Normcore vs Cutester vs Health Goth: le-am încercat pe toate trei ca să văd care-i cel mai puţin nasol

Anul 2014 se rezumă la faza cu pozele nud ale vedetelor răspândite pe tot netul şi la nişte decapitări în deşert. Anul trecut am fost atât de ocupaţi să reacţionăm la lucruri şi să ţipăm unii la alţii, încât am omis să mai facem şi lucruri faine. De exemplu, în 2014 n-a luat naştere nicio subcultură originală în rândul tinerilor. Lucrul ăsta e destul de grav şi e cel mai probabil motiv pentru care presa a inventat nişte subculturi noi.

Cel mai important stil de viaţă inventat este arta de a te îmbrăca precum un tată proaspăt divorţat, sau „normcore," care aparent a fost cel mai căutat termen fashion în 2014. Cea mai enervantă modă de tineret a apărut când cei de la publicaţia The Evening Standard au trecut pe lângă Cereal Café şi le-a venit ideea de „ cutester," adică tineri adulţi care poartă haine copilăroase drăguţe. Şi apoi mai e şi „ health goth." Ce e health goth-ul? Mereu am crezut că e doar o pagină de Facebook plină de haine sport monocrome şi artă făcută din plasă, dar unii jurnalişti cred că health goth e ceva cu tipi şi tipe cărora li s-a întins rimelul, de la eforturile pe care le fac pe bicicletele medicinale, care ascultă Coal Chamber. Oricum, dacă asta nu-i o subcultură care o să facă societatea să se cutremure, nu ştiu ce e.

Sincer, niciuna din chestiile astea nu e o subcultură, toate sunt trenduri, moduri de a te îmbrăca, dar tu ştii asta deja, pentru că nu eşti idiot. În consecinţă, deşi poţi să găseşti persoane care arată health goth, normcore sau cutester în toate marile oraşe europene, nu există vreun stil de viaţă coerent în spatele hainelor. De exemplu, unde se găseşte cel mai important pub normcore din Londra? Cum îşi plăteşte un health goth chiria? Unde se duc cutesterii să facă rost de sex?

M-am decis să încerc trendurile astea superficiale înainte ca ele să dispară pentru totdeauna. Mi-am petrecut o zi îmbrăcată health goth, una îmbrăcată cutester şi încă una îmbrăcată normcore, ca să aflu dacă există cumva şi un stil de viaţă în spatele hainelor.

CUTESTER

Cum să-ţi faci prieteni e prima mea categorie: nu poţi să ai un trib de tineri, dacă eşti de unul singur, totuşi. Ai nevoie de o gaşcă.

Primul stil pe care l-am ales a fost cutester. M-am conformat instrucţiunilor din Standard şi mi-am înlocuit uniforma neagră obişnuită cu o bluză cu desene animate (era ori asta, ori un onesie, salopeta care captează cel mai bine infantilismul definitoriu al cutesterilor), şi am încercat să imit optimismul ăla enervant şi necesar unei vieţi sociale definite de „cafenele cu mese de ping-pong" şi „tatuaje emoji."

După cum era de aşteptat, nu toată lumea a fost de acord cu stilul ăsta vestimentar care venea la pachet cu comportamentul unui copil american răsfăţat. Tipii de la Hype, un magazin cu pretenţii de Swag Lord, care tocmai a lansat o linie vestimentară imprimată cu personaje din The Simpsons, adică un fel de iarbă mâţei pentru cutesteri, mi-au răspuns cu nonşalanţa a trei labagii care se duc cu mă-sa la seri de comedie improvizată pe baza unui roman de Jane Austen.

„Va place ce port?"

„Nu," a venit răspunsul dur.

I-aş urî pentru asta, dacă nu m-aş urî deja pe mine însămi, pentru că-s îmbrăcată aşa.

Dă-i în pula mea pe aia, cu restul am purtat conversaţii. Cred că i-a atras personalitatea vioaie, sau poate a fost pentru că arătam ca un copil pierdut într-un parc de distracţii. Poate că asta le activa simţul de responsabilitate socială.

Oricare ar fi fost cauza, am avut mai mult succes ca de obicei să-mi fac prieteni.

Prieteni precum angajaţii magazinului ăsta care vinde salope onesie.

