
Publicitate
Dumitru Gorzo la Zorzini Gallery
Publicitate
Nici măcar nu alergau. Făceau o proiecţie imediată în spațiul spiritual aflat la îndemână.Şi voi unde eraţi?
Noi eram în pom. Ne-am dat seama că nu ne potrivim nici cu unii, nici cu alţii. Ce-i drept, nu existam pentru domniile lor.Dar cum v-aţi adunat voi, ăştia şapte? Cei şapte călăreţi ai Apocalipsei?!
Trebuie spus că o sa relatez lucrurile așa cum mi le amintesc și că nu am nicidecum pretenția de a fi deținatorul adevarului absolut. Povestea pleacă de la prietenia mea cu Nicolae (Comanescu). În anul trei sau patru de facultate, cred că spre sfârşitul anului trei, ne-am cunoscut. Nicolae s-a mutat de la secţia Textile la Pictură, în clasa lui Sălişteanu. Ne-am nimerit cumva, la un moment dat, pe holurile Facultăţii de Artă, ne-am împrietenit şi am început să…V-aţi dat seama că vă sincronizaţi.
Ne sincronizam şi asta poate însemna că eram cât se poate de diferiţi. Şi că puteam să ne completăm destul de bine, în anumite momente. Unul dintre lucrurile care ne-a unit probabil a fost un fel de disperare dată de situația generală de la sfârșitul anilor 90 în România, de situația nasoală în care se desfașura povestea artei locale și de situația de rahat în care ne găseam ca studenți la arte, artiști în devenire etc. Un rol important l-au avut Alina Pentac și Angela Bontas în toată povestea asta de dinaintea poveștii.
Publicitate
Aici e o dispută. Nicolae spune că el, că a avut hepatită, că hepatita pe care a avut-o în anul nu ştiu cât de facultate l-a făcut să dea numele asta. Că rostopasca e bună la ficat. Eu spun că lucrurile au fost în felul următor: la un moment dat, Horia Avram, care era la vremea respectivă criticul de artă/curatorul cel mai apropiat nouă ca vârstă și preocupari, a spus ceva de soiul: „Grupul Crinul e cunoscut pentru că e singurul grup de pictori tineri din România." Noi eram deja departe pe drumul unei asocieri de acest fel, erau discuţii pe care le începusem cu un an înaintea momentului respectiv. Pe mine m-a iritat chestia asta, pentru că, deși cele spuse erau adevărate, era ca și cum ni s-ar fi luat ceva ce ne aparținea deja. Așa că am zis, hai să-i dăm drumul grupului despre care tot vorbim și să-i spunem „Rostopasca"!
Ca reacţie?Nicolae [Comănescu] spune că hepatita pe care a avut-o în anul nu ştiu cât de facultate l-a făcut să dea numele asta grupului. Că rostopasca e bună la ficat.
Numele a ieșit ca o reacție imediată la ce auzisem, dar se potrivea foarte bine intențiilor și gândurilor noastre. Nicolae era preocupat de planta asta, de rostopască şi a preluat ideea foarte bine, intorcând-o, rostogolind-o și dând-o de pereți, dar, fiind o fire meditativă, îi era greu să înceapă, să demareze povestea asta. El e plin de planuri, de idei, dar, în general, are nevoie de o constrângere pentru a trece la fapte, sau de cineva care să zică hai să facem să înceapă. De altfel, e un interviu de-al lui, în care spune: „Nu ştiu dacă eu sau altul a zis „hai să facem grupul", dar eu i-am dat numele!". Din câte îmi pare, eu am fost cu „hai" în chestia asta. Sau au fost mai mulți de „hai" și mai mulți care au spus „hai" și disputa asta nu-și mai are rostul.
Publicitate
Trebuie spus că, înainte de prima acţiune a grupului „Rostopasca", înainte să fie foarte clar că lucrurile or să ia o anumită formă, eu deja avusesem o primă expoziţie, la Galeria Universităţii de Artă, unde făceam acelaşi gen de pictură pe care l-am făcut cu „Rostopasca".Şi de ce crezi că momentul „Rostopasca" e semnificativ în istoria artei recente?
