Publicitate
Chestii

Ghid de supraviețuire când ești lefter la 20 de ani, în România

Aerele de intelectual şi principiile nu înseamnă nimic când ţi-e foame.

de Mihai Popescu
18 Februarie 2015, 9:40am

Cu toţii avem nişte momente în viaţă când ni se pare totul atât de negru c-avem senzaţia c-am fost crescuţi de Olivia Steer, că nu ne-a vaccinat nimeni în copilărie şi acum suntem bolnavi de poliomielită şi avem mustaţă ca Vîntu. Şi, dacă momentele alea nu-s legate de morţi sau boli incurabile, sunt sigur legate de faptul că ai bani în bancă numai pentru două şaorme, patru beri şi-un pachet de prezervative.

Pentru mine momentul ăla a venit pe la vreo 21 de ani. Picasem licenţa, îmi dădusem demisia de la un job oribil unde lucram zece ore, pe bani puţini, într-un sfincter de plastic care mustea a cantină şi ai mei mi-au dat de înţeles că nu mai pup nimic de la ei şi că mă mai tolerează în casă doar în măsura în care pun bani la facturi. Şi aşa, am ajuns să trăiesc timp de vreo opt luni cu vreo 20 de milioane strânşi din bursele de merit şi din câteva odd-joburi.

Povestea asta cu şocul de la 20 de ani cu lipsa banilor am auzit-o pe la mai mulţi prieteni bucureşteni şi pentru unii dintre ei s-a terminat destul de trist cu dependenţă de Spice, internări la Spitalul 9 şi mutări în oraşe sau sate mai ieftine. Trist e că majoritatea erau oameni destul de inteligenţi şi citiţi, genul de oameni cărora toată lumea le lăuda potenţialul. Fix asta e problema. În România „intelectualitatea" a ajuns un concept atât de exclusivist, încât familiile care se pricopsesc cu copii oleacă mai răsăriţi simt nevoia să-i cocoloşească şi să le umfle succesele academice atât de mult, încât nu mai au niciun simţ practic şi privesc cu dispreţ orice muncă „neintelectuală".

Dacă în ţări precum SUA sau Marea Britanie copiii sunt trimişi de pe la 16 ani să lucreze prin fastfood-uri, ca să înveţe că nu e o ruşine să dai cu mopul sau să ţii friteuza în mână, la noi ţi se inoculează de mic că trebuie neapărat să faci doar muncă 'telectuală şi că orice altceva e sub demnitatea ta. Asta inevitabil ne duce pe toţi la nişte deziluzii crâncene când creştem şi vedem că diplomele noastre de facultate nu-s bune decât de cornete, că angajatorii români vor să munceşti moca şi că în general nimănui nu-i pasă de faptul că erai olimpic pe ţară la Istorie în clasa a opta.

În caz că te regăseşti în situaţia de mai sus, ţi-am scris un mic ghid despre cum e să înveţi să devii pragmatic la o vârstă în care vrei să fii antisistem şi ţi-e silă să lucrezi la call-center.

ÎNVEŢI ŞOCANT DE RAPID VALOAREA BANILOR

Primul lucru care te izbeşte când ştii că ai o sumă fixă pe care trebuie s-o lungeşti la infinit e că ar trebui să-ţi dai seama cât naibii cheltuieşti lunar, că toţi consumăm, oricât de antisistem şi hipiot o ardem. Cu tot cu pachetul minimum la net şi la mobil, plus mâncare, plus cât puneam la facturile de la casa părinţilor, ajungeam la vreo trei milioane lunar. Din nefericire asta nu includea beri, plecări, cartele de metrou sau orice altceva care te face să nu vrei să-ţi zbori creierii zi de zi. Şi acum pot să-ţi zic cât cheltuiesc lunar, din simplul motiv c-am rămas cu spaima de atunci că depăşeam ăia trei milioane, care mă ţinea treaz seară de seară.

Faza a doua e să ştii exact cât costă totul din jurul tău. Un test simplu în care-ţi dai seama dacă ştii valoarea banului sau trăieşti naiv în huzur e reacţia ta la ofertele din magazine de tipul 1,99 lei. Dacă vezi 2 lei, e ok, dacă vezi 1 leu, încă nu ştii nimic despre viaţă.

