Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
18+

Am petrecut o lună într-un studio de videochat din România

O afacere de succes din București.

de Jack Davies
30 Decembrie 2013, 8:00am

Ilustrație de Julia Scheele

Până în iulie am împărțit un apartament în Anglia cu doi veri, Lorenz și Alessandro. Când m-am mutat pe neanunțate, eram îngrijorat că voi lăsa perechea cu ochii în aer, dar se pare că sincronizarea noastră a fost perfectă. Mi-au spus că „ne mutăm în România să deschidem o afacere de catering". Planul părea ușor ciudat, ca să nu mai spun complet neprofitabil, dar m-au asigurat că se gândiseră la toate. Mi-au zis că știau un tip care avea deja o operațiune similară în București.

În septembrie, am primit un mesaj de la cei doi veri în care eram întrebat dacă puteam ajuta cu scrierea unui text promoţional pentru afacerea lor. „Sigur, spuneți-mi mai mult", am scris. "Păi, e secret", a răspuns Alessandro. E greu să scrii despre secrete, i-am spus, și după insistenţele mele a admis, deloc surprinzător, că nu deschiseseră deloc o afacere de catering, ci un studio plin de fete și băieți care se dezbrăcau, scălămbăiau și masturbau în fața camerelor. Le-am spus celor doi că nu prea mă simțeam confortabil să scriu un promo pentru așa ceva. Nu-ți face griji, mi-au spus, și m-au invitat să stau cu ei. Ceea ce am și făcut la începutul lunii trecute.

Studiourile de webcam sunt pentru labagii ce sunt bordelurile pentru curvari. Și dacă Internetul ar avea un cartier roşu bine stabilit, acela ar fi în România, unde în prezent există aproximativ două mii de studiouri active. Studioul verilor mei – Kazampo – e cea mai nouă adiție la această vizuină digitală a păcatelor. E situat pe o străduță bucureșteană lăturalnică şi poate ține până la 11 „modele" deodată, toate masturbându-se în fața unei camere web pentru americanii singuratici și excitați de la mii de kilometri depărtare.

Mă simțeam destul de neliniștit în legătură cu călătoria de 21 de ore cu trenul din Belgrad până în București. Mă așteptam să apar în casă și să găsesc un cuib dezgustător de depravare cyberpunk – fete și băieți frumoși cu priviri dramatice, în diverse stadii de nuditate și trăgând pe nas droguri unii de pe ceilalți în timp ce se bâțâie pe muzica de club Western care dă în prezent ritmul cultural în România (Steve Aoki?). Dar ceea ce m-a întâmpinat la sosire a fost dezamăgitor de cotidian.

Am ajuns acolo la prânz, ceea ce în mod normal ar fi pauza de masă. Doar că prânzul într-un astfel de studio e ora 21, fiindcă 90% dintre „membrii" cotizanți (lumea webcamurilor împarte dragostea pentru eufemisme a comerțului sexual din viața reală) trăiesc în America de Nord, ceea ce înseamnă că 90% din clientela unui studio românesc trăieşte cu șapte sau doisprezece ore în urma modelelor. Orele de lucru de vârf în Kazampo sunt între unul și şapte dimineața.

Asta arată că America începe să exporte o cantitate impresionantă de comerț sexual fără atingeri către România. Bărbați singuratici schimbă mesele din cluburi de striptease cu laptopurile din pat. Ceea ce presupun că are sens. E personal, sigur și mult mai intim: membrii pot reveni la modelele lor favorite oricând doresc. Webcamurile sunt și mai mult sau mai puțin complet detașate de realitate, ceea ce înseamnă că doritorii de sex virtual nu trebuie să meargă nicăieri cu mașina sau să interacționeze cu cineva în afara ecranului.

