Cum mi-am pierdut soția în fața unui cult religios

„Dacă nu mă supun, mor” mai scrie în jurnal. „Sunt o fată rea și merit asta… sunt urâtă, sunt un nimic. Nu contez decât pentru cult.”

Nathan își amintește clar după-amiaza aia. Kylie, care a legat o prietenie cu un grup mic de creștini din Munții Albaștri de jos, la vest de Sydney, se pregătea să plece la una dintre sesiunile ei de studiu biblic, care deveniseră din ce în ce mai frecvente. Nathan era fericit pentru soția lui. După ce a suferit mai multe crize scurte, dar grave, de depresie postnatală, după nașterea fiului lor, care pe atunci avea șase ani, Liam, a fost o ușurare să o vadă că socializează cu ceea ce părea a fi un grup de oameni generoși și asemănători cu ei. Kylie l-a anunțat că se va întoarce acasă la timp pentru cină.

Alte notițe din colecția lui Nathan sunt scrise de o mână pe care nu o recunoaște - cel mai probabil mâzgălită de diverși membri ai grupului, sugerează el sau, probabil, una dintre multiplele personalități ale lui Kylie, despre care acum se presupune că sunt sute.

Unele dintre scrisori par să fi fost scrise în grabă în timpul „ședințelor de consiliere” care au început să aibă loc la întâlnirile din săptămânile care au dus la dispariția lui Kylie. Multe arată ca și cum ar fi fost mâzgălite de un copil - o versiune infantilă a scrisului de mână al lui Kylie - și descriu scene hiperviolente de tortură și abuz: câini care atârnă de copaci; bebeluși decapitați; bărbați cu limba tăiată și cu gura căscată și cu ochii arși de bețe în flăcări.

Toate aceste scrisori i-au fost transmise lui Nathan în urmă cu zece ani de un alt bărbat, Wayne, care și-a pierdut soția în același grup. „Toate astea zăceau pe podea, în casă, înainte ca soția mea să plece de tot”, i-a spus Wayne la acea vreme. „Nu-mi vine să cred, dar au ținut notițe despre tot.”

Însemnările pe care Wayne le-a adunat păreau expediate dintr-un alt tărâm: o lume de îngeri și demoni și mitologie creștină, toate întâmplându-se chiar sub nasul lui Nathan. Jurnalele reprezintă un studiu de caz al unei femei care a căzut pradă unei secte religioase fanatice și o fereastră rară care te lasă să vezi modul în care oamenii buni sunt racolați în culte toxice.

Mai mult de atât, sunt o mărturie despre o serie de evenimente atât de incredibile încât, ani la rând, Nathan a tot repett: „lucrurile astea se întâmplă altor persoane, nu mie, se găsesc în filme sau la televizor”. De ceva vreme însă, a acceptat că totul este real și i s-a întâmplat chiar lui.

Abia se mutaseră într-un oraș mic, de lângă poalele Munților Albaștri: o parte liniștită a lumii cunoscută pentru comunități sătești fermecătoare, peisajele sale naturale dramatice și, ca o glumă semi-ironică, „cultele” sale. Și-au cumpărat o casă, amândoi lucrau la aceeași școală creștină neconfesională - Nathan în I.T. și Kylie ca recepționistă și își duceau fiul de șase ani la grădiniță în fiecare dimineață în SUV-ul lor Subaru Forester. După cum spune Nathan, aveau o „viața bună”.

„Ceea ce a caracterizat căsătoria noastră și viața noastră de familie a fost cât de obișnuiți eram și cât de norocoși ne-am simțit că avem o familie convențională”, spune el pentru VICE într-un apel video. Apoi rostește o replică care i-a devenit aproape dragă de-a lungul anilor. „Poveștile de groază încep de obicei cu o scenă obișnuită și, gradual, devin sinistre. Și exact asta s-a întâmplat în cazul nostru.”

Privind acum, în retrospectivă, este ușor să identifici etapele prin care forțele bizare au pătruns pe orbita familiei Zamprogno - dar, la vremea respectivă, succesiunea evenimentelor a fost extraordinar de înșelătoare. Kylie începuse să lucreze în ture la școală, până când avea să fie suficient de sănătoasă pentru a-și relua slujba la care visa, aceea de asistentă la urgență într-un spital mare din Sydney. Cea mai rea parte din depresie părea să fi fost lăsată în urmă. Își făcea prieteni noi și, în scurt timp, avea să fie invitată la studii biblice săptămânale de către un grup restrâns de oameni, apropiați consilului școlar.