În momentul ăla, cât mă aflam în magazinul ăla, înconjurată de haine de copii, făcute pentru adulţi, care costau sute de euro, ideea de cutester nu mai părea o creaţie a presei, ci era mai degrabă o ruşine a generaţiei mele. Da, mi-am făcut prieteni. Dar nu erau prieteni cool. Cam asta însemna să faci parte dintr-o subcultură, până în momentul în care faptul că te plângi că se ia lumea de Bieber, te face respectabil pe internet.

HEALTH GOTH

Era destul de evident că o să-mi fie mai greu să-mi fac prieteni ca health goth. Dar bănuiesc că asta era şi ideea? Atunci când ai tot timpul o expresie înţepată pe faţă, asculţi MissingNo şi Haxan Cloak, şi turui despre cum „spaţiul digital joacă un rol în democratizarea artei," e de aşteptat că nu o să fii prea plăcut de plebe.

Frizerii drăguţi pe care i-am vizitat au fost puţin derutaţi de faptul că eram irascibilă, şi mi-au oferit nişte bomboane de ciocolată ca să mă înveselească.

N-a funcţionat. Am mers până la capăt, eram ca o versiune feminină a lui Daniel Day-Lewis, abonată la Nike . Nu prea ai timp de bomboane Celebrations când viaţa ta e definită de sport, sudoare şi tristeţe.

M-am dus la o sală Gymbox, cu gândul la partea atletică a health goth-ului şi mă aşteptam să fiu primită cu braţele deschise de personal.

Numai că recepţionistul mi-a zis că n-a auzit niciodată de stilul meu şi că va trebui să părăsesc incinta, dacă nu sunt membră. Gymbox pretindea că e deschis pentru aproape oricine. Aparent nu şi pentru health goth.

Cât beam un shake de proteine, mă întrebam unde se adună persoanele health goth în viaţa reală. Goth-ii de modă vede sunt prea ataşaţi de catifea neagră şi de corbi ca să stea pe Tumblr, iar sălile de sport sunt încă pline de aceiaşi cocalari mâncători de căcat, care abia-şi permit abonamentul.

Poate asta-i o concluzie care o să vă şocheze, dar stilul health goth nu se traduce prea bine în viaţa reală.

NORMCORE

Şi mai singură de atât m-am simţit în lumea normcore. După cum scrie şi într-un raport al companiei de anticipare a trendurilor, K-Hole, documentul care a şi pornit „mişcarea," atunci când faci parte din curentul normcore, „nu pretinzi că nu îi aparţii."

Deşi asta sună bine într-un raport, în practică, „să aparţii de el" înseamnă să fii atât de anonim, încât simţi că aluneci de pe faţa Pământului.

Am încercat, fără prea multă tragere de inimă, să intru în vorbă cu oamenii de pe stradă, dar, în mod ciudat, niciunul nu părea prea interesat să audă ce am de zis. „Personalitatea normcore" pe care o adoptasem era probabil prea anostă şi indiferentă. Mă întreb dacă oamenii se gândeau că-s vreo escroacă sau vreo asasină internaţională, deghizată să pară cât mai banală posibil, care urma să comită cine ştie ce atrocitate.

În loc să-i plictisesc pe oameni cu subiectele de conversaţie normcore pe care le-am conceput („Tot nu-mi dau seama dacă gecile de fâş Berghaus sunt mai bune decât North Face din punct de vedere funcţional," „Ai auzit de Seinfeld?"), am mâncat nişte pizza şi mi-am dat seama că problema cu stilul normcore e chiar numele. Nu poţi să fii în aceeaşi gaşcă cu toate persoanele pe care le întâlneşti, pentru că asta înseamnă că normcore-ul încetează să fie subcultură şi devine cultură.

În timp ce muşcam din blat, am fost nevoită să mă confrunt cu faptul că stilul cutester a fost cel mai de succes look dintre cele pe care le-am adoptat.

CUM SĂ CÂŞTIGI BANI

CUTESTER

Felul în care membrii unei subculturi îşi câştigă existenţa e vital. Acesta le defineşte clasa socială, înclinaţiile politice şi valorile morale. Tot acesta determină şi lucruri mai importante, cum ar fi dacă membrii săi se îmbată pulă cu Unirea sau Courvoisier sau dacă sunt daţi afară din SH sau din Marks and Spencer.

