Povestea Paulei Iacob te învață cum să reușești în viață ca mascotă TV

Este o zi foarte tristă pentru presa românească și ratingul ei.

|
07 octombrie 2015, 10:14am

Foto de Silviu Matei, via Mediafax

Chiar când credeam că Dumnezeu l-a luat la dânsul pe Vadim Tudor și nu ne mai rezervă surprize de marcă, pentru cel puțin alți câțiva ani, până când urmează Iliescu, am aflat asta. Paula Iacob a murit. Una dintre ultimele știri despre dânsa era că intenționează să-și facă niște operații estetice. Nu se mai simțea bine cu propria frunte.

Știrea asta, în sine, ar putea ține de necrolog. Rar citești ceva care să te facă mai mult să pierzi speranța în umanitate. Dar azi e ziua omagiilor și astfel de știri nu prea își au locul. În toată presa sunt publicate texte lungi, în care sunt enumerate realizările profesionale ale Paulei Iacob, cariera sa, faptul că a fost o susținătoare a luptei pentru drepturile animalelor. Toate titlurile încep așa: „Avocata Paula Iacob..."

A o numi pe Paula Iacob avocată, este ca și cum l-ai prezenta pe Dan Voiculescu ca filantrop și ai menționa, așa, în treacăt, că a fost și regele securist al furtului. Paula Iacob a fost avocată în sensul în care fiecare om trebuie încadrat cumva în viață, să aibă și el o meserie, din care să poată trăi. Adevăratul destin al doamnei, unul neales de dânsa, ci băgat pe gât de mass-media din România a fost însă altul: mascotă de televiziune.

Presa din România a sărăcit odată cu moartea Paulei Iacob

Ani în șir, presa de căcat din România s-a hrănit din imaginea asta: o femeie bătrână, care pare să se descompună în fața camerelor de filmat, chemată în studio pentru a se pronunța despre orice, maidanezi, dictatorul Băsescu, justiție, aderarea la Schengen, prognoza meteo pe următoarele trei luni, nevinovăția lui Gigi Becali. Prezența ei în studio a devenit pretext de miștouri, în direct, din partea invitațiilor și chiar a realizatorilor. Un fel de, „Ia, stai așa, vorbește Iacob. Să o ascultăm nițel, ca să avem de cine să râdem".

Presa asta de căcat ar trebui să arboreze astăzi steagul negru. Să bage, în loc de miră, o poză a Paulei Iacob. Li s-a dus un pretext de rating. În schimb, știi ce vor face? Exact, vor comenta moartea două-trei zile la rând și după aia vor proceda ca orice profesionist media: vor transmite în direct înmormântarea, ca să le bubuie audiențele.

Mă întreb, ce a înțeles Paula Iacob din ultimii ani ai vieții ei? Aș fi aproape sigur că s-a simțit celebră, apreciată și ascultată de oameni. A știut oare că, periodic, apar poante pe internet că a murit? Cu diverse variații, de tipul „Paula Iacob a murit de două ore și nimeni nu și-a dat seama"? A știut că e privită ca o bătrână senilă?

Umor molcom ardelenesc, cu Paula Iacob în centru

Am în minte imaginea asta. E cu o bătrână. Abia se mai duce singură la baie, traversatul drumului durează 10 minute. Stă în sufragerie și se gândește la viața ei. Își reglează conturile, cum se spune. Și sună telefonul. „Sărut mâinile, scumpă doamnă Paula Iacob. De la RTV-OTV-Realitatea TV-Antena 3 vă deranjăm. Avem o emisiune despre (completează aici cu ce vrei tu) și avem nevoie de cineva cu cunoștințele dumneavoastră ca să putem dezbate problema".

Doamna în vârstă se luminează la față. Se urcă în mașina care a venit să o ia. Intră la machiaj. Se privește în oglindă și zâmbește încântată. Este așezată pe un scaun, luminile se aprind și sute de mii de oameni o ascultă.

