Chestii

Poveștile oamenilor care s-au certat cu cei mai buni prieteni

Multe prietenii se strică pentru chestii mărunte și irelevante.

de Zach Sokol
06 Aprilie 2016, 2:24pm

Ilustraţii de Mai Ly Degnan

Despărţirile sunt nasoale şi nu se întâmplă doar între persoanele aflate în relaţii sexuale. Mai ţineţi minte episodul ăla din Entourage, când E a plecat pe cont propriu, să fie manager pentru altcineva decât prietenul lui cel mai bun, Vinny Chase? Genul ăsta de chestii se întâmplă cu toată lumea la un moment dat, deși o despărțire normală nu e între vedete (sau cu folosirea excesivă a apelativului „frate"). Chiar dacă rezultatul e cam la fel de melodramatic sau anost.

Chestii se întâmplă, oamenii îmbătrânesc și prieteniile se rup. Chiar dacă motivele sunt irelevante și mărunte, felul în care ne simțim după e legitim de dureros și ne poate bântui pentru mult timp. Căteodată învățăm lucruri din ele și trecem peste, câteodată nu. Mai jos avem o antologie de anecdote care descriu detaliile alambicate de după despărțirea de un prieten bun.

Și-a tras-o cu tatăl prietenei noastre

„Am avut o prietenă bună, de la vârsta de patru până la 15 ani, și nu am mai fost prietene după ce am aflat că se futea cu tatăl prietenei noastre, de aproximativ doi ani. El avea peste 50 de ani și au început să și-o pună de cînd avea ea 12 sau 13 ani. Și omul era libidinos! Lucra la o fabrică de pixuri, fuma cam două pachete pe zi, plus că avea dinții cariați, se îmbrăca ca-n 1982 și sunt destul de sigură că avea și meșă. Prietena mea cea mai bună se furișa tot timpul ca să se vadă cu tipul ăsta și se lăuda că a întâlnit pe internet un gagiu cu care făcea sex anal în mașina lui.

Când am aflat de asta a fost ca la Jerry Springer. Ea i-a spus unei prietene care, din întâmplare, se vedea cu fiul omului. La momentul respectiv, eu lucram într-un hotel de rahat. Într-o seară, când plecam de la muncă, tatăl pedo mă aștepta cu mașina și s-a oferit să mă ducă acasă. A încercat să-mi explice că ei nu făceau sex și că erau doar prieteni. Evident, mânca căcat.

Următorul lucru pe care l-am aflat e că descoperise și soția lui și îl amenințase că-l omoară. Majoritatea aflaseră și cred că a fost concediat și de la job. Divorțase și toată lumea se lua de mine pentru că aveau impresia că știam. A fost destul de oribil.

Relația noastră s-a încheiat când mi-a scris un bilet că nu mai vrea să fim prietene. Am fost distrusă. Eram ca două surori. După ce-am citit biletul, am fugit la ea acasă și l-am rupt în fața ei, zicându-i că e o curvă. Nu a mai zis nimic. După asta, am mai văzut-o pe stradă, dar nici măcar nu se uita la mine. În retrospectivă, ar fi trebuit să sun la poliție când mi-a spus de el. Pizda mă-sii de pedofil" – L

Ne-am certat din cauza privilegiilor albilor și a unor premii stupide

Prietenia s-a încheiat în noaptea premiilor Tony, de acum câțiva ani, când Audra McDonald a primit cel de-al șaselea premiu din acea seară. Ne știam de ceva ani și eram foarte apropiați. El avea un iubit foarte drăguț și stăteam toți trei și ne uitam la emisiune. Nu aveam voie să vorbim în timpul premiilor, dar discutam în pauze. Erau tipi de teatru.

Cel de care eram mai apropiată era genul de optimist incurabil, fiecare reprezentație era minunată și exagera cu gesturi de bucurie și melodrame. Eu aveam mai puține comentarii de genul „ce frumuseți" și mai mult de tipul „toți oamenii ăștia sunt albi".

După ce Auda a luat premiul cel mare, am început să ne certăm. Prietenul meu și iubitul lui spuneau că sunt prea critică, mai ales că strigam despre diferențe rasiale în timpul decernărilor. Erau supărați că am comentat despre stereotipurile rasiste din momentele muzicale, lipsa oamenilor de culoare în general și faptul că, deși McDonald câștiga un premiu atât de mare, asta nu schimba cu nimic stereotipurile futute. Ei doar voiau să se bucure de lumea teatrului. Cred că au avut multe de suferit ca homosexuali, iar eu le invadam lumea lor comodă cu comentariile mele despre spectacole rasiste. Asta nu le-a căzut bine.