„Mă învinuiesc acum, pentru că atunci a început problema”, spune Nathan. „Nimeni nu te recrutează într-un cult spunând: hei, alătură-te grupului nostru și îți vom strica viața. Dar atunci nu aveam idee. Așa că a plecat în unele seri pentru a socializa cu acest grup.”

Treptat, aceste „seri ciudate” au devenit mai frecvente. Se terminau mai târziu. Nu o singură dată, își amintește Nathan că a așteptat-o după miezul nopții să-i răspundă la mesaje. Începuse să observe schimbări la soția sa și era îngrijorat că se va simți din nou rău. Deseori, o altă femeie pe nume Virginnia - gazda - îi răspundea la mesaje în locul lui Kylie, spunându-o că soția lui face consiliere și că-l va suna dimineața.

În dimineața zilei de 5 ianuarie 2009, Kylie nu a mai sunat. Nu a mai venit acasă, nici în acea zi, nici în ziua următoare și nu a mai trecut pe acasă de atunci.

„Am văzut destul rău, suficientă sfințenie și ipocrizie făcute în numele lui Iisus ca să mă țină o viață întreagă”, spune el. „Creștinii m-au îndepărtat de biserică.”

În 2010, Nathan s-a alăturat Grupului de Suport Familial și Informații despre Cult (CIFS), cea mai importantă rețea de advocacy din Australia pentru abuzul cauzat de culte. A consiliat persoane care pierduseră oameni dragi în fața cultelor sau care părăseau chiar ei cultele și aveau nevoie de cineva care să-i ajute să proceseze experiența.

„Oamenii răspund la situații astea în diferite moduri”, spune el. „Unii, când ies din culte, se retrag în ei înșiși, în timp ce alții, care se simt cu adevărat furioși pe anii și relațiile pe care le-au pierdut, rămân oameni buni, dar încrâncenați.”

„Eu mă încadrez în al doilea grup, dar eu nu am fost niciodată într-un cult. Eu am pierdut o persoană iubită într-un cult. Și d-asta am ales calea războiului.”

La un an de la plecarea lui Kylie, Nathan a aflat ce se întâmplase cu adevărat la întâlnirile studiului biblic: când soțul Virginiei, Wayne, i-a înmânat un teanc de însemnări, scriburi și aberații diabolice care documentau totul.

„S-au întâlnit aici”, i-a spus Wayne când s-au văzut pentru prima oară în sufrageria casei lui. Wayne a arătat spre o serie de pete deasupra ușilor și ferestrelor. „Vezi acele urme grase, Nathan? Acolo au făcut mici semne de crucifix cu ulei sfânt. Pentru a-i ține departe pe demoni.”

Wayne a explicat că grupul a „tratat-o” pe Kylie și a diagnosticat-o cu o afecțiune cunoscută sub denumirea de Tulburare de Identitate Disociativă (anterior Tulburare de Personalitate Multiplă), în care psihicul unei persoane se împarte într-o serie de personalități distincte sau „alterează”, de obicei ca un mecanism pentru a face față unor traume din copilărie. Ei credeau că în cazul lui Kylie, acea traumă a însemnat abuzuri repetate de rituale satanice.

În timpul ședințelor sale de tratament, a fost încurajată să-și fabrice amintiri despre cum a fost abuzată de propria familie, recitând acuzații care spuneau, printre altele, că a fost forțată să locuiască sub casă și a fost hrănită ca un câine; că i se turna apă clocotită în ureche; și că niște oameni cu glugă au dus-o în locuri izolate din pădure și au forțat-o să asiste la sacrificii umane. „Sunt niște afirmații tulburătoare”, spune Nathan. „Kylie era cea mai mare din cei patru frați, iar ceilalți au spus că au avut o educație complet normală și plină de iubire.”

Cu toate astea, pentru Virginnia și pentru ceilalți, totul avea un sens: o asemenea cruzime și abuz, la o vârstă atât de fragedă, ar fi fost tocmai lucruri care i-au declanșat Tulburarea de Identitate Disociativă. După părerea lor, mintea lui Kylie s-a fragmentat în sute de alteri, ca o modalitate de a scăpa de amintirile din trecutul ei. Unele dintre aceste modificări - cu nume precum Speranța, Bucuria și Adevărul - erau naive în natura lor, în timp ce altele - precum The Dark One - erau considerate demonice.

„Unele personalități au vrut să o rănească”, scria Virginnia. „Ar fi pus-o să bea înălbitor, ar fi încercat să-i bage mâna în foc, să se arunce în fața camioanelor. Așa că am ținut ușile încuiate pentru a o ține în siguranță.”

