Le scriu studenților chinezi eseurile de admitere pentru facultăți străine

Ilustrații de Ketch Wehr

Dragă China, când te gândești la mogulii tăi multi-miliardari, la companiile tehnologice inovatoare și la diplomații tăi de success, să-ți amintești că unii dintre ei și-au luat diplomele Ivy League datorită mie.

Scriu eseuri de admitere pe piața neagră și în ultimii trei ani am scris peste 350 de eseuri frauduloase pentru studenții chinezi bogați care voiau să meargă la studii în străinătate. Clienții mei sunt foarte diverși, de la oameni drăguți și cinstiți la fiice de bogătani care comunică în principal prin emoticoane, dar toți au un lucru în comun: Nu reușesc să scrie propoziții coerente.

Uneori, obstacolul e bariera de limbă, dar alteori pur și simplu viitorii studenți nu reușesc să înțeleagă ce vor comitetele de admitere din facultățile americane de la un eseu personal. În orice caz, toți sunt dispuși să mă plătească mult mai bine decât câștigam pe vremea când eram chelneriță.

Deși sunt o coreeancă-americancă din a doua generație, la fel ca unii dintre clienții mei, n-am simțit niciodată presiunea de a deveni doctor sau avocat. Am studiat istoria artei în facultate și după absolvire am avut diverse joburi temporare. Leneveam în pat în fiecare zi. Citeam statusurile de pe Facebook ale prietenilor mei despre cum au terminat facultatea de Drept și și-au găsit joburi de succes și mă întrebam dacă ar trebui să ies din casă. Nu știam ce vreau să fac cu viața mea sau dacă posed niște calități pentru care cineva ar vrea să mă plătească – asta până când o prietenă mi-a sugerat că aș putea face bani frumoși dacă le scriu eseurile de admitere studenților asiatici bogați.

Odată ce am început să scriu eseurile, am trecut de la 8,50 dolari pe oră, cât câștigam la bar, la două mii de dolari în două săptămâni. La un ciclu de admiteri, am scris peste o sută de eseuri și am câștigat destui bani cât să-mi plătesc facturile pentru tot restul anului, să-mi plătesc împrumutul la bancă pentru mașină și să-mi fac manichiura la saloane japoneze de lux de două ori pe săptămână.

Fiecare sesiune de scris începe cu un interviu care ține toată ziua. Intru în toate colțurile vieții clientului: istoria familiei, finanțele, secretele copilăriei. Apoi încerc să găsesc un fir de durere sau umanitate pe care îmi bazez tot eseul și pe care îl atașez unei teme universale mai largi, ca empatia sau umilința.

De exemplu, o fată – să-i spunem Wei – se întrebase dintotdeauna de ce părinții ei arătau mult mai fericiți în fotografiile din tinerețe. A presupus că arătau triști acum pentru că nu-și doriseră niciodată un copil, cu atât mai puțin unul de sex feminin, dar când a crescut, a observat că părinții ei munceau ore suplimentare ca s-o întrețină. Zâmbetele lor deveniseră riduri de îngrijorare pentru că hotărâseră să se sacrifice pentru fiica lor. Astfel, Wei a realizat că dragostea vine sub multe forme.

Desigur, prin sacrificii și ore suplimentare, vreau să spun că părinții ei dețineau o companie în valoare de multe miliarde de dolari. Wei mergea des cu mama ei la spa în timp ce tatăl era plecat în călătorii de afaceri și încheia contracte importante, dar Wei menționase că văzuse fotografii în care părinții ei arătau mai fericiți – puteam folosi acest moment într-un eseu ca pe o rază de introspecție. Am și inventat niște detalii, evident, iar povestea suna ca o felicitare patetică de Crăciun, dar cel mai important e că fata a intrat la școala pe care și-o dorea.

La fel ca mulți muncitori de pe piața neagră, îmi ridicam plata în diverse locații din mall și la Starbucks, fără să fie nevoie să mă îmbrac într-un trenci și să-mi pun ochelari de soare misterioși. Dar știam că pentru fiecare client chinez bogat pe care îl ajutam, există zece studenți locali care aveau și ei nevoie de o mână de ajutor.

