Chestii

Depresivii și alcoolicii de peste 50 de ani sunt înnebuniți după Trump și Putin

Disperarea americanilor duce la extreme non-democratice.
1.4.17

Prietenia călduroasă dintre Donald Trump și Vladimir Putin a fost unul dintre cele mai ciudate aspecte ale alegerilor prezidențiale din 2016. Dar afecțiunea lui Trump pentru fostul ofițer KGB, care în general nu e foarte îndrăgit de americani, s-a răspândit și printre suporterii lui.

Pe la sfârșitul anului trecut, asentimentul pentru Putin a crescut rapid, iar în decembrie a ajuns la 35% printre alegătorii lui Trump, în comparație cu 21% din toată țara și  8% printre alegătorii lui Clinton, conform cercetărilor companiei de sondaje YouGov.

Publicitate

Încă nu e clar ce i-a determinat pe alegătorii lui Trump să vadă brusc partea pozitivă a unuia dintre cei mai mari adversari ai Americii, deși baza ideologică a fost deja fondată de ani buni, prin reportaje de dreapta despre conservatorismul social al lui Putin și aventurile militare în Siria, opuse unei administrații Obama, aparent inutilă.

Combinația de propagandă rusească pro-Trump din partea entităților precum Russia Today din dieta media polarizată a americanilor de dreapta a jucat un rol important, precum și atitudinea dubios de pozitivă și implacabilă a lui Trump față de Putin, cu care el împarte niște tendințe autoritariste.

Citește și: Cum au ajuns prietenii lui Putin și fondatorul Noua Dreaptă să formeze Coaliția pentru Familie

Dar bunăvoința americanilor de a vedea partea bună a sistemelor non-democratice îl precede pe Trump. Un studiu de anul trecut, din Jurnalul Democrației, a descoperit un sprijin în creștere printre națiunile bine stabilitate ca fiind democratice pentru alternativele autoritariste. De exemplu, în Statele Unite, numărul de persoane care au fost de acord că ar fi mai bine să aibă un „conducător puternic" care să nu se „sinchisească cu parlament sau alegeri" a crescut de la 24% din 1995 până la 32% în 2009.

Nu m-am putut abține să nu mă gândesc la aceste schimbări de sentimente politice în timp ce citeam noua lucrare devastatoare a economistului Angus Deaton, premiat cu Nobel, și a economistei de sănătate de la Princeton, Anne Case.

Publicitate

În știința deja dezolantă, echipa de soț și soție a ajuns pe meleaguri deprimante în ultimii ani, trecând prin statisticile de mortalitate din SUA și au scos la iveală o creștere șocantă de decese printre americanii albi de vârsta a doua care nu au trecut printr-un învățământ superior, un trend care este într-o antiteză pronunțată cu trendurile generale din majoritatea țărilor, precum și a deceselor în scădere printre albii mai bine educați și americanii de culoare de aceeași vârstă.

În noua lucrare publicată săptămâna trecută, Case și Deaton au actualizat și extins analiza lor originală, care a trecut din 2013 în 2015, descoperind că ratele de mortalitate printre albii de vârsta a doua din clasa muncitoare continuă să crească în mod necontenit. Rezultatul? În 1999, rata de mortalitate a albilor cu vârste între 50 și 54 de ani fără diplome de facultate era cu 30% mai mică decât a negrilor din aceeași grupă. În 2015, rata de mortalitate a crescut cu 30%, din cauza creșterii supradozelor de droguri, sinuciderilor și bolilor legate de alcoolism.

Creșterea graduală a acestor „decese din disperare", cum le numesc economiștii, este deseori considerată înrădăcinată în stagnarea oportunităților economice. Cel mai probabil există o legătură. Dar nu se poate rezuma doar la asta, deoarece veniturile americanilor de culoare a stagnat similar în aceeași perioadă, dar nu a înregistrat nicio creștere în decese. Povestea scrisă în detaliu de Case și Deaton este legată de „colapsul albilor educați din clasa muncitoare după apogeul de prosperitate de la începutul anilor '70 și de patologii care au acompaniat acest declin."

Cu alte cuvinte, creșterea ratei mortalității este relaționată cu sfârșitul unei perioade de glorie.

Publicitate

E greu să supraestimezi semnificația unei creșteri în mortalitate din acest punct de vedere. Există puține exemple contemporane, precum epidemia de HIV/SIDA care a crescut cu mult rata de mortalitate din statele sud-africane, ce pot fi comparabile. Dar există o comparație care merită analizată.

