Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Știință și tehnologie

​Dr. James Fallon face psihopatia să pară distractivă

„Care e țelul meu suprem în viață? Încerc să mă controlez să nu manipulez oamenii tot timpul."

de Roc Morin
07 Noiembrie 2014, 2:32pm

„Roc, m-ai prins într-o zi bună", m-a anunțat dr. James Fallon. Caii de pe pista de curse Saratoga alergaseră în favoarea lui toată dimineața. Tot în ziua asta murise și cel mai bun prieten al lui din facultate. Fallon primise vestea cu patru ore înainte să se întâlnească cu mine.

„Încă aștept să mă lovească", mi-a zis. Am zâmbit și am ridicat din sprâncene. Mi-a întors zâmbetul și a dat din umeri. Amândoi știam că n-o să-l lovească nici pe dracu'.

„Când îmi disec comportamentul", mi-a spus mai târziu neurologul, „îmi dau seama că totul e o minciună. Totul. Chiar dacă am impresia că nu mint niciodată, mint tot timpul. Par un tip de treabă, dar vreau să fiu clar – nu sunt atât de drăguț pe cât par."

În 2006, Fallon studia scanările creierilor unor ucigași psihopați când a ajuns să le compare, întâmplător, cu o scanare a propriului său creier. Deactivarea caracteristică a regiunilor emoționale era clară. A descoperit ceea ce prietenii și familia îi spuneau de ani de zile: Fallon era un psihopat – chiar dacă unul „pro-social", cum îi place să spună. Tatăl a trei copii, în vârstă de 66 de ani, e căsătorit, un om de succes în domeniul lui și nu are dosar penal.

Agresiunea, narcisismul, cruzimea și impulsivitatea tipică psihopaților – pe astea le poate controla și opri, susține el. Dar carisma e pornită non-stop. La ușa casei sale din Irvine, California, Fallon m-a salutat ca un vechi prieten. Era la telefon cu agentul lui de pariuri din Jersey – un fost mafiot de doi metri și 130 de kile pe nume Big Moe. „Îl cheamă Joey, de fapt", a chicotit Fallon. „Se crede tot în 1965." La un minut după ce sunasem la ușa lui, m-a făcut să râd și să mă simt confortabil.

Ne-am luat băuturile și am mers în curtea din spate, unde am admirat fluturii monarh care se ospătau din grădina cu flori – una dintre distracțiile preferate ale omului de știință. Mi-a spus că anotimpurile le influențează mult comportamentul insectelor. „Când sunt prin Mexic și Monterey, cocoțați în copaci, sunt foarte sociabili. Dar în rest, când se întrec între ei pentru mâncare și sex – sunt ucigași nemiloși. Două comportamente foarte diferite, un singur animal."

„Mă poți întreba orice, Roc", mi-a spus în barbă și și-a deschis brațele larg. „Am totuși niște restricții. Maică-mea încă trăiește, la fel și nevastă-mea."

„Deci facem continuarea interviului după moartea lor?" l-am tachinat.

„Sigur", a râs. „O să fie un interviu cu totul diferit."

VICE: Există multe definiții pentru psihopatie. Care sunt calificările de bază?
James Fallon: Psihopatia de bază înseamnă, practic, lipsa de empatie și manipularea extremă a oricui pentru a obține ceea ce vrei. Nu înseamnă că ești neapărat sadic, așa cum își imaginează majoritatea oamenilor. Nu ești nici neapărat volubil, dar se întâmplă des totuși, pentru că psihopatul nu are nevoie să facă legăturile în sistemul limbic (centrul emoțional al creierului), lucru care pe restul oamenilor îi încetinește.

Faci uneori pauze în timp ce vorbești ca să pari mai autentic?
Uneori – și alteori inventez lucruri ca să pară că nu aveam dreptate. Introduc un element imaginar, ca să pot reveni asupra subiectului și să spun: Ups, am greșit. Mă face mai abordabil, mai credibil.

Dar te pricepi foarte bine să-ți construiești relațiile cu oamenii.
Dar mă opresc și mă întreb: Oare chiar sunt sincer acum? Mă întreb dacă nu cumva mă manipulez singur. Provocarea e: Pot șoca pe cineva dacă îi spun adevărul pur?

În cartea ta ai vorbit și despre cum minți pentru a obține un anumit efect.
Da, da, da. Am mințit ca să obțin diverse reacții și efecte, dar de obicei invers de cum minte lumea. De exemplu, dacă prind un ton de 20 de kilograme, spun că am prins unul de 15 kilograme, ca cineva să spună: „Nu, era mult mai mare." Astea sunt tehnici de manipulare. Îmi amintesc o carte foarte amuzantă din anii '70, intitulată Cum să trișezi la tenis. Un teren de tenis ar trebui să fie un dreptunghi perfect, dar poți manipula arbitrul – repictezi liniile și-l faci paralelogram – te joci cu mintea lui.

