Ce am învățat la 28 de ani ca mamă singură în România

Să fii mamă singură în România este ca și cum ai sări cu parașuta de la zece mii de metri, dar fără parașută. Nu este nimeni în spatele tău care să te ghideze, nu ai nicio plasă de siguranță pregătită, nu este nimeni jos să te prindă. Ești doar tu, cu pieptul înainte, precum o Ecaterina Teodoroiu a zilelor noastre, care pândește reducerile la avocado în supermarket.

Nu mi-am imaginat niciodată, când am aflat că o să am un copil, un astfel de scenariu cu mine în rolul principal. De fapt, nicio femeie nu ia în calcul posibilitatea că într-o zi, nici nu contează din ce motiv, va fi mamă singură.

Însă, am aflat că maternitatea nu este întotdeauna așa cum îți închipuiai sau cum ți se prezintă în cel mai idilic mod. Iar creșterea unui copil pe cont propriu este o muncă mai mult decât full-time. Nu poți să-ți iei concediu în primii ani, nu poți să suni a doua zi și să anunți că ești bolnavă și nici nu poți să-ți strângi lucrurile și să fugi fără urmă în Mexic. Sunt și extrem de multe părți bune, bucurii la fiecare pas, dar și o mulțime de părți, hai să le zicem, mai puțin bune. Despre toate astea, mai jos.

În România, ca mamă singură, trebuie să faci față în continuare multor prejudecăți venite din toate direcțiile. Iar asta înseamnă că unii (rude, cunoscuți, necunoscuți, câini, pisici, pitici de grădină) vor pune întrebări mult prea personale, fără niciun pic de jenă. „Dar ce s-a întâmplat”, „De ce v-ați despărțit?”, „O crești singură?”, „Nu ți-e greu?”, „Nu mai bine vă împăcați?” și lista poate continua. Încep deja să fiu din ce în ce mai imună la ele și am ajuns să dau de fiecare dată aceleași răspunsuri.

Lumea vrea să știe cum, când, de ce, de parcă e treaba lor să se bage în viața ta. Slavă Domnului pentru oamenii care aud că îți crești copilul singură și vin cu o vorbă bună. Pe ei i-aș lua acasă, i-aș strânge în brațe și le-aș face și-o ciorbă.

În cazul meu, relația cu tatăl copilului nu a mai funcționat. El o vede în continuare cât de des vrea și poate, nu i-am impus nicio restricție, ne ajută, îi cumpără jucării, cărți, haine, orice lucru de care are nevoie, vine în vizită, o răsfață și stă cu ea chiar și câteva zile, când timpul îi permite. Așadar, situația nu este atât de tragică.

Și, mai ales, înveți să-ți păstrezi calmul. Pentru că, dacă ai nevoie de un lucru când ești mamă singură, este de o basculantă de zen. Sigur, și de somn, dar poate ajungem mai târziu și acolo. Printre cele mai recente realizări aș puncta cărat un cărucior de peste zece kilograme, cu un copil de 12 în el, pe scări, până la etajul patru, țipat la câteva vecine din fața blocului să-și țină câinele care lătra amenințător la fii-mea.

Mai nou, pot să am toate cele patru ochiuri de aragaz aprinse, cu oale pe foc, să amestec în ele și să nu ard mâncarea, un copil în brațe, haine în mașina de spălat și ceva la cuptor. Astea în timp ce șterg praful și-apoi dau cu aspiratorul prin casă, încercând totodată să calmez copilul care se sperie de zgomotul aspiratorului. Ia de-aici superputere, Marvel!

Legate de sănătate, de hrană și îmbrăcăminte, de educație. Este greu, într-adevăr, pentru că deciziile pe care le iei îl modelează pe micuțul om de care ești responsabilă și pentru care, nu știi cum și când s-a întâmplat, dar ți-ai cam da viața. Inevitabil, ajungi să fii și mamă, și tată pentru copilul tău, și se creează o legătură mai mult decât specială cu el. Nu este simplu, dar nici imposibil nu e.

Pentru că, în mod evident, nu ai pe cine altcineva să dai vina decât pe tine. Tu stai 24 de ore cu copilul. Când se lovește sau cade sau, cea mai recentă ispravă, aproape că-și strică nasul încercând să se cațere pe niște trepte, n-ai la cine să te crizezi că „de ce n-ai fost cu ochii pe ea?”.

„Singură” înseamnă că ești liberă și independentă (iei decizii, îți asumi responsabilități), dar înseamnă și că ești doar tu în toată ecuația. Nu se poate să nu ai cele necesare în casă (medicamente, de exemplu). Dacă se întâmplă ceva în toiul nopții, nu are cine să meargă la farmacie, pentru că nu ai cu cine lăsa copilul.

Când crești un copil în cuplu, cheltuielile se împart la doi, iar două salarii sunt mai bune decât unul. Lucrurile se schimbă când ești mamă singură. Dintr-o dată, nu te mai poți sprijini pe cineva din punct de vedere financiar. Iar creșterea unui copil nu are pic de milă pentru buzunarul tău.

