Chestii

Cum e să trăiești în țara în care ești taxat și bătut pentru că nu ai un loc de muncă

Am vorbit cu un activist din Belarus care mi-a povestit cum sunt bătuți protestatarii ce au ieșit în stradă împotriva dictatorului Lukashenko.
4.4.17

(Președintele Belarusului, Alexander Lukashenko. Fotografie de Serge Serebo, via Wikimedia Commons)

Probabil îl mai ții minte pe Cătălin Rădulescu, deputatul PSD de Argeș care ar pune tunuri cu apă pe protestatari, sau pe generalul Pavel Abraham, fost inspector general al Poliției Române și acum avocat, care crede că e ok ca forțele de ordine să folosească armament pentru a liniști protestele. Din fericire, visul lor nu s-a îndeplinit, dar ca să vezi ce-ar fi fost dacă se întâmpla asta avem acum exemplul Belarusului.
Pe 17 februarie, oamenii din țara asta au ieșit să protesteze împotriva așa-numitei „taxe de parazit", pe care ar trebui s-o plătească aproximativ 470 de mii de cetățeni care n-au reușit să-și găsească de muncă în ultimele șase luni. În scurt timp, protestul s-a transformat dintr-unul economic în unul politic, oamenii cerând retragerea guvernului și a lui Lukashenko, președinte pentru aproape 23 de ani, moment în care autoritățile au devenit violente, blocând străzi și stații de metrou pentru a îngreuna protestele, aducând tunuri cu apă, arestând și bătând protestatari, jurnaliști, artiști și activiști pentru drepturile omului, inclusiv femei și oameni în vârstă și devastând redacții și sedii ale activiștilor.

Publicitate

Am vorbit despre cum e să fii arestat că ieși la protest și să-ți vezi prietenii și colegii bătuți sau închiși cu Vadzim Bylina, 31 de ani, care locuiește în Minsk și este unul dintre cei care au primit somația de a plăti „taxa de parazit" de 230 de dolari. Asta deși lucrează la un proiect educațional cu sediul în Lituania, este afiliat al Institute for Political Studies „Political Sphere", scrie la Belarus Digest și în timpul liber mai vinde biciclete și alte de-astea.

VICE: Se știa că pe 25 martie, Ziua Independenței , va fi cel mai mare număr de manifestanți, așa că au fost arestați oamenii în zilele dinainte. Tactică de intimidare?
Vadzim Bylina: Da. Protestul a început pe 17 februarie. Am fost acolo, în stradă, și nu s-a întâmplat nimic. Nu era poliție și totul a fost foarte pașnic. Apoi a început protestul și în alte orașe și cred că pe 13 sau 14 martie au început arestările. Prima oară au arestat câțiva lideri ai opoziției, apoi a fost o manifestație pe 15 martie în Minsk, care a fost autorizată, însă înainte și după această manifestație peste 50 de oameni au fost arestați, mulți dintre ei ajungând în închisoare. Iar cu o săptămână înainte de 25 martie a început teroarea. Dacă citeai știrile, actualizate din oră în oră, totul era „arestați", „bătuți", „reținuți", „percheziții violente" și așa mai departe. Pe 21 martie, KGB-ul a deschis un dosar penal, aruncând în închisoare 26 de oameni care au fost acuzați că ar planifica un puci. Puteai vedea la televiziunea de stat cum acei oameni au fost arestați. Au atacat activiști politici, au băgat în închisoare politicieni, lideri care ar fi putut conduce aceste proteste pe 25 martie. În ziua protestului, au închis trei stații de metrou, toate stațiile de autobuz din jurul punctului de miting și au arestat oameni în centrul orașului.

Citește și: Protestele din Rusia îți arată cum ar fi fost România fără UE și NATO

În momentul de față, după spusele Belarusian Helsinki Committee, peste o mie de oameni au fost oprimați, adică arestați, reținuți, bătuți și/ sau amendați. A fost o acțiune de mare amploare și cu toate astea am fost foarte surprins să văd atât de mulți oameni pe străzi pe 25 martie, pentru că nivelul acestei campanii de intimidare dusă de autorități este unul imens. Au fost arestați și închiși pentru șapte zile, chiar și 10 zile, în diverse regiuni ale țării, inclusiv oameni care repostau știri despre manifestații și în care chemau oamenii în stradă, foarte înfiorător.

Am auzit că inclusiv scriitori sau jurnaliști străini au fost arestați.
Da, într-o singură zi, cred că pe 26 martie, au fost arestați mai mulți jurnaliști decât în tot anul trecut. Și bineînțeles că presiunea asupra mass-media independente a fost foarte mare. Chiar azi (vineri, 31 martie), acum câteva ore, au fost percheziționate violent două redacții din Minsk ale postului de televiziune Belsat, singurul post TV care nu este deținut de putere. Explicația autorităților pentru acest abuz a fost una ambiguă, folosindu-se de un proces de copyright de acum trei ani, ceva legat de logo-ul televiziunii. Și au confiscat tot echipamentul, toate calculatoarele, monitoarele, acum sunt doar camere goale în aceste două sedii.