Citește și: Da, mamă, sunt gay

Ce m-a deranjat cel mai mult a fost replica iubitului său: „Vorbești despre rase ca părinții mei." Erau amândoi din sudul țării și i-am făcut să se simtă atât de inconfortabil cu discuția despre rasism, încât ei chiar m-au comparat cu părinții lor rasiști. Ei voiau să nu fie conștienți de rase sau „post-rasiali". Doi tipi homo-normativi din teatru mă făceau pe mine rasistă, din cauză că mă luasem de premiile Tony. M-am enervat atât de tare încât am explodat. Băusem și un castron întreg de punch, așa că nu a fost drăguț. Ne-am certat pe comentariile mele, dar apoi situația s-a agravat.

Am plecat în trombă de la ei, dar mi-am uitat geanta, așa că a trebuit să mă intorc. A fost atât de dubios. Mi-am luat geanta și țin minte că stăteam în ușă când i-am întrebat: „Deci, ne vedem în curând?". Mi-au răspuns „Sigur" , dar nu am mai vorbit de atunci" – S

Tovarășul meu ducea o viață dublă

„Am avut un prieten excentric, care era unul dintre cei mai prezentabili și inteligenți oameni pe care i-am cunoscut. Ne-am împrietenit când amândoi studiam în Paris. Credeam că îl cunosc destul de bine, chiar am fost și la el acasă de un Crăciun.

Încet, dar sigur, a devenit clar că avea mai multe vieți paralele. Aveam un grup strâns de prieteni și tipul se purta diferit cu fiecare dintre noi. De exemplu, avea o prietenă de care nu știa nimeni și nici ea nu știa de noi.

Din ce îmi spuneau ceilalți prieteni din grup, părea ca și cum vorbeam despre persoane cu totul diferite față de ce știam eu. Se purta ca un intelectual cu unii și ca un băiețaș cu alții. Se juca cu preferințele fiecăruia, ca să proiecteze tipul de personalitate pe care și-l dorea fiecare. Singura comparație pe care aș putea s-o fac ar fi cu un șarlatan, deși el nu ne-a furat nimic material. Nici nu știu ce avantaje credea că are prin personalitățile sale diferite.

Când ne-am întors de la studiu, ne-a trimis un email în care se despărțea de grupul nostru. Practic, ne-a spus că tot ce știm despre el și prietenia noastră de trei ani e o minciună și că nu ar vrea să il mai contactăm vreodată. Un citat din mailul trimis grupului nostru de 5 prieteni suna cam așa:

„E ceva ce vreau să vă spun la toți. Cât am stat împreună în Paris, ați cunoscut o versiune falsă a mea. Nu e ca și cum e ceva mai mult de atât. Serios, am trăit în mare parte ca un mincinos. Nu vreau să mai vorbesc cu voi pentru că îmi doresc să mă distanțez de asta. Nimeni nu ar trebui să trăiască așa, nu e corect. Citiți mailul, dezgustați-vă și apoi uitați de mine. Oricum nu m-ați cunoscut cu adevărat." Subiectul mailului era: "Vă rog, nu răspundeți!".

Nu cred că l-am mai văzut apoi, dar l-am căutat și am aflat că stă prin vest, cu prietena lui din străinătate. Știu asta pentru că i-am văzut poza de anul trecut, când l-au arestat la protestele Black Lives Matter" – K

Citește și: Cum își mint prostituatele iubiții și familiile

Ateul vs. Creștinul Evanghelist

În facultate, m-am împrietenit destul de repede cu colega mea de cameră, dar ea era creștină evanghelistă, iar eu eram atee. Am încercat să găsim lucruri în comun și pentru o perioadă am fost inseparabile.

Într-o zi, eram destul de deprimată și a venit acasă să mă îmbrățișeze. Am început să plâng și ea mi-a zis că o să se roage pentru mine. Nu am acceptat asta și am răbufnit. I-am spus că era prea deșteaptă pentru tot „rahatul ăsta" (cuvintele mele exacte).

Săptămâna umătoare m-a pârât administratorului pentru o sticlă de vin din cameră. Nu am mai văzut-o până la nunta ei. Oricum, nu mai aveam cum să reparăm asta. Amândouă am plâns o grămadă când ne-am reîntâlnit, dar ruptura dintre noi deja se făcuse" – R

Colegul meu de cameră își punea alarma cu noaptea-n cap, ca să mă scoată din minți

Era prietenul meu cel mai bun și locuiam împreună la cămin. Când am hotărât să nu mai fim prieteni, mi-a făcut viața un iad, pentru că nu putea să se mute. Mi-a interzis să îmi pun șamponul pe etajera lui de la duș, și-a luat toate chestiile de bucătărie în parte lui de cameră. Am început să-mi țin șamponul pe jos, în duș, ca să-l enervez.

