Cum să bagi krack și să arăți bine

Foto: Igu

Sub sloganul Based on a real story, Krack este un street-brand nou născut, trasat și copt de Koma, designerul din spatele brandului. Koma este art director de 12 ani, timp în care a lucrat pentru și cu o mare parte a artiștilor locali de hip hop și nu numai. De exemplu, ca art la label-ul Hades Records a avut de-a face cu Dagga, Veritasaga, Dj Undoo, Criss Blaziny, Ad Litteram și Kazi Ploae. Mai întâi a fost artwork-ul pentru albume, apoi a trecut la elemente de branding ca logo, poster, site.

Brandul Krack lansat în vară a fost asimilat aproape instantaneu, îmbrăcat și promovat de câteva nume mari din undergroundul românesc: Tataee, AFO, Serafim, Flou Rege, Dj Al*bu și Low Freq (Shadowbox). Hainele astea își propun să ridice ștacheta în ceea ce privește cultura urban locală și cred că momentan o fac foarte bine.

Cum mesajul - crack-ul negru-galben care te face să vrei să o arzi într-o poză cu Afo și să-ți taguiești numele pe toate metrourile - m-a convins de la prima vizualizare, m-am întânit cu Koma la o cafenea, ca să aflu de cât curaj e nevoie ca să urmezi toți pașii corecți pentru lansarea unui brand sănătos.

Koma. Foto: Igu

VICE: Salutare. De ce denumirea asta?

Koma: Ție a ce-ți sună?

A crack!

Păi, cam asta e. Să nu se înțeleagă că promovez drogurile, să zică lumea „Mămă, ce dilăr este ăsta!” Nu. Dar crează dependență ca brand. E din stradă pentru stradă. L-am copt ceva timp și am vrut să fie ușor de reținut. Și na, K în loc de C pentru că eu sunt Koma și devine un fel de trademark. Dacă aș fi pus C, ne-am fi confundat cu ce nu trebuie.

Cum s-a născut Krack?

Am mai făcut tricouri împreună cu patru prieteni prin 2004, 2005, la labelul Hades Records. Se numea Hades Wear. Treaba a mers binișor, deși erau pe ediții limitate, 50 -100 de bucăți, iar facebook nu exista. Aveam un forum, un site și word of mouth-ul care umbla pe la concerte. Acum trei ani am zis: „Bă, ce tare ar fi să!”. De acolo până la „Bă, hai să-l fac!” a durat. Lucram în publicitate, îmi mânca tot timpul. Când m-am dat pe freelancing 100%, am zis că mă ocup numai de Krack, dar a durat vreun an jumate. Te iei cu tot felul de chestii. Tre să faci și bani de chirie și nici nu vrei să te grăbești, că să nu iasă aiurea. Acum, după ce am reușit să pun brandul pe picioare, încerc să mă ocup din ce în ce mai mult numai de el. Nu mă bazez 100% pe veniturile astea pentru că mă izbesc, ca multă lume de altfel, de o piață care nu e bine definită.

Cum adică?

Mai sunt branduri foarte ok, în București sau cu head-quarters în alte orașe, dar sunt puține. Altele merg pe ideea de caterincă, bună sau proastă. Hai să facem ceva să ha ha ha, ca să prindă la băjeți. Problema este ca orice tricou cu glumițe pe el este preceput ca un street-brand. Și nu e chiar așa.

Voi ce aduceți nou?

Nu ne ancorăm doar în ideea de stradă, skateboard, grafitti, rap și hip-hop. Poți să fii și punk și rock și electro. Poți să fii din total alt peisaj. În afara României toate astea sunt la un loc. Asta încercăm și noi să facem cu Krack.

Foto: Igu

Te-ai gândit să ieși din cercul ăsta?

Dacă te referi la a face ceva pentru mase, nu. Asta nu o să fac niciodată. Dar din cercul capitalei trebuie să ies. N-am cum să rămân doar în cartier - am eu aici niște tricouri și le vând la băieții mei.

Tot pomenești de tricouri, de parcă ar fi singurul element din colecție.

