FYI.

This story is over 5 years old.

locuri parasite

Locurile bântuite din Bucureşti sunt bune de beţii

L-am rugat pe Alex Iacob, cel care scrie despre locuri părăsite, să-mi arate câteva dintre cele mai bune locuri bântuite ale Capitalei şi să-mi spună poveştile lor.
5.11.12

Da, ştiu, Halloweenul e o sărbătoare americană consumeristă care ni se bagă aiurea pe gât nouă românaşilor naţionalişti care serbăm doar Dragobetele şi Ignatul ca nişte păgâni ortodocşi ce suntem. Dar eu tot primesc invitaţii la evenimente cu tematica asta, deci e încă la modă, aşa că l-am rugat pe Alex Iacob, cel care scrie despre locuri părăsite, să-mi arate câteva dintre cele mai bune locuri bântuite ale Capitalei şi să-mi spună poveştile lor. Ne-am deghizat în mascaţi peste tot, cu excepția cimitirului Bellu, unde ne-ar fi alergat jandarmii, pentru că nimic nu e mai înspăimântător după bătăile primite la protestele de anul ăsta, chiar și pentru spirite.

CAPELA DESECRATĂ DIN BELLU

Cimitirul Bellu e plin de mausolee masonice, capele misterioase, morminte ale marilor clasici ai literaturii şi gardieni care îţi propovăduiesc Sfânta Scriptură şi-ţi spun că superstiţii precum cea a Zilei Morţilor te duc pe calea Necuratului. Ar fi superb pentru o beţie sănătoasă sau un trip dubios, dacă n-ar fi păzit mai bine ca Loganul lui Băsescu. Când am ajuns, încă era lumină, paznicii păzeau fiecare intersecție de alei, iar noi ne păzeam unul pe altul de fiecare dată când făceam o poză, ca să ne speriam de ecoul click-ului făcut de aparat.

Venisem acolo pentru mortul ăsta, pe care Alex l-a pozat la începutul anului și care cică ar fi profesorul universitar Emilian Antonescu, mierlit prin 1949. Din cauza tăieturii deasupra ochiului stâng se presupune că a fost ucis, iar acum se răzbună furios pe profanatorii mormântului. Totuşi mie mi s-a părut că zâmbetul lui ştirb îl făcea să pară bucuros de oaspeţi.

Când am ajuns noi, mortul dispăruse, iar în cavou erau doar nişte gunoaie și băncuţa asta jegoasă, pe care nu ne-am așezat, că era foarte frig și mirosea îngrozitor.

Capela în sine e o creaţie a arhitectului Ion Mincu inspirată dintr-o biserică din Muntenia, care era decorată cu cinci icoane pe faţadă. Voiam să o pozăm noaptea, dar cimitirul se închide la 17:30, ca să nu comită vizitatorii acte de necromanţie, necrofagie sau necrofilie.

MORMÂNTUL VRĂJITOAREI DIN PARCUL DAVILA

Alex, susţinut de spiritele nopţii.

Când am ajuns în Parcul Davila, pe dealul Academiei, unde e şi monumentul funerar al soţilor cu acelaşi nume, vărsasem deja o sticlă de Unirea pe gâtlej (care ar trebui să mă plătească la câtă publicitate le fac). Aveam o atitudine mult mai deschisă faţă de sărbătoarea asta ezoterică occidentală și mult prea veselă pentru parcul pustiu, pe ale cărei alei se auzeau doar pașii noștri.

Aveam la mine crucea electronică din redacţie şi umbrela mea defectă sfinţită de escrocii indieni din Piaţa Romană, ca să mă protejez de spiritul demonic al unei vrăjitoare ucise în perioada antebelică și îngropată unde este monumentul Annei Davila. Cică trupul ei nu s-a descompus niciodată, indiferent de câte ori a fost ars, iar uneori vezi gaze mistice care se ridică din sol, din cadavru. Locul era cunoscut prin anii 90 şi ca sit pentru ritualuri sataniste, alături de casa de vizavi şi de capela Sfânta Elisabeta, aflată la o sută de metri distanţă. Probabil tot sataniştii au decapitat bebeluşul de piatră.

PUŞCĂRIA CURŢII DOMNEŞTI DIN CENTRUL VECHI

Am părăsit parcul când n-am mai avut nici idei, nici Unirea. Aşa că am mai cumpărat o sticlă şi am mers în Centrul Vechi, un loc plin de poveşti cu fantome. Ca să fim originali am ales un loc despre care nu prea s-a vorbit pe net, pentru că abia a fost dezgropat de arheologi: Puşcăria Curţii Domneşti, la capătul Străzii Franceze, partea dinspre monumentul Bisericii Sfântul Anton.

Eu și alegerea eternă a deţinutului: credinţă sau tărie. Cu look-ul ăsta am reușit să fac câţiva puşti să-și ascundă ouăle Kinder bine în geantă

Asta e tot ce a mai rămas din puşcăria unde au ars de vii zeci de deţinuţi, în marele incendiu din centrul Capitalei, în 1847. Termenul de „puşcărie" vine de la puşcă, care pe vremuri însemna tun. Era locul în care era ţinută artileria lui Vodă. Tot acolo erau aruncaţi şi infractorii, pentru că, în general, e o idee bună să închizi haiducii şi duşmanii tăi politici împreună cu cele mai puternice arme ale tale, nu-i aşa?

Am încercat să intru în pielea unuia dintre deţinuţi, în speranţa că voi fi posedat de spiritele lor, dar am intrat mai mult în pielea mea, de alcoolic anonim picat în şanţ.

Unul dintre motivele pentru care şedinţa de spiritism ad-hoc n-a funcționat a fost că erau zeci de peturi de bere aruncate de lumea bună din Lipscani în groapa asta în care pământul nu a apucat încă să se usuce. L-am rugat pe Sfântul Anton să-mi cofirme bănuiala, dar era imprimat prea prost şi i se scurseseră toate culorile din printul jalnic, aşa că nu mi-a răspuns. Într-un final am renunţat să mai caut experienţe mistice în Ziua Morţilor şi m-am întors la spelunca cea de toate zilele, să-mi caut răspunsurile existenţiale în pahar, ca-n fiecare seară.

Urmărește VICE pe Facebook