Camelia, iubita lui Alessandro și matroana clubului, joacă Farmville în bucătărie

În afara orelor de lucru, casa e o ceață de fum de țigară și balade power ale anilor '80. Nimeni nu vorbește prea mult și modelele petrec mult timp în bucătărie, fie jucând Farmville pe un computer comun, fie Clash of Clans pe smartphone-uri. Din moment ce nu se întâmplau prea multe lucruri când am sosit, Lorenz m-a așezat să ne uităm la un interviu de jumătate de oră cu Președintele Uruguayului Jose Mujica, care a fost închis până în 1985 pentru activitățile sale într-o gherilă comunistă. De atunci, a devenit, din inamic al statului, ateul favorit al Papei Francisc și cel mai popular marxist legalizator al ierbii din America de Sud. Lorenz a tăcut pe întreg parcursul interviului. Figura sa avea constant expresia îngândurată și încruntată a unui sfânt catolic plin de conflicte lăuntrice. După ce Mujica și-a terminat critica măsurată a capitalismului, Lorenz mi-a împărtășit cel mai drag vis al său: revoluția socialistă violentă.

Verii vin din familii privilegiate și au copilărit la peste 15.000 de kilometri de București (au cerut ca țara lor natală să rămână confidențială, de teamă să nu fie identificați). Ca puști, Lorenz era un partizan ferm al politicilor de dreapta ale părinților săi. După ce a plecat la facultate în capitala țării sale natale, a „făcut cunoştinţă cu diferitele realități ale vieții" după ce s-a amestecat cu copii din zone mai sărace și a citit și a gândit niște lucruri de unul singur.

Fără a-și termina licența, Lorenz a plecat în Europa pentru a învăța arta depinderii de sine. El creditează experiența aderării la „clasa muncitoare" în ceea ce descrie drept „o țară cu adevărat socialistă" pentru radicalizarea sa. A ajuns să vadă că bogații prosperă de pe urma suferinței și sărăciei claselor joase. În cuvintele sale, „Am ajuns să văd că dacă ești capabil să împarți – adică să muncești pentru un interes comun – lucrurile pot fi foarte bune." Pe scurt, a găsit socialismul.

„Dacă toți ar putea rezista împreună, atunci ar fi capabili să schimbe lucrurile", a spus Lorenz. Din moment ce este atât de pasionat de revoluție, l-am întrebat de ce nu pune umărul la baricade. A răspuns cu pragmatismul unui pește: „Dacă încercam să-mi trăiesc viața după idealurile mele, nu cred că s-ar fi putut. Sunt totuși o singură persoană." Și regretă că și-a întors spatele țării sale de baștină? „Dacă stăteam acasă," a spus fluturându-și brațul împrejurul biroului Kazampo mobilat de la Ikea „n-aș fi înființat locul ăsta niciodată."

Lucru prin care am înțeles că nu ar fi avut niciodată ocazia unică în viață de a se muta într-o țară în care salariul mediu lunar este de sub 300 de dolari și de a exploata tineri care ar face aproape orice pentru bani.

L-am întrebat dacă vede vreo contradicție între idealurile sale socialiste și decizia sa de a intra în echivalentul digital al celei mai vechi meserii din lume. Nu prea s-a prins. I-am arătat că, în calitate de proprietar al unui studio webcam, deținea mijloacele de producție și că modelele erau muncitorii oprimați. S-a gândit la asta vreun minut înainte de a explica că nu, asta nu se aplică deloc. Vezi tu, „noi nu suntem, fiindcă modelele nu sunt angajați", a explicat. „Ne dau o parte din câștigurile lor în schimbul faptului că noi oferim facilitățile. Noi suntem facilitatori."

Lorenz spune că nu face asta pentru bani. „Nu e în mod strict o afacere", a spus el, „e o activitate care îmi place și pe care o folosesc pentru a mă transforma într-o persoană mai bună în diferite feluri. Nu vreau să devin bogat, doresc doar să ajung într-un loc în care să nu trebuiască să-mi fac griji pentru bani." Ceea ce sunt destul de sigur că reprezintă definiția pentru bogat.