Atât de subtil încât să nici nu-și dea seama.
Exact. Și apoi, evident, faci lucrurile evidente – la începutul meciului, dacă lovește o minge afară, faci apel. Așa poți minți invers mai târziu, când ai nevoie. Începi să minți în defavoarea ta, ca să-i înscenezi ceva persoanei mai târziu, când nu se așteaptă. Fac asta destul de des. E doar un joc, o glumă, dar tot te joci cu mintea oamenilor. Nu mi s-a părut niciodată malefic. E distractiv.

E distractiv și pentru cel căruia îi joci festa?
Nu întotdeauna. E un fel intelectual de a hărțui oamenii. Are și o parte mai întunecată. În ultimii doi ani, am ajuns să realizez cât de mult fac chestia asta. Dar nu profit niciodată de cei slabi. Îmi place să joc fair play.

Adică ești moral? Mi-e greu să-mi imaginez moralitatea fără empatie. De unde îți vine simțul moralității?
Am crescut înconjurat de călugărițe catolice, preoți și părinții mei – n-am făcut niciodată nimic greșit. N-am furat, n-am mințit, n-am ciupit fetele de fund, nimic din toate astea. Dar făceam asta dintr-un fel de compulsivitate obsesivă. Mi se părea că trebuie să am un comportament perfect și aliniat cu universul. Totul trebuia să fie simetric.

Deci codul e arbitrar? Adică, dacă erai crescut într-un altfel de sistem, acela ar fi devenit idealul tău?
Știi cum e? În India am cunoscut o psihiatră cu care am petrecut mai mult timp. Mi-a zis: „Jim, de fapt ești budist. Ai empatie nu pentru indivizi în parte, ci pentru omenire. E o atitudine budistă." Cred că dacă aș fi crescut într-un sistem budist, mi-ar fi fost mai ușor.

Ce te-a deranjat la catolicism?
N-am avut probleme cu codul foarte strict. Doar am trecut dincolo de el. Asta e problema. Nu minți, nu fura, nu trișa niciodată – toate astea îmi păreau evidente. Oamenii îmi spuneau să mă relaxez. Ideea de a-i adăuga conceptul de moralitate mi se părea un nonsens. Aveam obsesia pentru perfecțiune înnăscută. Prima amintire pe care o am – de la vârsta de doi sau trei ani – e cum încercam să adorm și închideam ochii și vedeam chestia asta...Ai locuit vreodată în nord?

Aurora boreală?
Da. Dacă mergi mult în nord și e o furtună din aia zdravănă, aurora boreală e chiar deasupra capului, foarte dramatică, și te simți ca furnică pe o scenă. Vin peste tine niște draperii argintii – puuuf! De câte ori închideam ochii, vedeam asta. Nu avea culori sau strălucire până când începea să se apropie. Venea tot mai mare și tot mai repede. Și se condensa în ceva pe care îl simțeam ca și cum tot universul mi se spărgea de frunte. Ping! Și era ușor ca o pană. E cel mai intens sentiment, pentru că e infinit și infinitezimal în același timp. Se întîmpla exact la fel în fiecare noapte. A fost un leitmotiv care m-a setat pe perfecțiune.

Când ți-ai pierdut fixația pentru moralitate?
Pe la 19 sau 20 de ani, ceva s-a schimbat brusc. De unde mi se părea că totul are legătură cu moralitatea, deodată nimic nu avea legătură cu ea. M-am detașat complet de moralitate.

Acum ce religie ai?
Sunt ateu agnostic. Manipulez grupuri, dar o fac din motive etice. Nu mi se pare o chestiune morală, dar are o anumită frumusețe.

Ai tonul lui Dumnezeu din Vechiul Testament – apari ca să readuci echilibrul.
N-am mai auzit asta până acum. Sună bine. Mă identific cu personalitatea lui Dumnezeu Tatăl care intervine la momentul potrivit ca să îndrepte lucrurile și o face fără implicare emoțională. E important să nu existe emoție.

Îmi pot imagina că e de folos în multe situații. Pare să te ajute să procesezi mai ușor moartea prietenului tău.
Da, nu am nicio tresărire emoțională. Îmi amintesc că ne-am simțit bine împreună. Era un tip interesant, dar cumva moartea lui nu trezește nimic în mine pe plan emoțional. O privesc obiectiv – știu că ar trebui să fiu supărat, dar nu sunt.

Sună cumva liberator. Ai vrea să simți empatie?
Nu. Sunt mulțumit de cine sunt. Îmi iubesc mult soția. Și, de fapt, toată lumea seamănă cu mine în anumite privințe – nu toată lumea, dar mulți oameni. Nu sunt psihopați categorici, dar au anumite manifestări de psihopați.

