Festivalul luminii din București e Rai pentru bișnițari și decent pentru vizitatori
Fotografie de Răzvan Băltărețu
Foto

Festivalul luminii din București e Rai pentru bișnițari și decent pentru vizitatori

Anul trecut am zis de festivalul ăsta că-i ca o discotecă de la țară. Am revenit anul ăsta să văd dacă s-a băgat lumină d-aia bună.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
23.4.17

Patru zile de festival, 22 de instalații de artă, nouă țări participante - așa începe textul de pe Facebook al evenimentului Spotlight 2017. În seara asta mai ai o șansă să vezi ce fac toți participanții și să fii pieton fix pe Calea Victoriei. Festivalul a ajuns la a treia ediție și parcă nu și-a găsit un echilibru să aibă chestii mișto de la un capăt la altul, doar pe bucăți și de la an la an.

Prima dată au fost proiecții de lumină pe apă, deasupra Dâmboviței. Anul trecut era un fel de carusel iluminat. Acum aș menționa proiecțiile laser de pe clădirea CEC.

Ce-i mai bine cu ediția de anul ăsta e acel număr de țări participante. La fel ca la iMapp, e mișto să fii integrat (ca țară, oraș) într-un context mai mare, european sau, de ce nu?, global. Așa că de la Muzeul Național de Artă al României (sau BCU, dacă ești student și știi zona mai bine așa) până la capătul bulevardului te uiți în stânga și-n dreapta la luminițe, proiecții și viziuni artistice. Asta dacă nu te împiedici de vânzători ambulanți de lumină la pachet.

Fotografii și GIF-uri de Răzvan Băltărețu

Spre deosebire de anul trecut, sau poate am ajuns eu într-o seară proastă, anul ăsta am dat de suficienți comercianți gata să îți vândă și ție o lucrare artistică luminoasă Made in China. Mai vezi așa ceva pe lângă obiectivele turistice europene, în special în Paris, așa că poți spune că ești ca vesticii. Orice sabie sau floare cu lumină costă 10 lei, la fel și un balon vândut fie de un clovn, fie de cine dai în cale. Desigur, mi se pare scump, dar eu n-am copii să mă tragă de mânecă să le iau așa ceva.

Dacă nu te necăjește treaba asta ca pe mine, ar trebui să-ți arăt ce-i pe Calea Victoriei. Cică anul trecut au fost 200 000 de vizitatori. Anul ăsta credeam că ploaia de aprilie o să strice distracția, dar a fost destul de multă lume. Ca să înțelegi mai bine ce-i la festival, ți-am făcut GIF-uri să te bucuri din confortul casei.

Dragostea luminată cu lanterna

Anul trecut a apărut în Vama Veche cuvântul „acolo" scris mare și bun de stat lângă el la pozat. Eh, cam așa e și „IUBESC" de pe Calea Victoriei. E imens, lângă magazinul Victoria, luminos și numai bun de fotografiat și pus pe Instagram. Conceptul e „Iubesc București" și cam asta e tot ce face.

Tot în conceptul iubirii e și un fel de piesă de treatru: Silhouettes Party. Autorii sunt Les Ateliers Nomad, iar la ferestrele clădirii Loteriei vezi diverse povești de cuplu. Mi-a plăcut, e ca și cum ai privi fix pe o scenă, dar totul făcut cu lumină, fără actori.

Și că tot am zis de semnul mare cu „iubesc", mai sunt niște benzi multicolore întinse acolo unde se strâng gunoaie și oameni când nu mai ajung la baie. În sfârșit spațiul ăla e ceva mai bine folosit decât pentru tarabe cu brățări. Treaba asta se numește Horizontal Interference și e făcută de o echipă din Polonia.

Proiecții video și laser pe diverse clădiri ale bulevardului

Pe Biblioteca Centrală Universitară e Artistic projection făcută de Festival of Lights Berlin. Practic, transformă fațada în ceva mai colorat, mai vibrant, cu un Carol I în față călare pe cal și impasibil la spectacolul de culoare din spate. A, mai mișto e că pică proiecția și pe jos, și pe oameni.

Symmetry făcută de Maxin10sity din Ungaria e pe Muzeul Național de Artă al României și e destul de… mna, nu-i impresionantă, dacă ai mai văzut video mapping. Uneori e o față care apare acolo, alteori sunt doar forme și niște culori. Am mai văzut, „s-a mai făcut", umple spațiul, te uiți și treci mai departe.

