Quantcast

Povestea copiilor români cărora statul le dă la fel de mulți bani pe cât le ia

În Delta Dunării, ca să ridici ajutorul de stat pentru grădiniță, cheltui mai mult pe drum.

Un copil admiră peisajul în drum spre școală în microbuzul unității de învățământ din comuna C.A. Rosetti

În Sfiștofca, sat de lipoveni din Delta Dunării, rar vezi suflet de om pe ulițele nisipoase, năpădite de troscot. Dacă străbați satul de la un capăt la altul, întâlnești mai degrabă vite, cai, câini sau chiar șacali, ajunși aici prin sudul României. Casele sunt din chirpici și lemn, cu acoperiș din stuf, vopsite în acel albastru spălăcit, lipovenesc, de cer tulbure.

O casă părăsită din Sfiștofca

Între două gospodării sunt tot atâtea case părăsite pe care natura a început să le revendice și le transformă, treptat, în movile de pământ. Ici-colo câte un zid rămas în picioare amintește de căminele de odinioară și de oamenii care le-au părăsit în grabă, parcă fugind din calea urgiei.

Așternuturi mototolite, covoare atârnând pe pereți, un bagaj început și neterminat, haine și veselă împrăștiate pe jos și pe pat, tot felul de obiecte călcate în picioare de animalele care și-au găsit aici un adăpost. De parcă într-o zi oamenii s-au ridicat pur și simplu și au plecat.

Copiii grădiniței din scomuna C.A. Rosetti, în vizită la școala din satul vecin, Periprava

Sfiștofca era unul dintre cele mai populate sate din Deltă pe la mijlocul secolului trecut. Acum au mai rămas 40 de locuitori. Tinerii au plecat de mult spre oraș, unde sunt școli și locuri de muncă, iar bătrânii nu vor să se stingă aici, în locul unde și-au trăit toată viața. „Peste zece ani, cui o să-i dau bani peste gardul casei ca să-mi cumpere o pâine?", se întreabă Petrică, paracliserul bisericii din sat. Sfinții sunt tot acolo, pe icoane, în vechea biserică. Ei n-au plecat.

Statul nu-și numără bine săracii

Microbuzul școlii din comuna C.A. Rosetti

Din Sfiștofca au dispărut treptat și copiii. Azi mai sunt doar trei: Maria a lui Mișu, care are zece ani, și frații Filon și Andrei, de cinci și șase ani, ai lui Nelu Petcu. Școala s-a închis de prin 2003, iar de atunci elevii învață la grădinița și la gimnaziul din comuna învecinată, Rosetti. Nu-i mult până acolo, doi, trei kilometri, dar izolarea traiului din Deltă are prețul ei.

Drumul prin sălbăticie nu e ușor. Iar când se rupe cerul, aici se rupe și pământul. Drumul de nisip, care taie pădurea, e spălat și mutat dintr-o parte în alta de șuvoaie. E plin de gropi și barat de trunchiuri căzute de-a curmezișul.

Drumul spre scoală

De regulă, microbuzul școlii ia copiii din Sfiștofca și Periprava și îi aduce înapoi după ore. Însă singurul microbuz al școlii a fost trimis în martie la reparat în Tulcea, unde a stat două săptămâni pe butuci. Atunci, câțiva copii s-au dus la școală pe jos, singuri. Printre ei, și cei trei din Sfiștofca. După prima săptămână, părinții Mariei, ai lui Filon și ai lui Andrei nu le-au mai dat voie să meargă neînsoțiți.

Oricât ar fi gata să-i poarte, la nevoie, și-n cârcă, după cum spune Nelu Petcu, cei în putere trebuie să muncească, merg cu ziua la sapă prin satele învecinate, n-au cum să-și ducă sau să-și ia copiii de la școală.

Elev în microbuzul școlii C.A. Rosetti

În ajunul Bunei Vestiri, cele două familii au primit vestea mai puțin bună că li s-au tăiat ajutoarele sociale din cauza absențelor pe care copiii le-au acumulat la școală. Statul n-a asigurat transportul, cum era obligat s-o facă, apoi tot statul i-a pedepsit pe copii că nu s-au dus la școală. Printre aceste ajutoare era și tichetul social de 50 de lei, acordat prin programul Fiecare Copil în Grădiniță (FCG, legea 248/2015). Un tichet cu care părinții cu venituri foarte mici le pot cumpăra copiilor mâncare, haine și rechizite.