Comportamentele pe care cei mai mulți oameni le-ar fi putut interpreta ca semne de suferință psihică gravă au fost, în opinia grupului, dovezi ale influenței satanice. Și dincolo de a bloca ușile și a închide geamurile, ei credeau că există un singur remediu pentru așa ceva.

„Deci Kylie a fost exorcizată”, spune Nathan. „În Australia, în secolul XXI… Avea o boală mintală reală, dar ei o diagnosticau cu demoni și îi alungau.”

În această perioadă Nathan a primit o corespondență tulburătoare de la Kylie: o notă de sinucidere, adresată fiului lor. Anumite notițe din jurnalul din această perioadă sunt la fel de sumbre. „Mă voi supune cu orice preț” spune unul. „Singura cale de ieșire este moartea” scrie în altul.

Din câte știe, Kylie nu a suferit niciodată de Tulburare de Identitate Disociativă înainte de a ajunge în grupul Virginniei - deși recunoaște că avea tendința să spună „povești trase de păr” din când în când, de obicei ca să atragă atenția în situații sociale. În general însă, insistă el, nu exista nicio predispoziție care să o facă mai susceptibilă la manipulare sau îndoctrinare religioasă decât pe oricine altcineva. „Nu aceasta este persoana cu care m-am căsătorit”, spune el. „Deloc.”

Sugerează însă că acest lucru i s-ar putea întâmpla oricui: faptul că, sub o anumită serie de nenorociri, oameni complet obișnuiți pot, la rândul lor, să fie atrași în cele mai neaștepate situații. Dar este greu să nu-ți pui întrebarea: cât de bine poți cunoaște cu adevărat pe cineva? Și cât din ceea ce pare din exterior a fi un proces de manipulare și radicalizare din partea așa-numitului abuzator este de fapt o acțiune conștientă și consensuală a așa-numitei victime?

Altfel spus: câtă independență are de fapt o persoană atunci când se dezrădăcinează de viața sa, își părăsește familia și se alătură unei secte religioase? În cazul lui Kylie, 50-50, crede Nathan.

„De ce intră cineva într-un cult oricum?” se întreabă el. „Oamenii se implică în culte pentru că sunt proști? Ei bine, în mod evident, nu: există oameni foarte deștepți care se alătură cultelor. Deci, care este explicația? Care este caracteristica pe care o căutăm?”

Este o întrebare la care Nathan a petrecut mult timp gândindu-se. Răspunsul, crede el, este un tip aparte de vulnerabilitate contextuală a unei persoane. Poate pentru că s-a mutat într-un oraș nou și nu are prieteni sau a pierdut recent o persoană iubită sau a avut o problemă gravă de sănătate. Poate se află într-un „episod al vieții, în care caută răspunsuri la întrebări mai mari”. Aceste vulnerabilități, spune Nathan, sunt lucruri pe care cultele sunt pricepute să le exploateze.

„Îmi pare rău pentru fosta mea soție”, îmi spune. „Trebuie să înțelegi că Kylie, pe lângă faptul că a făcut unele alegeri extraordinar de proaste, nu era ok. Și nu o voi creiona ca pe o ticăloasă în această poveste; ea este o victimă și membrii acestui cult sunt cei despre care cred că sunt adevărații răufăcători.”

Explică o serie de tehnici pe care aceste tipuri de grupuri le implementează de obicei. Mai întâi plantează sămânța. Unul sau mai mulți membri din grup vor convinge subtil o persoană deja vulnerabilă că este specială; că are un destin unic care așteaptă să fie împlinit; că este ținută în loc de oamenii cu care se asociază și că există o altă cale pentru a atinge o împlinire de sine sau o iluminare supremă. Adesea, mijloacele de atingere a acestui obiectiv sunt puse la îndemână, ceea ce determină individul să investească tot mai mult în grup - personal sau financiar - pentru a se apropia de obținerea satisfacției.

De acolo, convertiții sunt constrânși să creadă că ar trebui să nu țină cont de părerile și sfaturile altora - mai ales când acel sfat critică secta în care brusc s-au regăsit. Sunt îndepărtați de familiile și prietenii lor și le sunt suprimate gradual „instrumentele de gândire critică” - vocea din cap care ar putea altfel să te alarmeze când ceva nu este chiar în ordine.

„Lucrurile care sunt în mod evident dubioase pentru tine și mine, acea parte a creierului unui membru al cultului a fost anesteziată”, explică Nathan. „Și, de multe ori când oamenii ies din culte, se întâmplă pentru că gândirea lor critică s-a trezit și își dau seama că sunt abuzați și pleacă.”

