FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Întrebarea zilei: Care e cel mai oribil cadou pe care l-ai primit?

Lipsa inspirației la cumpărat de cadouri atrage de la sine o avalanșă de seturi de pix cu stilou, deși n-ai mai scris de mână dintr-a zecea și ace de cravată, cu toate că n-ai purtat costum în viața ta.

Lipsa inspirației la cumpărat de cadouri atrage de la sine o avalanșă de seturi de pix cu stilou, deși n-ai mai scris de mână dintr-a zecea, deodorante, chiar dacă e de căcat să-i sugerezi unui om că pute și ace de cravată, cu toate că n-ai purtat costum în viața ta. Eu am primit de patru ori la rând același inel, de la un fost iubit cu memorie proastă și lipsă crasă de idei. Dar, pentru că nu cred că ăsta e cel mai oribil cadou care ți se poate întâmpla de Sărbători, am zis să-i întreb și pe alții.

Publicitate

VICE: Care-i cea mai nașpa chestie pe care ai primit-o cadou?
Fantoma Crăciunului trecut: Chiloți. De la rude cretine.

I-ai purtat?
Păi ce dracu' era să fac? Doar nu era să-i dau mai departe, să mă fac de căcat. Plus că de fiecare dată îi nimereau măsura mea.

Ai avut vreo gagică care să nu se priceapă la cadouri?
A fost una, mi-a adus tot chiloți, ca să facă mișto de mine. Atunci chiar m-am enervat, m-a scos undeva la masă ca să se revanșeze. Da' nu mi-a plăcut oricum, a fost nașpa locul.

VICE: Care e cel mai nasol cadou pe care l-ai primit?
Blonda: Clăpari de ski. În condițiile în care ultima dată când am văzut skiuri am simțit că vreau să o iau la fugă în prima bodegă cu vin fiert care-mi iese-n cale.

De la cine i-ai primit?
Asta-i și mai nasol. De la tata!

Și ce-ai făcut cu ei?
Clăparii admiră priveliștea de pe balcon de la etajul patru, din apartamentul mamei mele, de aproximativ șase ani.

Ție ți-a zis vreodată cineva că i-ai făcut un cadou nasol?
Nu. Cu toate astea, nimeni nu-i perfect, așa că mi-ar fi frică să întreb!

VICE : Ce cadouri nasoale ai primit?
Panseluța: Săpun la pachet. De la un coleg de școală. Îmi aduc aminte și numele săpunului, era Protex, că abia apăruse pe piață. A, și șosete.

I-ai zis vreodată cuiva că nu-ți place cadoul pe care ți l-a făcut?
Da, unei foste, când mi-a luat chiloți. Ea a zis că i s-a părut un cadou ok, oricum nu mi-a luat doar chiloți atunci, dar ăia au fost de căcat dinainte să-i umplu eu.

Publicitate

Tu ai făcut vreun cadou nasol?
Da. I-am luat unui coleg de facultate o revistă porno pentru poponari și lubrifiant. Și un bax de hârtie igienică. A desfăcut cadoul în Club A. Toată lumea a început să-și bată pula de el, inclusiv ăia de la pază.

Frate, bine că n-am fost la facultate cu tine.

VICE: Ce faci cu lucrurile nașpa pe care le primești cadou?
Generoasa: Le arunc într-un sertar. Am pe acolo o grămadă de gablonțuri.

Ți se pare urât să dai mai departe chestiile care nu-ți plac?
Nu. Dacă altcuiva îi plac, de ce nu? Adevărul e că am umplut o colegă de tot felul de cerceluși, coliere… Ei îi plăceau, mie nu. Și dacă omul se bucură, am zis să fie dăruit.

Părinții tăi fac cadouri mișto?
Daaaaa. Pijamale, mănuși. Cel mai mișto a fost când mi-au luat o plasmă.

VICE: Ce faci când n-ai idei de cadouri?
Tipa ocupată: Întreb ca țăranul: „Frate, ce vrei?". Mă seacă dacă mă ia lumea cu „Stai liniștită, nu trebuie", că toți știm că trebuie. Dacă nu zice omul ce vrea, mai bine nu-i iau nimic, decât să dau banii pe tâmpenii.

Ai avut vreun iubit care să nu se priceapă la făcut cadouri?
Da, unul, în liceu. Ăla mai avea puțin și îmi făcea cadou și o cutie de chibrituri. O dată mi-a dat o surpriză de la un ou Kinder.

Ai purtat vreodată vreo chestie groaznică doar ca să te vadă cu ea persoana care ți-a dat-o?
A trebuit, că am avut o prietenă care se isteriza dacă nu puneam pe mine bluzele oribile pe care mi le dădea. Măcar așa, o dată, când mă duceam la ea acasă, rapid, să nu mă vadă nimeni. Și de pe la bunică-mea am mai purtat, tot felul de prostii, dar doar prin casă.

Publicitate

VICE: Cum reciclezi cadourile care nu-ți plac?
Tipul sincer: Le bag prin dulap. Dup-aia, dacă tre' să ajung pe la vreo zi de naștere sau ceva și n-am bani sau chef de căutat cadouri, am de unde alege.

Te simți dator să folosești lucrurile nasoale pe care le primești?
Niciodată. Dă-i în mă-sa, nu-i vina mea că habar n-au. Dacă mă mai întreabă vreunul „De ce nu porți aia de la mine?" îi zic „Pentru că e de căcat". Da' doar dacă întreabă. Viața e prea scurtă ca să fii ipocrit.

Părinții tăi fac cadouri mișto?
Doar dacă le zic eu dinainte ce să-mi ia. În rest… să zicem că îi iubesc oricum.

În concluzie, pentru bărbați chiloții sunt cel mai prost cadou, iar părinții o nimeresc doar dacă le dai guide-line-uri. Femeile încearcă să poarte cumva chestiile care nu le plac, ca să nu supere niște suflete bine intenționate, dar bărbații dau grețuri din astea. Crăciun fericit!

Ți-a plăcut? Citește ce-am întrebat și-n alte zile.
Plus Cele mai bune Întrebări din 2013