Citește și: Ultima dictatură a Europei, Belarus

Cum e cu libertatea presei în Belarus? Spuneai că ăsta e singurul post TV independent.
Da, e singurul, dar mai sunt și câteva site-uri foarte populare, de exemplu TUT.by, principala resursă în Belarus, care acum, în timpul protestelor, a fost împotriva autorităților, deși cu trei-patru zile înainte de 25 martie au primit un avertisment din partea Ministerului Informațiilor, iar în punctul în care primesc al doilea avertisment, site-ul va fi închis, și vorbim de o pagină foarte influentă în online-ul de aici. Așadar există doar o televiziune prin satelit de opoziție și cinci posturi TV de stat. Dar pe Internet cele mai multe siteuri sunt de opoziție sau mass media independente, care sunt mult mai populare decât posturile TV de stat.

Cum prezintă presa controlată de autorități toată treaba asta?
Nu prezintă violențele autorităților. De exemplu, oamenii care au participat la manifestațiile de pe 25 martie au fost comparați cu naziștii, iar despre acei 26 de oameni care au fost arestați de care vorbeam mai devreme și care acum sunt într-o închisoare KGB au spus că pregăteau un puci, lucru neadevărat. Nu pregăteau nimic, au arestat niște oameni care nu aveau vreo legătură unul cu celălalt, toți știm asta, sunt doar minciuni și tactici de intimidare.

Belarus, protestele din martie. Foto de Head1984, via Wikimedia Commons

Care este experiența ta cu toate astea? Ai fost arestat sau bătut pentru că ai participat la proteste?
După mișcările de stradă de pe 15 martie, o bună prietenă a mea a fost arestată și închisă pentru 15 zile. Mergea la manifestații și câțiva oameni în civil au luat-o de pe stradă, au băgat-o într-o mașină, a fost atacată și reținută violent. La Judecătorie au spus că de fapt aveau uniforme, iar motivul invocat a fost faptul că înjura tare pe stradă, e un motiv foarte popular pe care-l invocă.

Apoi, pe 24 martie, cu o zi înainte de marele protest, altă prietenă a fost arestată și închisă pentru 15 zile. Era cu colegii ei la sediul Partidului Verde, unde strângeau pături, haine, mâncare și bani pentru cei arestați. Când se pregăteau să le ducă la închisoare, a venit poliția și a băgat vreo zece oameni în închisoare pentru asta. Really Kafka story.

Publicitate

Pe 25 martie eram la sediul organizației pentru drepturile omului, trebuia să observ manifestațiile, și am trimis o scrisoare la autorități să le spunem că vom fi acolo, le-am trimis o listă cu numele noastre și că nu vom protesta, doar vom observa ce se întâmplă. Cu toate astea, poliția ne-a atacat sediul cu o oră înainte de protest, l-au bătut cu brutalitate pe un coleg, e încă în spital cred, iar pe toți ceilalți ne-au reținut, ne-au dus la secție, unde am stat vreo trei ore și ne-au dat drumul după ce tot protestul se terminase.

De ce l-au bătut pe colegul vostru și pe ceilalți doar v-au luat la secție?
L-au bătut pe el pentru că el a deschis ușa. Așa au vrut să ne intimideze pe toți, bătând o persoană. Și în momentul ăla nu eram doar activiști din Belarus în sediu, ci și alții din Rusia și jurnaliști din Germania și din Franța. Deci activiști și jurnaliști internaționali au fost atacați într-o singură mișcare.

V-au dat vreun motiv pentru toate astea?
Nu. Doar ne-au dus la secție, ne-au percheziționat, ne-au luat nume, prenume, adrese și ne-au zis să plecăm, fără să ne dea vreo justificare. Mulți s-au adresat apoi Procuraturii, dar bineînțeles că nu se va întâmpla nimic.

Citește și: Anarhiștii bieloruși prevăd mai multe proteste în masă

Și în România am avut proteste masive în ultima vreme. Au fost în vreun fel o sursă de inspirație pentru cei de acolo?
Nu cred că sunt legate. Eu știam de acele proteste de la voi, văzusem la Euronews, dar cei mai mulți oameni nu cred că știau de ele, pentru că mass media mainstream sau chiar și cele independente nu au tratat acest subiect deloc. În principiu se vorbește despre ce se întâmplă în Rusia, mass media rusești sunt foarte populare aici, iar media locale vorbesc despre „imigranții care terorizează Germania" și alte povești din astea. Deci cei mai mulți oameni știu ce se întâmplă în Belarus și uneori în Rusia și Ucraina, bineînțeles, care este principala sursă de intimidare. „Dacă nu vreți să se întâmple ce s-a întâmplat în Ucraina, nu protestați, stați acasă", cam ăsta este discursul.