Asta nu i s-a întâmplat lui Kylie. În schimb, grupul și-a strâns încet lanțul în jurul ei, ajutat de fundamentaliștii care i-au confirmat diagnosticul de Tulburare de Identitate Disociativă, și a încercat să solicite tutela legală asupra ei. În cele din urmă, Kylie a fost considerată invalidă în ochii guvernului și, prin urmare, inaptă pentru muncă. Virginnia este acum îngrijitoarea ei.

Nathan consideră că atât Kylie, cât și Virginnia au ajuns captive într-o tulburare delirantă comună sau „folie à deux” - de altfel cunoscută drept „nebunie în doi”. Era în interesul Virginniei să o țină pe Kylie bolnavă, spune el, posibil chiar să-i agraveze simptomele, astfel încât să poată adopta rolul de îngrijitoare.

Există un nume pentru asta. Clinicienii îl numesc Sindromul Munchausen atunci când îngrijitorul fabrică, exagerează sau cauzează o boală sau vătămare pentru o persoană aflată sub îngrijirea ei - de obicei din motive necunoscute. Condiția comportamentală este considerată în general o formă de abuz. Dar Nathan a descoperit mai târziu că, în cazul lui Kylie și al Virginniei, exista și un interes financiar pentru acest aranjament.

„Niciuna, din câte știu eu, nu a făcut un cent din salariu din ultimul deceniu pentru că obțin beneficii guvernamentale”, spune el. „Una este o persoană cu dizabilități care are nevoie de îngrijiri, alta este un îngrijitor cu normă întreagă, care trăiește din veniturile respective”.

Pentru toată durerea și suferința pe care le-au provocat, ce a câștigat, de fapt, secta din toate astea?

„Întrebarea care se pune adesea despre culte sau liderii cultelor este: sunt nebuni sau sunt răi?” Explică Nathan. „Cu alte cuvinte: sunt șarlatani și știu că totul este o înșelătorie; sau sunt de fapt complet deliranți și ei cred, cu adevărat, că reprezintă o rămășiță credincioasă a bisericii, în timp ce toate confesiunile religioase obișnuite sunt controlate în secret de adepți ai diavolului care, în diferite momente, se adună în locuri izolate pentru a comite sacrificii umane?”

Acest grup, conchide el, ține de a doua explicație.

„Ei cred de fapt aceste lucruri. Deci, ceea ce obțin ei din asta este ratificarea; o revendicare a credinței lor spirituale. Ei cred că sunt angajați într-un război spiritual cu un sobor de sataniști care operează în sus și-n jos pe Munții Albaștri. Și poți să râzi de asta, dar ajungi într-un punct în care te gândești: treaba asta nu este doar ridicolă, ci și periculoasă. Oamenii chiar răniți.”

Din acest motiv, Nathan și CIFS fac lobby pentru ca guvernul australian să se pronunțe asupra prădătorilor cultelor, prin întărirea restricțiilor din jurul comportamentelor și mai puțin a credințelor.

„Poți crede că luna este făcută din brânză, dacă vrei”, explică el, „dar dacă începi să abuzezi de oameni psihologic și să le pervertești mintea și să le golești conturile bancare și să-i îndepărtezi de dragostea familiilor lor, acesta este un act de violență. Și ar trebui să existe consecințe pentru asta.”

După cum se dovedește, nu există. Deși legislația australiană interzice în mod clar actele de răpire, fraudă și sechestrare de persoane, nu există legi împotriva spălării creierului, a zvonisticii alrmiste sau a constrângerii. Nathan și CIFS susțin că aceste lucruri constituie forme de abuz psihologic, dar nu există o definiție legislativă clară a „abuzului psihologic”.

Și, deși există o serie de infracțiuni cu urmări clare care arată abuzul psihologic, acestea sunt greu de testat, de demonstrat legal și mai greu de rezolvat.

„Până în prezent, nicio persoană nu a fost cercetată penal în Australia pentru că a provocat vătămări psihice unei alte persoane în cadrul diferitelor infracțiuni cu rezultate”, a declarat pentru VICE, prin e-mail, Paul McGorrery, doctorand în drept penal la Universitatea Deakin din Victoria.

„Din câte am știut, legile nu au fost niciodată operaționale pentru a viza abuzul psihologic așa cum îl descrieți și nu avem legi care să criminalizeze în mod special abuzul psihologic.”

Asta înseamnă, pe scurt, că cel mai bun mod al legii australiene în a-și proteja oameni împotriva prădătorilor cultelor este o combinație pestriță din „oameni de paie și tigri de hârtie”.

