Cum era Iliescu când era tânăr, conform lui Iliescu
Ilustrație de Cătălin Banu

FYI.

This story is over 5 years old.

Cărțile politicienilor

Cum era Iliescu când era tânăr, conform lui Iliescu

Spoiler, personajul principal nu moare la sfârșit.
14.1.15

În ultimele săptămâni un tom tenebros mi-a zăcut pe birou nedeschis. O carte scrisă de o ființă cu un suflet atât de întunecat încât esența lui nesfântă s-a îmbibat în hârtia care pare că-ți șoptește noaptea, cu o voință proprie. Nu este vorba nici de Biblia Satanistă a lui Anton LaVey și nici de Necronomiconul arabului nebun Abdul Alhazred, ci de Destinul unui om de stânga , de Ion Iliescu. Deși nu l-a condamnat până acum nicio instanță, eu îl consider un criminal. Nu am mai citit în viața mea ceva scris de un criminal, dar pentru orice există un început.

Publicitate

Într-o notă mai veselă, am rezonat cu titlul. Până la urmă, de când cu pornografia la calculator, omenirea s-a împărțit în două părți: oameni de stânga și idioți care încearcă să dea din mouse cu stânga. Dar destul despre masturbare, pentru că bunicul meu probabil era prunc ultima oară când Iliescu a reușit o erecție.

Volumul este greu, cam cât o cască de miner și are pe copertă o poză photoshopată cu Iliescu, uitându-se intens. Tenul e așa lucios în ea încât pare să aibă doar vreo 150 de anișori. Am încercat să scot coperta de protecție, ca să-mi calmez greața. Degeaba. Aceeași poză și pe coperta de carton a cărții.

După un Cuvânt Înainte lung, cu limbă de lemn, care se traduce ceva gen „ haters gonna hate", Iliescu trece la primul capitol, copilăria în Oltenița. Aici, aflăm detalii banale despre cele 150 de rude de gradul unu și doi ale lui și ce fel de păstârnac obișnuiau să consume. Știai că soțul surorii lui taică-su, Vergina, aia mai frumoasă, nu urâta de Florica, s-a căsătorit timpuriu cu nenea Sandu care lucra la abator, dar era un om bun? Normal că nu știai. Nimeni nu ar trebui să știe. Amintirile din copilărie sunt presărate cu detalii despre evoluția economico-socială a orașului Oltenița. Pe bune. Există un subcapitol cu numele ăsta.

Țin să menționez că volumul e absolut imposibil de citit altfel decât cu vocea lui Iliescu în cap. Am încercat în zadar să schimb vocea naratorului. E imposibil. E blocată pe Iliescu. Îl și auzi tușind scurt între propoziții. E aproape supranatural.

Publicitate

Am trecut curajos la capitolul doi „Începutul vieții de bucureștean" și m-am trezit șase ore mai târziu, cu trei pagini lipite de obraz și de ureche cu balele care mi s-au scurs din gură în timp ce dormeam. Cartea e atât de plictisitoare încât poate suplini cu ușurință trei bucăți de xanax cu un pahar de votcă. Mi-am luat inima în dinți și m-am dus la budă, pentru că niciodată nu am adormit pe budă.

Căsătoria e un subcapitol de o pagină, urmat de subcapitolul „Practici de Producție", care are cinci pagini.

În adolescență povestea devine interesantă. Ambii părinți sunt în vizorul Siguranței, un fel de Securitate a regimului de dinaintea celui comunist. Tatăl e în lagăr, mama e urmărită. Bizar în firul narativ este că aceste momente în mod normal marcante și încărcate de emoție sunt intercalate cu banalități istorice și tehnice. Autorul pare că simte la fel de puține și despre bolile pe care le-a căpătat taică-su în lagăr, cât și despre faptul că fiul său a învățat meseria de curelar. E doar un observator neimplicat. Căsătoria e un subcapitol de o pagină, urmat de subcapitolul Practici de Producție, care are cinci pagini.

După pagina 100 încep să apară pâlcuri de poze. Detaliile istorice povestite fără strop de opinie personală sunt intercalate cu banalități general umane și detalii de hidrologie, meseria lui de bază. Da, poveștile despre hidrologie sunt la fel de interesante cum bănuiești că ar fi niște povești despre hidrologie. La un moment dat ajunge chiar să se contreze cu Ceaușeștii. Nu pe teme de ideologie. Pe teme de hidrologie.

Publicitate

Despre studenția la Moscova, loc unde se zice că a devenit agent KGB, Iliescu vorbește foarte mult. Însă doar detalii despre hidroenergetică și cât de mult tocea la ea. Cum a ajuns acolo, te întrebi? I s-a oferit posibilitatea, atât. Nici vreo legătură de familie cu rușii nu este menționată. Dar familia din partea mamei lipsește destul de nejustificat din descrieri. Nici zvonita izolare la Iași, din ordinul lui Ceaușescu, pentru a marginaliza omul rușilor, nu apare în carte. Aici e menționată în grabă o promovare la conducerea organizației de partid Iași, unde se mută pentru cinci ani.

Am închis cartea după ce am citit cam cât e omenește posibil să citești ceva scris de Iliescu. E o lectură greoaie, plină de detalii irelevante din viața destul de complicată a unui om inteligent, lipsit de orice formă de umor, ambițios și calculat. Dar, dacă strângi din dinți și chiar depui efortul de a o citi, o să găsești în ea o relatare din interior, impersonală din păcate, a întregii zbateri politice din anii 40 până în 1990. Din nou, extrem de ciudată este lipsa de sentiment din relatări. Iliescu nu simte. Iliescu observă. Partidul, familia, moartea tatălui, căsătoria, revoluția. Iliescu e prezent și rece. Mereu zâmbind în poze, încercând să ascundă robotul rațional din spate, care a învățat zâmbetul la fel de conștiincios cum a învățat hidrologia. Cu aceeași grijă este scrisă și cartea. Benignă, fără să spună nimic despre el, ca om.

Revoluția e tratată sumar și acolo cartea se termină. Spoiler, personajul principal nu moare la sfârșit. Din păcate. Sunt sigur că în cele peste patru sute de pagini se ascund vreo 30 de istorie văzută din interior, de un robot. Doar că îți trebuie o răbdare de fier să le găsești printre sutele de pagini de observații irelevante ale unui grafoman bătrân. Detaliile picante lipsesc, exact ca și din autobiografia unei foste curve, ajunsă doamnă de societate. Până și adevărul incontestabil că Leana Ceaușescu era mai proastă decât un sac cu cartofi abia se subînțelege. Mineriadele, din păcate, lipsesc și ele, cartea oprindu-se puțin înainte de ele. Ca să vezi, ce întâmplare.

Dacă ești curios de carte, crezând că în ea îl descoperi pe Iliescu-omul, am să te dezamăgesc. Nu e în carte. Și la cum mă uit la ea, nici nu cred că a existat vreodată. Mie mi-a răspuns doar la întrebarea aia veche: Are, oare, Iliescu, mustrări de conștiință? Nu. Pentru că nu are una. A avut doar o direcție și ambiție. Atât.

Mai citește și despre alte cărți:
Cronică de carte: Aventuri literare cu vampirul Poponeț Cronică de carte: Un preot ortodox român vrea să-ţi transforme copiii în războinici Cărţile de la metrou îţi dizolvă creierul Adevărata menire a femeii începe de la vagin încolo