Să râzi de românii care fac live pe Facebook arată cât de ipocrit și senil ești

E ceva ciudat în oameni. Ai crede că sunt ființe inteligente, capabile să-și dea seama de penibil. Totul se pierde când sunt filmați.
16.4.16

A fost o vreme romantică pe Facebook când te interesau gagiciile, like-urile date în speranța cuceririi de gagici și când pozele erau toate un colaj de pisici, peisaje și cupluri. Oamenii au început să publice mai puțin drame personale și mai mult conținut cu care să se dea mari. Cel mai nou mod e reprezentat de videoclipuri pe care le faci live, ca la TV, și zici ce vrei tu, că n-ai CNA, mamă, profesor sau șef care să îți dea una peste ceafă și să-ți aducă aminte că ești penibil.

De aproape o săptămână urmăresc și eu ce se mai întâmplă live cu oamenii acestei țări. Există o hartă interactivă și caști gura la ce zic alții, îi evaluezi în raport cu tine, apoi te bați pe burtă că ești mai bun decât ei. Așa am făcut în primele două zile, apoi mi-am dat seama că îi știu de undeva pe oamenii aceștia. Pe toți. Așa că am încercat să scot câțiva în evidență ca să ți-i arăt și ție și să nu-ți permiți să mai fii ipocrit pe viitor, crezându-te mai deștept decât ei.

Școala românească iar o să creadă că telefonul e Satana

Ce îmi confirmă mie orice live făcut de un elev pe Facebook e că această practică o să grăbească un director sau un profesor să spună că telefoanele trebuie interzise în școli.

Spre exemplu, un elev de pe lângă Brăila, care făcea live dintr-o clasă cu ceva icoane pe peretele din spatele lui, pornise un live pentru o mică caterincă în timpul orei. Ba chiar era darnic, își învăța și colegii să facă și ei un mic live. „Cauți și dai acolo go live". Să nu crezi că i s-a urcat vedetismul la cap, că a răspuns prezent la catalog.

Alți elevi au chiulit până la magazin, iar cum călătoriile inițiatice nu mai sunt ca pe vremuri, așa că au pornit un live. Mama celei care pornise videoul intrase să vadă, așa că a fost un moment bun ca fiica s-o salute. Altfel, nimic interesant față de ce știi și tu despre școala românească: e la fel de proastă caterinca, mereu ți se pare amuzant să faci mișto de aspectul celor cu care ești și odată ce-ți pune cineva o cameră în față te dai mare.

Citește și: Cum să recunoşti o pagină de Facebook falsă, ca să nu mai visezi la telefoane gratuite

Ana-Maria Hemmlik era cumva deranjată de profesoară. A scos clasicul „Da' ce aveți doamna cu noi, ce-am făcut?" și asta mi-a adus aminte de ce făceau colegii mei când eram în clasa a cincea. Din fericire, am ajuns la un liceu mai bun și caterinca a devenit mai bună. Din fericire, unele videoclipuri dispar după ce nu mai sunt live. Poate pentru că le șterg ei (puțin probabil) sau pentru că nu ești prieten ca să le vezi.

Facebook devine un avizier cu ocuparea forței de muncă

E ceva ciudat în oameni. Ai crede că sunt ființe inteligente, capabile să-și dea seama de penibilul situațiilor. Totul se pierde în momentul în care sunt filmați. Așa au ajuns camionagii, frizeri, benzinari, manichiuriste să-și publice meseriile pe rețea. Înainte de ei, am găsit oameni care se sprijineau reciproc și se lăudau că se pricep, că sunt indispensabili angajatorilor.

Estiem LG Mures avea un fel de întâlnire cu studenți ca să discute cu ei despre ce înseamnă câmpul profesional. Am reținut că furi meserie cărând foi, după cum spunea o participantă. „Duci o foaie la cineva, mai citești câteva rânduri de pe ea și așa zi de zi furi meserie, cum se spune". Sau „loc îți faci, apar posturi, dacă ești bun și foarte bun, compania are nevoie de tine. Și tu ai nevoie de ei, că vrei să performezi". Serios că aveam nevoie de un așa live în care să-mi spună cineva că dacă reușesc să sculptez în bob de orez cu bormașină cu percuție și pare că mă pricep la asta, cineva se va preocupa să mă angajeze.

De la Palat am aflat că e grav, nu avem suficiente locuri abandonate pe care să le fi transformat deja în opere de artă. Bine, mai interesant mi s-a părut comentariul celui care pornise live-ul. A spus că e un test ceea ce face și pe viitor va deveni mai bun. Sper că nu își angajează și operatori și-și face în fața fiecărei scene de eveniment un mic studio de unde să dea indicații ca de regie.

Acum, să trec la cei cu adevărat interesanți. În Pitești, chiar la mall, am găsit un fotograf care le arăta telespectatorilor săi albume de nunta cu mirese. Ba chiar s-a lăudat pe live că așa le va poza și pe viitoarele sale cliente, să fie frumoase în ziua nunții.

Bogdan este un șofer de tir, ocazional prin Vestul sau Nordul Europei, și mai nou ne bucură cu peisajele străinilor prin live-uri. Andrei pune benzină în rezervorul mașinii tale cumpărate în rate. Lui îi place, iar de-acum îți poate arăta și ție cât de mișto e să pui benzină în rezervor. Dar, sincer, mie mi-a plăcut Ciprian. Mi-au plăcut, de fapt, toți frizerii și lăutarii care s-au lăudat pe Facebook cu ceea ce fac.

Românii nu au umor, iar asta e ușor să vezi pe Facebook

Dacă de citate proaste poate te-ai săturat, există pericolul să crezi că românii au umor. N-au! Tot ce au, în mare parte, e să facă un mișto prost despre orice, de la forma capului cuiva la cum e cerul într-o anumită oră. Un exemplu e tipul de mai jos care a făcut un live pe ploaie, sub umbrela lui, în timp ce încerca să scoată câte o glumă. Mai târziu și-a găsit prieteni cu care să continue în același bun-simț al umorului.

Armand a început prin a se aranja la cameră. Nu știu dacă echipa de la machiaj era în pauză, dar el cu siguranță voia să arate ca scos din țiplă. Cumva, el a fost și indecis. Nu știa precis dacă vrea să cânte, să înjure oameni sau pur și simplu să ne arate camera lui.

Citește și: Am vorbit c-un preot român cool despre Facebook, muzica rock și satanism

Un alt entertainer de pe lângă Bragadiru încerca să danseze stând în cur și ascultând muzică. El este tipul acela de om pe care nu îl inviți la petreceri, pentru că mereu știe el ce muzică e mai bună.

Cei doi băieți de mai jos erau în Pitești, pe o bancă, și încercau să fie un fel de Cornel Țociu și Romică Palade. Sau invers. Mi-au adus aminte de doi vecini ai mei care stau în unele zile pe băncile din parcul blocului și încearcă să facă mișto de prietenii lor. Nu le iese, dar nu-i ține mai mult de o pungă de semințe.

Mi-a plăcut strategia următorului. A dat tag oamenilor ca să știe să intre și să-l urmărească. El încearcă ceva acolo și cred că va avea succes. Trebuie doar să insiste puțin. Desigur că asculta muzică în mașină și încerca să fredoneze.

Oameni care habar n-au ce caută pe live

Cea mai amuzantă mi s-a părut această fată despre care am presupus că e din Vietnam. Sau Mongolia. Sau Cambodgia. Nu știu precis din ce parte de Asia, dar sigur nu-i Buzău ca să o enervezi zicându-i că e moldoveancă. Ea s-a filmat în timp ce vorbea pe mess.

În top este și Cristi. E vânzător într-un magazin de cartier și a vrut să-și depășească condiția, așa că de ce să nu încerce să fie vedetă pe internet.

Pe lângă aceștia, vin oamenii plictisitori care fac live când sunt în tren. În Vestul României, între două tipe și un copil numit Luca, Bite Horea s-a gândit că n-ar strica să arate lumii și mai ales prietenilor pe unde petrec ei ziua. Cel mai nasol la așa live-uri e că nu vorbesc nimic interesant și se miră când mai intră câte un om să-i urmărească. Fata blondă din poză a fost denumită "divă de Lipscani" de autorul live-ului.

Dacă n-ai auzit niciodată de Călărași, n-ai pierdut nimic, dar recent a fost un live de-acolo cu o blondă plecată în excursie. iPhone - bifat, selfie stick - bifat, popularitatea pe Facebook mai trebuie să vină.

Și premiul pentru cel mai degeaba live merge la Doar Atat Vtm Bjn. Concurează cumva cu cei care făceau grătar în Tineretului. Se plictisea, așa că a început un live în care apare și fi-su sau văru-său din când în când. Ea vorbește în țigănește, în caz că nu înțelegi ce zice.

N-am învățat nimic de la oamenii aceștia, dar asta e România. Poate că nu-ți convine, dar oamenii pe care i-am găsit i-aș putea vedea și pe scara sau în blocul meu dintr-un cartier destul de central. Caterinca proastă e apreciată, dovadă că Vacanța Mare a rezistat foarte mult pe TV, iar dorința de a fi popular printre oameni deloc populari este acum astâmpărată cu nițel live.

Citește și: Prietenii tăi de pe Facebook care pun botul la citate inspiraționale sunt proști, spun studiile

Totuși, șefu' la video este Daniel Cameramanu. A pornit filmarea pe un live al lui Salam de la o înmormântare. N-ai cum să concurezi cu așa ceva când ești camionagiu, elev, om plictisit sau doar vânzător la buticul din colț.

Ce mai aștept acum e nu să crească calitatea acestor produse video, ci să văd cât de jos ajunge. Ce violuri vor fi transmise prin live, ce glume proaste, dar și ce momente siropoase. Cumva, undeva, cineva va atinge punctul ala de jos și vei ști că nu mai e niciun haz să faci live.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește și alte chestii despre Facebook:
Instituțiile publice din România sunt mai amuzante ca părinții tăi, pe Facebook
De ce Facebook știe cu cine ai vrut să faci sex
Cum e să faci troc sexual pe Facebook