
Publicitate
Christian Guth: Practic sportul ăsta de zece ani și încă mi-e greu să-l definesc. Sportul tradițional cel mai apropiat de el sunt, probabil, săriturile la bazinul olimpic, doar că noi o facem freestyle și facem valuri intenționat.Oamenii au plonjat în bazine de la începuturile timpului, dar splashing-ul a ajuns sport doar în Germania. De ce?
Totul a început cu un grup de prieteni care petreceau mult timp la bazinul local din Bayreuth și încercau să atragă atenția domnișoarelor. Aveam la dispoziție o platformă de plonjat și am vrut să ne diferențiem de ceilalți săritori. Într-o după-amiază de vară, ne-a trecut prin minte să încercăm o scufundare ghiulea de pe o platformă de zece metri și când am văzut că doare mult mai puțin decât ne așteptam, ne-a prins imediat. Am început să adăugăm diverse variațiuni și trucuri și, încet-încet, ne-am dat seama că poate fi chiar o disciplină sportivă, nu doar un hobby.Chiar nu doare?
E cam ca boxul. Când intri în ring prima oară și ești pocnit bine de campionul local, probabil o să plângi până la sfârșitul săptămânii. Dar după al 20-lea meci, o să știi deja cum să eviți sau să blochezi lovitura și chiar dacă o primești, ești mai pregătit pentru ea. La fel și cu splashing-ul: cu puțin efort, îți poți antrena corpul să facă orice.
Publicitate
În primii cinci sau șase ani n-am reușit, dar de vreo doi ani, pot spune că încerc să-mi achit facturile cu banii obținuți din splash diving. Organizez și evenimente și astfel, în lunile de vară, o duc regește. Iarna e mai greu. Din când în când îmi mai iau câte un job part-time ca să plătesc chiria.

Aș zice undeva între cinci sute și o mie, dar pot fi împărțiți în unii care participă la competiții și alții care doar se distrează la bazinul local, fără să știe că e un sport.Cum obții un scor mare la splash diving? Importantă e cantitatea de apă dislocată, nu?
Exact, dar nu doar asta. Deși e o disciplină freestyle, e obligatoriu ca fiecare participant să-și anunțe tipul de săritură în avans. Sunt patru tipuri: În prima nu ai voie să faci acrobații, pentru că e importantă doar cantitatea de apă.Fiecare săritură are propriul grad de dificultate în funcție de numărul de poziții, trucuri și acrobații. De exemplu, o tumbă dublă cu întoarcere și o poziție de placă la aterizare are un grad de dificultate de 2:7. Acest număr e multiplicat de suma notelor primite de la cei șase membri ai juriului. Cea mai mare și cea mai mică notă nu sunt luate în considerare.Judecătorii notează trei părți ale săriturii: plonjarea, execuția totală și aterizarea. Pentru diverse elemente, primești o notă diferită de la 1 la 10, de la fiecare din juriu. Și bineînțeles, cu cât stropești mai mult, cu atât mai bine. Punctele de la fiecare săritură se adună și săritorul cu cel mai mare scor câștigă. E destul de simplu.Așa sună. Mulțumesc, Christian.Traducere: Oana Maria ZahariaCitește mai multe despre sporturi:Universitarii danezi inventează sporturi care te îmbată muci
Cum să explici le americanilor ce e fotbalul
Jocurile olimpice în 8 biți sunt mai tari ca alea reale
Am jucat fotbal printre capre și găini, cu-n portar fără o mână