Raffi, câinele studioului Kazampo

Pe când Lorenz e idealist, Alessandro se lasă condus de capital. În timp ce mergeam la cumpărături într-o zi, mi-a oferit o perspectivă generală a economiei studiourilor de webcamuri. „Știu un studio care are 15 modele, toți tipi", a spus. „O dată la două săptămâni, locul ăla întoarce 25.000 de euro. Acum, te gândești că tipii fac cam jumătate din cât fac tipele; gândește-te că ai 15 fete care lucrează pentru tine – asta înseamnă că faci 50 de miare la fiecare două săptămâni. Ăla-i visul meu."

Când ne-am terminat țigările în faţa supermarketului, o fată a traversat și Alessandro a trecut de la matematică la estetică: „Fata asta, fața ei – poate face bani. Mă uit la fețele lor și văd bani."

Acasă erau cărți inspiraționale împrăștiate prin tot locul; autobiografia lui Richard Branson, traducerea unei cărți de un geniu financiar german numit „Cum să fii milionar în șapte ani" – chestii de genul ăla. Poate că Lorenz s-o fi băgat în jocul webcamurilor dintr-o serie ușor confuză de motive spirituale, dar ochii lui Alessandro sunt mereu pe cifre. Niciunul dintre veri nu pare motivat de perversiune. Alessandro vrea în cele din urmă să predea frâiele Kazampo unui manager și să urmeze alte investiții, iar Lorenz mi-a promis: „Nu vom ajunge la atitudinea de pești. Pentru noi și ei, e doar un job. În calitate de muncitori ai noștri, merită respect." În acest sens, Alessandro și-a angajat iubita româncă, pe Camelia, drept matroană de studio. În cuvintele sale, „e bine să o avem pe ea, fiindcă atunci când modelele întrec măsura, ea poate țipa la ele și le poate pune la punct, iar eu nu trebuie să par omul rău."

În ciuda perspectivei lor ușor distorsionate legate de ce înseamnă să fii tipul rău, ambii veri speră că studioul lor ar putea inspira mici schimbări în industria românească de webcamuri. Mai întâi, ambii fac caz pe seama faptului că iau doar 40 la sută din câștigurile modelelor lor, comparativ cu 60 până la 75 la sută, cât este norma în București. Vorbeau de asta de parcă era un act de caritate. De fapt, e o necesitate comercială. Modelingul la webcam e atât de răspândit în România, încât e de fapt destul de greu pentru un studio nou să găsească modele.

Este atât de dur, de altfel, încât Kazampo avea numai trei modele angajate când am venit să-i vizitez la început de noiembrie. Prin urmare, opt dintre cele unsprezece stații de lucru nu erau ocupate.

Una dintre camerele din studioul Kazampo

Aceste stații de lucru seamănă cu ceva între dormitorul unui adolescent și o cabină privată într-un club prost de striptease. Fiecare cameră are un pat pătrat pus în fața unui computer și vine la pachet cu un important simbol al erotismului: o sticlă de produs de curățare dezinfectant. Pereții din spatele paturilor sunt vopsiți roz și acoperiți în benzi de tapet roz și auriu, de obicei cu un model bazat pe dragoste sau ceva la fel de siropos. Ceilalți pereți – cei pe care camera web nu îi va vedea niciodată – sunt lăsați dezgoliți.

Lorenz era stânjenit de treaba de mântuială făcută în camere – cu excepția celei cu stâlpul. Chiriașii precedenți, care administraseră la rândul lor un studio, fuseseră atât de grăbiți să plece, încât lăsaseră tot echipamentul de dans la bară într-una din camere. Asta le-a picat bine în mod evident celor doi veri, fiindcă au investit niște bani în plus în ce rămăsese în urmă și au instalat un glob disco și un laser care să-l lumineze. N-am întâlnit-o niciodată cu adevărat pe fata care lucra acolo, dar de fiecare dată când treceam alături, răsuna muzică de dans pe sub ușă.

