De ce legea care interzice identitatea de gen în România poate avea efecte grave și asupra ta

Iată-ne la jumătatea lunii iunie când toate problemele din lume au fost rezolvate, iar prin Parlament a trecut un proiect de lege care să mai taie din drepturile pe care le avem, că fie nu le folosim, fie prea le folosim cu avânt. Vasile Cristian Lungu, senator PMP și până pe 16 iunie necunoscut României, a zis că e momentul ca Legea educației să fie ajustată și calibrată pe credințele „potrivite”. Alături de el a fost și Emil-Marius Pașcan, tot senator PMP.

Lungu, absolvent al Seminarului Teologic din Zalău și licențiat în Psihologie Specială în SUA, la Loyola University, a propus următorul amendament:

Proiectul de modificare a legii a fost votat de Senat, camera decizională, cu 81 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și 27 de abțineri. Acum, legea se duce la Klaus Iohannis pentru promulgare sau întoarcere în Parlament.

Universitatea din București a spus că dezaprobă astfel de demersuri prin care e subminată atât autonomia universitară, cât sunt și atacate minoritățile și diversitatea. Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca a avut o poziție similară. Conducerea UBB susține că problema majoră e că, prin formulările vagi ale legii, „o teorie academică poate deveni interzisă prin lege”. Iar Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) au condamnat decizia și-i cer președintelui să respingă legea.

Nu-i un secret că acest demers a venit pe fondul unei presiuni constante în ultimii ani din zona tradiționalistă. Ai fi crezut că am trecut peste moment, când referendumul anti-gay a eșuat, și de trei luni suntem în pandemie. Dar Coaliția pentru Familie, sub diversele ei forme și prin diverșii ei membri, nu a dispărut încă. Modificările de acum au lovit fix în mediul care ar trebui să pregătească viitoarele generații. Așa că am vrut să aflu de la cineva din mediul academic, dar și cu experiență în studii de gen, despre cât de gravă e problema.

Diana Elena Neaga este lector universitar doctor și predă în cadrul Masteratului de Politici, Gen şi Minorităţi de la SNSPA. În 2013, și-a publicat teza de doctorat „Gen şi cetăţenie în România”. Este, totodată, reprezentantă a Societății de Analize Feministe AnA. De la ea am aflat că, deși proiectul de acum e clar țintit către minoritățile sexuale, femeile sunt la fel de afectate.

VICE: Vorbim de o implicare directă a politicului în mediul academic prin trasarea limitelor în care cercetarea și educația ar trebui să se întâmple. De ce e important să avem studii de gen în sistemul educațional?
Diana Neaga: Răspunsul e destul de complex. Vreau să atrag atenția că vorbim de studii care sunt direct conectate cu tot ce înseamnă mișcarea pentru drepturile omului. Vorbim, în general, de grupuri care de-a lungul timpului au fost minoritare, au fost cetățeni de rangul doi care, într-un demers de acces la putere și de revendicare a drepturilor, au adus diverse teme pe agenda publică. Aceste grupuri sunt, pe de-o parte, femeile și vorbim din egalitatea de șanse între bărbați și femei, dar avem și categorii minoritare. Aici intră și diversele minorități sexuale.

În cazul studiilor de gen vorbim de studii care au deja o tradiție atât la nivel european, dar și în România. Feministe și voci feministe în România încă de dinainte de Primul Război Mondial. Dar o mișcare academică în studii de gen se regăsește în România de după 1990 (primul masterat despre studii de gen a fost implementat în 1998 - n.r.). E o mișcare foarte puternică atât la nivelul Uniunii Europene și în țările UE, cât și în SUA, cu toate că și acolo asistăm la un val foarte puternic ultra conservator care atacă acest tip de studii.

UE are Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE) și se ocupă în mod specific de tema asta. Are o comisie în Parlamentul European care abordează problematica inegalități. Nu mai spun de partea poate mai proaspătă în memoria diverselor persoane care nu au contact direct cu studiile de gen. A fost discuția foarte intensă care a avut loc la învestirea în funcție a Ursulei von der Leyen, prima femeie președintă a Comisiei Europene. A cerut pentru prima dată o comisie cu paritate de gen (Comisia are și-o strategie pentru egalitate de gen pentru 2020 - 2025 - n.r.).

Sunt teme studiate, există metode științifice care pot fi accesate și analizate și desigur criticate. E un domeniu de studiu cu o tradiție care are rădăcini în mai multe arii. Studiile de gen se dezvoltă fie pornind de la sociologie, fie sunt studii culturale, studii care intră în sfera științelor politice sau sunt la intersecția psihologiei, psihologiei sociale, medicinei și așa mai departe.

Cu toate astea, vorbim în 2020 de astfel de acțiuni care să limiteze atât cercetarea, cât și discuția.
Cred că această inițiativă legislativă absolut aberantă în România apare pe fondul unei lipse de cunoaștere a tematicii și a problematicii născută dintr-o istorie a lipsei de educație pentru viață de familie, a lipsei educației sexuale, dar și dintr-un soi de pudism. Nu se discută despre temele astea și atunci, pe un fond de necunoaștere, apar tot felul de astfel de poziții. Este un dușman cu care noi - mișcarea feministă, mișcarea pentru drepturile omului, pentru minoritățile sexuale din România - ne luptăm de multă vreme.

