoacă daune vecinilor și trebuie să-i despăgubești, iar asigurarea îți oferă banii pentru asta. 

Cum era vorba aia cu sănătatea: nu știi că o ai până nu o pierzi? O înțelegi cu atât mai bine când se mai adaugă și costurile îmbolnăvirii. De asta, odată cu evoluția medicinei, omenirea a mai inventat ceva surprinzător în ultimul secol și ceva: asigurarea publică și sistemul public de sănătate modern. Aceeași poveste ca la restul asigurărilor, doar cu un ingredient în plus: solidaritatea. Adică scopul sistemului nu e să facă profit, ci să nu lase oamenii să moară dacă n-au bani.

Dacă ești angajat, elev, student sau pensionar, printre altele, atunci faci parte din cei aproape 90% din populație de asigurați la stat. Dacă nu, află că poți să-ți faci și voluntar printr-un contract cu ANAF cu 300 de lei lunar – și, crede-mă, e mai bine să fii acoperit în caz de orice. 

Teoretic, asigurarea publică ți-acoperă mai toate problemele medicale și ai tratament egal indiferent de cât cotizezi. În practică, lucrurile pot sta un pic altfel – de la pile și șpăgi, până la subfinanțarea cronică a sistemului, toate astea îți cam taie din dreptul la sănătate. 

De asta, mulți apelează la asigurările private de sănătate. Mă rog, eu sunt de părere că dacă o idee e bună, dar aplicată prost, soluția e să repari sistemul, nu să arunci copilul cu tot cu apa din copaie. Totuși, boala și accidentele n-o să aștepte până atunci, așa că e mai mult decât legitim să vrei siguranță pentru sănătatea ta și a familiei.

În primul rând, nu le confunda cu abonamentele la clinici private, oferite de obicei ca beneficii când te angajezi, și care se rezumă la serviciile unei singure firme și câțiva parteneri. Asigurarea îți oferă, de obicei, un acces mai larg la firme partenere pentru analize, consultații, intervenții chirurgicale și spitalizare. 

Când e bine să o faci? Atunci când n-ai nevoie de ea, adică înainte să te îmbolnăvești. Pentru că, cu câteva excepții, asigurarea privată nu-ți acoperă costurile cu bolile pe care le ai deja. Poți să ai niște servicii de monitorizare, dar nu e același lucru. Legat de costuri: cu cât ești mai tânăr și sănătos, cu atât e mai ieftină. Cu cât plătești mai mult timp, cu atât îți acoperă sume tot mai mari – pentru că, da, și aici sumele sunt limitate. 

Asiguratorii mari de pe piață au de obicei un plafon de vreo 20.000 de euro, dar suma crește anual dacă nu folosești banii. Asigurarea poate să coste de la vreo 150 de lei și până la sute de euro. Depinde ce servicii vrei să conțină, dacă e internațională sau nu și de starea de sănătate din prezent. Pentru unele boli cronice precum cancerul e uneori nevoie să te uiți dincolo de pachetele de bază, de exemplu. Trebuie să știi ce vrei și ce ai nevoie ca să decizi ce riscuri vrei să acoperi și cât te-ar costa.

După care mai ai și asigurarea de viață. Da, aia la care tot vezi reclame care încearcă pe ocolite, cu vibe pozitiv și exprimări precum „evenimente neprevăzute”, să-ți spună că dacă cotizezi lunar, familia ta o să primească o sumă mare de bani după ce mori. Presupun că dacă ești un pesimist și crezi că sigur o să ți se întâmple ceva rău, măcar ăsta ar fi un un soi de pariu pe care ar merita să-l pui. Invers, companiile pariază și ele pe „riscul de supraviețuire”, în care dacă la finalul perioadei tu încă trăiești, primești o sumă de bani.

Aici costul depinde mult de ce asigurare vrei. Vrei una care să acopere doar decesul? Pentru că poți să acoperi și riscul de invaliditate sau a unei boli cronice. Depinde și până la ce vârstă vrei să meargă asigurarea. Pe lângă asta, poți să faci asigurare de viață cu economisire sau cu investiție, dacă vrei să o legi de alte instrumente financiare. Adică o parte din bani sunt puși deoparte și, dacă nu se întâmplă niciun eveniment tragic, îi primești sub diverse forme înapoi. Foarte populare sunt cele în care la finalul perioadei banii merg către copii – fie pentru studii, fie pentru nuntă, fie primesc banii în rate ca să nu-i risipească, posibilitățile-s nelimitate. 

Dacă ai mașină, sigur știi deja despre RCA, pentru că legea te obligă s-o ai. Probabil ai auzit și de falimentul asiguratorilor uriași de pe piață și cum statul n-a făcut nimic ca să prevină, dar asta e altă poveste. Esențialul e că țepele se pot lua de oriunde, chiar și de la companiile considerate „too big to fail”, așa că fii mai circumspect când vezi un preț prea bun să fie adevărat. Oricum, RCA-ul e pentru pagubele provocate de tine altuia, pentru reparațiile propriei mașini ai nevoie de asigurarea CASCO, care e facultativă.