Într-o tentativă de a umple camerele goale rămase, Alessandro a început să facă drumuri dus-întors de peste o mie de kilometri până în Belgrad – unde modelingul la webcam e ceva nou pentru a încerca să recruteze fete noi. Aprecierea în masă a modelingului la webcam în România își are rădăcinile în experiența țării sub comunism, astfel încât capitala sârbă pare un oraș la fel de bun ca oricare altul din fostul Bloc Estic pentru a găsi modele.

Belgradul e capitala fostei Iugoslavii comuniste, care s-a despărțit de Moscova în 1948. Experiența lor comunistă a fost una de prosperitate economică și culturală, iar până în ziua de astăzi este destul de comun să întâlnești portrete ale fostului lider Josef Tito în sufrageriile oamenilor, sau chiar în cele părăsite ocupate de boschetari anarhiști.

România, pe de altă parte, nu a scăpat de jugul rus atât de repede. După preluarea comunistă a țării la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost înființate mai multe companii „SovRom" (sovieto-românești) pentru a genera fonduri pentru reconstrucție, ambele părți primind pe hârtie părți egale din venituri. În realitate, afacerile erau în principal menite să le garanteze sovieticilor accesul la resursele naturale ale României, pe care le-au exploatat timp de un deceniu înainte ca autoritățile române să dizolve SovRomurile între 1954 și 1956.

Apoi, odată ce lucrurile începuseră în sfârșit să prindă viteză în anii '80, Partidul Comunist Român a decis că cetățenii săi meritau să fie trași în țeapă de propriul guvern. Producția de mâncare nu mai fusese niciodată atât de eficientă, însă Secretarul General Nicolae Ceaușescu și-a forțat oamenii să subziste pe rații de înfometare în timp ce-și construia un palat numit ironic „Casa Poporului" care încă deține recordul mondial ca cea mai mare clădire administrativă existentă.

Marius și Anica – un cuplu de modele de la Kazampo – mi-au spus că românii nu se gândesc la ziua de mâine. Când o fată își face prima mie de euro din videochat, nu pune nimic deoparte pentru a-și plăti chiria – o cheltuie pe toată pe țoale scumpe și parfumuri la modă.

Din generația copiilor născuți la Revoluție, Marius, de 24 de ani, era în armată înainte să devină model, dar plata era atât de proastă încât obișnuia să lucreze în sectorul privat în zilele libere. Mi-a spus: „În țara asta, în special în afacerea asta, oamenii nu se gândesc la viitor, doar la ce pot avea astăzi." Așa că orice bani câștigați sunt cheltuiți imediat.

Conduce un BMV mic care s-ar fi numit mașină sport când a coborât de pe linia de asamblare în 1993. Acum tușește și scuipă la cea mai mică atingere a pedalei de accelerație grație unei tobe de eșapament crăpate pentru repararea căreia nu există niciodată bani. Dar i se potrivește perfect lui Marius, care în altă viață trebuie să fi fost șofer de raliuri - gonește pe străzile Bucureștiului de parcă s-ar juca Need for Speed, făcând slalom printre tramvaiele și traficul din jur.

Cu mașina prin București împreună cu Lorenz și Marius

Dacă nu-i sparg pe pantofi și mașini, studenții români își finanțează educația cu banii câștigați din videochat. Anica are o licență în managementul turismului, dar nu putea face nimic cu ea care să-i aducă mai mult decât câștigă din videochat. „E comun să faci asta, dar e și mai comun să te fuți pe bani", a spus ea – lucru la care trage linia.

I-am întrebat pe Anica și Marius dacă s-au gândit să joace împreună. Ochii lui Marius s-au aprins până i-au întâlnit pe ai iubitei sale. Ea părea cam plouată. „Banii nu sunt suficienți pentru cât de mult te rănești singur", a spus cu o voce absentă. Am schimbat subiectul și am întrebat-o cum s-a implicat în videochat.

