Chestii

Cum e să crești cu o mamă alcoolică

Alcoolul e mult mai important pentru ea decât sunt eu.

de Marianna Luisa Bukowska
11 Martie 2015, 10:16am

Cunosc câțiva alcoolici – băutori ocazionali și bețivani. Știu și mulți oameni care sunt copiii unor alcoolici; și eu sunt unul.

Totuși, cele mai intime dezvăluiri pe care le-am citit, ale unor persoane care trăiau cu alcoolismul, – în special de când există internetul – tind să fie destul de ridicole. Ajungi să scrolezi la nesfârșit – undeva între senzaționalism și clickbait. Dai click pe un meme și poate că vei da și share link-ului pentru că ceva din postare te-a atins cumva, dar în general te simți rușinat, pentru că-n realitate nu ești decât un clișeu.

Mama mea a băut dintotdeauna mult. Când era tânără, era normală. Prietenii o numeau „Regina" pentru că se afla mereu în centrul atenției. Atât ea, cât și tata erau muzicieni și asta însemna că ei călătoreau mult. Știu că sună a generalizare, dar pentru mine, personalitatea ei extrovertită și stilul libertin i-au oferit terenul perfect pentru alcoolism.

Lucrurile s-au înrăutățit și mai tare când ea și tata s-au despărțit. Ea mă iubea și voia să aibă grijă de mine, dar era copleșită de despărțire.

Prima mea amintire cu o zi de Crăciun e una în care eu am plans pentru că ea m-a lovit. Stau în holul apartamentului și mă gândesc cum ea m-a bătut de fapt în fiecare zi, săptămâni întregi, și eu speram ca în acea zi specială lucrurile să fie diferite.

Mama mea e devenit profesoară acum. Când sunt bolnavă, ea-mi cumpără stickere și dulciuri. Îmi place să fiu bolnavă, dar ea uită de bunătatea ei când bea, și dă în mine. Mă închid în camera mea, iar ea stă în fața ușii, înjurând și urlând la mine ore întregi, ca să ies de acolo.

A doua zi de dimineață totul e OK: mama îmi cumpără ciocolata preferată și dacă-i spun că m-a bătut seara trecută, îmi spune: „Minți. N-aș da niciodată în tine. Te iubesc prea mult ca să fac asta." Ea încă crede asta și azi.

Boala ei se înrăutățește cu vârsta. Ea încă merge la muncă – reușește să țină pasul cu toate în felul ăsta – așa că mă tem de weekend-uri și timpul ei liber. În intervalele astea ea bea încontinuu, iar la sfârșitul lor are nevoie de ajutor ca să meargă. Cu cât starea ei devine mai rea, devine și mai paranoică. Într-o zi a hotărât să dea cu otravă de insecte prin crăpătura ușii proprietarului nostru, pentru că era convinsă că el ne otrăvea apa.

Îmi mai amintesc când am intrat în sufrageria noastră într-o sâmbătă. Era o cameră ordonată și luminoasă, iar mama stătea pe canapea și se uita la biroul de pe perete. E făcut din lemn închis la culoare, care lucește la lumina soarelui. „Tu", i-a spus biroului, „Te văd acum, ești făcut din aur."

Ea tot vine cu reguli și apoi le uită. Dacă ajung acasă cu o jumătate de oră mai târziu, urlă la mine că-s o prostituată. Am 16 ani, iar ea are 34 de ani. Mergem la restaurant scumpe, iar ea bea înainte și după masă. Mă acuză pe mine că mănânc prea mult, ca apoi să se plângă că mănânc prea puțin. Îmi spune că-s grasă, așa că nu mai mănânc. Pentru un an am mâncat jumătate de chiflă, salată și șase mere pe zi. Dacă mâncam mai mult, mă pedepseam.

Am 17 ani și merg în vacanță cu un prieten. Când mă întorc, ea e în spital. Se pare că atunci când am fost plecată, ea a intrat în delirium tremens- un soi de atac epileptic pe care îl au alcoolici când nu mai beau. Aproape că a murit. Mi s-a spus că ea avea halucinații în care am murit, iar ea mergea îmbrăcată în negru din cimitir în cimitir, ca să-mi găsească mormântul.

O vizitez la spital, în zona de psihiatrie. E trează pentru prima dată în ani de zile. Nu o recunosc. E ca și cum am în sfârșit o mamă în loc de un monstru. Îmi desenează o bufniță.

E toamnă. Vine acasă și se apucă iar de băut. Ajung să vărs în scurgere alcoolul din sticla de șampanie gratis pe care a adus-o acasă. Suntem la restaurant, iar ea vrea să comande vin, dar o rog să nu facă asta. „Bea dacă vrei, dar fă-o când nu sunt prin preajmă", am rugat-o. Ea comandă vin, iar eu plec.

Realizez că alcoolul e mult mai important pentru ea decât sunt eu. Îmi dau seama că nu o pot ajuta. Cred că dependența e mult mai puternică decât mine și că mereu va fi. Am 18 ani, așa că m-am mutat din casa ei.

Traducere: Dana Alecu

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre alcoolici:
Bine, recunosc, am o problemă cu băutura
OK, deci nu mai pot să beau
Doi urși alcoolici din Rusia vin la dezintoxicare în România