Unii jurnaliști occidentali vorbesc despre Belarus ca fiind „ultima dictatură din Europa". Ce părere ai, cum e viața de zi cu zi acolo?
Nu e chiar așa. Ultimele proteste au fost în 2010 – 2011 și nu s-a întâmplat nimic după asta. Dacă stai în Minsk, în ultimii patru-cinci ani lucrurile chiar s-au îmbunătățit. Avem o viață de noapte foarte activă, multe baruri, străzi cu discoteci, un oraș european normal. De fapt, în ultimii doi-trei ani, poate chiar mai mult, nu au fost prizonieri politici și relațiile cu UE s-au îmbunătățit. Așadar, evenimentele de ultimele săptămâni au venit ca un șoc pentru multă lume, pentru că înainte de asta, da, toți știam că trăim într-o dictatură, dar multe lucruri erau permise. De exemplu, înainte de 2010 erau interzise concertele rock sau evenimentele legate de cultura din Belarus, erau atacate editurile. Dar astea s-au oprit și din 2012-2013 lucrurile au început să se îmbunătățească. Așa că, cum spuneam, ce s-a întâmplat acum a fost un șoc pentru mine personal și pentru mulți alți oameni.

Publicitate

Și de ce crezi că au reacționat așa autoritățile acum?
La început n-au făcut nimic, pentru că protestul era doar unul economic, dar, pe măsură ce protestul a devenit unul politic, când oamenii au început să ceară demisia Guvernului, atunci autoritățile sau chiar Lukashenko s-au speriat că ceva chiar se poate întâmpla, în momentul în care mii de oameni sunt în străzi și îi cer să plece. Așa că el a vrut să fie cu un pas în fața evenimentelor. KGB-ul, care este foarte infiltrat în structurile politice tradiționale și chiar și în cele de opoziție, oricum foarte marginalizate, s-a speriat de ce se poate întâmpla mai departe, s-a speriat de proteste de amploare, așa că au decis să le oprească încă de la început.

Protestele din martie. Fotografie de Head 1984, via Wikimedia Commons.

Am auzit că Lukashenko se cam teme să piardă puterea.
Da, și asta este tactica pe care o folosește de 20 de ani încoace. Mereu încearcă să influențeze sau să oprească opoziția din momentul în care prinde rădăcini, nu așteaptă niciodată până în ultima secundă, mereu încearcă să fie cu un pas în fața protestelor. Multe astfel de lucruri s-au întâmplat în ultimii 20 de ani și mereu sunt aceleași tactici. La fel a fost și în 2010, în 2006, la începutul lui 2000, în 1996.

Am înțeles că și acum zece ani ai fost arestat la proteste. Îmi poți povesti puțin?
A fost în 2007, cred. A fost la fel ca acum, 25 martie 2017, eram într-o mișcare a tinerilor împotriva lui Lukashenko iar poliția a atacat sediul nostru în timp ce eram și eu acolo. În timpul manifestațiilor, în stradă, eram mereu rapid, fugeam când se întâmpla ceva de genul ăsta, dar în sediu am fost arestat. La fel, poliția a atacat, câțiva oameni au fost bătuți, ne-au băgat în dubă și ne-au dus la secție, am fost interogat și am fost nevoit să plec în Lituania jumătate de an, pentru că voiau să depun mărturie împotriva „camarazilor" mei. Câțiva oameni din această organizație de tineret de atunci chiar au ajuns la închisoare pentru un an sau doi. La proces eu trebuia să depun mărturie împotriva lor, așa că am rămas în Lituania, ca să nu fac asta. Mi-a fost ușor să fac asta, pentru că studiam acolo. După ce cazul a fost închis, m-am putut întoarce.

Însă KGB-ul a venit la mine acasă, în Belarus, au văzut că nu sunt acolo, m-au sunat să vin la proces, le-am zis că o să fac asta, dar n-am mai făcut-o. Așa că au interogat-o pe mama, s-au dus la ea la muncă, au dus-o la sediul KGB și au interogat-o. În felul ăsta încercau să mă intimideze pe mine, dar până la urmă nu s-a întâmplat nimic rău.

Citește și alte articole despre Rusia și Belarus:
Rusia recunoaște, pentru prima dată-n istorie, că are o problemă cu corupția
Twitter a ajutat Rusia să cenzureze un protest anti-Putin
Fotografii cu identitatea națională a Belarusului