FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Viața e mișto la douăzeci de ani, în ciuda a ceea ce spun ăia de treizeci

Îmi dau seama că trebuie să existe niște avantaje și după ce treci de douăzeci de ani și te îndrepți cu pași repezi spre moarte, dar deocamdată nu mă grăbesc deloc să aflu care sunt.
Jamie Clifton
London, GB
29.8.12

Cracked.com – un compendiu de articole care dovedește că orice e publicabil online atât timp cât e sub formă de listă – a publicat de curând un articol intitulat „5 motive pentru care nu ți-e dor de vârsta de douăzeci de ani după ce ai depășit-o", scris de un om care s-ar putea să existe sau să nu existe și pe care-l cheamă John Cheese.

Îmi dau seama că trebuie să existe niște avantaje și după ce treci de douăzeci de ani și te îndrepți cu pași repezi spre moarte, dar deocamdată eu am douăzeci de ani și nu mă grăbesc deloc să aflu care sunt alea. Cred că nopțile de vineri petrecute acasă uitându-mă la filme în timp ce toți cei mai tineri decât mine petrec, dansează, beau și se fut în cluburi vor trebui să mai aștepte.

Publicitate

Deci, te acuz de ipocrizie, John Cheese și, în stilul Cracked, voi scrie o listă despre o listă.

5. EȘTI ÎN ULTIMELE ETAPE COOL

Premisa de bază: Toată muzica nouă sună de căcat, toate trendurile de modă arată deodată stupid.

Citat la alegere: „Nu poți menține iluzia că ești tânăr și cool. Și, sincer să fiu, te simți ușurat când reușești să renunți la ea. Dar e greu al dracului să renunți."

E chiar așa greu, totuși? John îi ilustrează pe cei de douăzeci și ceva de ani ca fiind exilați din sfera cool de către puștani care încă poartă uniforme de școală și au oră de culcare, dar de ce i-ar păsa unui adult cu respect de sine de părerea unor copii? În timpul adolescenței îți vine să-ți îngropi capul în pământ când o snoabă de la școală râde de pantofii tăi. Dar nu și când ai douăzeci de ani.

Când ai douăzeci de ani, de obicei ar trebui să-ți dai seama că toate regulile care hotărau înainte ce e cool și ce nu sunt niște mizerii și, în cazul în care n-ai lăsat nesiguranțele adolescentine să te bântuie în continuare, nu mai încerci să fii cool, ci te bucuri de viață în norii de fum și aburii de alcool pe care acum ai bani să le cumperi și ai voie să le consumi.

4. ORGOLIUL ÎȚI E SFĂRÂMAT

Premisa de bază: Societatea nu mai dă doi bani pe tine odată ce ai terminat școala. Orice sentiment de fericire și încredere în sine din zilele de școală va fi călcat în picioare de oamenii mai în vârstă decât tine.

Citat la alegere: „Atunci știi că ai trecut de vârsta asta, când ai sentimentul de rușine. Să-ți amintești cât de sigur erai la vârsta aia că totul era bine pus la punct și aranjat pentru tine. Te credeai deștept și educat și grozav și nu mai aveai prea multe de învățat. N-aș mai trece prin asta nici sub amenințarea cu pistolul."

Publicitate

Acesta e un atac asupra optimismului pe care îl ai la douăzeci de ani, când nu-ți dai seama că primii zece ani ai carierei tale te vor tortura până te transformi într-un Scrooge acrit care își urăște viața și pe toată lumea din jurul lui. Nu cred că am timp să explic de ce e mai bine să fii încântat de viața ta (și probabil așa ai și șansa de a face ceva pe planeta asta) decât să fii un resemnat care se trezește la ora 7 în fiecare dimineață și primește câte o muie o dată pe an, de ziua lui.

3. AI CELE MAI PROASTE ÎNTÂLNIRI AMOROASE

Premisa de bază: E imposibil să găsești dragostea adevărată când toți oamenii sunt superficiali și nerăbdători la douăzeci de ani.

Citat la alegere: „E perioada din viață când ești cel mai disperat să întâlnești un tip sau o tipă și e, în același timp, cel mai prost moment pentru a face asta."

Printre alte citate care enumeră de ce sunt întâlnirile de căcat când ai douăzeci de ani se numără și: „Sfârșești prin a te mulțumi cu orice relație pe termen scurt cu care te alegi, doar ca să nu fii singur" și „Gagica pe care ai cunoscut-o bând împreună shoturi la bar sigur n-o să fie relația de durată pe care o cauți."

Băi, ej' nebun?! Ai douăzeci de ani. Acum e momentul să încerci tot ce ai văzut în filmele americane și pornoșaguri. Nu stai să-ți cauți dragostea vieții. Faptul că la vârsta asta tinerii își schimbă personalitățile ca pe chiloți, cum spune John Cheese, e exact motivul pentru care e atât de ușor să ți-o tragi când ai douăzeci de ani. Plus că există și bonusul că uiți de tine destul de mult cât să ți-o tragi ca un sociopat – adică super marfă.

Publicitate

Căsătoria lipsită de dragoste și afecțiune se află undeva foarte departe la orizont, deocamdată poți să te distrezi cât vrei, și nu să-ți cauți pierdut, ca un nevrotic, Alesul sau Aleasa.

2. O SĂ AI DE MUNCĂ DE N-O S-O POȚI DUCE

Premisa de bază: Viața e nașpa la douăzeci de ani pentru că trebuie să muncești, să studiezi și să-ți menții relațiile cu ceilalți oameni.

Citat la alegere: „Când ai 20 sau 21 de ani, creșterea bruscă a dificultății vieții e un șoc. Timpul liber e aproape zero, iar numărul de dificultăți explodează deodată. Ai nevoie să dormi mai mult decât oricând, dar n-ai voie."

Munca aia devine de câteva ori mai grea atunci când ai copii de întreținut, ipotecă de plătit și trebui să te ascunzi de nevasta deprimată când mergi la curve. Douăzeci și ceva de ani e vârsta perfectă să te faci dealer de droguri sau graphic designer, cât să faci niște bani să-ți plătești chiria și să mănânci. Bănuiesc că trebuie să faci și niște pași în carieră la un moment dat (când îți dai seama că e destul de trist să trăiești ca Big Lebowski), dar nimeni nu se așteaptă la o vilă și două mașini de lux când are 23 de ani. Ce mod stresant de a-ți trăi viața.

În plus, John pare să se concentreze pe cât de greu e să te descurci cu facultatea și un job part-time. Dar oricum ar fi, tot termini facultatea până la maximum 24 de ani. Iar asta înseamnă doar 40 de procente din perioada de 20+, mai ai încă 60 de procente să te distrezi fără să trebuiască să mai mergi la examene. Și nu cred că s-a dat nimeni de ceasul morții și le-a povestit nepoților ce greu i-a fost lui să aibă un job în timpul facultății.

1. EȘTI NESIGUR DE STATUTUL TĂU DE ADULT

Premisa de bază: Dacă ai prieteni cu câțiva ani mai tineri decât tine, oamenii o să creadă că ești ciudat. Dacă vorbești cu oameni mai în vârstă decât tine, aceștia te vor trata autoritar.

Citat la alegere: „Ia încearcă să cumperi o mașină când ai 20 de ani. Vânzătorul nici n-o să se uite la tine. O să se uite la tine de parcă ești un vandal care a venit să spargă ceva. O să te simți de 13 ani. În schimb, la o petrecere de adolescenți, o să te simți ca și cum ai avea 30."

Publicitate

Nesigur? Nu, frate. Chiar nu. Atunci când nu te mai interesează ziua ta de naștere, ai devenit adult.

Singurele concluzii pe care le pot trage din articolul de pe Cracked e că John Cheese nu știe să se distreze sau e hotărât să-și dovedească lui însuși că n-a avut o viață mișto la douăzeci de ani. „Știți, de fapt e magic și super distractiv să fii matur și să ai copii!"Îl aud smiorcăindu-se printr-un miraj de scutece murdare și râsete false la petrecerile în familie. Și da, nu spun că chestiile astea nu sunt ok și că nu înveți din ele, dar să zici că sunt distractive?! Mai distractive decât petrecerile de la douăzeci de ani pe care ți le amintești cu regret în timp ce stai pe canapea, îți mângâi burta și te uiți la televizor? Mă îndoiesc.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Vreți mai mult despre maturitate?

Ghidul VICE despre cum să devii adult