Chestii

Ce probleme aveau adolescenții anilor '90 conform confesiunilor lor despre homosexualitate, sex și vicii

Dacă ți se pare că abia acum lumea e interesantă de subiecte precum homosexualitate, avort sau incest, ți-am adunat poveștile astea ca să vezi cum era în anii ’90.
22.4.17
Fotografie de lix via Flickr

Mai ştii faza aia când aveam pix şi hârtie şi trimiteam scrisori la revistele pentru adolescenţi? Adică eu nu, că nu eram nici vreun suflet sensibil, nici tulburată de angoase sau genul care să nască fraze din astea care-ar putea rivaliza cu replici patetice din filmele indiene: „Ai văzut vreodată un suflet? Nu? Vino să-l vezi pe-al meu!". Nu-i aşa c-ai plâns puţin?

Dacă te întorci cu mine cu miliarde de ani lumină înapoi, în anul 1990, deci fix după Revoluţie, o să ai un şoc când o să afli că adolescenţii au putut creşte şi socializa fără internet. După ce-ţi revii, descoperi că noi, adolescenții de atunci, învăţam tot ce era de învăţat despre sex şi cum să te masturbezi corect din rubricile cu sfaturi pentru adolescenţi ale unor reviste ca „Bravo", „Popcorn" sau „Salut".

Publicitate

De „Bravo" îmi amintesc ca fiind revista aia care ne-a făcut educaţia sexuală în anii '90, cu paginile alea despre sex traduse din afară, în care ţi se explica cum s-o faci, atât prin vorbe, cât şi desenat. Adică cu poze. Dar nimic n-a fost ca „Salut" a lui George Mihăiţă, prima revistă pentru adolescenţi de după Revoluţie, când actorul şi redacţia lui şi-au dat seama că este rost de mâncat o pâine bună cu publicaţii din astea colorate, cu vedete semi comuniste de la noi şi, mai ales, rubrici cu confesiuni melodramatice ale puberilor la celebra rubrică „Nimeni nu e singur".

Citește și: Ce am învățat din revistele românești de adolescenți din anii '90, de la muzică la educație sexuală

Astăzi, nu ai tu probleme câte sfaturi în materie de sex găseşti pe internet şi câtă alinare pentru sufletul tău tulburat de adolescent primeşti online, de la tot felul de dubioşi aproape pedofili. Așa că nu strică să vezi cum era acum vreo 20 de ani (și mai mult). Și articolul ăsta n-ar fi fost posibil, dacă George Mihăiţă nu s-ar fi gândit să scoată, prin 2002, o carte cu o parte din scrisorile primite şi publicate la această rubrică, în cei 10 ani cât a existat ea. Am ales pentru tine unele bestseller, ca să vezi ce-i frământa pe puştani.

Genul „Să mor de dragoste rănită"

Fotografie de lix via Flickr

Ce ştiam eu p-atunci: Chestia cu pumnul de pastile luat la nervi o văzusem şi eu prin filmele americane şi ştiam că poţi băga serios frica în ai tăi dacă îi ameninţai c-o să goleşti tubul cu aspirină.

Mi-am tăiat venele. De la ambele mâini"

Publicitate

Primul pumn de Diazepam m-a dus la Urgenţă, iar de acolo la Reanimare. La vreo zece minute după ce l-am luat, simţeam că se învârte tot universul cu mine. Simţeam că zbor, că aud vocile tuturor cunoscuţilor. Vedeam o lumină albastră puternică. Eram, parcă, prinsă într-un vârtej. Vocile mă chemau înapoi, iar lumina albastră mă trăgea înspre ea. (…) Cu numai două zile înainte de-a lua pastilele, m-am despărţit de prietenul meu. Îmi pare rău că nu am avut curajul să iau mai multe sau să le iau mai devreme. Aşa muream şi scăpam de toate. Adoua tentativă de sinucidere a fost astă-vară. M-am gândit să mă arunc de pe bloc, dar mi se părea că nu voi muri. (…) Am fugit de-acasă şi am luat un cuţit de bucătărie. Mai bine săream de la etaj, dar aşa, mi-am tăiat venele. De la ambele mâini.