E normal?
Clar. Dacă ai vedea modul pur în care simt oamenii în legătură cu oamenii cu care interacționează, ar fi brutal! Ai putea spune că genul ăsta de comportamente nu sunt psihopatice pentru că se manifestă la mulți oameni.

Crezi că modul de comportament al unui individ e constant sau există situații și medii care scot la iveală manifestări foarte diferite ale aceleiași persoane? De exemplu, comandantul de la Auschwitz mergea acasă și-și săruta soția și copiii după toate atrocitățile zilei. Există o constanță în chestia asta?
Tocmai de asta îi e greu unui psihiatru să spună dacă Hitler și majoritatea naziștilor erau psihopați. Erau apropiați de familiile lor. Aveau empatie. Nu sunt psihopați. Sunt sigur că se autoconvingeau că ajută lumea, că fac un bine, la fel ca ucigașul norvegian Breivik. Dacă îi citești manifestul, sună sănătos la cap.

Nu era psihopat?
Nu chiar. Avea empatie, dar avea o viziune. Problema e că acesta e echivalentul a ce avea Gandhi, sau Mandela sau Maica Tereza. Chiar credeau că vor repara lumea, chiar dacă trebuia să calce peste alții ca să facă asta. Știau că totul are un preț. Ca să salveze copiii lumii, Maica Tereza călca oamenii în picioare. Gandhi și-a ignorat familia, la fel și Mandela. Pentru ei, ceea ce făceau era bine, chiar dacă pe alocuri făceau lucruri brutale – lucruri care ar putea fi considerate psihopate. Dar e un alt fel de empatie.

Ce înseamnă asta din punct de vedere neurologic?
În termeni neuroștiințifici, toate comportamentele aplicate, de orice fel, trec printr-un punct din creier numit nucleul medial dorsal. Aici se adună toate: dopamina, endorfinele, acetilcolina, oxitocina, vasopresinul. E centrul hedonismului. Așa că orice tip de comportament trebuie să treacă prin acest punct minuscul. Și fiecare persoană alege altceva. Unii au dependență de cumpărături, alții au dependență de mâncare, alții de droguri – depinde de circuitul nervos al fiecăruia.

Deci, practic, suntem sclavii lui?
Exact. Și dacă un comportament malefic trece prin punctul acela, îi scoate răul din el. Dacă poți face ceva din singurul motiv al rațiunii de a face acel lucru – abia atunci poți începe să consideri ceva cu adevărat malefic.

Dar dacă nu ești recompensat, de ce s-o faci?
Exact. De ce? Pentru că, dacă trece prin nucleul ăla, înseamnă că nu e malefic și nu există liber arbitru. În loc să fie malefic, e doar un comportament cu care nu ești de acord. Și asta e o mare încurcătură, pentru că nu știu cum reușim să fim o societate civilizată și cum ne alegem de fapt criteriile pe un teritoriu atât de instabil.

Deci ca societatea să funcționeze, trebuie să participăm la iluzia liberului arbitru?
Cred că da. E important să participi la iluzie. Dar e amuzant, știi – am început să mă port mai frumos cu soția mea, ca experiment. I-a plăcut și i-am spus – pentru că pot fi foarte sincer cu ea – i-am spus: „Nu fac asta pentru că simt, e doar un joc." Mi-a răspuns: „Nu mă interesează. Te porți mai frumos. De ce mi-ar păsa de motivul pentru care faci asta?" Asta n-o pot înțelege; intenția e foarte importantă.

Cum sunt relațiile tale cu femeile în general?
Am multe prietene. Mă plac toate, deși arăt ca dracu'. Nu contează, pentru că mă port ca și cum nu mi-ar păsa și chiar nu-mi pasă, iar lor le place la nebunie.

De ce crezi că se întâmplă asta?
Trebuie să privim totul în termeni de fitness sexual. Dacă n-ai nevoie de ele, înseamnă că poți avea pe oricine, prin urmare îți vor genele. Nu mă poți avea, deci mă vrei. Sună nasol și superficial, dar cam așa e. Și, dacă am o astfel de conversație cu prietenele mele care sunt toate neuroloage foarte, foarte inteligente – trebuie să se abțină să nu se supere, deși știu că există niște adevăr în treaba asta.

Emoțiile le orbesc și nu reușesc să vadă adevărul?
Îmi place să văd cum prietenele mele, care sunt atât de inteligente, luptă mereu cu propriile emoții. Știu asta și vin să mi-o ceară. Vor să le torturez, vor un obstacol. Majoritatea tipilor încearcă să le convingă să facă sex, dar pe ele le înnebunește tocmai când un tip le spune: „N-o să faci sex în seara asta."

