FYI.

This story is over 5 years old.

NUMĂRUL DE FASHION

Moda Românească e anapoda şi asta e de bine

Colecţia Sophia de România e de fapt o colaborare care transformă prostul gust la cazan într-o delicateţe.
6.8.12

E o pierdere de vreme să te obosești să te duci la show-uri de modă în București. Unu la mână: hainele arată ca dracu’. Doi la mână: toată lumea e plină de bășini. Trei la mână: cum s-au încheiat, cum zici că nici nu s-au întâmplat. Excepțiile designerilor tineri care chiar își gândesc conceptele și execuția sunt puține și deloc ocolite de promovare. La 34 de ani, Laura Vărgălui e unul dintre acele personaje pe care lumea le vede drept fashion icon-uri. A lucrat ca stilist la revista Elle vreo opt ani, a avut câteva concept-store-uri cu o viață destul de scurtă, după care s-a apucat să facă haine pe care nu se chinuie prea tare să le vândă. Lumea se-ntoarce și se uită după ea, gen „Uite-o și pe asta”. Și totuși e responsabilă de una dintre cele mai tari colecții prezentate în ultima jumătate de an pe vreun podium românesc. Sophia de România e de fapt o colaborare care transformă prostul gust la cazan într-o delicatețe. Dar despre asta am vorbit mai jos.

Publicitate

VICE: Hei, Laura. Mereu m-am întrebat cum te-ai apucat să faci haine, fără să urmezi vreo școală.
Laura Vărgălui: Dintr-o nevoie. Să nu-ți imaginezi că voiam să fac haine de când eram mică și mă jucam cu păpușile. Nici măcar nu mă consider creator de modă. Am avut contact cu domeniul ca stilist, ca retailer, ca buyer, apoi totul s-a încheiat. Mă simțeam ca la pensie: „Și-acuma eu ce fac? Păi ai putea să strângi toate informațiile pe care le-ai acumulat, că doar numai haine ai văzut”. Mi-era frică de oamenii din jur care ziceau că e nasol să te-apuci să faci asta, că toată lumea e creatoare. Dar am trecut peste și am făcut prima colecție, care s-a vândut în trei zile. Apoi am avut fi lmul cu tricourile PRAF și cu o colecție tricolor, care e și-acum prin oraș pe la fete. Îți dai seama că nimeni n-a vrut să cumpere așa ceva. Și acum Sophia de România, pentru care tocmai am încheiat colecția de copii, care e total SF.

Haine de copii, nu mersi. Dar care-i treaba cu Sophia? Pe net am descoperit că e o nouă senzație pop a cărei muzică n-aș asculta-o niciodată.
Sophia e partenera mea și o femeie care-și dorește un business legat de domeniul modei, separat de muzică. Pentru mine a fost o posibilitate de a-mi duce la bun sfârșit nebunia de 50 de piese, care, de la un moment dat încolo, a început să implice niște costuri cam mari. Ea a investit în colecție și va continua de acum încolo să crească acest brand, cu sau fără mine. Eu nu mi-am propus nimic, pentru că nu-mi fac planuri. Dacă m-am implicat cu ceva, acel lucru este numele. E singurul lucru de care pot să-mi bat joc. Eu nu știu cine e Laura Vărgălui. E o chestie care pentru mine nu înseamnă nimic.

Nu țin minte să fi văzut că faci colecții regulat. E un soi de manifest?
Păi cine face regulile? Sistemul. Eu nu am nicio legătură cu el și de aceea fac exact invers. Nu cred în industria de modă românească. Nu e ca și cum chiar trebuie să urmez tendințele, să mă aliniez sezoanelor. Ca să fi i creativ nu trebuie să urmezi niciun fel de reguli. Modul meu de gândire s-a extins mult în ultima vreme și nici măcar nu mi se mai pare mișto să am continuitate.

Așa că ai înghesuit într-o colecție chestii de vară amestecate cu chestii de iarnă.
Da da da, hainele pot fi puse în foarte multe contexte. Există multe texturi, multe materiale care pot fi combinate și purtate fără vreo problemă. De asta s-a și chemat asta colecția numărul unu, pentru că sunt haine pe care poți să le porți în orice sezon.

Publicitate

Care a fost ideea de la care ai plecat inițial?
Sunt prea bătrână ca să mai vreau să ajung la Paris sau alte chestii din astea. Am plecat de la ideea că: „Băi, aș vrea să fac ceva taaaaare!”. Ceva ce m-ar lăsa pe mine cu gura căscată. Crede-mă, e greu. Dar doza de umor e esențială. Știu că se pun ușor etichete și atunci se zice: „Asta e nebună”. În realitatea mea pleci de la idee, după care universul te hrănește pentru că tu ai vrut să faci chestia aia. Plimbându-mă prin oraș am găsit carpete. Am zis: „Uau, da, poți să faci paltoane din carpete”. De-acolo am plecat. După aia am mai găsit bucățele de nu-știu-ce materiale care se potriveau mai departe. Apoi, la mercerie, alte țesături care mi-au plăcut. Mai aveam niște desene de-ale Vazelinei care-mi plăceau mult și-am făcut niște imprimeuri pentru tricouri după desenele ei. M-am speriat în momentul în care am început să mă uit la ce fac și mi-am dat seama că sunt coerentă. Tu-nțelegi?! A fost șocant, eu inițial nu am avut nimic în cap.

Ai folosit materiale țigănești în colecție. Îmi vine natural să te-ntreb dacă Sophia de România se-ncadrează în țigănie.
Ăăă, nu. Mie mi se pare că mi-au ieșit niște haine prețioase. Sunt caterincă, sunt la mișto, dar sunt elegante. Unele tipare folosite sunt de couture. În plus, mie îmi plac detaliile și le lucrez cu atenție. Am ales materialul ăla de fustă țigănească din cauza coloraturii. Când văd numai gri pe stradă și vreau să mă uit la ceva frumos găsesc câte-o țigancă și zic: „Uite-o pe asta ce colorată e, ce caterincă de femeie!” Nu-mi place că e zlătăreață, dar îmi place fusta, îmi plac culorile ei. Așa că am început să le-ntreb de unde-și iau materialele și ale naibii, n-au vrut să-mi spună. Abia a treia pe care-am întrebat-o mi-a zis: „Uite, draga mea, te duci acolo, și-acolo, și-acolo”. Și pliseurile, o complicățărie, nu vrei să știi. Degeaba râzi de fusta aia când te uiți la ea că e țigancă. De fapt e muncă multă în spatele ținutelor lor. Totul bine.

Bănuiesc că ți-a cerut și șpagă după aia.
Nu mi-a cerut nimic. Dar practic, eu am luat tot contextul ăsta foarte low și l-am dus foarte high. Și arată dubios, dar în același timp nu ai mai văzut pe nimeni îmbrăcat așa. Cred că până la urmă ăsta-i scopul. Eu m-aș îmbrăca oricând în toate rochiile astea fără nicio problemă.

Ți-o arzi dubios?
Dubios față de ce se acceptă în general, în sensul de colorat, vizibil. Multe zic: „Eu sunt minimal, eu sunt Jackie Kennedy.” Dar să fi i tu nu vrei? Ești perceput dubios atunci când arăți altfel. Așa sunt eu pe interior în 90% din timpul când nu dorm. Am ajuns la o concluzie, că trăiesc de fapt când dorm. Când mă trezesc sunt într-un vis prost. Și-atunci încerc să mă înconjor cu oameni cu o vibrație cât mai mișto. Nu-mi propun să șochez, ci să arăt cum sunt eu. Sunt în felul meu și așa și trebuie să fie.

Aaa, povestește-mi și despre lansarea cu tema Dia de Los Muertos.
A fost o completare perfectă a haosului, la care au lucrat foarte mulți oameni. Cosima Opartan a făcut accesoriile și tot ea a venit cu ideea de a face machiajul inspirat din Dia de Los Muertos. A contat foarte mult că a fost și Geta Voinea la păr, Nicoleta Timus la machiaj, că pozele de catalog le-a făcut Corina Olaru. Toate astea sunt o construcție de echipă în care n-a existat decât dorință și good vibe. Am fost la un moment dat acuzate că am copiat pe nu-știu-cine cu machiajul, însă totul a fost făcut manual, pe loc, într-o noapte în care a fost lună plină la Zoia Kosmodemianskaia, la Școala Centrală, unde am tras pozele. A fost magic, având în vedere că aveam în față o grămadă de necunoscute și s-au potrivit toate. Iar potrivirea asta n-am făcut-o eu.

Crezi în magie?
Clar. Dar nu în cea neagră, țigănci și d-astea. Cred în magie ca spark, ca și în zâne sau muze. Am uneori senzația că viața e un desen animat și Dumnezeu e o zână. Nu glumesc. Lucrurile pentru mine sunt mai departe de nivelul creierului. Poți să-mi spui: „Băi, ești o tâmpită”. Da, așa sunt io. Știu cum am făcut colecția, cum am gândit modelele, cum mi-am imaginat , cum stăteam seara și cum ieșea totul. Pentru mine asta e magic. Nu mă cred deșteaptă sau creatoare, am vrut doar să fac o chestie tare. Dacă am reușit, tu să-mi spui.