Cât am fost cutester, străzile din cartierul Shoreditch erau pline de oportunităţi în lumea muncii necalificate pe ture. Să fii copilăroasă şi enervantă e ceva foarte căutat în Londra, în momentul ăsta. În consecinţă, câteva magazine de haine mi-au acceptat CV-ul. Pe lângă asta, am mai purtat şi o conversaţie de vreun sfert de oră cu patronul unui magazin cyber-goth care s-a oferit să-mi dea de lucru pe două săptămâni, cu condiţia să-i dau numărul de telefon al coafezei mele (îmi pare rău, Loren).

Dar eu voiam slujba ideală. O slujbă chiar în arena cutesterilor: la Cereal Killer Cafe.

M-am prezentat acolo şi am început să mă uit după un tip în salopetă onesie care coordona angajaţii. Mi-am dat seama că mă încadrez perfect acolo. Hainele mele arătau de parcă ar fi putut fi înrămate şi puse pe perete. Mă simţeam ca Bon Jovi într-un Hard Rock Cafe. Aveam ruj roz şi codiţe, în pula mea. Eram făcută pentru locul ăsta.

La scurt timp, a apărut un tip mai în vârstă, dar arătos. Mi-a dat emailul lui şi mi-a spus să-l contactez de îndată. Cam asta-i reţeta: du-te la o cafenea-concept pe care mulţi o urăsc, îmbrăcată ca o persoană pe care mulţi o urăsc şi poate reuşeşti să treci de ura aia şi să te angajezi.

La fel de bine ai putea să te duci oriunde îmbrăcat în cutester şi să găseşti de lucru. Ce fel de manager n-ar angaja pe cineva cu toată determinarea de desene animate a unui prezentator de pe Itsy Bitsy?

Se confirmă, viaţa unui cutester fulltime e uşoară şi bogată. Sunt genul de albi care beau şampanie scumpă şi votează cu conservatorii.

HEALTH GOTH

Din nou, principiile fundamentale ale stilului health goth îngreunează procesul de găsire a unei slujbe. Am lăsat-o mai moale cu atitudinea asta, dar le-am spus tuturor posibililor angajatori că insist să-mi păstrez autonomia în ceea ce priveşte stilul meu vestimentar, dacă vor să le dau la schimb timpul meu, detaliile contului meu bancar şi CNP-ul.

Chestia asta n-a ieşit prea bine. Oriunde m-am dus, mi s-a zis că dacă vreau să fiu angajată trebuie să accept să port uniforma brandului respectiv. Şi pentru că îmi căutam de lucru la Pret şi nu la Nike, spre deosebire de mişcarea în sine, nu eram dispusă să cedez încă.

„POD s-ar putea să accepte," mi-am spus, gândindu-mă că aş fi un bun reprezentant al brandului pentru chestia aia a lor cu prânzul sănătos. Din păcate, hainele au fost o problemă din nou. Angajaţii de la tejghea mi-au catalogat papucii drept un risc de sănătate şi s-au holbat la mine până am plecat.

Mi-a revenit speranţa la Elite Café. Doamna prietenoasă de la bar m-a întrebat cum sunt ca persoană. I-am zis că sunt irascibilă, cu faţa mea de vacă impasibilă health goth. Mi-a zis că nu contează şi că pot s-o sun atunci când vreau să intru în tură.

Acum că mă gândesc mai bine, nu cred că centrul e o zonă potrivită pentru o prinţesă întunecată a nailonului. Dar dacă ar putea să se desprindă îndeajuns de mult de postatul fotografiilor cu membre artificiale pe Facebook, combinaţia lor unică de formă fizică şi tristeţe infinită i-ar putea transforma pe health goth-ii de ambele sexe în candidaţii ideali pentru domeniul escortelor de lux.

NORMCORE

Mai toţi angajaţii cafenelelor din East London se îmbracă normcore, aşa că m-am gândit că o să-mi fie uşor să-mi găsesc o slujbă. Am avut dreptate. Fiecare cafenea la care am fost mi-a oferit feedback pozitiv la interviu.

Probabil că dădeam impresia că-s o creatură docilă, că eram îmbrăcată cu o bluză largă şi aveam o expresie neutră. Genul de adeptă înnăscută care ar face senvişuri cu capul în jos, s-ar întoarce cu cinci minute mai devreme din pauza de masă şi i-ar fi prea frică să ceară zile libere în perioada de sesiune. Toată lumea are de câştigat.