Pomenesc pentru că la un street-brand tricoul reprezintă coloana vertebrală a liniei. Brand-urile mari din State au pornit de la tricouri făcute în garaj, vestea s-a dus prin word of mouth și au ajuns ce sunt astăzi. Ăștia mari: de la Stüssy la Supreme. La noi e greu să zici hai că fac niște tricouri și să prindă așa, la nivel național. Pentru că… în principal suntem prea puțini.

E probabil vorba de o lipsă de comunicare.

Da. Și asta e adevărat. În România încă suntem la început cu orice. Sperăm ca pe viitor să fie mai ok. Tineretul, puștimea începe să se dezvolte - generația de urbano-pukiști, dar mi-e să nu fie prea spălați pe creier. E o amestecătură ok până la un punct. Iar targetul se schimbă tot timpul. N-ai cum să spui că meargi pe 15-20 de ani. E foarte variat.

Cum vedeai toată treaba asta cu Krack înainte și cum o vezi acum, când hainele sunt pe piață și lumea deja vorbește de voi?

Așteptările mele înainte de Krack erau influețate de experiențele pe care le-am avut cu Hades Wear. Dar Krack a fost mult mai ok ca vibe. La două luni de când lansasem, prietenii îmi tot spuneau: „Bă, am fost în Vamă, l-am văzut pe ăla cu tricou de la tine!”. Mă bucură, suntem totuși încă mici. Am fost și norocoși să ne aflăm la Street-Delivery și la BestFest, care evenimente ne-au dat un pic de boost.

Vlad Dobrescu (CTC), Rimaru și Tataee (BUG Mafia)

Astea și o grămadă de persoane publice.

Da, e vorba de prieteni artiști cu care am colaborat în trecut ca art-director. Multă lume mă întreabă: „Bă, da cum de Tataie de la Mafia, cum de ăla sau ăla?” A fost natural. Le-am arătat hainele pe care voiam să le lansez și majoritatea au vrut să le cumpere: „Nu că îți dau!”, „Nu că trebuie să le cumpăr!”. Și na, când artiștii apar cu tricourile tale, publicul le vede altfel.

Se bazează povestea brandului pe experiențele tale de-a lungul timpului?

Da. Toate ideile și sursele de inspirație construiesc o poveste - tot ce am clădit cărămidă cu cărămidă până am ajuns în punctul ăsta. Am început cu grafitti, apoi am zis ia să fac și pe hârtie, ia să mă documentez. Îți dezvolți stitlul și ajungi inevitabil la alt nivel. Sunt niște povești pe care fiecare le-a avut când a crescut și dacă ai rămas pe filmul ăsta mai urban, te identifici foarte ușor.

Cum s-a dezvoltat subcultura asta de stradă în România din 2000 și până acum?

Hainele se găseau infinit mai greu acum 13 ani. Eram puștan și-i vedeam pe ăștia din scena hip-hop cu tricouri cu Mecca, cu Fubu, cu Southpole și întrebam: Bă, da de unde? O variantă era Fane, Sub Zero de la Da Hood, care aducea de afară și de la el își luau cam toți. Mulți împrumutau hainele între ei când filmau vreun video-clip. Brand-urile mari nu s-au stabilit la noi. Au considerat probabil că piața nu era destul de mare. Când a apărut Eastbay, lumea a început să aibă acces, dar la modul că avea un tovarăș care dădea o comandă. Trebuia să se strângă nu știu câți cumpărători, dădeai mass-uri să-i aduni. Toți care se ocupau de comenzi luau comision și a apărut o rețea de intermediari care făceau bani serioși așa. Și acum mai concurează cu magazinele oficiale.

Cam cât de mare trebuie să fie o comandă, ca să faci bani serioși?

Pot fi mii de euro. Am prieteni care fac asta. Dar strângi bani serioși doar dacă la rândul tău ești serios și foarte muncitor. Oamenii cu astfel de comenzi au deja un statut de VIP la comercianți. E ca și cum ai da o comandă pentru magazin. Așa au intrat în România brand-urile de street-wear și cumva s-a mai educat clientela.

Cum procedați când vine vorba de partea tehnică?

