Am stat opt luni sub acoperire pe un forum neonazist și asta ne-a dat viețile peste cap

Deși majoritatea țărilor și-au respins complet istoriile fasciste, în Italia nu e ieșit din comun să dai de obiecte fasciste sau să surprinzi conversații nostalgice despre perioada fascistă în barurile din orășelele mici sau în casele bunicilor.

Dictatura lui Benito Mussolini, care a ținut douăzeci de ani, a lăsat în țară o moștenire fascistă foarte greu de înlăturat.

Multe orașe italiene au clădiri care au fost construite în anii aceia și încă au pe ele simbolurile fascismului, fără niciun fel de contextualizare.

Unele partide și unii parlamentari de dreapta, precum Liga lui Matteo Salvini sau Fratelli d'Italia, a lui Giorgia Meloni – ca să nu mai spun de partidele fasciste precum CasaPound și Forza Nuova – nu s-au distanțat niciodată de această eră.

Astăzi, perspectivele extremei drepte sunt susținute de mulți tineri italieni. Nu putem ști exact cât de răspândite sunt aceste perspective, dar fasciștii de azi sunt educați și expuși la neonazismul american promovat pe internet. E o combinație explozivă ascunsă într-o lume secretă și am vrut să o explorăm.

Între ianuarie și octombrie 2020, am intrat sub acoperire pe un forum italian de extremă dreaptă, în cadrul unui proiect susținut de Roberto Morrione Prize, un premiu pentru tineri jurnaliști de investigație. Reportajul a avut ca rezultat Buco Nero (Gaura Neagră), un podcast despre digitalizarea extremei drepte italiene, care a apărut pe Storytel, una dintre cele mai mari platforme de podcasturi și audiobook-uri din Europa.

Podcastul e o investigație de patru episoade care arată cum comunică între ei online italienii neonaziști, ce postează și cum duc mai departe războiul împotriva imigranților și a minorităților.

În timpul lunilor petrecute în spațiul lor digital, am subestimat efectele psihologice ale mediului ostil bazat pe misoginism, discurs motivat de ură, rasism și incitare la violență împotriva minorităților.

Când ne-am infiltrat prima oară în cuibul lor virtual, ne-am gândit că o să intrăm într-un fel de chat room populat de niște utilizatori de internet furioși și inculți. Dar în scurt timp am realizat că oamenii ăștia vorbeau engleza fluent, susțineau că fac parte din rețele internaționale de neonaziști și știau programare, foloseau VPN-uri false și coduri de criptare și știau să șteargă informațiile fotografiilor pe care le postau, așa că nu puteai să le afli originea sau autorul.

Grupul era găzduit de o platformă similară cu 8chan, genul de forumuri de pe internet în care se postează imagini și frânturi de conversații. De câte ori cineva postează un mesaj, apare automat un nickname. Nickname-ul ales de membrii forumului era Lupo Lucio (Lupul Lucio, un personaj dintr-un desen animat italian celebru). Membrii forumului se numeau între ei „lupi”, o referință clară la teroriștii care acționează singuri, fără susținerea niciunui grup.

Canalul era plin de meme-uri naziste și animații pornografice fasciste. Majoritatea oamenilor foloseau un limbaj incomprehensibil și ofensator, care traducea, efectiv, jargonul de internet în italiană – YouTube era EbreoTubo, care se traduce prin EvreuTube. E imposibil să-ți dai seama dacă sunt troli – oricât de toxici ar fi - sau dacă reprezintă cu adevărat o amenințare. Un lucru e clar: nu îți face deloc bine la sănătatea mintală să fii expus la așa ceva, fie că ești observator fie participant activ. După câteva săptămâni de stat pe forum, am început să avem probleme cu somnul.

Ca utilizatori ai forumului, am asistat la organizarea unei petreceri pentru ziua de naștere a lui Hitler și am găsit traducerea în italiană a manifestului lui Brenton Tarrant, care a comis masacrul de la Christchurch, cât și manualul „lunetistului urban”, care te învață să împuști oameni cât mai eficient fără să fii prins.