Nu am nicio idee ce spune toleranţa asta normcore pentru căcat despre atitudinile politice sau despre codul moral al curentului. „Normcore-ul se îndepărtează de ideea de a fi cool prin diferenţă şi se îndreaptă către ideea post-autentică de a fi cool prin asemănare," nu e tocmai o frază care inspiră partizanat politic.

Dar toate cele trei stiluri mi s-au părut nule din punct de vedere moral. Doar stilul cutester s-a apropiat de un statement politic, în sensul că poate prospera fără prea mult efort în Londra dubioasă a lui Boris Johnson. Oi fi eu de modă veche, dar ăsta nu mi se pare deloc un lucru bun pentru o mişcare de tineret.

SEX APPEAL

Una dintre cele mai importante funcţii ale subculturilor de tineret este să paveze calea către pierderea virginităţii şi către sexul adolescentin. Prin modificarea parametrilor de futai de la „toţi din acelaşi an cu mine" la „toţi din acelaşi an cu mine cărora le place Tool" masculii delta timizi devin masculi alfa încrezători, iar ciudaţelele cărora abia le-ai da 6/10, devin adevărate regine ale Carnavalului de la Rio. Faptul că ai o identitate în plus faţă de cea de adolescent agitat şi excitat îţi dă încredere în tine, subiecte de conversaţie şi un lucru în pus pe care să-l ai în comun cu alţii ca tine. Matricea subculturilor de tineri funcţionează ca un Birou Poştal setat să-ţi livreze provizii pentru libidoul tău agitat.

Din cauza asta e important să vedem dacă vrea cineva să facă sex cu persoanele health goth, normcore sau cutester.

Am folosit acelaşi profil de Tinder, dar cu fotografii diferite (cu fiecare costumaţie, evident) ca să observ reacţiile doritorilor. Dacă aş şti cum funcţionează Tinder-ul (şi ştiu), aş zice că n-ar conta deloc dacă aş fi îmbrăcată în colanţi slinoşi sau într-un onesie cu Tweety şi că toţi de pe o rază de-un kilometru mi-ar da swipe dreapta.

Versiunea mea cutester a luat probabil cele mai multe swipe-uri, iar asta e oarecum îngrijorător. Domnişoarelor, dacă ţinta voastră sunt puştii de 18 ani cu tricouri polo Louis Vuitton şi freză cu ţepi, atunci mergeţi la sigur dacă vă îmbrăcaţi în haine oribile colorate strident.

Stilurile health goth şi normcore au primit la fel de multe aprecieri, dar am avut dreptate: în general, cei de pe Tinder nu dau doi bani cu ce eşti îmbrăcată.

Era vremea pentru o a doua opinie: amicii mei cu penis sunt OK, aşa că am apelat la ei ca să văd cam pe unde stau. Fără să mă ajute prea mult, amicul în care am încredere cel mai mult, care e şi cinic, mi-a spus că toate stilurile sunt teribile: cutester – „enervant"; normcore – „arată a material de puşcărie"; health goth – „un cap de pulă care are impresia că a te îmbrăca precum Sporty Spice e acceptabil." Dar chiar şi el a fost de acord cu restul şi a zis că normcore e cel mai acceptabil stil.

Lucrul ăsta are sens. El locuieşte în Londra şi nu mai e demult impresionat de tipele tinere care se îmbracă precum maică-sa când era gravidă, în anii '80.

CRITICĂ DE MODĂ

Dintre toate categoriile, cea mai importantă este cea din care fac parte persoanele care cunosc modă şi îmi pot evalua stilul. Da, e adevărat că poate am tratat normcore-ul, health goth-ul şi cutester-ul că pe nişte simple stiluri vestimentare, dar a aspectul cool este metoda prin care subculturile de tineri atrag noi recruţi, se dezvoltă şi rezistă în timp. Pentru evaluare am apelat la Bertie Brandes, redactor VICE şi colaborator la i-D.

Astea sunt verdictele ei avizate:

„Cutester-ul e dezgustător pe atât de multe planuri. E alegerea estetică a unei generaţii care se urăşte pe sine. MTV filtrat prin Jeremy Scott şi care duce la haine Zara, înainte s-apuci să spui „salopetă onesie cu Squidward." Alea din părul ei sunt codiţe, pe bune? Sincer, ultima dată când a fost acceptabil să porţi un tricou cu Mickey Mouse a fost acum vreo şase ani când încercam să ne futem cu Cobrasnake ca să ne facă o poză. Destul."

