M-am născut şi am crescut în Sibiu, deci am apucat să-l văd evoluând, de la cel mai oribil stadiu până la stadiul actual, de fostă capitală culturală, oraş turistic, cultural etc. Pe scurt, un oraş frumos. Dacă textul ăsta ar fi fost scris acum vreo zece ani, ar fi ieşit ceva cu adevărat interminabil şi nimeni nu ar fi avut răbdare să citească.

Nici azi treaba nu stă cu mult mai bine. Sunt încă chestii care trebuie rezolvate. O parte sunt minore. Altele, se reflectă mai mult în atitudinea de ţăran a locuitorului de rând, decât în cea a conducerii.

Chestia aia la care sibienii îi zic „mall" este, de fapt, o clădire cu un singur nivel care a fost construită sub forma unei promenade. Este lipită de alte magazine, precum Auchan şi Carrefour, așa că toată zona se numeşte „Shopping City Sibiu". Dar aglomeraţia aia de magazine chinezeşti este o glumă proastă: îţi ia zece minute să arunci un ochi în fiecare coşmelie şi să pleci cu mâna-n cur.

Da, sunt câteva cafenele şi băncuţe, ca să te prefaci că pierzi vremea la mall, dar trebuie să fii foarte neinspirat să faci asta, când există un centru istoric plin de baruri. Pe lângă asta, aşa numitul mall este pur şi simplu haotic. Magazinele cât de cât mai cunoscute se închid unul după altul, în timp ce alte prăvălii, de tip ieftinache, apar în continuu. Adică, genul de magazine care-ţi oferă papuci de plastic în care să-ţi putrezească picioarele sau tricouri din celofan.

Sibiul se mândreşte cu reputaţia de oraş cultural. A fost capitală culturală în 2007 și aici se organizează, periodic, festivaluri de film, teatru sau jazz. Într-adevăr, chestiile astea au pus oraşul într-o lumină mai bună, dar mai mult pentru cei din afară. În timp ce lumea bună vine pentru evenimentele astea simandicoase, din toate colţurile ţării sau de peste hotare, sibianul aşteaptă cu sufletul la gură chestii mai simple.

Precum Forţa RadioZu. Acesta din urma a adunat peste 60 000 de oameni în piaţa mare. Să nu mai zic de ăia care s-au înghesuit pe străduţele de lângă. Niciun festival nu a adunat atâţia oameni, mă rog, în afară de Music Media Awards, unde se presupune ca au fost 40 000. Sibianul se bucură de marile evenimente culturale ale orașului ca de un meniu chinezesc. Adică este binevenit, în lipsă de altceva, dar tot micii parcă intră mai bine.

În centru, unde colcăie de turişti bătrâni care fac poze la orice chestie, clădirile sunt complet renovate şi totul arată demn de o capitală culturală. Când ajungi în zonele unde ochiul turistului ajunge mai greu, poţi întâlni nişte clădiri pe care, cel mai probabil, o să le ocoleşti. Nu neapărat din scârbă estetică, ci de frică, să nu cumva să se prăbuşească totul pe tine.

Crezi că exagerez? S-a şi întâmplat o chestie de genul, în care un cap de leu ornamental s-a desprins pur şi simplu de pe clădire şi a căzut peste o femeie. Victima a căzut inconştientă şi a murit în scurt timp, înainte ca ambulanţa să sosească. O moarte foarte stupidă care mă face ca, de fiecare dată când trec pe lângă o clădire veche, în orașul natal, să contemplu ideea propriei finitudini.

În gară poţi întâlni multe chestii care te fac să te temi pentru viaţa ta. Printre acestea: pâlcuri cu cocalari dubioşi, ţărani care trăiesc ca-n trib, pe lângă şinele de tren, sau aurolaci instabili cu priviri tulburi şi de la care nu ştii la ce să te aştepţi. Nu este un loc în care vrei să pierzi prea mult vremea.

Chiar dacă ai norocul să nu te loveşti de nimeni, locul în sine îţi mută nasul. Iar vara coincide cu venirea Satanei printre noi. Pasajul subteran prin care trebuie să treci este de-a dreptul sinistru, pute îngrozitor şi arată execrabil, cu colţurile îmbâcsite de urină şi rahat proaspăt.

Închipuie-ți cum e să treci prin canalizarea asta și să mai trebuiască să te și ții tare de bagaj, rugându-te, în gând, să ajungi la peron, cu traistă cu tot.

