FYI.

This story is over 5 years old.

Secrete din bucătăria restaurantelor

Cum e să lucrezi într-un restaurant de interlopi

Se dădeau petreceri cu zeci de prostituate și banii zburau în toate direcțiile, deși salariile le primeam cu întârziere.
2.11.15

În rubrica asta aflăm ce se întâmplă cu adevărat în culisele restaurantelor tale preferate. Pentru articolul de față, am vorbit cu un ospătar care și-a petrecut vara muncind într-un restaurant cunoscut pentru clienții lui din crima organizată, cât și pentru mâncarea sa.

Mereu ajungeam devreme. Într-o zi, eram singura persoană din tot localul, cu excepția managerului care se afla în birou și care m-a invitat nonșalant să ies afară și să aștept pe cineva care ar trebui să-mi dea ceva, după care să-i aduc acel ceva lui.

Așa că stăteam în afara restaurantului, destul de sigur de ce se întâmpla, și mă întrebam, „Chiar îmi va fi livrat un pachet?" Mă simțeam ca-ntr-un film cu mafioți. După care, mă trezesc în brațe cu un ditamai plicul - în jur de zece centimetri grosime - dat dintr-o mașină luxoasă de un tip care nici măcar nu mă vedea. Mi-aduc aminte că mă gândeam că puteam să fiu la finalul zilei în Mexic. Când am făcut gluma asta de față cu colegii mei, mi-au zis: „Cel mai probabil ai fi mort la sfârșitul zilei, frate!"

Am lucrat acolo pentru cinci sau șase luni, deci cam toată vara. A trebuit să învăț un limbaj nou care era o combinație între engleză și italiană. Nu mi s-a zis niciodată la interviul pentru job treaba asta, se înțelegea de la sine. Exista mereu o subtilitate în limbaj. Prima dată am crezut că e o glumă, dar deodată m-am trezit că toți oamenii din personal, care erau de regulă guralivi, deveneau docili cu anumiți clienți, fără ca ei să fie fideli. Era tare ciudat.

Când tipii ăștia veneau, puteau să facă tot ce le trecea prin cap. Puteau fuma în interior, li se rupea de tot. Aveai impresia că restaurantul era al lor. Ca și cum, dacă li se punea pata să-l închidă, o puteau face oricând.

Mi-amintesc de un party privat unde erau multe prostituate, cât să umple o mașină. Cred că am văzut și un tip cu un pistol. Totul era privat, un meniu cu zece feluri și prostituate la desert și niciun pic de rușine, cu atât mai puțin atenție la banii cheltuiți. Era ca un grajd de curve acolo.

Între timp, la parter, serveam vedetele de film, politicienii și clienții obișnuiți. Dar ce se întâmpla la etaj te lăsa mască. Chiar și în spatele restaurantului erau o groază de ospătari care ziceau, „Hei, cecurile noastre de salariu nu sunt gata!"

Uneori ele întârziau și ni se spunea doar, „Ne pare rău, cecurile de salariu nu sunt gata." Dacă auzi fraza asta în alte restaurante, e o problemă serioasă. Dar în restaurantul ăsta nimeni nu îndrăznea să întrebe, „Unde-mi sunt banii?" Exista clar o ierarhie. Iar mulți dintre noi munceam în același timp, încât nu știai nimic de propria contabilitate. Puneau laolaltă bacșișurile, așa că se forma un munte de bani care era împărțit cu toată lumea.

Am lucrat în fiecare tip de restaurant șmecher până la hoteluri și locuri pentru familiști, dar n-am văzut nicăieri genul ăsta de tipi, nu e genul de clienți cu care ești obișnuit. Unii dintre ei spuneau, „Nu vorbi decât dacă ți se spune", și nici măcar nu se uitau la tine, însă unii erau destul de sociabili după momentul ăsta. Dar majoritatea erau ceva de genul, „Nu vorbi cu mine, nu te uita la mine."

O mare parte din personal se dădea în vânt după tipii ăștia și era greu de luat în serios. Spuneau chestii ca, „Hei, ai auzit că tipul ăsta a fost omorât?" și părea că glumeau. Îmi venea să zic, „Sper că nu vorbiți serios!"

Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât realizez că nu era tocmai un job normal. Cine știe? Proprietarii și managerii erau sociopați, dar erau aproape ilari. Vorbeau la persoana a treia și amenințau încontinuu. Era mai mult un fel de a vorbi decât amenințare propriu-zisă. Exact ca, „Frate, du cafeaua asta la masa 12 sau îți bag un cuțit în inimă!" Mă întrebam uneori, „Unde dracu lucrez?"

Trebuia să fiu un soi de inspector judiciar contabil ca să-mi dau seama ce dracului se întâmplă acolo. Nu știu dacă acolo își făceau veacul sau locul era deținut chiar de mafie. Era pe ghicite.

Nu știu sigur ce legături financiare existau între restaurant și tipii ăștia, dar era clar vorba de o factură diferită pentru ei și pentru mine, dacă voiam o masă privată pentru 20 de persoane și un DJ. Cine știe? Poate că era gratuit pentru unii dintre ei.

Dar toată lumea știa că ceva se întâmpla. Toți care lucrau acolo știau. Dar când ești singurul care nu a crescut în mediul ăsta, ți se pare ciudat. Toți știau că e un restaurant al interlopilor. Era ceva de genul, „Frate, ai văzut cine e la masa 3? Să nu care cumva să verși vreun pahar acolo!"

În cele din urmă am plecat de acolo ca să-mi iau un job normal, într-un restaurant mai mic. N-am excelat niciodată în medii din astea pline de oameni, iar tu, ca individ, nu ești decât un pion. Dar spațiul era așa de mare că eram o groază de ospătari la parter. Era un restaurant enorm, iar ei făceau mulți bani.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre mafie:
Interlopii români iubesc social media
Femeile care se luptă cu mafia
E înfricoșător să pârăști Mafia chiar și în condiții de anonimitate