Cât costă? Depinde de asigurat, de mașină și ce vrei să acopere polița. Un criteriu important e, de exemplu vârsta, – cu cât ești mai tânăr și, deci, neliniștit, cu atât e mai scumpă polița. La fel, dacă ai avut accidente în trecut, plătești mai mult. Vârsta mașinii e și ea importantă – dacă are peste zece ani, foarte greu mai găsești vreun asigurator dispus să-ți vândă o poliță. 

Dacă faci activități de transport sau taximetrie, adaugă și asta un procent considerabil. De obicei, un pachet de bază îți acoperă chestii precum fenomenele naturale, vandalismul, furtul sau avarii produse din ciocniri, răsturnări sau un copac care cade fix peste mașina ta. 

După care încep clauzele speciale, iar la astea chiar trebuie să fii atent: de exemplu, să fii acoperit și în cazul în care altcineva decât tine conduce mașina ori ești în afara țării, pentru că nu e de la sine înțeles. Trebuie să fii atent la chichițe pe care le mai strecoară unii asiguratori – pentru unele avarii, se scrie mic în contract că nu îți acoperă și reparația jantelor sau geamurilor, deși ți s-ar părea normal să fie totul acoperit. Același lucru și cu clauza reîntregirii sumei după plată.

După care mai și clauzele legate de franșiză, care înseamnă că în caz de daună, acoperi din buzunarul propriu o parte din costuri, avantajul fiind că plătești mai puțin anual. Astea ar fi esențial de verificat înainte de toate. Un ultim lucru: nu primești banii dacă dauna e din vina ta sau participi la curse ilegale, așa că evită să faci lucruri care sună stupid din prima.

Dacă ești tipul de om precaut care pune mereu răul înainte, chiar și atunci când pleacă în vacanță, atunci asta e pentru tine. În principal, e pentru urgențe medicale – de la intervenții ori spitalizare și până la repatriere – ca să nu plătești sume uriașe. 

Dacă ești asigurat într-o țară UE de cel puțin cinci ani, atunci poți folosi gratuit Cardul de Sănătate European pentru urgențe, iar asigurarea ți-ar oferi câteva chestii în plus, precum repatrierea.

În plus, poți să faci și o singură asigurare pentru toată familia, în funcție de asigurator. Mai important e să vezi ce nu acoperă, cum ar fi bolile cronice de care sufereai deja sau orice nu e urgență. Interesant e că nu prea acoperă nici nașterile, accidente provocate de consumul de droguri ori alcool și nici bolile cu transmitere sexuală. 

În schimb, mai ai și asigurarea storno, care îți rambursează banii în caz că trebuie să anulezi vacanța din diferite motive. Asta poate să-ți acopere cazurile în care, înainte de a pleca, te îmbolnăvești, îți moare o rudă, ți se fură actele necesare sau chiar dacă divorțezi, uneori. Ce listă de lucruri pentru care să fii paranoic, nu?

Alte evenimente pe care  poți să le asiguri sunt pierderea bagajelor – se-ntâmplă mai des decât crezi – pierderea zborului ori a actelor și niște clauze pentru accidentări din practicarea unor sporturi extreme, aparent neacoperite de asigurarea de sănătate normală.

Primul lucru pe care-l afli după ce-ți iei câine sau pisică este cât de scumpi pot fi veterinarii. Plătești, că n-ai ce să faci, dar ai fi economisit o mare parte dacă aveai asigurare de sănătate pentru animale de companie. La fel ca cele pentru oameni, prețul lor depinde de ce riscuri și servicii vrei să acoperi, dar și de animalul asigurat. Variază în funcție de vârstă, greutate sau rasă, pentru că unii sunt mai predispuși decât alții la unele boli. Și, normal, trebuie să fie și sănătos în momentul în care o faci. 

Totodată, pentru că domeniul e mai puțin reglementat, prețurile pot să difere mult mai mult de la o firmă la alta, așa că cel mai bine caută cât mai multe oferte.

Prețurile date ca exemplu de unele site-uri pot să înceapă de la 50 de euro pe an pentru un cățel sănătos de talie medie de trei ani, dar depinde și ce dorești. 50 de euro pe an ți-ar acoperi niște costuri de vreo 500 de euro, însă unele accidente sau boli te pot duce la și mult mai mult. 

N-ar strica să vorbești cu veterinarul despre ce probleme specifice pot apărea pentru cățelul sau pisica ta și de ce fel de analize sau investigații va avea probabil nevoie. De asemenea, vezi și riscurile acoperite, care variază de înghițit obiecte periculoase la boli și până la avalanșe sau atacul altor animale. Foarte importantă e și vârsta până la care poate merge asigurarea – multe firme vor pune o limită care se nimerește să fie exact când devine bătrân și apar cele mai multe probleme de sănătate – așa că încearcă să obții una pe viață sau cât mai lungă. 

Mai există și asigurarea de răspundere civilă pentru proprietarii de câini periculoși. Asta e chiar obligatorie, pentru că acoperă pagubele pe care le-ar putea face. Un fel de RCA pentru câini, dacă vrei să-i zici așa, pe categorii de agresivitate, cu prețuri diferite pentru Pit Bull sau Rottweiler, de exemplu. Dacă vrei, de exemplu să ai acoperită o sumă de vreo 5.000 de euro, ar trebui să plătești cam 100 de euro anual. Acum că știi toate astea, nu-i așa că ești un pic mai anxios?