De aici a început cea mai fascinantă și tulburătoare parte a misiunii noastre. La început, eram entuziasmați: urma să scriem o poveste cool și interesantă. Totuși, după câteva săptămâni, sentimentul de satisfacție a fost înlocuit de realizarea că reportajul va avea un impact puternic asupra sănătății noastre mintale.

Prima problemă: când ești sub acoperire, trebuie să-ți creezi o nouă identitate și să scapi de cea veche. Din fericire, e mai ușor să faci asta în mediul online, nu trebuie să te prefaci tot timpul și poți ieși cu prietenii care te cunosc așa cum ești.

A doua problemă: somnul. Din motive de securitate digitală, unele dispozitive erau dedicate doar acestei investigații. Asta înseamnă că nu aveam nimic altceva care să ne distragă atenția în timpul petrecut pe forum: fără muzică, fără rețele sociale. Am petrecut mult timp acolo, mai ales după-amiaza, când utilizatorii erau cei mai activi. După o vreme, ne-am dat seama că ne era greu să adormim din cauza conținutului violent la care eram expuși.

De multe ori, intram pe forum noaptea, ca să nu ratăm ceva crucial.

A treia problemă: etica. Trebuia să înțelegem cine erau oamenii ăștia, așa că a fost nevoie să postăm ceva și să ne creăm conexiuni cu ceilalți utilizatori. N-am postat niciun fel de conținut violent, dar am participat la conversații cu cei mai activi utilizatori, care postau conținut foarte violent.

A patra problemă: dependența. Am dedicat din ce în ce mai mult timp investigației, chiar dacă lucram la mai multe proiecte în același timp. Din cauza asta, am dezvoltat o dependență cerebrală, cât și financiară față de poveste, iar asta ne-a stresat enorm: dacă povestea nu va fi suficient de interesantă? Dacă nu vom fi plătiți suficient pentru ea? Dacă nu va avea impact?

A cincea problemă: Forumurile unde se ascund extremiștii de dreapta sunt faimoase pentru felul în care protejează identitatea utilizatorilor. Știam că în țara noastră există oameni care vorbesc despre bombe și război rasial, dar nu știam unde locuiesc: puteau fi oriunde, puteau fi chiar vecinii noștri. Nicio plimbare prin oraș n-a mai fost la fel ca înainte.

A șasea problemă: Cum nu știam cine sunt utilizatorii, am evitat să menționăm orice detaliu despre jobul nostru. Știam că investigația va eșua dacă se va afla că pe platformă există jurnaliști. Nu puteam vorbi despre asta decât între noi. Și comunicarea dintre noi era complicată: vorbeam prin mesaje criptate și aveam parole dificile și back-up-uri.

Am realizat că povestea pusese monopol pe viața noastră și am ajuns să urâm subiectul față de care eram atât de pasionați inițial. Am discutat și am hotărât că investigația nu era mai importantă decât sănătatea noastră mintală și am venit cu niște reguli de supraviețuire.

Prima: nu petrece prea mult timp pe forum fără să te deconectezi. A doua: nu intra pe forum cu puțin timp înainte de ora de culcare.

Am vorbit și cu autoritățile și ne-am asigurat că sunt la curent cu existența forumului și potențialele amenințări de pe el.

Am studiat multă etică și instrumente digitale. Faptul că am devenit mai conștienți de munca și poziția noastră ne-a permis să economisim timp și să evităm întrebări stresante despre VPN-uri.

Am renunțat la presiunea secretului. Am început să vorbim despre investigație cu prietenii cei mai apropiați. Acum că ne gândim în urmă, ar fi trebuit să stăm de vorbă și cu un psiholog, dar, din păcate, n-am făcut-o.

Am încheiat investigația după ce am raportat autorităților o amenințare specifică de pe forum. Nu știm cum funcționează anchetele poliției italiene, deci nu știm ce va ieși din asta. Dar știm că, în săptămânile și lunile de după lansarea podcastului, membrii forumului au aflat de investigația noastră și n-au fost deloc încântați. Și-au bătut joc de noi și chiar au schimbat temporar nickname-ul Lupo Lucio în numele noastre.