Vibratoarele au vindecat isteria, dar noi tot isterice am rămas

Ideile noastre despre sexe, rasă și multe alte concepții formate inconștient afectează modul în care privim bolile și afecțiunile. Dar uneori chiar ele creează acele boli.

În 1859, se credea că un sfert din femei sufereau de isterie. Foarte multe aveau nevoie de tratamente la doctor – masaj pelvian, masaj pe pat de apă, diverse tratamente cosmetice și relaxante – pentru a-și „îmblânzi" simptomele. Isteria era considerată o boală oficială de către comunitatea medicală și a fost cercetată de psihologi renumiți, printre care și Freud. Cum a reușit să dispară boala asta care se spune că afecta atâtea femei și a fost studiată extensiv de unele dintre cele mai ascuțite minți medicale ale secolelor nouăsprezece și douăzeci?

La jumătatea secolului nouăsprezece, un document de șaptezeci și cinci de pagini care cataloga simptomele bolii era considerat incomplet. Conținea o listă de plângeri venite din partea femeilor (și chiar a bărbaților) despre stări de oboseală, slăbiciune, nervozitate, insatisfacție sexuală, insomnie și tendința de a cauza probleme. Deși existau și manifestări extreme ale bolii – crize de urlete, catatonie și contorsionarea membrelor – acestea erau băgate sub aceeași umbrelă cu simptomele mai ușoare ale bolii.

Prin urmare, orice femeie nemulțumită de viața ei – și nu erau puține, în perioada victoriană a represiunii sexuale – era diagnosticată cu isterie. Dacă-i spuneți cuiva de destule ori că e slab și bolnav, o să înceapă să creadă că e slab și bolnav.

Isteria își are începuturile în cultura antică greacă. Deși termenul „isteria", derivat din cuvântul grecesc pentru uter, e atribuit de obicei lui Hippocrate, acesta doar a dezvoltat, de fapt, teorii privind anatomia feminină care a fost mai târziu asociată cu uterul. Era convins că circulația neregulată a sângelui din uter spre creier era responsabilă pentru disconfort și tot felul de crize și atacuri ale femeilor. Soluția contemporanilor? Rămâi însărcinată. Se pare că sarcina umezea uterul, redând echilibrul bietelor organe reproducătoare uscate ale femeii.

Isteria a rămas mult timp după greci, dar abia la jumătatea secolului nouăsprezece au început să curgă diagnosticurile. Mulțumită regulilor sexuale represive din epoca victoriană și revoluției industriale, femeile de bine stăteau închise în casă, aproape fără contact social sau moduri de a-și descătușa energia sexuală. Ar fi fost indecent să se plângă de insatisfacție sexuală; era preferabil un diagnostic cu simptome vagi cum e isteria.

Istericele erau cliente perfecte pentru doctori: nu mureau și nici nu se vindecau vreodată. Pacienții plăteau pentru tratamente pe termen nelimitat. Evident că toată comunitatea medicală avea de câștigat din asta.

Ce e interesant e că simptomele asociate cu isteria își găsesc ecoul în definiția medicală actuală a Disfuncției Sexuale Feminine, o altă boală fabuloasă care cică afectează 43 la sută din femei. DSF e o altă boală fără tratament; la fel ca în cazul isteriei, e nevoie de intervenție medicală consistentă pentru a „trata" simptomele. O altă bună găselniță a doctorilor și a companiilor de farmaceutice. (Am mai vorbit despre DSF cu Liz Canner, realizatoarea filmului Orgasm, Inc.)

Când aceste femei au început să se prezinte la doctor cu simptome de isterie, aceștia au folosit metoda masajului pelvian, care era de fapt un masaj vaginal ce ducea la orgasm, pentru a le vindeca de depresie. Prin 1870, invenția vibratorului mecanic le-a permis doctorilor să „trateze" isteria fără să mai folosească degetele.

A urmat în scurt timp vibratorul electric, iar doctorii le tratau pe femei săptămânal. La începutul secolului douăzeci, vibratoarele erau disponibile pe piața de consum și deveniseră din ce în ce mai interesante. Apăruseră cu nouă ani înainte de aspiratorul electric.

Abia când Sigmund Freud a publicat o serie de articole despre isterie, aceasta a început să fie înțeleasă ca boală mentală, mai degrabă decât strict fizică. În „Studien uber Hysterie," adesea citat ca document esențial în psihanaliză, Breuer și Freud își spun poveștile de succes în tratarea pacientelor isterice folosind tehnica psihanalizei. Focusul se mutase de pe fragilitatea fizică feminină pe instabilitatea mentală feminină.

Isteria a existat ca boală des diagnosticată până în secolul douăzeci. Până la urmă n-a mai fost la modă. Înțelegerea tulburărilor neurologice cum e epilepsia a dus la reclasificarea simptomelor care înainte ar fi fost considerate semne de isterie.

Isteria era pe vremuri domeniul femeilor din clasele de sus, cele care își permiteau tratamente medicale costisitoare, dar invenția vibratorului a redus dramatic costul „tratamentului", așa că medicii n-au mai încercat să promoveze isteria ca boală. Cum curentul afecta deja și femeile din clase inferioare, nu mai era deloc la modă să fii isterică. În 1952, Asociația Americană de Psihiatrie a scos isteria de pe lista de boli oficial recunoscute. Acum nimeni nu mai suferă de această boală.

Cu toate acestea, încă sunt ecouri de isterie în modul în care înțelegem boala astăzi. Sindromul Oboselii Cronice afectează de patru ori mai multe femei decât bărbați. DSF, la fel ca și isteria, consideră insatisfacția sexuală a femeilor un semn de slăbiciune fizică și mentală. Mai e și Sindromul Piciorului Neliniștit, „o tulburare neurologică caracterizată prin pulsații, amorțiri și alte senzații neplăcute la nivelul picioarelor și o dorință incontrolabilă, uneori copleșitoare, de a le mișca", depresii clinice, tulburări de anxietate, toate afectând de două ori mai multe femei decât bărbați.

Nu încerc să arunc o umbră negativă asupra vibratoarelor; sunt minunate. Dar oare au dispărut tulburările din cauza cărora au luat naștere sau am împărțit noi isteria în alte boli mai mici? Un lucru e clar: spune-le femeilor că sunt mai slabe fizic și psihic pentru o perioadă mai lungă de timp și o să înceapă să creadă. Și atât timp cât există o industrie care profită de pe urma tratamentelor lor medicale, sunt slabe șanse ca cineva să chestioneze dacă „boala" lor e reală sau nu.

Traducere: Oana Maria Zaharia