„Îmi pare rău, reporterilor de modă, pentru că, deşi voi aveţi impresia că health goth-ul a apărut anul ăsta, e clar că el a existat de când Kaish de la So Solid Crew purta lentile de contact în Top of the Pops . Deşi a fost consolidat ca trend mainstream de Alexander Wang cu aşa-numita să colecţie futuristă de astă vară pentru H&M, persoanele fără personalitate poartă ciorapi cu dungi şi maiouri Nike ca să-şi pună în valoare şuviţele de secole întregi. Deşi subcultura asta cu vestimentaţie sport nu e nici pe departe la fel de sinistră precum tipii bogaţi pe care-i găseşti pe Tinder şi poartă adidaşi Air Max fără ciorapi, tot îmi dă impresia unui amalgam de simboluri rezervate unor indivizi atât de disperaţi să-şi construiască o identitate, încât au un tatuaj cu propriul nume. Ceva în plus ce nu apare aici: piercing în septul nazal."

„Problema cu normcore-ul e că, de obicei, apare în două situaţii: fie eşti atât de 'core în blugii tăi prespălaţi şi adidaşii tăi vechi Stan Smith încât cei de la Săptămâna Modei vin la tine să-ţi ia un interviu, fie abia ţi-ai cumpărat şi tu nişte haine banale din supermarket şi nu pari blazat, cât pari sărăntoc. Personal, cred că normcore-ul ar trebui să fie rezervat celor care au culoarea părului naturală şi un număr atrăgător de coşuri (fix unul singur), dar ştii ce? Blugii ăia sunt hidoşi, felicitări pentru efort."

Critica pe care mi-a oferit-o Bertie mi-a confirmat ceva ce suspectam deja: cutester e pur şi simplu greţos, health goth e doar stilul Spice Girls, numai că mai uleios, iar normcore-ul e pentru studenţii anoşti de la ştiinţe umane, care vor să arate ca nişte figuranţi dintr-un film de Woody Allen.

Dar mai e ceva. E destul de interesant că fiecare dintre stilurile astea îşi propune să aducă un oarecare confort, atât fizic cât şi emoţional, celor care le adoptă şi trăiesc într-un oraş care e din ce în ce mai ostil şi derutant pentru tineri. Toate trendurile valorizează confortul şi comoditatea, în detrimentul altor criterii, fie că e vorba de health goth-i şi papucii lor, de normcoreri îmbrăcaţi precum mamele lor sau de cutesteri îmbrăcaţi ca atunci când erau copii.

Dacă adopţi stilul health goth, dai impresia că eşti în formă. Care e treaba cu impresia asta? E chiar motivul pentru care nimeni nu se ia de joggeri, chiar dacă arată ca nişte idioţi. În ziua de azi, se pare că există un fel de regulă nescrisă conform căreia n-ai voie să te iei de atleţi.

Normcore-ul e nostalgie pură. E echivalentul vestimentar al unei casete VHS cu un film de familie. La fel cum cei de la PC Music te scot din Londra de beton şi te duc într-o lume făcută din jeleuri Haribo şi vată de zahăr, aşa e şi cutester-ul, un mod de a evada. E vorba de o grămadă de oameni de 20 şi ceva de ani care îşi cumpără carcase de telefon cu Hello Kitty şi încearcă din toate puterile să se întoarcă înapoi în pântecul mamei.

Din nefericire, niciuna dintre ele n-are şanse să devină o subcultură reală. Fiecare dintre ele se bazează prea mult pe internet şi niciuna n-are un echivalent solid în viaţa reală. În ceea ce mă priveşte, eu încă am speranţe pentru 2015, deşi, spun unii, subculturile aşa cum le ştim au murit în ziua, în care internetul a început să canalizeze toate mişcările de tineret de pe glob.

Deci, pentru moment, până la Căderea Tehnologiei, va trebui să luăm de bună orice subcultură inventată de editorialişti şi de analiştii de trenduri. Pentru 2015: anul Islamopunk-ului şi Turbo Mod-ului.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Mihai Niţă

Citeşte mai multe despre mode dubioase:
Cât de hipster e să fii normcore? Ce a fost la modă în 2014 Lumea Balaurului, sex cu dragoni