FYI.

This story is over 5 years old.

Rusia continuă să construiască zidul rural al Berlinului prin Georgia

Ca să-și arate mușchii, Rusia trasează granița Osetiei de Sud prin mijlocul satelor din Georgia, să le divizeze.
28.2.14

Gardul de sârmă ghimpată din satul Gogeti, Georgia

„Acum trei zile, au mutat gardul cu 30 de metri mai aproape de casa mea”, spune fermierul georgian Georgi Chatlitschvi. „Paznicii de la granița rusă mi-au spus că livezile nu-mi mai aparțin – că fac parte din Osetia de Sud, nu din Georgia. Eu trăiam din merele alea. Acum sunt de cealaltă parte a gardului, pe un teren care mi se spune că face parte din altă țară.”

Georgi continuă, cu fața suptă de epuizare. „Suntem speriați. N-am dormit de câteva zile. Poate mâine îmi pierd și casa. Ăsta e pământul nostru – aici am trăit toată viața – și acum ne e furat.”

Mi se spune că în timpul verii, dealurile, văile și fermele din jurul satului georgian Gogeti sunt verzi, frumoase și roditoare. Astăzi, un vânt de decembrie nemilos bântuie Valea Tskhinvali, iar întinderile de pământ nămolos și înghețat din fața noastră arată dezolant.

În apropiere, gardul verde, sensibil la mișcare, ridicat de ruși, se întinde pe toată lungimea orizontului. În spatele lui, pe partea sud-osetiană, tronează o bază militară rusească. În zare se văd munții Caucazului.

Localnicii locuiesc în apropierea gardului, care se mută tot mai aproape de ei în fiecare zi.

De când Rusia a început să construiască gardul în 2011, pentru a stabili o graniță fizică între Georgia și statul auto-declarat independent Osetia de Sud, nedreptăți precum cele povestite de Georgi au loc aproape zilnic.

Numit „zidul rural al Berlinului” din cauza satelor pe care le-a împărțit în două, gardul avansează tot mai mult pe teritoriul georgian, divizând familii, distrugând vieți și plantând sămânța nsiguranței în sufletelor localnicilor din regiune.

„Eu sunt văcar – nu știu nimic despre politică”, ne spune Elguja, 54 de ani, înconjurat de vacile lui. „Satul nostru depinde de animalele astea. Dacă vacile îmi trec granița în timp ce pasc, eu nu le mai pot prinde. O să fiu arestat pentru că am trecut granița și o să le pierd.”

În 2008, Osetia de Sud a fost cauza unui scurt război brutal între Rusia și Georgia. Când guvernul georgian a refuzat să accepte independența Osetiei de Sud, au încercat s-o redobândească printr-un asalt terestru și aerian care a durat doar cinci zile, dar în timpul căruia au fost rănite 400 de persoane și au fost evacuați 133 000 de civili.

De atunci, Rusia și-a menținut o prezență militară foarte vizibilă în regiune și a continuat să susțină Osetia de Sud și statul vecin Abkhazia, atât din punct de vedere economic, cât și militar.

Un localnic georgian intervievat de EUMM

Am ieșit să patrulez cu EUMM, o organizație de monitorizare civilă înființată de către UE în 2008 pentru a supraveghea schimbările din regiune. Patrulările lor zilnice înregistrează construcția gardului (care a ajuns la peste 35 de kilometri lungime) și efectele lui zilnice asupra sătenilor precum Georgi și Elguja. Organizația încearcă să faciliteze eliberarea din închisoare a localnicilor georgieni care sunt reținuți în mod constant de către Serviciile Federale de Securitate rusești (FSB).

În timp ce ne plimbăm pe terenul accidentat cu un convoi de mașini armate, directorul de teren EUMM, Hans Schneider, îmi explică celelalte probleme cauzate de gard.

„În zonele în care nu a ajuns gardul, oamenii nu știu unde începe granița administrativă. Iar în zonele cu gard, terenul de graniță se întinde la 15 metri în fața gardului din sârmă ghimpată. Dacă mergi până la gard, înseamnă că ai trecut granița și ești arestat. E un truc care să-i descurajeze pe oameni să se apropie de el. Trebuie să folosim un GPS ca să aflăm locația exactă a liniei administrative.”

Rusia susține că această graniță se bazează pe o hartă administrativă sovietică din 1984 a teritoriului, când Georgia era încă sub ocupație sovietică. În realitate, sunt puține asemănări între linia administrativă de graniță, harta din '84 și ruta actuală a gardului.

„Nu există niciun fel de tipar. Moscova pare să interpreteze geografia fără nicio logică”, explică purtătoarea de cuvânt EUMM Ann Vassen. „E o situație extrem de volatilă. Libertatea de mișcare e o problemă majoră, iar numărul cazurilor de arest ajunge la cinci-șase pe săptămână. E o situație de criză.”

Strada care trece prin satul Dvani. Resturile de pe marginea drumului au rămas de la casele abandonate ale oamenilor.

Acum, după ce forțele ruse au început să le desființeze, granița de facto mai are doar două puncte de control, care păzesc cu strictețe intrarea în Osetia de Sud. Mulți săteni care s-au trezit închiși pe partea Osetiei de Sud sunt obligați să treacă granița „ilegal” ca să ajungă la școală, la muncă, la spital sau la rudele și prietenii din Georgia. EUMM estimează că granița e traversată de 500 până la 1000 de ori pe săptămână, iar unul dintre cele mai folosite puncte de trecere e râul Liakhvi. „Oamenii îl străbat cu mașinile și camioanele. Rămân blocați. Copiii îl trec înot în fiecare zi ca să ajungă la școală”, îmi spune Hans în timp ce intrăm în satul Dvani.

