FYI.

This story is over 5 years old.

Artă

Shia LaBoeuf face pe artistul în Los Angeles

Nu înțeleg de ce se dă artist Shia LaBouef, dar, din fericire, nici nu-mi pasă.
13.2.14

După cum probabil ați auzit deja, Shia LaBoeuf , actor, regizor și oglindă a sufletelor noastre chinuite, are un performance artistic în Los Angeles.

Expoziția/performance-ul/ce-o fi se cheamă #IAMSORRY și va avea loc la numărul 7354 pe Bulevardul Beverly până duminică.

M-am dus să văd care-i treaba.

Mă așteptam să găsesc o coadă imensă, dar nu era nimeni, în afară de un tip și un paznic. Paznicul mi-a spus că eram al 75-lea vizitator al expoziției și că trebuia să intru singur, „pentru că nu dorim ca altcineva să vă strice experiența”.

Publicitate

După ce am așteptat vreo cinci minute, paznicul m-a scanat cu detectorul de metale și m-a lăsat să intru.

Am ajuns într-o cameră cu niște obiecte așezate pe o masă. Am reușit să fac o poză pe furiș.

Era un ukulele, o sticlă de Jack Daniels, un castron cu tweeturi nasoale despre Shia printate, un castron de bomboane cu lichior, o sticlă de apă de colonie Brut, o copie a cărții The Death Ray de Daniel Clowes, o jucărie robot Optimus Prime, niște clești și un bici.

O femeie mi-a spus să aleg un obiect. Am ales castronul cu tweeturi negative despre Shia.

O copie a comunicatului de presă pentru chestia asta artistică.

Cu castronul în mână, am urmat-o pe femeie dincolo de o draperie, în altă cameră.

Shia stătea la o măsuță de lemn în centrul spațiului. Purta un costum și punga pe care scria „NU MAI SUNT FAIMOS” pe care a purtat-o pe cap în Berlin.

Femeia a plecat și am rămas doar eu cu Shia. Nu i-am făcut poză, din respect pentru artă (glumesc: am fost pur și simplu laș).

M-am așezat în fața lui. Nu cred că eram filmat și nu ne asculta nimeni.

După ce ne-am privit reciproc în liniște, l-am întrebat: „Deci n-ai de gând să vorbești, nu?” Nu mi-a răspuns.

M-am uitat la mâinile lui, m-am uitat la ochi. M-am simțit cam jenat, atât pentru el, cât și pentru mine.

Am scos o hârtiuță din castron și am citit-o. Zicea ceva de genul că Shia e „un căcănar insuportabil”.

M-am uitat la ochii lui și am observat că punga de hârtie era udă sub găurile pentru ochi. Fără să mă gândesc prea mult, am întrebat: „Masca e udă pentru că ai plâns?” Shia n-a spus nimic. M-am înjurat în gând pentru întrebarea stupidă.

Publicitate

Am hotărât să mă uit în ochii lui și să aștept până cineva îmi spunea că timpul a expirat. După ce am făcut asta timp de câteva minute pictisitoare și dubioase, mi-am dat seama că probabil nu exista limită de timp. Am hotărât să ies singur.

Chiar înainte să mă ridic, am tras din castron încă un bilețel și i l-am citit cu voce tare. „Exemplul perfect de om care face exces de zel”. Se potrivea la fix.

Când am ieșit din cameră, i-am mulțumit. Shia a dat din cap.

Am ieșit prin altă draperie și un paznic m-a condus pe ușa din spate.

Când am ieșit, am văzut că se formase o coadă de zece persoane.

M-am dus spre mașină încercând să-mi dau seama de ce face Shia chestia asta. Trolează? Chiar vrea să dacă o afirmație despre celebritate? Face mișto? Vrea să scrie despre el oamenii ca mine? După câteva secunde de gânduri haotice care mi s-au rotit prin cap, mi-am amintit că, de fapt, nu-mi pasă.

@JLCT 

Traducere: Oana Maria Zaharia