Pentru asta luptă Nathan - optimistul autoproclamat, empirist și agnostic reticent - în noua sa viață de politician. Nathan a fost ales consilier în Consiliul municipal Hawkesbury în 2016 și a candidat din partea liberalilor pentru un loc în conducerea statului New South Wales din Hawkesbury în 2018. Acum dorește ca guvernul să adopte legi semnificative care să ateste unde încep și termină libertățile religioase și să judece cu adevărat persoanele care cauzează daune psihologice.

Reforme ca acestea au devenit o țină în viața sa publică - chiar dacă a renunțat demult la lupta pentru a-și salva propria soție din pericolele fundamentalismului religios.

„Am încetat să mai lupt pentru Kylie când, la trei sau patru ani distanță, mi-am dat permisiunea de a fi fericit cu viața mea din prezent”, spune el. „Imediat după dispariției ei, am fost disperat să o salvez pe soția mea din ceea ce numeam o situație diabolică. Dar, pe măsură ce timpul a trecut, am realizat - ca să-l citez pe Voltaire - că nu poți salva pe cineva care-și iubește propriile lanțuri. Până la urmă trebuie să-i abandonezi pe oameni în soarta lor.”

A ajuns la aceste lecții pe calea cea grea, prin circumstanțe extreme și improbabile. Dar oricine crede că este incredibilă povestea lui pierde esența.

„Dacă te uiți la cele mai grave exemple de culte - Jonestown, Heaven's Gate, Waco și altele - ar trebui să te întrebi: ce îi aduce pe oameni în acel punct fierbinte, unde credințele lor devin delirante?” spune el. „Și este un lucru foarte inconfortabil pentru noi să luăm în considerare ca societate că oamenii - oamenii obișnuiți - pot fi convinși să facă asta. Este aceeași dezbatere morală care pune întrebarea de ce oamenii buni au permis naziștilor să gazeze alți oameni.”

„Oamenii obișnuiți pot face lucruri foarte rele”, concluzionează el. „Și, așa cum spunea Christopher Hitchens, dacă vrei ca oamenii buni să facă lucruri foarte rele, atunci ai nevoie de religie. Religia este singura forță din lume care poate determina oameni buni, blânzi, plictisitori să comită atrocități.”

Virginia și sora ei au dispărut de atunci. Nathan bănuiește că lunga sa campanie de expunere a distrus toate grupurile din comunitate și le-a obligat să intre în underground. Dar crede, totodată, că urmează mai multe atrocități.

„Într-o zi, acest grup va abuza atât de rău pe cineva - indiferent dacă este Kylie sau altcineva - încât cineva va ajunge foarte rău sau chiar să moară”, susține el. „Și atunci dacă va există o anchetă, informațiile pe care eu le dețin îi vor face incredibil de vinovate.”

În ceea ce privește sentimentele sale actuale față de Kylie, cuvântul pe care Nathan îl spune este milă - „milă în același fel în care cineva ar putea simți milă pentru o persoană care a primit o mână foarte proastă în viață sau a făcut alegeri proaste, iar acum suferă consecințele". Milă și nimic altceva.

Liam, spune el, se simte cu totul apatic față de mama sa, care este acum o amintire întunecată. Abia la adolescență a cerut să afle adevărul despre tot ce s-a întâmplat. Iar Nathan, care l-a protejat de asta întreaga sa viață, i-a înmânat în cele din urmă materialul sursă.

„A trecut prin toate articolele”, spune Nathan. „Și din perspectiva lui, oamenii religioși i-au furat mama. Deci, acum nu vrea să aibă nicio legătură cu religia organizată.”

Amândoi au mers mai departe cu viața lor. Dar asta nu înseamnă că Nathan a închis complet cartea.

„Am caracterizat tot ce s-a întâmplat ca fiind un caz de persoane dispărute, în sensul că, dacă o persoană moare, ai un final. Dar dacă o persoană lipsește, nu poți avea acel final cu ea”, explică el. „Cineva este acolo, în lume, cu chipul acelei persoane, dar nici măcar nu mai poartă numele acelei persoane. Este doar o coajă a persoanei care era cândva. O tragedie umană.”

„Nu vreau să ajungă la o anchetă înainte de a se cunoaște adevărul”, continuă el, „dar, de-a lungul anilor, m-am împăcat cu gândul că voi avea multe întrebări fără răspuns. De ce acești oameni au făcut ce au făcut? De ce a ales Kylie să facă ceea ce a făcut? Unde se va sfârși totul? Nu știu.”

Gavin Butler este reporter senior pentru Vice Asia-Pacific. Urmărește-l pe Twitter

Acest text a fost publicat inițial în VICE Australia.