Sibiul a ars-o mult timp fără niciun ştrand, chiar şi pe perioada în care a fost Capitală Culturală. În vremurile bune, am avut chiar două, funcţionale, dar cumva, am rămas fără niciunul şi am fost nevoiţi să ne deplasăm spre opţiunile din împrejurimi, în special la Ocna.

Acum avem Aqua Fun, un ştrand înconjurat de ciment şi unde lumea se bate pe şezlonguri. Find singurul din oraş, trebuie să te mişti destul de repede, ca să prinzi câteva locuri unul lângă altul. Altfel, rişti să stai cu curul pe ciment sau cu întregul grup împrăştiat prin toată staţiunea. Și dacă ai norocul să prinzi nişte locuri mai decente, tot nu înseamnă că nu o să te înghesuie nimeni. Ștrandul este mic, fără spaţiu verde şi oamenii se freacă unii de alții, printre șezlonguri și, mai ales, în bazin.

Sibiul are opţiuni limitate când vine vorba de distracţii pe timp de noapte şi oraşul este extraordinar de plictisitor. Barurile din centru se închid în jur de ora 12 şi evenimentele care au loc în aer liber se termină şi mai repede.

Există câteva cluburi şi le poţi număra pe degete. Multe dintre ele nici nu le poţi numi cluburi, pentru că sunt doar nişte baruri mai mari în care muzica se acultă foarte tare. De localuri cu specific nici nu are rost să mai vorbesc, sunt vreo două semi rockoteci în care bate vântul şi câteva chestii pentru cocalarul din tine.

Practic, nu contează ce-ți dorești tu, o să ajungi în acelaşi bar monoton în care asculţi o combinaţie de muzică comercială şi vechituri de la nunţi şi botezuri, pentru că scena underground din Sibiu nu există. Şi este oarecum de înţeles, având în vedere că oraşul este plin de turişti pensionari care fac o poză, beau un ceai şi apoi se culcă. Iar tineretul se cară din timp spre alte oraşe.

Sibiul este un şantier veșnic. Totul se reabilitează, apar clădiri noi şi străzile sunt complet reasfaltate. Problema e că doar străzile pline de gropi au prioritate, când vine vorba de reabilitare. Cele care nu au văzut asfaltul niciodată sunt lăsate de izbelişte şi improvizate de lucrările localnicilor, majoritatea constând în aruncarea unor saci de nisip şi pietriş.

Chestiile astea se întâmplă prin mai toate orașele din România, dar puține au spoiala asta de mare Capitală Europeană, fostul oraș al sașilor, paradisul celor obosiți să mai trăiască în orașe mari și aglomerate. Când îți construiești o imagine ca asta, e de-a dreptul penibil să lași cartiere cu gropi de aproape un metru adâncime, sau zone unde bălăriile au crescut atât de mult, încât oamenii de acolo ies din case cu securile, până ce natura nu ia în stăpânire totul.

Cât despre faptul în sine, că aranjezi la fix centrul orașului și ți se rupe total de restul localității, te face să pari ca ultimul bou. Ca reginele alea din perioada medievală, care-și dădeau cu kile de pudră și parfum, dar nu făceau baie cu lunile.

În Sibiu, sunt mâzgăliți fix pereţii clădirilor recent renovate sau, după caz, clădirilor importante din centrul instoric. Dacă încerci să iei la rând blocurile vechi şi cenuşii, o să vezi că sunt în general neatinse, pentru că pereţii noi şi curaţi prezintă mai mult interes.

Într-un fel e logic, doar nici tu nu ai vrea să desenezi pe o foaie de hârtie deja murdară. Problema ține de ideea de „desen", în sine. E deja mult spus, de obicei peste tot găsești scrisuri d-alea tremurate, care arată ca o chestie făcută de cineva cu două mâini stângi şi legate la spate.

Și mai nasoale sunt mesajele. Ți se face jenă să mergi pe stradă, ca sibian, să te gândești la ceilalți, alături de care compui chestia asta numită comunitate locală. Unele par desprinse din anii 1990, gen „Muie Garda‟. Din altele, nu înțelegi un căcat, sunt atât de prost făcute, că nici scrisul nu se poate citi. În fine, despre a treia categorie, tip „Atenție Urs!!! Sau găsit urme de labă‟ nici n-are sens să mai zic ceva.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește și despre alte orașe nasoale:
Zece motive pentru care Ploiești e un oraș nasol
Zece motive pentru care Craiova e un oraș nasol
Zece motive pentru care Curtea de Argeș e un oraș nasol