„Am vrut să mă sinucid de cinci ori"

În casa a VIII-a am cunoscut un băiat, ne simpatizam şi am devent prieteni. Învăţam la aceeaşi şcoală, dar el era cu un an mai mare decât mine. Ne-am certat din cauza celei mai bune prietene a mea şi a doi băieţi, aceia îmi spuneau că el nu mă iubeşte, că are alte prietene, iar lui îi spuneau la fel despre mine. Viaţa pentru mine nu mai avea niciun rost, am încercat să mă omor, dar m-a prins mama şi m-a dus la spital. (…) Până acum am avut cinci tentative de sinucidere, dar de fiecare dată am avut ghinion. Toţi îmi spun să îl uit. Te rog, George, nu-mi spune şi tu la fel!"

Gen „Homosexualitatea se ia?"

Fotografie de Tom Hodgkinson via Flickr

Ce ştiam eu pe-atunci: Eram copil și habar n-aveam ce înseamnă cuvântul „homosexual", darmite ce-i aia operaţie de schimbare de sex. Când îi întrebam pe adulţii din jur cum vine treaba cu gayii, îmi răspundeau că sunt oamenii ăia care n-au familie.

„Vreau să devin băiat"

Publicitate

Mă numesc Ramona, am 17 ani şi sunt în clasa a XI-a la un liceu de renume. Vreau să devin băiat. Întodeauna m-am considerat, m-am îmbrăcat, m-am purtat şi am vorbit ca un băiat. Atât rudele, cât şi prietenii îmi spun că mi-a greşit Dumnezeu adresa. Am încercat să am relaţii cu băieţii, dar pur şi simplu nu merge. Pe stradă, când văd o tipă mişto, întorc capul şi o urmăresc cu privirea, întocmai ca un băiat. Când am intrat la liceu, am întâlnit o tipă de care m-am îndrăgostit. Chiar dacă nu am bani, voi face tot posibilul să devin persoana care mă simt. Mă pot opera, chiar dacă nu am 18 ani, fără acordul părinţilor? După operaţie mai pot avea copii?"

„Sunt îndrăgostită de el, iar el de altul"

Sunt îndrăgostită până peste cap de un tip. E perfect. E bărbatul ideal. E perfect din toate punctele de vedere şi nu mă refer numai la fizic. Sunt îndrăgostită până peste cap de el, iar el e îndrăgostit de altul. Da, ai citit bine. E homosexual. În prezent, are o relaţie stabilă cu tipul de care ţi-am zis, îl iubeşte foarte mult şi e fericit alături de el. Crede-mă, George, în afară de faptul că e gay, e perfect.

Citește și: Cu ce replici agățau adolescenții din România, în anii '90

Gen „Incestul e un fel de dragoste"

Fotografie de Andrew (Megan) Laing (Hack) via Flickr

Ce ştiam eu pe-atunci: Nu mint că, atunci când eram mică, credeam c-o să mă mărit cu unul dintre verişorii mei. Erau singurii băieţii din jurul meu şi mai era şi faza aia că adulţii ne trimiteau să ne jucăm de-a mama şi de-a tata.

„Am fost hărţuiă sexual de propriul bunic"

Publicitate

Pseudonimul meu este Eliza şi am 17 ani. Acum câţiva ani, m-am dus la bunicul meu, împreună cu părinţii. Eu fiind nepoata favorită, m-am culcat cu bunicul meu. În timp ce dormeam, bunicul a început să mă mângâie, prin anumite zone ale corpului, moment la care m-am trezit şi nu ştiam ce să-i zic. A început să mă sărute, mă ţinea cu forţa, şi până la urmă mi-a zis să fac dragoste cu el.

„N-aş regreta niciodată dacă i-aş oferi fecioria verişorului meu"

Am plâns în noaptea aceea, nu putem explica nimănui de ce, deşi eu ştiam de ce-mi plânge sufletul. A fost foarte tandru şi afectuos, erau momente când ne căutam cu patimă, pentru că dragostea noastră trebuia să se dezlănţuie, în sfârşit. Simt că, dacă dragostea noastră va rămâne neîmplinită, îmi va părea rău toată viaţa. Şi nu aş regreta niciodată dacă dacă i-aş oferi fecioria verişorului meu. Ştiu că ar fi un incest şi un mare păcat, dar îl doresc."