Cariera ei în lumea webcamurilor a început ca model non-adult, unde membrii plătesc doar pentru conversație, mi-a spus. În mod ciudat, banii pe care îi face acum ca actriță de show-uri erotice nu sunt cu mult mai buni decât ce făcea la început, ceea ce spune multe despre cât de singuratică este baza de clienți.

Baza câștigurilor e realizată de un model din ședințele private, unde membrii plătesc doi dolari pe minut pentru a intra pe videochat cu acesta. Din acești bani, modelul se alege cu 25-60 de cenți pe minut, suma depinde de studioul de unde lucrează. Restul banilor merg la cei care găzduiesc site-ul, iar 40-75 la sută îi revin studioului.

Secretul, chiar și pentru modelele porno, este de a-și păstra cât mai mult timp posibil hainele pe ele. Ceea ce nu e prea greu, căci ejacularea nu e prioritatea clienților, oricât de greu ți-ar fi să crezi. Cei mai mulți sunt bărbați divorțați care caută compania cuiva. Din descrierea Anicăi, modeling-ul de acest tip e similar cu un job în vânzări. Strategia e aceeași – pui o grămadă de întrebări despre clienți, ești interesată de ceea ce îți spun și apoi le-ai câștigat iubirea pe vecie, cel puțin până când se termină banii . În cele din urmă, s-ar putea să-ți ceară să te dezbraci, moment în care e de așteptat să te întinzi pe spate și să termini treaba.

Să faci între 15 și 36 dolari pe o oră nu ar fi mare lucru în condiții normale, dar având în vedere natura muncii, e bine că modelele au posibilitatea de a-și rotunji veniturile. Ține mai mult de tipsuri. Membrii își pot alege modelele pe care vor încerca să le convingă să facă cât mai multe pentru bani.

În timp ce lucrează într-un alt studio, Marius lucrează pe ture cu un model feminin. La sfârșitul fiecărei ture, fata își își lasă paharul cu apă în studio, transformând webcam-ul într-un fel de locuință comună, unde colegul de apartament își lasă mereu vasele nespălate pe masa din bucătărie. Într-o noapte, un client i-a cerut lui Marius să se pișe. Un pic speriat de cerere, modelul s-a conformat. A găsit un pahar și s-a ușurat în el. Chiar dacă modelingul pare o treabă ușoară, încercați să găsiți pe cineva care să te plătească pentru a te pișa pe vasele nespălate ale colegului de apartament.

Mai e și Skype-ul, a cărui utilizare le permite modelelor să păstreze integral câștigul, fără a mai plăti ceva studiourilor și site-urilor. De asemenea, și tariful e mai mare pe minut, căci sunt conectați pe chat în timpul lor liber. Site-urile au reguli clare împotriva acestei practici, e interzis schimbul de informații de contact între modele și clienți, dar cu toate astea, nu există certitudinea că nu s-ar întâmpla. Modelelor le este interzis să facă schimb de informații de contact cu clienții, dar totuși asta se întâmplă destul de des și poate fi foarte profitabil pentru modele.

Camera de lucru a lui Marius

Într-o zi, Anica mi-a spus despre un membru pe nume Clarence, care lucrează ca administrator la o universitate nord-americană. Câștigă 15.000 de dolari pe lună și e îndrăgostit nebunește de Anica, într-atât încât a zburat în România primăvara aceasta pentru a o întâlni în carne și oase. Ea este mereu sinceră cu membrii ei, așa că l-a adus pe Marius cu sine, prezentându-l drept iubitul ei și explicându-i că, deși Clarence îi este „cel mai bun prieten" (OK, poate nu e sinceră în întregime), dacă îl va atinge vreodată pe Marius, îi va tăia gâtul. Fără a crâcni, Clarence continuă să îi pună 1.000 de dolari lunar pe o carte de credit pe care i-a trimis-o; i-a dat și un iPad și i-ar da cam orice i-ar mai cere.