Apoi, a început să folosească dopuri de ureche și își punea alarma la 3 jumate dimineața, ca să mă trezească. După aia, mi-a umblat în dulăpior și mi-a aruncat toate prezervativele. M-a șters pe mine și pe toată familia mea din telefon și de pe Facebook. Se comporta ca o pizdă melodramatică și posta chestii despre mine pe Tumblr.

Citește și: La dracu' cu colegii de apartament de căcat

Și pentru că nu putea să comunice cu mine, băga muzică foarte tare, cu mesaje despre cum se simte el. De obicei erau Mumford & Sons și Avett Brothers, destul de brutal. A transformat traiul nostru comun (dintr-un studio fără dormitor separat), într-un chin cumplit. Totul doar ca să mă facă să-nțeleg că prietenia noastră se terminase" – B

„Nu am mai văzut-o până la nunta ei dar nu mai aveam cum să reparăm asta."

Prietena mea mi-a dat ciubuc c-am lăsat-o să doarmă pe canapeaua mea

„A început cu clasicele mișcări de respingere: nu i-a mai plăcut tot ce postam pe Facebook, îi lua săptămâni să mă sune înapoi și felicitările de „LMA!" s-au transformat în mesaje prin telefon. Apoi a fost întâlnirea aia de afaceri din orașul meu, unde mi-a zis că poate își face timp să ne vedem la cafea. Dar știam că ceva nu e ok când a trebuit să o cazez pentru că „hotelurile erau prea scumpe " și apoi mi-a lăsat 20 de dolari într-o felicitare. Ori a crezut că patru zile de dormit pe canapeaua mea atât valorează (destul de ieftin), ori încerca să îmi lase un fel de ciubuc. Nici în ziua de astăzi nu am aflat.

Despărțirea noastră nu a fost în cuvinte. Pur și simplu, s-a evaporat fără nicio explicație, doar ca să reapară pe Facebookul meu, ca mireasă. Și cu „nu știu cum o cheamă din echipa de fotbal" ca domnișoară de onoare" – M

Distrugătorul de relații

„Când aveam 20 de ani, am avut parte de întâia mea despărțire, cu prima mea prietenă serioasă. Eram cam varză și m-am împrietenit cu un tip pe care-l cunoscusem la școală. Trecea si el prin prima lui despărțire de băiat mare și ne-am conectat la cuie, sentimente rănite, dorința comună de a scrie profi și probabil un pic de tensiune homo-erotică (glumesc).

Mi-a povestit tot despre despărțirea lui și eu i-am zis de fosta mea prietenă. Chiar l-am luat ca ajutor, când m-am întâlnit pentru prima oară cu ea după despărțire. După ce a plecat, țin minte că mi-a spus că e fermecătoare și înțelege de ce nu pot să trec peste relația mea cu ea.

Peste un timp, am avut prima noastră ceartă ca prieteni buni. Scriam primul meu articol profi și el mi-a oferit un sfat sincer la o întrebare. I-am mulțumit pentru pont, dar el apoi m-a întrebat dacă nu pot să împart banii cu el. Când l-am refuzat, a râs și mi-a zis de față cu alți prieteni: „Nu e ca și cum o să te angajeze la VICE".

Citește și: Iubita mea m-a părăsit după o partidă de sex în trei

Am decis că e cazul său mă îndepărtez, practic să ma evapor din viața lui. Câteva luni mai târziu, am aflat că se vedea cu fosta mea prietenă, de care îi povestisem multe lucruri intime. O găsise, tot prin mine, pe Facebook. Nu are sens să vă povestesc ce s-a întâmplat după, dar un lucru e clar, prietenia noastră se terminase. Din câte am înțeles, trăiește cu prima mea iubire în Spania. Nu sunt sigur, nu i-am mai văzut de vreo 976 de zile, dar cine numără zilele? Eu stau într-un birou gol de la VICE și scriu articolul ăsta, dar tot nu sunt sigur cine a ieșit mai câștigat. – Q

Toate numele au fost schimbate.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe povești:
Poveștile colegilor de apartament din România care-ți mănâncă ficații
Poveștile taximetriștilor bucureșteni: Masturbatorul, Teleportarea și Prostituata care caută dragostea
Poveștile dubioase ale barmanilor din București