Publicitate
Chestii

Cum am descoperit discoteca la ţară, în România anilor ‘90

Unde sunt discotecile de altădată, cu vin la pet, primit de la babaci, și Adria Cola?

de Florentina Iana
04 Martie 2016, 8:32am

Autoarea (blonda din dreapta), înainte de o ieșire la discoteca din sat, în adolescență

Nu cred că sunt singurul copil al anilor ‛80 livrat obligatoriu, de câte ori aveam vacanţă, la bunicii de la ţară. Aveam două perechi, ambele situate printr-un sat ars de arşiţă de la şes, la o distanţă confortabilă de ai mei, așa că nu prea mai vedeam oraşul când terminam şcoala, vreme de câteva luni bune.

Chestia asta era benefică și pentru mine și pentru ai mei: niciunul dintre noi nu părea foarte deranjat de ideea de a nu-l mai vedea pe celălalt o perioadă. Şi mai mișto era că, la ţară, nu existau reguli. Cu alte cuvinte, pe acolo te creştea viaţa.

Citește și: Cu ce replici agățau adolescenții din România, în anii '90

Iar cum distracţia face parte din viaţă, mi s-a întâmplat să mă scufund în vâltorile vieții sociale tocmai la Cucuieţii din Deal, în ceea ce purta celebra şi comunista denumire de cămin cultural. Adică la discoteca comunală, sora aia haioasă, dar mai puțin arătoasă a cluburilor de azi.

Partea proastă e că, fată fiind, ba chiar una care încă bătea cu pumnii la poarta adolescenţei, cam aveai nevoie de însoţitor, dacă voiai să te lase ăi bătrâni la disco, cu toţi golanii din sat.

Partea bună era că aveam mulţi, foarte mulţi verişori, care se puteau achita de rolul ăsta. De însoţitor, nu de golan.

MC-ul era tipul ăla cu cel mai meseriaş casetofon

Și tinerii din Modelu, județul Călărași, se distrau grozav în 1993

Evident, făceai şi ceva valuri, tu orăşeancă fiind, adusă de mână de vărul ăla mişto de la Bucureşti, după care se uitau, ca după Leonardo DiCaprio, toate vecinele născute şi crescute la ţară.

Pe atunci, cam asta însemnau fiţele. Să fii puştoaică de Bucureşti şi să apari îmbrăcată în pantaloni scurţi de blugi şi tricou din ăla, cu vedere la buric, imprimat cu YES pe faţă şi NO pe spate. Spărgeai cu ţoale din astea! Puteai merge la sigur şi cu maiouri cu mesaje scurte şi la obiect, precum RAP, că tot era culăciunea de pe lume să asculţi sau să dansezi pe genul ăsta de muzică, chiar şi la ţară.

Când am descoperit eu discotecile de la ţară, evoluase un pic treaba, în sensul că totul se făcea organizat, cu DJ, casetofon cu boxe din alea cât casa şi chiar nişte jocuri de lumini asemănătoare instalaţiei din pomul de Crăciun.

Consumaţia era din partea casei, ba chiar de acasă

Fotografie via Fotografiile cu discotecile rurale din Lituania te duc cu gândul la ritualuri păgâne

Şi da, DJ-ul ştia ce trebuie să facă, mai ales dacă un băiat din sat insista să-și arate afecțiunea pentru o fată din sat. Bluesuri, bluesuri şi iar bluesuri. Rar mi-a fost dat să mai văd atâţia ei şi atâtea ele legănându-se pe Take That sau pe Backstreet Boys, ca în sala aia mare şi goală a căminului cultural, transformat, în fiecare sâmbătă seară, în loc al pierzaniei.


Urmărește documentarul VICE despre discotecile fără femei din Transilvania


Bar nu exista, vorbim de anii ‛90, dar asta nu înseamna că nu se putea improviza unul. Nimic fancy, ceva pet-uri de doi litri pline cu vin de la babaci şi sucuri Frutti Fresh, Adria Cola sau ce alte băuturi dubioase cu gust de Cola mai existau pe atunci.

Conversaţiile erau şi ele la fel de simple precum decorul sau consumaţia:

„Cum te cheamă? A cui eşti? Mergi mâine la gârlă?".

Dr.Alban, DJ Bobo şi Snap rupeau în mediul rural

Dar te mai ajuta şi limbajul corpului sau zvâcnirile alea caraghioase pe piese pe care era mişto să te dai cunoscător. What is love? Baby don't hurt me, no more...

Ştiu că îţi sună cunoscut. Nu e cazul să te ruşinezi, știu, acum vreo 20 de ani asta rupea prin discoteci. Asta şi orice cântau Dr.Alban, DJ Bobo, Snap sau Technotronic. De exemplu, asta:

Şi pe la ţară tot asta se asculta, să nu-ţi imaginezi că voia cineva să se agite pe vreo horă sau ceva popular, care să le aducă aminte de origini. Şi mai era stilul ăla de dans, pe care l-am încercat cu toţii, deşi nu ne-a ieşit tuturor. MC Hammer gen.

Dacă cineva reuşea să ridice praful de pe podea sărind ca apucatul, ca şi cum ar fi învârtit o coardă imaginară, ăla era omul serii. Leonardo DiCaprio! Rap-ul era şi mai cool dacă ştiai să te şi mişti pe el, altfel decât pe manele.

Citește și: Ce am învățat din revistele românești de adolescenți din anii '90, de la muzică la educație sexuală

Și că tot am adus vorba despre ele, foarte curios este că nu prea m-am lovit de alde Minune şi alţii ca el, când am ieşit la discoteca de la căminul cultutal. Încă nu venise vremea manelelor, probabil. Şi încă nu se intensificase fenomenul de cocălareală, ca atunci când (și pe asta am auzit-o chiar de la cineva din zonă) o faimoasă discotecă dintr-o comună cu numele Remuş, județul Giurgiu, primea denumirea San Remo şi bătea chiar şi cluburile din oraşul reşedinţă de judeţ. Știi că așa e, când vin ăștia doi în sat, pentru un live:

Toate ca toate, dar ce făceai after party? Unde mergeai după ce se spărgea distracţia, undeva după ora 12? Cei mai mari dintre noi, ăia cu hormonii mai clocotiţi, ajungeam undeva în primul boschet sau pe deal, să admirăm, vorba vine, stelele şi luna.

Puştanii debutanţi, ca mine, se adunau la poarta casei unuia dintre ei, aia care avea o bancă mai lungă, să încăpem toţi. Asta și bunici mai de treabă, care să nu ne invite să ne cărăm, dând drumul la câine. Nu-mi vine să cred nici acum că, pe la 12-13 ani, mă conversam cu copiii din sat despre nemurire, viaţa de apoi sau ce se întâmplă cu noi după ce murim.

Fenomenul „Radio Şanţ" trăia pentru serile de sâmbătă

Fotografie via Fotografiile cu discotecile rurale din Lituania te duc cu gândul la ritualuri păgâne

Să nu crezi că doar puştanii aşteptau cu atâta înfrigurare discoteca de sâmbătă seara. Nuuu, cel mai interesat de eveniment era faimosul „Radio Şanţ", care transmitea atunci chiar de la faţa locului. Mă refer, evident, la babele satului, care găseau o plăcere deosebită în a comenta desfăşurarea de forţe din acea seară. Şi ele erau chiar mai bine organizate decât noi!

Când nu aveam încă voie la discotecă, am asistat la câteva astfel de talk show-uri rurale, deci ştiu despre ce vorbesc. Studioul era la poarta celei mai populare dintre ele, a cărei casă era situată central, între Poliţie, Primărie şi pe traiectoria celor care se revărsau, weekend de weekend, spre cămin. Din păcate, băncuţa din faţa casei era neîncăpătoare pentru toate mamaiele curioase care îşi anunţau prezenţa la şueta din sat, aşa că s-a stabilit o regulă: fiecare să-şi aducă scăunel, de acasă.

Bunică-mea se conforma şi ea. Se gătea cu hainele de duminică, îşi punea basmaua înflorată şi pe-aici ţi-e drumul. Părea mai sprintenă ca niciodată când trebuia să ajungă la buletinul de ştiri al satului. Ei bine, aliniate pe scăunelele lor, una lângă alta, babele cele gătite cercetau mai întâi, cu ochiul lor vigilent, fiecare cuplu de tineri care trecea prin faţa lor. Pentru ca, mai apoi, să-l toace mărunt, până când apăreau alte victime la orizont.

Citește și: În anii '90 era intens

Şi să nu crezi că „Radio Şanţ" îşi încheia emisia devreme, din motive de închis găinile, dat la porci sau muls vacile. Nuuu, distracţia de la porţile mamaielor nu se termina până nu trecea şi ultimul petrecăreţ către discotecă. Iar, uneori, se prelungea mult în noapte, dacă fetele făceau greşeala să se întoarcă spre casă, conduse de hăndrălăi, pe drumul care trecea prin faţa şezătorii. De fapt, acum, că mă gândesc mai bine, sâmbătă seară cel mai bine se distrau babele din sat.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre discoteci și cluburi:
Fotografiile cu discotecile rurale din Lituania te duc cu gândul la ritualuri păgâne
Fotografii cu ultimele zile ale curentului disco
Cum te distrai în cluburile din București, la începutul anilor 2000