FYI.

This story is over 5 years old.

Artă

Lumea zăludă şi nudă a lui Daragh Hughes

Abilitatea de a crea nuduri imense din trăsături de pensulă aparent haotice mi s-a părut minunată.
23.3.12

Săptămâna trecută, clipul ăsta a circulat prin toată redacția. Abilitatea lui Daragh Hughes de a crea nuduri imense din trăsături de pensulă aparent haotice mi s-a părut minunată, dar apoi mi-am dat seama că era rudă cu un coleg de-al nostru și chiar că a trebuit să-i iau interviu pentru că aici la VICE promovăm care mai de care narcisismul și nepotismul.

Expoziția lui Daragh tocmai s-a deschis recent la Sebastian Guinness Gallery în Dublin. Se cheamă Black and White și artistul recomandă tuturor s-o viziteze pentru că e destul de convins că va fi și ultima.

Publicitate

Am ridicat receptorul ca să încerc să-l conving că e un pictor prea bun ca să fie atât de idiot.

VICE: Salut Daragh, cum merge expoziția?

Daragh Hughes:Bine, dar ultimele săptămâni au fost destul de agitate.

Despre ce-ai spune că e expoziția ta?

Despre preocupările umane elementare – sex, moarte, adevăr, frumusețe, tragedie, tristețe și suferință. Orice cred eu că rezonează cu prezentul și va avea rezonanță și în afara contextului actual. Nudul mi se pare un subiect perfect, pentru că a stat la baza artei de-a lungul istoriei. Corpul e faptul central al existenței umane. A fost și va fi întotdeauna ceva cu care se poate identifica toată lumea.

Am fost destul de puternic impresionată de videoclipul în care pictai treptat un nud din trăsături haotice de pensulă. Cum faci chestia asta?

Cu primele tușe încerc să-i găsesc marginile. Fiecare strat se apropie un pic mai tare de realitate până se ajunge la stratul final, punct în care știi exact cum ar trebui să arate imaginea. În cele din urmă, pictura începe să prindă formă și toate greșelile și corecturile îi dau personalitate. Dacă sunt prea atent, obțin o pictură plictisitoare. Am dezvoltat tehnica asta desenând spontan scene din viață la care nu aveam timp să corectez greșelile.

Fratele tău Dylan mi-a spus că desenai personaje pe coperțile interioare de la cărțile cu Tintin, și că brațele le ieșeau din șolduri în loc de umeri. Le desenai așa intenționat?

Publicitate

Aveam cam patru ani, deci cred că era din greșeală.

Și acum desenezi destul de șui.

Cred că e mai aproape de realitate corpul în formele acestea abstracte decât prin realism direct. Uneori faci o tușă care spune mai mult adevăr, chiar dacă nu imită perfect realitatea.

De unde te inspiri?

Îmi plac mult sculptura clasică grecească și picturile din perioada barocă și Renaștere. Încerc să identific ce lucruri le unesc cu cultura și realitatea de azi.

Ai spune că ești anti-modern?

N-aș zice asta, dar munca mea e un fel de reacție la afirmația postmodernă că totul e fragmentat și fără semnificație. Cred că tocmai decizia postmodernilor de a defini lumea și cultura ca fiind fragmentate și lipsite de semnificație a făcut lumea și cultura să fie fragmentate și lipsite de semnificație. În acele fragmente eu văd adevăruri, iar munca e o încercare de a desena ceva universal, spre deosebire de reziduurile fragmentate și efemere ale culturii vizuale contemporane.

Să înțeleg că arta contemporană nu e pe gustul tău?

Concentrarea pe concept în loc de estetică a produs niște lucrări șocant de urâte. Se pare că nu contează cum pictezi, atâta timp cât ai un concept deștept care să-ți susțină munca. Problema e că, din cauză că oamenii aceștia nu știu să picteze, conceptul se deslușește cu greu din picturile lor, așa că de cele mai multe ori au nevoie de o explicație scrisă care să însoțească pictura. După părerea mea, dacă nu pot înțelege mesajul direct din imagine, atunci nu e o artă vizuală de calitate. Cred că arta contemporană tinde spre trivial, banal și ezoteric. Acesta este probabil un efect al refuzului postmodernilor de a lua viața în serios.

Publicitate

Cred că înțeleg ce vrei să spui. Fratele tău m-a rugat să te întreb de ce nu mai porți costumele alea clasice mișto, cu vestă, pe care le purtai întotdeauna.

Pentru că nu mai puteam face față facturilor de la curățătorie.

Îmi închipui. A mai spus și că o să te oprești din pictat și o să-ți găsești un job normal dacă nu ai succes ca artist înainte de 30 de ani, adică în două luni.

Am fost puțin melodramatic la faza asta, cred că voiam să spun că n-o să pot continua să creez lucrări profesionale, de calitate, dacă voi rămâne la nivel de amator. Acum mă simt mai optimist. Sper că expoziția aceasta o să ducă spre mai multe expoziții.

Îți țin pumnii!

Traducere: Oana Maria Zaharia