E evident că proprietarii studioului și membrii se folosesc de sărăcia relativă a modelelor pentru a le exploata sexual. Se știe că industria nu prea e etică. Dar și modelele exploatează singurătatea și frustrarea clienților lor de la jumătate de lume distanță – un adevăr care nu se pierde pentru Anica. „Bineînțeles că mă simt vinovată, dar îmi trebuie banii", a explicat ea.

Marius știe membri îndrăgostiți sau dependenți care și-au irosit toate resursele financiare păstrând modelele în camere de chat private toată noaptea, în fiecare noapte. Mi-a spus de un membru care lua credit de la oricine îi dădea pentru a ține un model în chat privat noapte de noapte. Când banii se termină și membrii cerșesc niște timp în privat, modelele de succes se mențin de obicei pe poziții și refuză să îi contacteze până ce pot plăti din nou. Sună dur, dar un model trebuie să și mănânce.

Dar nu totul se reduce la o existență aiurea și la exploatare. În fiecare noapte, Camelia și Anica pregătesc cina pentru modele, proprietari și pentru mine. Într-o noapte, Marius mi-a spus: ,, Hei, ia uite casa prietenului meu", și mi-a pasat smartphone-ul lui pe a cărui ecran era afișată o casă în stil american. ,,E vreun membru?", l-am întrebat. ,,Nu, el este prietenul meu", mi-a răspuns Marius, primul model căruia bărbatul i-a vorbit. În momentul de față, cei doi au o relație care nu implică sex.

Prietenul lui Marius are aproape 30 de ani și locuiește în sudul Statelor Unite. El nu le-a spus încă părinților despre orientările sale sexuale, dar Marius îl susține să o facă. Relația lor nu se bazează pe vreun schimb și nici pe sex. Din când în când, Marius mai primește câteva sute de dolari de la prietenul lui, dar insistă că prietenia lor va continua și atunci când nu va mai primi bani.

Cei doi veri, Lorenz și Alessandro, nu sunt singurii străini care se ocupă cu afaceri de acest tip în București. Internetul e plin de tipi din America și Europa de Vest care cer sfaturi în mediul online cu privire la înființarea unui studio în România. De altfel, o grămadă de studiouri s-au deschis cu ajutorul unor investiții străine. Nu e nimic special într-o afacere de genul ăsta, dar randamentul investițiilor poate fi fenomenal. Un model talentat poate aduce business-ului până la 13.000 dolari într-o lună, o sumă mare de bani într-una dintre cele mai sărace țări din Europa.

În mod oficial, guvernul român nu susține divertismentul pentru adulți. Legea spune că oricine deschide un site porno trebuie să îl paroleze. De-a lungul ultimilor zece ani, s-au făcut tot mai multe propuneri de lege pentru a bloca astfel de site-uri. Neoficial, infrastructura telecomunicațiilor din România e bine pusă la punct, iar viteza de downloadare în mediul online e mai rapidă decât oricare dintre țările din G20 (n.r. - G20 este un forum care reunește economiile dezvoltate ale lumii, pe de o parte, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Statele Unite, Canada, Japonia și Rusia, iar pe de altă parte, Argentina, Brazilia, Mexic, China, India, Australia, Indonezia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud și Turcia).

Fie că îți place sau nu, videochat-ul e o modalitate foarte bună de a obține capital străin în România, și acest lucru nu se va schimba, în lipsa unei alternative mai bune.

Numele și alte detalii care ar putea ajuta la identificarea locului au fost schimbate pentru a proteja viața privată a celor implicați în articol.

Traducere: Aura Stan

CItește mai multe despre videochat:

Româncele care văd câștiguri fabuloase în videochat sunt cu capul în nori

Mi-am lins axilele la videochat două zile

„Sex Now" te bagă în lumea videochatului