fosti membri de secte
Specialistul în mediere,Joe Kelly (al doilea de la dreapta) cu fostul lui guru, Prakashanand Swami, un lider de cult care a fost condamnat că a abuzat copiii adepțilot săi. Foto via joe Kelly
religie

Tipii ăștia își riscă viețile ca să-i salveze pe oameni de sectele care-i spală pe creier

Îți povestesc despre cele mai periculoase cazuri ale lor, de la faptul că și-au găsit casa înfășurată în pături la ajutarea recruților să iasă din grupuri unde bebelușii sunt alăptați de mame pe acid.
Shamani Joshi
Mumbai, IN
IG
translated by Irina Gache

Cultele pot fi super ciudate. Pot fi abuzive, distructive, chiar și o amenințare la adresa omenirii. Pot fi și fascinante.

Publicitate

Un grup social caracterizat de credință extremă sau venerarea unei lider sau a unui obiect, sectele nu sunt prin definiție periculoase. Dar istoria ne-a tot învățat de-a lungul timpului că oamenii care cred că violența este un act de iubire, că sunt aleșii care să salveze umanitatea de la pieire, sau că liderul este de fapt un extraterestru, probabil au probleme care trebuie rezolvate.

Într-o lume plină de nenorociri și boli, să fii atras într-un cult care oferă pace și tărâmul promis este surprinzător mai ușor decât pare. Ce nu este totuși ușor este să ieși din el și să ajuți și pe alții să o facă. Am vorbit cu câțiva intervenționiști și deprogramatori despre cum ajută oamenii să iasă din secte după ce au trecut și ei prin asta, și ce repercusiuni are munca asta asupra vieților lor. 

Joe Kelly

Am fost implicat în două grupuri în anii 70. Unul dintre grupuri se numea Meditație Transcedentală sau TM; era condus de gurul hindus Maharishi Mahesh Yogi, care a devenit faimos pentru că era gurul membrilor Beatles. Aici am trecut de la o simplă tehnică de meditație de 20 de minute la convingerea că puteam levita pentru pacea mondială.

Simultan studiam religii comparative și eram în special fascinat de hinduism. Am cunoscut un bărbat pe care l-am considerat gurul meu adevărat, pe nume Swami Prakashanand Saraswati, lider al grupului International Society of Divine Love. În anii 1980 a luat un grup din TM și și-a făcut un ashram în Philadelphia, care era mai structurat și mai rigid. Unii dintre membri chiar l-au dat în judecată pe Maharishi pentru fraudă și au cerut milioane de dolari despăgubire. Swami Prakashanand a folosit apoi banii să facă un templu lângă Austin, Texas, numit Barasana Dham. Dar Swami a fost în final condamnat că a abuzat copiii discipolilor săi, deși a fugit înapoi în India unde era protejat. 

Publicitate

După asta, avocații grupului ne-au sugerat să participăm la o conferință unde foști membri de secte vorbesc despre experiențele lor, ca să putem înțelege cum să ne dăm seama dacă cineva e guru spiritual sau un escroc. Atunci am înțeles pentru prima oară psihologia și sociologia din spatele acestor grupuri, și am decis să-mi folosesc experiențele să dezmembrez structurile de credință pentru alți oameni care erau atrași de secte.

Indivizii se alătură sectelor dacă sunt dezamăgiți de familie sau vor să-și găsească individualitatea. Genul ăsta de grupuri te fac să crezi că te vor ajuta să-ți atingi potențialul adevărat. Unul dintre cazurile cele mai solicitante la care am lucrat a fost cu un grup care încuraja ideea că există o lume de spirite deposedate care pot educa oamenii din această lume și să le arate cum să ducă o viață mai bună.

Dar ce învățau era că drogurile precum ecstasy și LSD te pot ajuta să obții această cunoaștere. Abordarea lor era să scoată cât mai multe beneficii financiare de la lume și credeau că, prin gândire pozitivă și credința în prosperitate, poți să-ți schimbi alinierea cu universul și să te îmbogățești. Era condus de o femeie pe nume Katherine Holt, care a spus că a luat legătura cu un spirit din secolul al 17-lea, al unui bărbat pe nume Părintele Andre, care era în teorie un mistic. Ea avea în jur de 30 de adepți și cupla sau despărțea oamenii. Le cerea să ia ecstasy sau să facă sex cu alți indivizi pe lângă partenerii lor. Am început să lucrez cu un bărbat pe nume Mark, care s-a căsătorit cu o tipă din grup. În timpul sesiunii, soției lui i s-a cerut să facă sex cu alt bărbat la etaj, în timp ce Mark putea să-i audă. Liderul i-a spus lui Mark că în ciuda a ce auzea sau simțea, trebuia să se separe de acea emoție. Că va fi liber numai dacă-și abandonează ego-ul, sentimentul de proprietate asupra nevestei sale și dacă refuza să trăiască după normele societății. Era prăjit pe droguri, dar i s-a spus să nu-și simtă emoțiile.