Dacă și cât de semnificativ este sau a fost „Rostopasca" în istoria artei recente e treaba altora să hotărască. Eu pot să vorbesc despre un grup de oameni nemulțumiți de situația în care se aflau și care, într-un fel de joacă-badjocură neserios-serioasă, au încercat să facă ceva cu arta lor. Era probabil singurul grup care nu avea înger păzitor, maestru, patron. Grupul Pâlnia, spre exemplu, îl avea pe Florin Ciubotaru. Nu știu cine își mai aminteşte asta, dar în acelaşi timp cu Rostopasca exista o încercare de grup și la Cluj. Se pare că sub bagheta unui profesor de acolo câţiva pictori tineri, studenți sau ce-or fi fost expuneau împreună. Şi ca să vezi diferenţa: noi facem o expoziţie la sala Dalles în care eu am picturi pe pătura, pe pungă, nu ştiu care găseşte un televizor spart — îl pictează, altul pune sarme. Ne varsăm mațele, facem din ce putem o poveste. După asta, vin cei de la Cluj cu pânze cum nu mai văzusem în viaţa mea: multe pânze cam la doi metri, bine întinse, unele cu o culoare groasă de doi centimetri, asta într-o vreme în care noi pictăm cu oxizi combinați cu lipici și uleiuri primite. La intrare au expus afişe ale expoziţiilor pe care le-au avut înainte, afişe care ne păreau occidentale, profi. Într-unul dintre ele apare toată gaşca, maestru și protejații împreună. Asta era prin 1999, cu ceva timp înaintea valului de pictură realistă de la Cluj.
Publicitate
Dar voi aveaţi un lider între voi?Era probabil singurul grup care nu avea înger păzitor, maestru, patron.
Nu. O vreme a funcţionat ca o asociere ideală. Adică, în felul ăsta de organizare, pentru ca lucrurile sa meargă ok trebuie ca oamenii să se crediteze între ei, iar noi ne creditam la maxim. În sensul că ne ştiam între noi, ne cunoşteam posibilităţile, fiecare făcea ce i se năzărea şi toate lucrurile funcţionau. Grupul are două momente: există o parte a poveştii „Rostopasca" înainte și după New York.Înainte avem de-a face cu un fel de delir pictoricesc. Rostopasca are o mică expoziție la New York şi acolo merge toată lumea cu excepția subsemnatului. Freacă galeriile din Chelsea timp de o lună, vin înapoi şi zic: „Băi, e groasă, pictura e depășită". Nicolae, în momentul ăla, spune că lui nu-i pasă dacă face pictură sau manichiură. În vreo trei rânduri ne întâlnim să-mi spună că n-ar mai trebui să facem pictură, noile medii sunt rezolvarea. A fost un moment ridicol înainte de o expoziție, la Atelierul 35, când cineva spune: „…O să fie fotografie sau video sau artă cu computerul". M-am dus acasă, am tăiat o bucată de muşama de 1,20 x 1,20 centimetri şi am făcut o pictură cu un monitor de computer, pe care apărea o locaţie de pe internet — eu nu ştiam cum arată exact, așa că am pictat ce am văzut într-o revistă… Am pus o bară jos cu numele siteului și titlul lucrarii - Victima victimei. Un negru executând o felaţie forţată unei blonde înlăcrimate. Pe fundal era pictat un camuflaj militar, aluzie la razboi si contemporaneitate – în randul artiștilor cool era cool să folosești camuflajul în lucrări. Când am apărut cu chestia aia la subraţ, am creat iritare, dar ce puteau să facă… Nu erau tâmpiţi. Şi am zis: artă cu computerul.
Publicitate
Şi eu întreb dacă pot să le lovesc cu bâta de baseball, să le tai cu cutter-ul, să le scot umplutura cu patentul… A, nu, că sunt jucăriile preferate ale lui nu ştiu care. Deci cineva şi-a adus jucăriile. Pot să le sufoc cu curu? Au zis că nu, că suntem în parc şi e nasol. Le-am zis: „Mă, îmi dau jos pantalonii şi mă pun cu curul pe ele şi sunt sufocate." Cât să fie fotografiate. Nu se poate. Până la urmă fac nu știu ce cu guma de mestecat și plec. Lucrării i-a spus Eco Killers, Rostopasca featuring R.B.R.B.?
Ruxandra Balaci. Cam pe atunci „Rostopasca" începe să arate ca un grup de artă din Occident. În 2000, 2001 încep să se lege anumite lucruri în direcția dorită de ceilalți. Se începe munca la CV.Adică încep să se construiască ca artişti.
Încep să facă ce le place și mie nu-mi mai place și n-am mai lucrat împreună. Să fiu înțeles, mie îmi plăcea toata harababura asta cu făcut de toate, de altfel am propus, fără succes, să facem și o formație și să ne apucăm de cântat. Faptul că, în corcondanță cu politicile curatoriale la moda în perioada respectivă, care încercau excluderea picturii cu orce pret, colegii mei au hotărât că pictura e un mediu mort, m-a facut sa spun pass. Asta a fost și aici se termină „Rostopască" pentru mine. Ce s-a mai făcut după e treaba altora să povesteasca.Citeşte mai multe despre artişti români:
Ai o pisică moartă? Tara von Neudorf are ce face cu ea Dan Perjovschi nu fumează, nu merge în club, dar tot e mai tare ca tine Marioca, fiul ploii