Și ce alimentează astfel de demersuri?
Aici vorbim de Coaliția pentru Familie. O mișcare antidemocratică structurată pe un fundamentalism religios cu rădăcini în ce înseamnă mișcarea similară în Statele Unite. Se suprapune și pe alte teme, cum ar fi mișcarea antivaccinistă, împotriva medicinei tradiționale, și cu legătură cu un soi de fundamentalism religios, care promovează familia tradițională și ultratradițională, cu femeia care stă la cratiță și bărbatul care decide pentru familie și, în special, pentru femei. Aici mai intră și mișcarea antiavort.

În esență, mediul universitar produce, de fapt, un discurs argumentat științific, pe care ei nu îl agreează. E dușmanul cel mai puternic pe care îl are Coaliția pentru Familie. În fața argumentelor, reprezentanții CpF au pierdut lamentabil și au încercat să atace acest bastion redutabil. Să sperăm că lucrurile nu vor rămâne așa.

Primul masterat de studii de gen din România a fost în 1998. Aș fi văzut o astfel de poziție în perioada aia. Pe fondul ăsta „anti” și a promovării tradiționalismului, ne putem aștepta și la mai multe astfel de reacții?
Din păcate, drepturile odată câștigate nu sunt pentru totdeauna. Ne putem aștepta la orice. Vedem ce s-a întâmplat în Ungaria, în Polonia. E un asalt asupra drepturilor omului cu o direcție clară pe ceea ce înseamnă studii de gen și împotriva așa numitei ideologii sexomarxiste sau ideologiei de gen.

Mi-e clar că toate partidele politice sunt mult rămase în urma societății. Acest antagonism și ură împotriva minorităților sexuale, această homofobie și transfobie extrem de puternice sunt întreținute de Coaliția pentru Familie și susținători. La nivel social, această tensiune nu se resimte sau nu este atât de acută. A fost destul de clar la referendumul din 2018. Din păcate, partidele politice tradiționale și, din păcate și USR, care e mai tradițional decât ne-am fi așteptat, nu înțeleg că, de fapt, aceste teme nu fac decât să le piardă din votanți. Oamenii înțeleg mai bine realitatea în care trăiesc. Lucrurile sunt mult mai calme, mult mai pașnice și mult mai pro diversitate decât au impresia cei din Parlament care alimentează tipul ăsta de discurs.

Partidele politice ar trebui să se uite mai bine în societate și să vadă ce interese reprezintă. Acum, mingea e în terenul președintelui. El trebuie să fie mediator, garantul Constituției.

Demersul vine pe sentimentul homofob. Dar femeile vor fi afectate în egală măsură. „Gen și cetățenie” are deja mai bine de șapte ani. S-a schimbat ceva în modul în care femeile sunt tratate în societate?
S-au mai schimbat lucrurile. Activez de multă vreme în domeniul ăsta și nu mai am așteptări la schimbări radicale. Au fost de-a lungul timpului mai multe femei cu acces la poziții de decizie. Din păcate, rămân puține cele care sunt vizibile și sunt puține care au curajul în România să spună lucrurilor pe nume. Sunt însă tot mai multe organizații neguvernamentale care promovează egalitatea de gen. Lucrurile se schimbă în bine, dar poate nu atât de repede pe cât ne-am fi dorit.

Universitatea București a spus că modificările de acum încalcă flagrant autonomia universitară. E posibil ca universitățile să meargă mai departe cu programele de studii de gen în ciuda legii (dacă este promulgată)?
Nu știu ce se va întâmpla. Nu mă gândesc că legea va fi promulgată. Cert e că acceptarea acestui amendament deschide o cutie a Pandorei. Este o formă cât se poate de clară de cenzură cu privire la ceea ce înseamnă știință. Când vorbim de cunoaștere, vorbim de un soi de autoritate epistemică, de metode de cercetare, articole, studii. În mediul academic există un spațiu pentru dezbatere de metode, de rezultate ale cercetărilor. Există acest filtru, dar nu poate fi filtrul unei grile ideologice.

Comunitatea academică nu produce cunoaștere de capul ei, ci există niște mecanisme de peer review, oameni care au prestigiu în domenii în care sunt recunoscuți. În măsura în care un astfel de principiu este agreat într-o lege nu facem altceva decât să legăm profund autonomia universitară, să introducem factori politici și o formă cât se poate de clară și de brutală de cenzură.

Nu am nimic cu orientarea religioasă a inițiatorului acestui proiect. Statul trebuie să garanteze libertatea de gândire, conștiință și religie și exercitarea acestui drept pe teritoriul țării. Dar de la asta până la impunerea propriei viziuni ideologice și religioase e o distanță foarte mare și e o formă clară de fascism.

E asta o cale de a modifica mersul lucrurilor în societate, prin acțiuni mai subversive, ca să nu se ajungă la mediatizare?
E o acțiune bine gândită, programată, făcută cu încăpățânare. O astfel de lege poate avea consecințe foarte nefaste în foarte multe domenii. Desigur că este neclară, s-a pus problema și unor amenzi. Când nu cunoaștem sau nu înțelegem ce înseamnă egalitate de gen sau studii de gen, de ce nu discutăm despre asta? Se plimbă așa o fantomă a celor care vor să ne fure copiii, să le schimbe de genul. E halucinant.

Este un mecanism prin care se implantează ură împotriva persoanelor transgender care sunt oricum extrem de vulnerabile. O ură care vine mai ales din direcția unor persoane care se consideră religioase. Resursele acestor organizații sunt substanțiale, iar dușmanul, chiar dacă se camuflează în diferite forme, e puternic și trebuie să fim în gardă bun.