Publicitate

Atunci Mark a realizat că ceva era foarte putred acolo. S-a dus la părinți, care m-au contactat prin Cult Awareness Network. Dilema lui era că soția și copilul lui erau în grup, iar copilul era alăptat de o mamă care lua LSD și ecstasy. Am pus la cale o strategie să o abordăm pe soție. Familia ei avea o nuntă în New England, așa că am mers acolo. Cultul i-a spus să stea departe de soțul ei, care era „malefic” fiindcă a părăsit grupul. Trebuia să-l fac să se simtă calm și să încerc să o ajut pe soția lui să vadă cât de greșit era grupul. Dar fără să știu, mentorul meu a organizat ca Mark să-și ia copilul și să se mute la o casă protejată în Colorado. A culminat cu o bătălie legală lungă pentru custodie, dar, în final, lidera grupului a fost arestată și soția a ieșit din el.

Cele mai dificile cazuri pentru mine sunt cele care implică o familie. Când există o influență romantică sau prietenie cu alți membri din cult, devine mai dificil să ieși din el.

fost membru cult

Joe Kelly a făcut parte din Cult Awareness Network și a lucrat cu alți mediatori, precum Patrick Ryan, ca să consilieze adepții cultelor și liderii începând din anii 80. Foto: Joe Kelly

Patrick Ryan

L-am văzut pe Maharishi Mahesh Yogi într-o emisiune TV și l-am cunoscut când aveam 17 ani. Am petrecut cinci ani la universitatea lui, unde ni se spuneau lucruri precum că am putea să trecem prin ziduri ca să salvăm lumea. Din moment ce adepții lui erau câștigători ai premiului Nobel în fizică, și guvernatori, am crezut afirmațiile astea. Făceam meditații lungi de 22 de ore care împingeau oamenii în extreme, mulți dintre ei chiar au și sărit pe geamuri. Maharishi mai trimitea oamenii în zonele de război în Iran și Mozambic, adesea punându-i în pericol. De-a lungul timpului am realizat că, în ciuda lucrurilor care ni se ziceau, nu puteam de fapt levita sau trece prin pereți. Așa că l-am dat în judecată pentru fraudă și neglijență. 

Pat Ryan Transcendental Meditation.jpg

Pat Ryan pe vremea când era la Universitatea Internațională Maharishi, unde aparent trebuia să învețe cum să leviteze și să treacă prin pereți. Foto via Patrick Ryan

Publicitate

După ce am făcut cursuri de mediere pentru a ieși din sectă timp de 38 de ani, îți pot spune că, deși modelele sunt unelte importante pentru abordarea intervențiilor, nu există o singură rețetă care să ajute pe toată lumea. Una dintre cele mai importante experiențe de învățare a fost la începutul anilor 2000. Eram în Australia să ajut un membru al Bisericii de Scientologie. Biserica are o regulă ca trebuie să fie împotriva cuiva care încearcă să-i „demaște” sau le spune membrilor să părăsească cultul. Deci au pus doi detectivi privați să mă urmărească de acasă din Philadelphia până în Australia.

În ultima noapte în Australia, am fost înștiințat că eram dat în judecată că aș fi molestat verbal o femeie de 17 ani și că a cerut ordin de restricție. Nu am cunoscut-o niciodată pe femeie, dar ce voiau să obțină prin asta era să-mi însceneze o poveste pentru presă ca să-mi afecteze credibilitatea. De asemenea, conform legii australiene, dacă eram într-un restaurant și intra această femeie, puteam să fiu arestat. A trebuit să duc o luptă legală lungă și-n final judecătorul a stabilit că eram nevinovat. Dar biserica a făcut totul să mă oprească.

La un moment dat zburam către Australia ca să ajung la audiere și am luat cu mine o cutie cu mix pentru clătite, când am fost oprit la aeroport. Se pare că biserica i-a avertizat că aș fi traficant de droguri. Când autoritățile mi-au deschis geanta, au văzut pudră albă pe toate lucrurile mele fiindcă se vărsase mixul de clătite. Dar după ce i-am spus povestea mea agentului care m-a interogat, mi-a dat o viză de zece ani să lucrez în Australia, deci a fost chiar în defavoarea bisericii. Când aveam de-a face cu biserica, membri înarmați parcau în fața casei mele din Philadelphia, îmi acopereau ferestrele cu pături pe afară și-mi astupau gaura cheii, deci eram rupt de lumea exterioară.