MÂNCAREA PROASTĂ E SURPRINZĂTOR DE SĂŢIOASĂ, DACĂ NU ŢII LA SĂNĂTATE

Îţi plac pastele aldente cu somon de la un anumit restaurant italian? Eşti nebun după quinoa, varza kale şi seminţele de chia? Îţi place să iei meniul mare cu dublucheeseburger? Atunci ţeapă, nu ţi le mai permiţi. Mâncarea sănătoasă, mâncarea bine gătită, mâncarea bio, eco, raw şi da, chiar şi mâncarea fast-food sunt multe prea scumpe pentru bugetul tău. Împacă-te cu gândul că o să trăieşti din cartofi prăjiţi şi omlete cu pâine. Hai, uneori mai merge să mai bagi un scurt regim de supă la plic.

Covrigul de la metrou devine echivalentul unei cine în oraş pentru tine, iar kebapul mic de pui devine o masă festivă. Chestiile astea nu-s nici foarte nutritive şi clar nu-ţi fac bine la sănătate, dar sunt singurele lucruri care o să-ţi asigure senzaţia de saţietate cât să poţi funcţiona în viaţa de zi cu zi. Plus că atunci când viaţa ta ajunge în halul ăsta de dezastruoasă ai numai imbolduri auto-distructive şi visezi să mori tânăr.

Mi-amintesc şi-acum că-n prima zi în care mi-am luat un salariu decent, după toată perioada asta de recesiune personală, m-am dus la un fast-food, am mâncat un burger şi a fost cel mai gustos lucru pe care l-am mâncat vreodată. Mâncarea decentă e un lux şi-ar fi bine să te gândeşti la asta data viitoare când îţi vine să faci mişto de haleala sinistră şi uleioasă pe care o face bunică-ta.

PRIETENII O SĂ-ŢI FACĂ CINSTE PÂNĂ LA UN PUNCT

Ieşitul în oraş o să devină treptat un chin permanent pentru tine. În primul rând, pentru că ai devenit prietenul ăla de care vorbeşte toată lumea pe la spate. Primeşti priviri de milă când ieşi la bere, pentru că se vede că tragi cu toată forţa de o singură halbă, pe care de cele mai multe ori tot alţii ţi-au luat-o. De club nici nu mai e vorba, decât dacă n-ai chef să fii dubiosul care stă şi bea apa de la chiuveta în care tocmai a urinat unul rangă acum două minute.

A doua problemă e că n-o să-ţi mai ardă ţie să-ţi suporţi prietenii şi problemele lor banale gen cuplări, certuri pe Facebook şi comentarii despre imperialism cultural, pentru că eşti prea concentrat pe problemele tale. Şi n-ajută nici faptul că, în timp ce ei beau şi fumează, tu stai mai cuminte ca un călugăr la un rave.

Eu ajungeam pur şi simplu să mă ridic de la masă şi să plec ca să prind ultimul autobuz ca să nu mai dau patru lei pe-o cartelă de metrou. Asta sau mergi pe a doua variantă, în care devii un cerşetor sinistru. Poţi să fii convins c-o să ajungă oamenii în punctul în care îţi numără fiecare ţigară împrumutată, doar ca să facă mişto de ce loază ai ajuns, dar măcar te distrezi.

CONCEDIILE DEVIN MAI MULT CEVA LEGAT DE SUPRAVIEŢUIRE, DECÂT DE RELAXARE

Unii ar zice că, dacă eşti în situaţia asta oribilă, ai sta cuminte acasă, dar cum ai 20 de ani, hormoni şi ai nevoie de ceva eliberare psihică şi fizică, tot o să te chinui s-ajungi cumva la mare. Şi dacă vrei s-o faci cu minimum de demnitate intactă, îţi faci un fel de kit de supravieţuire care l-ar face pe Bear Grylls să plângă.

Al meu conţinea un salam babic şi vreo două pungi de covrigei din care-mi făceam bolul alimentar cu care ocupam stomacul şi o sticlă de zece lei de Unirea, ca să mă îmbăt ieftin înaintea prietenilor şi să fiu prea rangă să-mi amintesc că există masa de seară. Şi, dacă nu ai de la cine să împrumuţi cort, o să ajungi să-ţi rogi prietenii să dormi în maşinile lor. Dar acolo o să dai de toate problemele din articolul nostru despre sexul în maşină.