Când coborâm, Hans își verifică GPS-ul și îmi spune să mă opresc la douăzeci de metri de crucea de lemn și de semnul verde afișat la intrarea în Osetia de Sud. Construcția a continuat în Dvani pe 22 septembrie 2013 – gardul s-a mutat cu 500 de metri înspre sat și a ocupat zece hectare de teren agricol.

Dvani a primit atenție din partea presei în preajma alegerilor georgiene; candidații s-au grăbit să dea declarații panicate în fața gardului, încercând să câștige simpatia publicului georgian. Dar după ce prim ministrul Irakli Garibashvili a fost ales pe 20 noiembrie anul trecut, gardul n-a mai primit niciun fel de atenție. Atât NATO cât și Departamentul de Stat al Statelor Unite i-au cerut Rusiei să desființeze gardul, dar forțele lui Putin au continuat să construiască în voie.

Un membru EUMM supraveghează Tskhinvali

În final, ajungem la fortăreața militară georgiană care tronează lângă capitala sud-osetiană Tskhinvali. Întregul oraș seamănă cu un decor de film pustiu, post-apocaliptic. Clădirile sunt scheletice, găurite de gloanțe sau complet dărâmate. Nu mișcă nimic, iar gardul verde și camerele de supraveghere par o risipă ciudată de tehnologie pentru un loc atât de părăsit. Pare incredibil că a fost ales ca scaun al puterii regionale autonome în Osetia de Sud. În plus, nu are aproape deloc resurse naturale, deci nu pare să merite investițiile Rusiei.

„Nu e vorba de Osetia de Sud”, spune Irakli Porchkhidze, vice președinte al Institutului Georgian pentru Studii Strategice și ministru de reintegrare. „Rusia nu e interesată de statutul independent al Osetiei sau al Abkhaziei. Dar prin finanțarea lor, are ocazia să-și mențină o prezență militară substanțială în zonă. E o proiecție a puterii.”

„Creează percepția că Moscova e omnipotentă și poate oricând influența situația. Prin construirea gardului, testează nu doar reacția țării adversare, ci și pe cea a comunității internaționale. Rusia e o țară vastă și vrea să-i transmită Georgiei: 'ești slabă, ești vulnerabilă; te pot destabiliza când vreau.”

Copiii dintr-un sat georgian după ce au primit haine călduroase și mingi de fotbal de la protestatarii împotriva gardului.

„Dar ce interes ar avea să destabilizeze Georgia?” îl întreb pe Irakli.

„Povestea Georgiei e una de succes”, îmi răspunde el. „Iar faptul că Georgia încearcă să intre în NATO îi dovedește Rusiei că un nou tip de dezvoltare de stat, de tip occidental, va avea loc pe fostul teritoriu sovietic, pe pământurile pe care Rusia le consideră ale ei de drept. Dacă Georgia câștigă greutate politică și economică urmând un alt model decât al Moscovei, Rusia se teme că asta ar putea avea un efect de domino și în țările vecine.”

„Ar putea slăbi influența Rusiei în regiune?”

„Exact. Și Georgia mai e un stat important și datorită Bazinului Mării Caspice bogat în resurse”, continuă el. „Două dintre singurele rute de tranzit spre Europa pentru petrol și gaz caspic trec prin Georgia sau Rusia. Georgia încearcă să-și cultive acest rol și dacă scapă de sub influența Rusiei, înseamnă că Europa va fi mai puțin dependentă de energie rusească.”

În ziua următoare, mă duc din nou la gard împreună cu un grup de protestatari din capitala Georgiei, Tbilisi, în frunte cu un arhitect local, Gogiko Sakvarelidze. În timp ce ne deplasăm cu greu prin noroiul din Gogeti, îl întreb ce părere au oamenii din Tbilisi despre această situație.

„Se prefac că nu văd ce se întâmplă”, spune el. „Nici măcar noul președinte nu vrea să recunoască. Suntem sub ocupație, dar dacă ar recunoaște că avem o problemă, ar fi obligat să ia o decizie. După războiul din 2008, plus ce se întâmplă acum în Ucraina, toată lumea e stresată în privința stabilității Georgiei.”

Protestatari georgieni în fața gardului

Armata georgiană ne obligă să ne oprim la mare distanță de gard. În apropiere, o trupă de soldați ruși stau aliniați în timp ce protestatarii, înfășurați în steaguri georgiene, flutură bannere și scriu cu spray-ul „SOS” pe o pânză albă imensă. Apoi îl însoțesc pe Gogiko, care împarte sătenilor haine călduroase, jucării și ciocolată.

„Oamenii ăștia se simt abandonați. Trebuie să le arătăm că îi ascultăm, că ne pasă”, spune el, înmânându-i o minge de fotbal unui băiețel îmbujorat. În apropiere, o femeie și fiica ei scot apă dintr-un puț aflat în fața cocioabei în care locuiesc. E frig, iar femeia are aceeași expresie epuizată și îngrijorată ca și ceilalți săteni când o întreb despre situația din zonă.

„Vine vacanța acuși și eu nu-mi pot vizita familia de pe partea cealaltă. E prea periculos. O să mă aresteze. Suntem neputincioși. E la fel peste tot și zi de zi devine tot mai greu. Uite…gardul e acolo”, îmi spune, arătându-l cu degetul.

„Nu e departe. Înaintează mereu și toți ne temem pentru ziua de mâine.”

Urmăriți-l pe James pe Twitter: @mrrippingale

Traducere: Oana Maria Zaharia