Publicitate

Atunci am și realizat că în loc să critic un cult în fața membrilor, trebuia să găsesc o modalitate să-i facă să se simtă auziți, în special de familie. Dacă poți aprecia ce-mi place atunci ai dreptul să critici. Deci ce fac eu e să învăț familiile de ce oamenii văd ceva frumos în cultele la care aderă.

În unele cazuri, familia în sine împinge oamenii să se alăture sectelor. Făceam o intervenție cu o tânără dintr-un cult de arte marțiale, unde liderul era abuziv sexual. În mijlocul sesiunii cu mama ei și cu mine, a urlat: „Ce, crezi că el e rău? Ei bine, tata m-a futut”. A trebuit să oprim instant ședința și atunci am învățat că trebuia să intervievez mai mulți membri ai familiei înainte să abordez persoana care a fost influențată de un cult.

Joseph Szimhart

Am făcut parte dintr-o serie de organizații de tip cult bazate pe teozofie, principala fiind Church Universal and Triumphant (Biserica Universală și Triumfătoare), care a fost ulterior expusă ca un cult al apocalipsei, în anii 70. Prima nevastă a divorțat de mine în 1979, din moment ce majoritatea timpului meu mental se ducea către cult. Ca rezultat, am început să fiu deziluzionat de către grup. După ce am plecat, foștii membri m-au întrebat de ce. Când le-am spus, l-au abandonat numai pe baza informațiilor mele, deși erau în cult de mai mult timp. Atunci am realizat cum îmi puteam folosi experiența să ajut alți membri.

Joe Szimhart cult mediator pic.png

Joseph Szimhart a fost un artist care a realizat că avea abilitatea să ajute membri de cult spălați pe creier să se elibereze. Foto: Joseph Szimhart

Publicitate

Sunt în domeniu de decenii și am lucrat cu oameni din toată lumea, de la grupul Rajneesh Osho în Oregon la Brahmakumaris în Kerala. Am participat la cazuri unde un membru de cult a fost răpit de familie și sechestrat mulți ani ca să se asigure că-l rup de influența grupării. Cazurile alea sunt mereu o provocare fiindcă poți ajunge la închisoare. Am avut și eu un proces pentru un caz ca ăsta în 1993, dar am fost achitat de toate acuzațiile.

Oamenii sunt de obicei foarte furioși și nu vor să vorbească, așa că trebuie să-i fac să aibă încredere în mine ca să fie receptivi. Am avut câteva cazuri cu o organizație de arte marțiale numită Chung Moo Quan, și am reușit să fac mai mulți instructori de-ai lor să iasă din ea. Liderul, Maestrul John C. Kim, a venit în SUA și a spus că era campion la arte marțiale asiatice și avea un titlu care nu exista. Era un bărbat de vârstă mijlocie cu ceva abilități în artele marțiale, așa că a fondat școli care păreau profesioniste. Recruta membri din școlile astea să se înscrie la cursurile de instructori, pentru care trebuia să plătești până la o sută de mii de dolari. Știa cum să convingă tinerii că avea puteri speciale care puteau răni fără să fie nevoie să atingă și ținea întâlniri secrete în care-i făcea să se simtă foarte speciali. A format o sectă cu instructorii care-i erau loiali în Boston, Houston și Chicago. Oamenii ăștia întrerupeau comunicarea cu familiile lor, mergeau mereu la clase, dormeau doar trei sau patru ore și se îngrășau foarte mult din cauza unei diete menite să-i facă să „arate puternici”. Și-au lăsat chiar și barbă ca să pară amenințători.

Liderul sectei avea un proces de inițiere ca să demonstreze loialitatea adepților: îi sufoca și-i întreba dacă ar muri pentru grupul lor. Dacă oamenii leșinau în timpul strânsorii îi accepta. Membrii credeau că avea puteri magice, așa că nu-l amenințau. Dar când grupul a aflat de mine, au pus postere ca să mă denigreze. După ce am ajutat să-i expun la o emisiune TV au fost asaltați de guvern. Grupul m-a dat în judecată și m-a amenințat verbal de mai multe ori. Un agent IRS mi-a spus și că eram urmărit de ei. Nu am gărzi de corp, nici armă și nici asigurare, fiindcă majoritatea companiilor te consideră vulnerabilitate.

Am avut intervenții și cu lideri. Unul a fost un tip care-și zicea Paa, prescurtarea de la Padmasaaha. Credea că era reîncarnarea lui Satya Sai Baba, un lider religios important din India. Dar Paa era doar un magician fals care spunea că făcea „miracole”. Am făcut o intervenție când avea numai un membru. M-am prefăcut interesat de religia lui și l-am intervievat pe cameră. Dar nu toate intervențiile ajută și a ajuns să controleze aproape 30 de oameni.