DACĂ NU MAI AI BANI DE NET, SĂ ŞTII CĂ ÎNCĂ MAI EXISTĂ NET CAFE-URI

Evident, n-o să te ţii deloc de planul ăsta financiar, oricât de strategic ai fi în gândire, pentru că eşti totuşi un puşti răzgâiat de 20 şi ceva de ani. Şi vei ajunge în faza, în care nu-ţi mai ajung banii şi trebuie să renunţi treptat la puţinele lucruri care-ţi mai făceau plăcere-n viaţă precum internetul, pentru că nu mai ai nici ăia 40 de lei. Dar stai liniştit, nu vei fi complet rupt de lume, pentru că încă mai există internet cafe-uri în Bucureşti.

Pentru cititorii mai tineri, net cafe-urile erau locuri în care mergeam să ne jucăm chestii gen Starcraft şi Red Alert 2 pe multiplayer, pentru că n-aveam niciunii net acasă. Nasol e că toate îţi cer cam zece lei pe oră, deci nu prea îţi permiţi mai mult de o vizită pe lună. Eu m-am dus o dată la aia din spatele facultăţii de Arhitectură ca să văd dacă muşca ceva la CV-uri. Bine, mănânc căcat, m-am dus să o frec pe Facebook, dar eu nici n-am rămas decât o lună fără net atunci. Ultima redută rămân Wi-fi-urile din fast-food-uri, care-s moca, dar asta doar dacă ai laptop sau un mobil semideştept şi dacă îţi permiţi să dai trei lei pe un ceai, ca să te lase să rămâi în localul lor.

CITITUL VA FI ULTIMA TA PLĂCERE ÎN SPIRALA SPRE DEMENŢĂ

Spre finele degenerării ăsteia, singurul lucru care-ţi mai rămâne e lectura. De prieteni te-ai îndepărat ca să nu devii ultimul pomanagiu, de consumat chestii nu mai consumi, ai renunţat şi la net, şi la mobil. Practic nu-ţi mai rămân decât cărţile, fie că le iei din biblioteca alor tăi, fie din Biblioteca Metropolitană. La un moment dat, ajunsesem să nu mai dorm câte trei-patru zile, din simplul motiv că nu făceam absolut nimic din lipsă de fonduri şi din depresie. Citeam cel puţin o sută de pagini pe zi. La un moment dat, chiar ascultam şi audiobook-uri downloadate de pe vremea când încă mai aveam net, ca să mai schimb modul în care citeam cărţile. Cumva era în starea perfectă de început de demenţă.

SE TERMINĂ DOAR DUPĂ CE-ŢI SCOŢI RĂŞINILE DIN CAP

După ce-am leşinat după vreo trei zile de nesomn şi am avut un vis colorat, am realizat că nu mai merge aşa şi în momentul ăla mi-am dat seama că aș fi în stare să fac orice. Cumva instinctul de supravieţuire depăşeşte în acel moment toate nazurile şi aroganţele tale, pe care ţi le-ai lipit în frunte drept principii. Ajungi în stadiul în care nu mai faci glumiţe arogante despre căpşunari sau despre oamenii care spală bude prin Danemarca, pentru că ştii că termenul de intelectual nu a însemnat niciodată nimic concret, mai ales nu o virtute cu care să-ţi mângâi complexul de superioritate.

M-am dus la joburi de call-center, m-am dus la un interviu pentru o revistă de femei anonimă, pentru una economică cu sediul în afara Bucureştiului, am lucrat o lună chiar şi la un tabloid abject. Până la urmă s-a rezolvat fericit situaţia şi mi-am găsit un job mişto, dar au trecut nişte luni în care m-am plimbat prin tot felul de locuri dubioase. Şi morala din toată chestia asta e că principiile nu-ţi ţin de foame şi că singurul mod în care poţi să creşti vreun pic e să realizezi care-s lucrurile cele mai importante pentru tine în viaţă (da, ştiu, sună a vomă de Coelho) şi la ce lucruri poţi renunţa. Crede-mă că nu le găseşti nici în articole ideologice de pe CriticAtac, nici pe ÎnLinieDreaptă şi nu, nici măcar pe VICE. Ori le găseşti singur, ori mori ca o loază melodramatică ce eşti cu bani puţini.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre sărăcie:
Cum să fii tânăr, sărac și îndrăgostit
Când ești sărac, deciziile proaste sunt raționale
Ghid de fapte bune: cum să faci plajă în parcul IOR ca un sărac