De la alimente la hăinuțe, jucării și educație, toate îți vor scoate din portofel sume consistente de bani, la care se adaugă și cheltuielile obișnuite (facturi, cumpărături etc. ). Statul te ajută, însă nu este suficient pentru a crește un copil de una singură. Se presupune că atunci când hotărăști să faci un copil, te gândești și cum să-l întreții, fără să te bazezi pe ajutorul statului.

Norocul meu este că am părinții aproape de mine și pot apela la ei oricând am nevoie. Asta nu înseamnă că o și fac pentru fiecare chichiță, dar este mai mult decât plăcut să știi că ajutorul este la un telefon distanță. Și ce-mi place mie enorm este că se vede că le face plăcere să stea cu fii-mea, o adoră pur și simplu. Aud mai des „hai, adu-o la noi!” decât „dar ai mâncat și tu ceva azi?”. E clar, i-am pierdut.

Începutul este mai greoi, până te obișnuiești și îți creezi un ritm al tău. Dar, cu timpul, te organizezi cu un buget mai mic, înveți că nu ai nevoie de anumite lucruri și alegi ce este cu adevărat esențial. Renunți, desigur, la multe, nu mai faci excese și nici nu-ți mai faci toate mofturile. Vizite la coafor și cosmetică? Da' bravo, un duș rapid și o pensetă sunt suficiente. Haine noi la început de sezon? Lasă că sunt bune și cele din dulap, că și în anii trecuți a fost toamnă. Mers în weekend la terase? Plimbarea de dimineață în parc, cu părul prins doar într-o coadă, este acum noul tău going out.

Cumperi mai puțină mâncare, ca să nu rămână prin frigider și să se strice. Vânezi reduceri, promoții, tot felul de oferte, ca la finalul lunii să ieși în câștig. Și, dacă stau să mă gândesc, nu sună chiar atât de rău.

Pentru că, în primul rând, trebuie să găsești un loc cu baie specială pentru mamă și copil. În afară de mall-uri, mai răruț un astfel de lux. Ok, să zicem, prin absurd, că nu găsești. De cele mai multe ori, neavând de ales, am spălat copilul la fund în băile pentru persoane cu handicap. Bineînțeles, nu a fost nevoie să mă bat cu nimeni și să urlu că „NU VEZI CĂ SUNT MAMĂ?”.

Ai găsit baie, super. Asta-i partea cea mai ușoară, culmea. Apoi începe adevăratul show și îți dai seama că ți-ar plăcea să ai mai mult de două mâini. Ține copilul, dezbracă copilul, dă drumul la apă, așteaptă să vină apa caldă, spală copilul, șterge copilul, țipă „ocupat!” când cineva încearcă să deschidă ușa și să intre peste tine, îmbracă copilul, respiră ușurată. Felicitări, ai născut din nou.

Nu credeam c-o să fiu atât de descurcăreață. Am momente când îmi vine să mă bat singură pe umăr și, de ce să te mint, o mai fac uneori. Înainte, când nu o creșteam singură pe fii-mea, orele ei de somn treceau super repede și nu făceam mare lucru. Acum, când știu că sunt contracronometru, reușesc să fac într-o oră lucruri pe care alții le fac într-o zi întreagă. Și vai, ce-aș mai vrea să mă laud să se audă până-n China.

Pentru că hei, n-o să fii singură toată viața. Drept urmare, am pășit din nou în lumea dating-urilor. La început, ai o ușoară reticență când te-ntreabă respectivul „tu cu ce te ocupi?”. Nu vrei să dispară mai ceva ca Houdini. Cel mai greșit lucru pe care îl poți face este să ascunzi faptul că ai un copil, tot va trebui să-i spui cândva. Nu poți să-ți ascunzi copilul 18 ani și-apoi „Surpriză! Nu ți-am zis? Am un copil”.

Partea mișto e că, de când ies din nou la întâlniri, n-am avut parte de nicio reacție nasoală, așa cum îmi imaginam. N-a fugit nimeni de mine când a aflat că am un copil, lumea nu s-a sfârșit, iar soarele nu a încetat să strălucească.

Pentru că vor fi oameni care te vor sfătui să ieși, să cunoști persoane noi, să-ți refaci viața. Dar poate că tu nu vrei asta și nu este nicio problemă, indiferent că te judecă vecina de la patru sau vecina care tot vrea să-i cunoști nepotul. Fii singură, dacă îți dorești să fii singură. Fii cu cineva, dacă îți dorești să fii cu cineva.

Dincolo de toate aceste aspecte, uneori, stau și mă gândesc: oare mi-ar fi fost mai ușor ca mamă singură în altă țară? În România, statul nu te ajută prea mult nici ca familie, darămite ca persoană care își crește copilul de una singură. Nu avem cele mai prietenoase orașe, de la trotuarele neasfaltate până la lipsa unor piste pentru cărucioare. Sunt prea puține locuri cu băi în care să schimbi un scutec sau să îți alăptezi copilul, prea puține cozi speciale pentru mame în magazine și prea puține lifturi la metrou pentru când te aventurezi cu un cărucior după tine. Nu prea auzi așa ceva în Germania, Spania sau, în special, în țările nordice. Și pun pariu că oamenii sunt mai relaxați, mai empatici, și nu te privesc cu milă când aud că ești mamă singură. Poate, poate ajunge trendul ăsta și la noi.