Cum crezi că ar fi lumea dacă toți ar fi ca tine?
Ar fi nașpa pentru oamenii ca mine. Cred că cel mai mare experiment ar fi să scăpăm de toate genele asociate cu agresivitatea și de anumite trăsături psihopate – ca specie, am fi futuți. Oamenii spun că ar fi minunat să fie doar pace și dragoste. Raiul lor înseamnă, pentru mine, sfârșitul umanității.

Ai scris despre posibila creștere a genelor agresive în locurile unde au loc conflicte. E adevărat și contrarul? Agresiunea dispare în societățile occidentale stabile?
Cred că da. Chiar aici în California – nu vreau să-i spun feminizare – dar există ideea că nimeni nu pierde, toți câștigă. Ne înțelegem așa de bine încât nu mai există competiție. O văd ca pe o forță foarte, foarte negativă, dacă îți pasă de specie. Mereu e dinamica asta între ce e bun pentru individ și ce e bun pentru specie. Se poate spune că avem nevoie de psihopatie. Nu avem nevoie de indivizi periculoși și nebuni la cap, dar prevalența trăsăturilor psihopate e asociată cu liderii. O au președinții, prim-miniștrii și oamenii care își asumă riscuri. De asta Obama nu prea e potrivit în rolul de președinte.

Zici că e prea bun?
Nu e destul e psihopat. Aproape toți marii lideri au trăsături psihopatice. Le-ar ieși un scor foarte mare la un test de psihopatie. Până la urmă, e o discuție mai complexă despre care nu eu sunt calificat să vorbesc, ci tu.

Ce vrei să spui?
Vezi, am încercat să te manipulez. Nu cred că ești calificat pentru discuția asta, dar ți-am zis asta. Nici eu nu sunt calificat.

Voiam să te mai întreb despre scanarea creierului tău. Ai zero activitate în regiunile emoționale în prezența stimulilor emoționali, dar evident că regiunile astea sunt folosite pentru ceva, nu? Știi cumva pentru ce?Probabil pentru a-mi inhiba comportamentul negativ. Cred că putem testa asta. Trebuie să iei oameni ca mine, să le dai ocazia să facă ceva rău și apoi să se oprească și să vezi dacă există activitate în regiunile alea. Ar fi un experiment foarte bun.

Sunt sigur că n-ar fi greu să găsești subiecți. Știu că ai de-a face cu tot felul de personaje dubioase.
E adevărat. Am relații cu mulți oameni răi – tipi și tipe. Nu le pot da sfaturi medicale, dar ei simt că i-aș înțelege. Deci e un fel de frăție a psihopaților. De obicei sunt foarte sinceri. Pe cei care nu sunt sinceri, îi filtrez – am metodele mele. Dacă cineva e ascuns și încearcă să se joace cu mintea mea, știu exact ce vrea să facă și îl atenționez .

Care e țelul tău suprem în viață?
Încerc să mă controlez să nu manipulez oamenii tot timpul. Încerc să scap de chestia asta.

De ce?
Pentru că așa reușesc să mă înving pe mine. Sunt cel mai bun adversar al meu. Dacă reușesc să mă înving, am câștigat.

Dar atunci se termină jocul, nu?
Da, e șah mat. Dar tot mai fac greșeli cum am făcut cu tine adineauri.

Comentariul ăla despre mine, că aș fi calificat?
Da, nu era sincer.

Și nici n-ai înscenat toată faza ca să poți părea un tip de treabă mai târziu când recunoști?
Nu. Chiar încerc să fiu sincer. Jocul e să mă manipulez pe mine. În termeni de șah mat, cred că adevăratul premiu ar fi moartea egoului.

Universul care te lovește în frunte?
Cred că da.

Ce crezi că vei găsi când vei ajunge acolo?
Probabil realizarea existențială că asta e totul. Dar dorința egoului e foarte puternică, insuportabilă. Deci jocul e să încerc să înlătur latura asta. Dacă aș reuși să scap de ego, aș putea face ceva bun, de dragul bunătății. Dar ideea e să demonstrez că pot s-o fac – nu pentru acțiunea în sine. Se răsfrânge în interiorul ei și devine instant falsă. Totuși, îmi place ca țintă, ca scop. E cel mai bun joc pe care mi l-aș putea imagina.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre afecțiuni psihice:
Întrebarea zilei: La ce boli psihice ești p​redispus ca român?
Se pot vindeca traumele psihice cu ecsta​sy?
Întrebarea zilei: Ne face F​acebook narcisiști?

Tagged:
ego
neurologie
catolicismo
Vice Blog
manipulare
pedeapsa
emotii
James Fallon
Neurologe
empatie
creier
inteligenta
scanare
psihopatie
sensibilitate
rautate
moralitate
психопат