Când mi s-a conturat ideea studiului galeriilor de fotbal, îmi studiam fratele drept cel mai apropiat subiect. Primul lucru care mi-a trecut prin cap și avea să se sedimenteze era că pasiunea asta pentru fotbal devine o valoare cultivată de familie. Și am dat și peste poza asta exact atunci.
Unele dintre primele mele amintiri sunt de pe-un maidan din spatele blocului. Asistam cu sprânceana ridicată dintr-un cărucior la jocurile împătimite de fotbal ale fratelui meu și ale prietenilor lui cu genunchii osoși. De la Sportul Studențesc la sport.ro, am auzit toate analizele, predicțiile, evoluțiile și degradările lumii fotbalului. Un accident academic fericit m-a făcut să scriu mai târziu tot ce am văzut și am auzit, într-o licență în sociologie. Sportul rege a format o subcultură.
L-am cunoscut pe Ș, suporter al echipei Dinamo, membru activ al Peluzei Cătălin Hâldan, în anul în care îmi scriam licența. Ca și mine, copil de asfalt din partea opusă a Bucureștiului, a refuzat opțiunile familiei și s-a îndreptat spre groapa din Ștefan Cel Mare. Ascultând Korn în căști, cel mai probabil. Îmi predica liniștea, cu zâmbetul pe buze. Recent, o cameră i-a surprins o expresie încrâncenată. Am vrut să mă conving de propriile-mi supoziții și am vorbit cu el despre protestele violente de pe 15 ianuarie.
Ce te supără cel mai tare?
Nefericirea din jur. Nu pot sa fiu mai concret de atât, sunt prea multe.
Pe 15 ianuarie te-ai simțit ultras sau huligan?
Pe 15, cei care s-au pretat la acte e vandalism erau doar români care acționau în mod huliganic. Vandalismul nu a fost strict al ultraseriei. Huliganismul s-a extins la fiecare român care-și cunoaște nemulțumirile. Băncile de pe Brătianu nu au fost sparte nici de noi, nici de steliști sau de rapidiști, ci de oameni cuprinși de adrenalina momentului. Dar acum poate înțeleg mai mulți oameni ceva din motivațiile noastre.
Era vandalismul necesar?
Îl putem cataloga sub expresia „Un rău necesar!". Nu e de ajuns să avem opinie. Cineva trebuie să își asume rolul de instigator. Și nu e un termen cu conotație negativă.
Adică violența dă legitimitate unui protest?
În niciun caz. Nemulțumirile legitimează un protest. Violențele sunt doar un alt mod de comunicare acolo unde celelalte moduri au fost ignorate sau n-au avut succes.
Crezi că toți oamenii care au luat parte au aceleași nemulțumiri?
Nu. Din păcate mulți nici nu știu de ce sunt acolo. Aici ar fi de vorbit… mi se pare ca treaba este foarte delicată.
Păi este…
Am fost acolo pentru că mă simt luat de prost de către cei pe care i-am ales. Am fost pentru că am văzut ca nu sunt singurul care se simte așa. Deci, probabil, nu sunt eu nebun.
Nebunie sau nu, oamenii au reacționat împreună. În seara aia nu mai erați suporterii Dinamo, Steaua sau Rapid.
Nu, categoric. Asta a fost partea cea mai frumoasă. Eram toți la grămadă. Dezamăgiți și amăgiți peste măsură. Chiar de propriile alegeri.
Nu ești furios pe tine pentru că ți-ai dezamăgit propriile așteptări? E ca la meci, când înjuri echipa preferată, nu?
Vinovații, nu echipa. Îi înjur când observ că nu dau tot ce-i mai bun din ei în a-și îndeplini funcția pentru care s-au bătut cu pumnii în piept că o vor face cel mai bine, sper că are sens. Aversiunea este față de cei care uită că se află în fruntea României pentru a sluji interesele tuturor românilor. Aversiune veche… Arafat a fost doar o scânteie care nu mai apărea odată…
Arafat e erou chiar și pentru ultraserie?
Nu este un erou, este un om care a știut cum să-și prezinte oful în așa fel încât să atragă atenția oamenilor.
Care a fost scânteia pe 15? Cine a dat prima petardă?
A fost extraordinar. Scânteia am fost într-adevăr noi, ultrașii. Am adus atmosfera de pe stadioane în stradă. Cu tot cu adrenalină.
Și fitilul?
Lipsa unei reacții corecte față de evenimentele din ziua precedentă, manipulările din presă care prezentau jandarmii drept victime în loc de agresori, diferitele discursuri ale „personalităților" politice. Sau Boc la spitalul Floreasca în vizită la jandarmul rămas internat peste noapte din motive neprecizate, în același timp blocând intrarea în spital persoanelor care veneau de acasă cu mâncare pentru rudele internate.
Ce-a fost prima dată, gazul sau incendiile, jandarmii sau ultrașii?
Gazul. Noi doar am speculat spațiul creat pentru incendiere. Dar nu, nu s-a dat foc ca mijloc de apărare, ci s-au folosit exact cu același scop cu care se folosesc gazele - pentru intimidarea jandarmilor. Totuși, forțele de ordine au împins cordoanele de protestanți către Unirii. „Jandarmii atacați” cu o seară înainte au demonstrat că sunt doar o unealtă malefică a conducerii. Ei doar o reprezintă prin articolul 39* din legea privind funcționarea Jandarmeriei și sunt obligați să spele putina. Se caută mușamalizarea incidentelor. Duminică seara nu traversasem bine strada dinspre TNB spre Muzeul de Istorie, că ei se grăbeau să șteargă orice urme de pirotehnice. Veniseră cu furtunul de apă înspre Unirii. Noi credeam că e pentru noi, dar ei… stingeau focul.
Cum v-au apărut pietrele în drum?
Sub formă de plăci de marmură, sau ce sunt alea la scări la TNB. Și de pe șantierele din Centrul Vechi. Erau oameni care nu mai aruncaseră o piatră în viața lor.
Crezi ca ar fi avut ecou un protest fără violență, fără show?
Nu. Foarte probabil, în lipsa violenței totul s-ar fi rezumat la niște lozinci strigate de cei de pe trotuar și ignorate de cei din fotolii. Circulația mașinilor era una normală într-un moment anormal. Circulația pe bulevardul Magheru trebuia oprită. Poporul a vrut să iasă în stradă, nu să se plimbe pe trotuare. Trebuia să înțeleagă că poporul deține controlul. A fost extraordinar să vezi că se aruncă cu pietre de către oameni care nu au ridicat așa ceva în viața lor. Atunci realizezi că nu ai ce pierde. Suntem deja în căcat.
Cum a percutat presa?
Știu că a fost bătut și un jurnalist. Ultrașii mai degrabă l-au scăpat. Trebuie să cooperezi cu mass-media, ca să o influențezi și să schimbi ceva. Dar și presa, ca și politica trebuie dărâmată și reconstruită.
În continuare, se mai face ceva?
Nu facem ceva, facem tot ce putem.
video Mugur Grosu
*Art. 39. (1) Intervenţia în forţă şi folosirea mijloacelor tehnice din dotare, inclusiv uzul de armă, se aprobă, în scris, de către prefect sau subprefect ori, după caz, de către primar sau înlocuitorul acestuia din localitatea în care s-a produs una dintre situaţiile prevăzute la art. 34 şi se execută în prezenţa unui procuror delegat.