Colapsul Uniunii Sovietice de la începutul anilor '90 a fost urmat de cea mai gravă criză economică din lume. Estimările sugerează că GDP-ul fostelor țări sovietice au scăzut cu până la 40%, într-un proces haotic de privatizare, corupție, colaps al valutelor și violență. Peste noapte, vechea ordine a dispărut. Deși era plină de ineficiențe, corupție și represiuni, cel puțin vechea ordine era un fel de ordine.

Citește și: Fotografii sumbre din Rusia anilor '90, care au fentat cenzura ca să-ți arate urâtul lumii

Un aspect îngropat de triumfalismul american a perioadei a fost faptul că pentru o întreagă generație de ruși crescuți în siguranța sistemului sovietic, sfârșitul URSS-ului a fost nu doar un dezastru financiar personal, dar și un impact profund dureros și social bulversant. Costurile tranziției la capitalism, în termeni de vieți umane, a fost incredibil de mare.

Între 1990 și 1995, creșterea deasupra mediei a ratei de mortalitate a fost echivalentul a două milioane de morți adiționale. Rușii au pierdut cinci ani din speranța de viață între 1991 și 1994. Valul mare de decese s-a concentrat în mare pe cei cu vârste între 30 și 60 și în mare parte din cauza consumului excesiv de alcool. Cea mai gravă parte a crizei s-a încheiat prin '95, după care rata de mortalitate s-a stabilizat. (Deși speranța de viață din majoritatea fostei Uniuni Sovietice nu s-a mai stabilizat din 1989 până în 2013).

Publicitate

Dar în retrospectivă, trauma tranziției post-sovietice a îngropat în mare parte democrația novice a Rusiei. Până în 1999, un fost agent KGB relativ necunoscut, pe nume Vladimir Putin s-a poziționat strategic ca președintele activ al Federației Ruse. De atunci, influența lui doar s-a mărit și a rafinat brandul său de autoritarism, represiune a presei și naționalism, plus o supraveghere acută, toate ambalate sub un strat subțire de democrație legitimă.

Asta nu înseamnă că Putin nu e pe bune popular. Chiar e. În mare parte pentru că domnia lui a coincis cu standardele ridicate de viață și o scădere semnificativă a violenței din partea mafiei, care domina la începutul anilor '90. Putin este văzut ca o garanție a ordinii și prosperității economice și datorită unei serii de inițiative internaționale îndrăznețe, inclusiv anexarea Peninsulei Crimeea și interfața cutezătoare a Rusiei în alegerile prezidențiale din America, el e omul care a readus Rusia în centrul atenției, în termeni de demnitate națională.

Ce încerc să spun e că e de înțeles atracția pentru oameni puternici a unei culturi care a trecut prin stresul social al crizei economice care a șters vechea ordine și implicit stilul de viață care venea la pachet.

Desigur, declinul industriei economice din America nu a fost la fel de dramatic cum a fost Căderea Zidului Berlinului. Dar introducerea Chinei în economia globală, cimentată de intrarea în World Trade Organization din 2001, a fost clar un punct critic.

Publicitate

Înainte de asta, forța de muncă industrială din Statele Unite era în mare parte stagnantă, deși în scădere ca parte din forța de muncă totală. De atunci, în jur de cinci milioane de joburi din producția manufacturieră au dispărut iar asta are implicații profunde în viețile și comunitățile oamenilor. E o grămadă de disperare acolo.

Se pare că o parte din disperarea aia s-a transpus în sprijinul pentru Trump. Un studiu recent al sociologului Shannon Monnat a arătat că Trump s-a descurcat mult mai bine decât Mitt Romney în județe cu rate mai mari de sinucideri și decese din cauza alcoolului și drogurilor.

Disperarea asta i-a îndemnat pe unii nu doar spre Trump, dar dacă părerile lor despre Putin oferă vreun fel de indiciu, ci spre altceva în afară de democrația americană tradițională.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre Putin:
Nimeni nu uită legăturile lui Trump cu Rusia, oricât se chinuie să le nege

Cum se văd România și Occidentul pe site-ul propagandistului șef al lui Putin

Cum au ajuns prietenii lui Putin și fondatorul Noua Dreaptă să formeze Coaliția pentru Familie