Câțiva ani mai târziu nu se mai gândește la reglarea conturilor. Acum, caută prin ofertele clinicilor de specialitate cât costă o operație de întindere a pielii pe frunte.

Istoria avocatei Paula Iacob este o poveste cu turnătorii, animale domestice și naivitate

Paula Iacob, în 2001, alături de ambasadorul Irakului, de la acea vreme. Foto de Cătălin Luţu, via Mediafax

Și acum, câteva cuvinte despre ăia care, presimt, se vor îngrămădi să vorbească despre Paula Iacob ca despre o mare avocată. Citește-i biografia. Singura ei realizare vine din vremuri imemoriale. A avut potențial: a intrat la Drept la 16 ani și l-a terminat la 20 de ani.

Apoi a profesat, mai mult birocratic, implicată în cazuri mărunte, nesemnificative. După 1989, l-a reprezentat în instanță pe Nicu Ceaușescu. Ca să înțelegi câtă expertiză juridică a avut cazul ăsta, citește amintirile Paulei Iacob despre fostul ei client, ca să-ți dai seama cu ce-a rămas de pe urma întâlnirii: „Îi duceam în fiecare zi mâncare caldă, de regim, pe timpul cât a stat prin spitale. De multe ori, după ce fusese eliberat, venea la noi la masă. Îi plăceau supele, ciorbele, sarmalele - dar încerca să se țină și de regim. Iubea mult animalele, în inchisoare își împărțea sendvișurile cu un amărât de câine slab-mort. Țin minte că se interesa de soarta câinelui care-i fusese luat cu brutalitate. Câinele ajunsese bine, deși inițial fusese «arestat» și bietul animal. Adică, închis în garaj, la întuneric, fără apă, fără mâncare, și păzit cu strășnicie de un soldat conștiincios, gata să apere națiunea de un... dușman al poporului. Îl chema Dollo, un câine mare, alb, frumos". După care, îi ridica lui Nicu Ceaușescu un monument de erou național, pe ideea că „a făcut și mult bine oamenilor".

În tinerețe, avocata Paula Iacob a colaborat intens cu Securitatea, semnând primul angajament în 1952. Pe atunci, încă mai trăia Stalin. Mai târziu, și-a dat în gât colegii de breaslă. În ultimii ani, a fost apărătoarea lui Gigi Becali și Dan Voiculescu, transformați în martiri în lupta contra unei justiții nedrepte.

Citește și: Chestiile pe care le știi despre Securitate sunt, în mare parte, vrăjeli

Când lucram pe Justiție, am întâlnit-o pe Paula Iacob la un proces. Se întâmpla la Curtea Supremă, prin 2007. Îmi amintesc ieșirea ei din sala de judecată. Cameramanii și reporterii s-au îngrămădit, în jurul dânsei. Simțeau miros de exclusivitate. Paula Iacob și-a aranjat haina, și-a întors capul și și-a aplicat un strat de ruj.

Când privirea i s-a întors spre aparatele de filmat, avea deja figura invitatului TV. O mai vedeți pe la nunți, la mire și mireasă: e aia în care râd amândoi ca doi idioți, către toată lumea, fără absolut niciun motiv. În acea zi, din 2007, doamna Iacob radia. Iar acea imagine, a unei femei cu fața brăzdată de bătrânețe, supraexpusă în lumina lămpilor de la camerele de filmat, acel rânjet îmbibat cu un ruj roșu intens, ca de sânge proaspăt, o să-mi rămână întipărită pe retină mult timp.

Dumnezeu să te odihnească, Paula Iacob. Tot el te-a luat dintre noi ca să le vorbești de la televizor și îngerilor.

Urmăreşte VICE pe Facebook .

Citește și alte materiale despre televiziunile din România:
Zece televiziuni locale din România care-s mai amuzante ca orice show de stand-up
Televiziunile locale există doar ca unelte politice
Cum am ajuns expert la o televiziune din România, după un articol scris pe VICE

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE