FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Cum e să te faci praf cu doctorul DMT

DMT-ul ar putea avea legături cu poveștile despre răpirile extraterestre.

Dr. Rick Strassman, autorul cărții DMT: Molecula Spiritului, e responsabil pentru cercetările inovatoare asupra dimetiltriptaminei care au deschis porțile legale pentru studii psihedelice serioase după decenii întregi de stagnare. Între 1990 și 1995, dr. Strassman a ajutat șaizeci de pacienți să pătrundă în lumea spiritelor și apoi le-a documentat experiențele la Universitatea de Medicină din New Mexico. Pe lângă observațiile științifice, a mai sugerat că DMT-ul ar putea avea legături cu poveștile despre răpirile extraterestre și că eliberarea de DMT de către glanda pineală într-un fetus la aproximativ șapte săptămâni după concepție „marchează intrarea spiritului”.

Publicitate

A treia mea carte, În căutarea gnozei, a fost publicată luna trecută și conține interviuri cu multe minți luminate din domeniul cercetărilor psihedelice, printre care se numără și Dr. Straussman. Lucrările lui mi-au influențat puternic viața și cercetările și am avut privilegiul de a discuta cu el despre DMT, stările euforice, religie, moarte și legalizarea drogurilor psihedelice. Conversația de mai jos e un fragment din carte, pe care o puteți cumpăra de aici.

Tânără care fumează DMT și probabil îl vede pe Dumnezeu. (Fotografie de John Barclay)

VICE: Ai scris revoluționara carte DMT: Molecula Spiritului și ai reușit să dirijezi primul studiu clinic al drogurilor psihedelice în douăzeci de ani. Cum te-ai simțit ca cercetător ale cărui studii au avut atâta importanță?
Dr. Rick Straussman: Mi s-a părut o responsabilitate imensă, dar în același timp știam că oamenii care se ocupă de aceste studii și le monitorizează sunt relativ puțini. M-am simțit obligat să dirijez studiul cu maximă rigoare și atenție. M-am asigurat că micșorez pe cât posibil apariția unor efecte adverse. Mi-am dat seama ce rol important au jucat cercetările mele pentru viitorul studiilor psihedelice americane și am vrut să mă asigur că dau dovadă de transparență totală. În acest fel, am simțit că împărțeam responsabilitatea cu toți cei implicați în proces.

S-a dezbătut mult pe subiectul experienței psihedelice și mulți s-au întrebat dacă aceasta are loc în întregime înăuntrul minții sau dacă ajunge în afara ei. Poți cita un exemplu din cercetările tale care te-a dus spre o concluzie sau spre cealaltă?
În momentul de față nu cred că e posibil să determinăm obiectiv cât de mult din experiența psihedelică e generată din interior sau din exterior. Aș sugera că există un spectru al fenomenului. Sunt momente în care predomină personalitatea noastră și nu conștiința unui factor extern. În alte momente, ceea ce vedem e mai mult extern decât generat de noi înșine. E imposibil, totuși, să existe o cultură pură a uneia dintre versiuni. Fără experiența noastră personală de viață și fără structura noastră biologică, am fi incapabili să descifrăm ceea ce vedem.

Publicitate

De exemplu, unul dintre subiecții pe DMT, Marsha, a avut o viziune profund psihedelică cu un fel de manechine ale unor personalități din anii 1890 într-un carusel. După un interviu, am hotărât că viziunea avea legătură atât cu imaginea corpului ei în contextul propriei căsnicii cât și cu ceva mai metafizic. Un alt voluntar participant la studiu a intrat într-o lumină alb-gălbuie euforică și a devenit una cu ea, cu foarte puține elemente pe care le-ar fi putut asocia cu teme psihologice personale.

În perioada în care ai cercetat DMT-ul, erai budist. Cum ți-a influențat calea spirituală demersurile în domeniul științei?
Acum nu sunt membru al niciunei organizații Zen. Practic meditația aproape în fiecare zi. Fără îndoială că n-aș fi putut să studiez la modul serios Biblia Evreiască fără antrenamentul budist. Deși materialul raportat de voluntarii DMT a ajuns dincolo de modul în care înțelegeam budismul, meditația m-a ajutat să stabilesc modul în care supravegheam ședințele de administrare a drogului. Din punctul de vedere al rezultatelor, meditația și modul în care am obținut și am analizat informațiile ca om de știință au fost strâns legate. Am interpretat rezultatele cu ajutorul scării pe care am dezvoltat-o pentru efectul DMT-ului. Iar asta s-a bazat pe concepte psihologice budiste.

Gnoza, în sensul tradițional, e o cunoaștere de tip experiențial care înlătură necesitatea „credinței oarbe”. Cât de importantă e gnoza în acest sens într-o călătorie spirituală?
Dacă te referi la gnoză ca un anume tip de experiență spirituală, s-ar putea să funcționeze ca un scop al practicilor spirituale. În orice caz, ca gnoza să fie importantă, informațiile pe care le conține trebuie să fie transmisibile. Spun asta din cel puțin două motive: pentru a verifica experiența drept una cu adevărat gnostică și pentru a-i educa pe alții.

Publicitate

Foto de John Barclay

Cum crezi că va gestiona societatea substanțele psihedelice în viitor? Graham Hancock, de exemplu, susține că abilitatea de a ne explora propria conștiință e un drept uman de bază și că ar trebui să cerem acces legal la aceste substanțe. Care e opinia ta, atât ca om de știință, cât și ca cetățean?
Substanțele psihedelice au potențialul de a ne destabiliza și oricine are nevoie de un anume antrenament pentru a obține cu ajutorul lor efecte pozitive maxime și efecte negative minime. Ar putea fi înființate centre specializate pentru astfel de antrenamente. Contextele ar putea fi de natură religioasă, creativă, psihoterapeutică și așa mai departe.

Cum schimbă credința rezultatele testelor și cum îți controlezi presupunerile, ca om de știință, pentru a obține cele mai obiective rezultate în urma cercetărilor tale?
În general, rezultatele testelor sunt greu de schimbat prin credință. Poți dirija un studiu care se bazează pe propriile credințe și e posibil ca rezultatele să-ți întărească credințele. Cel mai des, credințele cuiva afectează interpretarea acestor rezultate. Am împărțit informațiile studiului DMT în   obiective și subiective. Sau mai degrabă, am reușit să transformăm informațiile subiective în informații obiective cu ajutorul sistemului de notare. Deci am tratat informațiile obiective cu diverse analize. În lucrările mele științifice, concluziile s-au aliniat cu modelul în care au avut loc studiile: psihofarmacologia umană, psihometria și psihologia. Am sugerat anumite explicații pentru descoperirile noastre și am făcut apel pentru cercetări mai aprofundate care să ne ajute să răspundem întrebărilor nerezolvate.

Să încheiem cu o întrebare existențială veche de când lumea: Ce crezi că se întâmplă după ce murim? De ce crezi că ne aflăm aici?
Fondatorul credinței Zen japoneze, Dogen, a spus că moartea e doar un alt moment în timp. Viața continuă fără noi. Dar impactul nostru are potențialul de a fi nemuritor. Unul dintre autorii mei preferați e Olaf Stapledon, care a sugerat că sarcina noastră pe Pământ e să interacționăm creativ cu mediul în care ne aflăm. Maimonides, unul dintre preferații mei din era medievală, ne reamintește că universul nu a fost creat pentru omenire. Ceea ce înseamnă că ar trebui să ne aducem aminte că suntem mai nesemnificativi decât credem, iar asta ne va ajuta să suferim mai puțin.

Traducere: Oana Maria Zaharia