Lucrăm cu o fabrică. Alegem culoarea și gramajul dintr-un catalog de mostre și dăm un tipar în lucru. Se observă calitatea, dar sunt și probleme inerente. La noi cele mai multe tricouri se fac pentru campaniile electorale. Vin ăia cu o comandă de câteva mii și pac, le bagă pe bandă rulantă. Apoi eu încerc să explic că am un proiect mai finuț. Că întăritura și cusăturile la gât trebuie să fie cum trebuie. Sunt mereu la curent cu producția. E o bătaie de cap pe care nu ar trebui să o am, dar asta a fost alegerea mea și nu-mi pare rău. Afară brandurile mari lucrează cu blank-uri, dar nu se compară cu ale noastre, care după niște spălări au gulerul în valuri și se decolorează. Așa că momentan nu avem de ales și construim de la zero.

Ai modificat în vreun fel tiparul clasic de tricou? Ai imprimat ceva dubios la cerere?

La fete am făcut tricourile largi, mai lungi în spate și mai scurte în față, cu mânecile suflecate și cusute. Dar în principal nu venim cu modificări foarte mari. Nu am imprimat nimic dubios, pentru că nu fac piese custom. Dar sunt artiști care vor să își lanseze linii. Am vorbit deja cu Chimie, cu Flou Rege și cu Shadowbox. Ne-am gândit și la posibile colaborări cu alți artiști urbani. Dar nu știu ce impact ar avea. Ar trebui să fie o chestie foarte tare.

Ce artiști din mainstream-ul românesc, care încearcă să imite partea asta de street-style, crezi tu că o dau în bară?

Ha ha. Uau. Ok. Păi nu știu. Toți probabil. Eu când îl văd pe Velea, îl văd pe Lil Wayne, cu Chris Brown, cu Pharrell, cu puțin Jay Z și cu niște Kanye presărat pe acolo. O astfel de amestecătură nu poate fi decât o amestecătură. Pentru ei există acum un cuvânt care îi reprezintă pe toți, swag-ul ăla, care îmi dă fiori pe șira spinării. Dar artiștii mainstream sunt un fel de antagoniști. Adică opusul a tot ce reprezintă Krack.

DJ Hefe (Coma)

Ok. Atunci aducem personalități din alte peisaje și le facem personaje de stradă. Cum îl vezi pe Ponta?

Cu cătușe și înghesuit în dubă.

Andrei Pleșu.

Un rapper bătrân îmbrăcat old-school, plin de tatuaje și în fruntea unei găști de gangsteri. Nu face nimic decât să stea și să dea comenzi.

Poate fi Cristian Tudor Popescu gaborul corupt de la narcotice?

Ce gabor? Aduce exact a narcomanul de la colț de bloc. Dealerul principal. Are privirea aia super rea. Îl văd îmbrăcat ca nimeni din stradă. Ca un nene care trece foarte ușor neobservat. Fix ca Walter din Breaking Bad.

Vasile Șeicaru.

Biker bătrân dintr-o gașcă de motocicliști care fac ravagii pe unde trec.

Fuego are vreo șansă?

Poate fi rapperul ăla netalentat în care bagă cineva bani. Dar îi dă clasă Adrian Țuțu.

Pe Adrian Țuțu nu-l vezi în Krack?

Mamă, nu! Este exact personajul băgat cu forța de un trust, fără niciun motiv.

Când lansați următoarea colecție și cum arată ea?

Sperăm să lansăm luna asta. Mergem mai mult pe alb, negru și gri. Pe colecția de vară am avut și alte culori, dar acum vreau să fie totul în aceeași direcție. Ar fi mai sobru, în ton cu anotimpul rece. Ah, și puțin galben, pentru că galben e culoarea Krack-ului.

Urmează să introduceți și încălțăminte, pantaloni?

Aș vedea o colaborare între Krack și Vans pe încălțăminte, dar momentan rămânem pe partea de sus. Am devenit pragmatic. De exemplu șepcile le-am făcut în America, pentru că în România se fac doar de duzină, pentru campaniile electorale. Lucrurile astea ne limitează foarte mult.

Unde vezi brandul în patru ani?

Am vrea să ne extindem în afară pe partea de comenzi și livrări și să mergem la Agenda Show, un festival în State unde ajung toate brand-urile de street, dau preview-uri din colecțiile viitoare și fac schimb de contacte. Până acolo e și Berlinul. Și sigur vom avea un magazin al nostru la București. Vrem să creștem Krack sănătos. Noi nu suntem mașină de făcut bani.