Din Slovacia a venit sedem minut cu For Peace în Parcul Krețulescu. Acolo unde anul trecut erau niște pinguini (sau popice), anul ăsta sunt alergători. Uneori aleargă, alteori sunt toți aprinși. E ceva mai bine decât anul trecut.

Între zona asta de mai sus și Novotel sunt celebrele globuri disco care fac același lucru ca în restul anilor. E mai mișto să te uiți pe jos, la lumina reflectată, decât la globuri, dar merge, cât de cât.

Pe Palatul Telefoanelor ar trebui să fie un fel de Pacman, dar seamănă cu jocul cât semeni tu cu un eschimos. Desigur, autorul Tom Brânduș a zis că-i o reinterpretare a jocului, dar nu iese în evidență pe lângă hotelul Novotel acoperit în câteva proiecții video. Nu-s nici ele wow, dar atrag mai repede atenția decât un joc pe care unii nici nu-l știu atât de bine în România.

În 2016 în fața teatrului Odeon erau niște aripi de înger. Vizual erau mai mișto decât statuile de anul ăsta - Sitting guardians of time - în care te poți băga pentru poze și pe care sunt proiectate diverse elemente cam ca la BCU. Sunt făcuți de Manfred Kielnhofer și vin de la Berlin.

Cercul Militar Național e punctul zero când vine vorba de video mapping. Anul ăsta s-a ocupat Mindscape Studio, cu animații bazate pe mișcarea și apropierea dintre personae (nu-s chiar cuvintele mele, așa a fost descrisă ideea). Mă rog, te ține ocupat câteva minute, cât te uiți la câmpuri de energie și vibrații, ideea artiștilor.

Iar dacă îți muți privirea mai la stânga dai de reproduceri ale picturilor lui Ștefan Luchian. Eu nu le-am văzut, dar sunt pe Grand Hôtel du Boulevard și autorii sunt Art Safari și 360 Revolution. Ei, măcar ideea îmi place, aș vrea să văd niște mapping cu picturi de Grigorescu pe Casa Poporului. Poate niște „Car cu boi".

Monolith de pe Lipscani o să te vrăjească așa cum o fac niște shoturi și DJ-ul în club când încerci să agăți. Hyperbinary s-a ocupat de paralalelipipedul ăsta, echipa e din Cehia și spune că reprezintă un omagiu adus atmosferei urbane nocturne. E compus din peste 3 300 de LED-uri și n-ai cum să nu te uiți în continuu la el.

Și dacă nu te-ai săturat de statui, mai sunt unele mai mici și roșii la Muzeul Național de Istorie. Autorul e același și e cea mai cunoscută lucrare a austriacului. Instalația asta a mai fost pe la Veneția, la Berlin, Rio de Janeiro, SUA, Danemarca, Istanbul și Dubai. Te simți mai bine acum cu România, nu? E în lumea bună.

Am zis mai sus că jocul Pacman de pe Palatul Telefoanelor nu-i cine știe ce. Eh, autorul Tom Brânduș o face mai bine pe palatul CEC. E o proiecție laser mișto, cu fum și cu diverse forme, cât să uiți că ai mers atâta cale de bulevard fără să te impresioneze nimic. Mai e și cu sunet și se vrea un omagiu pentru monumentul istoric din București.

Bucharest Calling a tras paiul scurt, așa se întâmplă cu toate instalațiile puse pe o clădire de pe strada Franceză. Știi că s-a terminat bulevardul, dacă te grăbești puțin mai tare, s-ar putea nici să n-o vezi. Asta de acum e făcută de MotionLab și e tot video mapping.

Nu-i însă nimic mai penibil decât ultima lucrare, aproape uitată de lume pe Dâmboviță. Se numește „Rațe pe apă" și sunt niște… mă rog, e o plasă cu lumini pusă pe apă, care are un scop utilitar: strânge jegul din râu (neintenționat). Altfel, ai niște difuzoare care te anunță că sunt rațe cu adevărat.

Dacă nu te bucură lumina, măcar te bucuri de Calea Victoriei fără mașini. Și că a venit vorba de asta, destul de prost administrată treaba cu traficul. N-ai cale liberă de la un capăt la altul, ci sunt unele noduri în care circulația e oprită, cum ar fi la Universitate sau la Novotel.

E frumos cu arta, cu lumina, dar la fel ca anul trecut mi se pare că prea uită oamenii să facă ceva impresionant și nu neapărat artistic. Nu știu cât se pretează evenimentul unor „viziuni artistice", dar cred că ar trebui să fie mai mult despre cum te lasă cu gura căscată și cu ochii lipiți de clădiri și instalații.

Publicitate