Bineînțeles, nu aveam timp să-mi pun probleme morale. Cum clienții mă recomandau între ei, am ajuns să am mai mulți clienți decât îmi permitea timpul. Nu le puteam lua interviu tuturor, așa că a trebuit să găsesc un mod de a produce eseurile mai rapid. Soluția a fost să scriu despre experiențele mele personale.

Într-o seară de decembrie, am folosit unul dintre cele mai jenante momente din viața mea într-un eseu pentru o chinezoaică de 17 ani care nu-și dorise niciodată ceva ce nu-și putuse permite. Evenimentul s-a întâmplat la scurt timp după ce taică-miu ne-a părăsit când eram mică și am rămas leftere. Nu aveam apă și electricitate, iar maică-mea își luase mai multe joburi ca să ne poată întreține. Cum nu aveam utilități, maică-mea spăla hainele la Laundromat-ul local. Într-o zi, când s-a dus să ia hainele de la spălat, a văzut că cineva le furase. Cum hainele alea erau cam toate pe care le aveam, mama ne-a dus pe mine și pe sora mea la un magazin second-hand să ne ia alte haine. O colegă ne-a văzut când intram în second și a doua zi, la școală, m-a arătat cu degetul în fața clasei și m-a numit săracă.

Povestea e aur curat pentru un eseu de admitere la facultate. Poți să mai scrii orice ai chef în jurul ei și tot intri, pentru că tuturor le plac poveștile în care eroul ajunge din sărăcie la succes și bogăție.

Doar că viața mea tot săracă era și acum. Stăteam în fața laptopului și mă pregăteam să-mi vând această rană veche pentru patru sute de dolari. În fine, nu m-am gândit prea mult și am trimis eseul clientei mele în vârstă de 17 ani.

Pierderea m-a lovit imediat. M-am uitat la calculatorul închis și m-am simțit străină față de mine. De fiecare dată când îmi foloseam slăbiciunile și momentele memorabile în eseurile clienților mei, simțeam că dispare o parte din mine. În zbuciumul vieții de după facultate, pierdusem singura ancoră pe care o aveam: pe mine însămi.

Nu știu la ce mă așteptam de la studentă. Oare va simți durerea poveștii și se va întreba cât de moral e să folosești viața altei persoane într-un eseu personal de admitere? Oare mă va suna să-mi mulțumească pentru că-mi tăiasem o bucățică din inimă pentru ea? Mai târziu, am primit un e-mail de la ea cu un singur cuvânt: „Mersi”. Mesajul m-a durut. M-am gândit la puloverul înțepător luat de la second hand și la durerea pe care am simțit-o în timp ce plângeam când colega mea își bătea joc de mine. Renunțasem la o parte intimă din mine pentru prețul de patru sute de dolari. M-am delogat și am închis laptopul.

Vocea unui eseu de admitere la facultate e foarte specifică, mai ales când scrii din perspectiva unui student chinez. Trebuie să surprinzi multe dintre caracteristicile previzibile și să lupți împotriva stereotipurilor negative. Trebuie să fii timid dar idealist, ambițios dar generos, rezervat dar sincer. Până la urmă, dacă îți vinzi poveștile personale unor străini care nu au empatie și umilință, o să te dizolvi. După fiecare eseu scris, îmi spun că o să renunț, dar sunt în continuare lefteră și n-am idee ce vreau să fac cu viața mea. Oricât vreau să neg chestia asta, știu că și toamna asta o să fiu în fața calculatorului la ora 2 dimineața și o să-mi storc creierul să găsesc o altă bucățică intimă din mine pe care s-o vând cu patru sute de dolari.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre studenție și maturitate:

Fața sumbră a studenției
Combination Land: Dealerii din Regie
Cum să te îmbraci la facultate (ghid pentru fete)
La cămin, cine cedează primul în fața duhorii, duce gunoiul