Gen „Marşul pentru viaţă, ediția 1990"

Fotografie de Carlos Solares via Flickr

Ce ştiam eu pe-atunci: Când am auzit pe la şcoală că o colegă de-a noastră de clasă făcuse avort, ni se părea aşa, cumva, deasupra noastră. Nu numai că tipa făcea sex şi noi nu, dar era şi trecută prin viaţă. La 13 ani!

„Era primul meu chiuretaj"

Nu luasem niciun fel de măsuri de protecţie. Surpriza aveam să o descopăr peste două-trei zile. Începusem să am greţuri, ameţeli, dureri de cap. Am făcut luna trecută chiuretajul. A trebuit să mă duc cu colega mea de bancă, căreia i-am spus totul. Doctorul mi-a descoperit o rană pe uter, care avea infecţie, prelungindu-mi internarea pentru două săptămâni. Am rămas sterilă, deşi era primul meu chiuretaj. Mi-am dat seama că nimeni nu-ţi oferă ceva, fără a-ţi lua altceva în schimb.

Citește și: Am fost la Marșul pentru viață și am înțeles cum ne manipulează biserica

„Mi-a spus că dacă sunt virgină nu e nevoie de prezervativ"

Numele meu este Ramona, am 18 ani şi locuiesc în Bucureşti. Acum trei luni am cunoscut, la o petrecere, un băiat de care m-am îndrăgostit la prima vedere. După aproximativ o lună, am făcut pentru prima oară dragoste. El mi-a spus că atunci când fata e virgină, aşa cum eram eu, nu e nevoie să foloseşti prezervativ. L-am crezut. Săptămâna trecută am fost la un control şi mi s-a confirmat bănuiala: eram însărcinată. Nu ştiu ce să fac. Copilul oricum nu vreau să-l păstrez.

Gen „Praful ăla alb care nu e făină"

Fotografie de D. Sinclair Terrasidius via Flickr

Ce ştiam eu pe-atunci: Anii '90, droguri ? În oraşul de provincie în care am crescut eu puştii fumau, beau cremă de whiskey sau vindeau mobila din casă ca să-şi cumpere zahăr la punguliţe.

„Beau non stop, începând de la votcă, rom, spirt"

Publicitate

Sunt rockeriţă, beau, fumez, îmi place să mă distrez. Problema este că beau non-stop, începând de la votcă, rom, spirt. Nu contează ce e, băutură să fie. Şi am doar 15 ani. De multe ori m-au salvat cei din jur, de multe ori am căzut prin şanţuri. Prietenul meu e punker, are 17 ani. Fumează, bea, de fapt stă numai beat, nu se mai poate lăsa pentru că i-a intrat în sânge. Îşi bagă ace de siguranţă în buză, sprâncene, urechi, nas, e în stare de orice. Pe stradă, bem votcă din cutie şi ne întindem pe maşini. M-aş bucura să citesc dacă e bine sau rău ce fac.

„Nu îmi mai rămăsese decât cocaina"

Karina era o nemţoaică cu trei ani mai mare decât mine. Ea şi drogurile mă făcuseră să uit de toate problemele pe care le aveam. Acasă, cu maică-mea şi taică-miu, care nici nu mă băgau în seamă, şi la şcoală, cu profesorii, care nu mă mai suportau. Acum nu îmi mai rămăsese decât cocaina. Ajunsesem rău de tot. Câteodată, când efectul cocainei trecea, îmi venea să mă omor. Eram tot timpul deprimat.

Chiar dacă multe dintre confesiunile astea ale adolescenţilor din anii '90 seamănă ca stil cu invenţiile alea din reviste precum „Povestiri adevărate", care rupeau la gospodine şi telenoveliste, rubrica chiar a fost pe bune, iar marfa primită de ei la redacţie, fără număr. Nimic nu e surprinzător în scrisorile lor, melodramele sunt aceleaşi şi azi, dar răspunsuri pe print n-o să mai apuce nimeni. Poate cel mult un forum în care să se certe cu alții.

Citește mai multe despre anii '90:
Ce probleme aveai ca tânăr român în tranziţia haotică din anii '90 Emisiunile pentru adolescenți din România anilor '90 erau un fel de „Vocea României", dar pe bune Cum se vedea, ca adolescent în România anilor '90, viața puștanilor din serialele americane