Un elev stă de vorbă cu profesorul de sport al școlii C.A. Rosetti

Pe lângă educația pe care o primește acasă, între vârsta de trei și șase ani, un copil care merge la grădiniță învață să socializeze, se dezvoltă emoțional și cognitiv și dobândește abilități esențiale care-l vor ajuta să funcționeze mai târziu în comunitate, să aibă succes la școală și ulterior în profesie. Cel puțin asta ne spun, în limbajul lor scorțos, studiile din ultimii 30 de ani care au analizat de-a fir a păr educația preșcolară.

Elevii grădiniței din C.A. Rosetti în excursie spre Periprava

Programul de stat Fiecare Copil în Grădiniță încearcă să sprijine educația preșcolară în familiile defavorizate, în care venitul lunar pe membru de familie este mai mic de 284 de lei (dublul venitului minim garantat). Până acum, la nivelul întregului județ Tulcea sunt aproximativ cu o treime mai mulţi copii care trăiesc în sărăcie, decât au apreciat instituțiile statului.

Citește și Grădinița de după zid, o distopie într-o lume a analfabeților

Ministerul Finanţelor Publice estimase în septembrie 2015 puţin peste șase sute de potențiali beneficiari (683 este cifra neoficială) ai tichetului social, însă la sfârșitul lunii aprilie erau 922 de copii care-l primeau, din totalul de 5 490 înscriși la grădiniță la finalul primului trimestru, conform datelor Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Pentru 50 de lei în plus, familiile sărace își trimit copilul la grădiniță

Ora de sport în curtea școlii C.A. Rosetti

Şcoala Gimnazială din comuna C.A. Rosetti, unde se află și grădinița, este la intersecția dintre două lumi. Un gard vechi din lemn, care stă să cadă, împrejumuiește clădirea renovată, cu geamuri din termopan. În interior, afișele noi despre conservarea biodiversității în Deltă stau pe pereți alături de ilustrații din perioada comunistă.

Directorul școlii C. A. Rosetti are 26 de ani

Cătălin Sîrbu, directorul școlii, un tânăr de 26 de ani cu fizionomie juvenilă, de licean, stă de vorbă cu noi în biroul său. Prin ușa larg deschisă se vede inscripția de pe hol: „Matematica, dragostea mea". Din 2013, de când are această răspundere, s-a ocupat de mai multe lucrări de reamenajare a clădirii. Dacă în urmă cu câțiva ani elevii mergeau la toaletă în curte, acum au grupul sanitar în interior și mobilier relativ nou în clase.

Condiții sunt, cât de cât, dar educația se face tot ca la țară. „Cei de la clasele V-VIII, când ajung acasă dau cu sapa, în loc să-și facă temele. Când aud «M-a pus tata la lemne!», eu ce să-i mai zic? Sunt foarte puțini cei care învață din clasă, iar acasă nu pun mâna pe carte", e de părere directorul.

Pictură în școala C.A. Rosetti, realizată de Octav Postolache, pictor maramureșan stabilit la Sfiștofca

Cu cei mai mici, elevii de gimnaziu și copiii de grădiniță, provocarea este să-i aduci întâi la școală și apoi să-i motivezi să învețe. Despre școală există părerea comună că ar fi oarecum obligatorie, pe când grădinița e cu totul la voia părinților și la cheful copiilor. La grădiniță se fac, prin comparație, mai multe absențe decât la școală.

Copiii grădiniței din C.A. Rosetti în vizită la școala din Periprava

Directorul a observat că, odată cu stimulentul de 50 de lei a crescut frecvența copiilor la grădiniță, însă doar în rândul celor din familiile sărace. Și asta pentru că acordarea tichetului social prin legea 248/2015 este condiționată de participarea copilului la ore. Vii la grădiniță, primești tichetul!

Învoirile, maximum trei, împreună cu scutirile medicale nu au voie să depăşească mai mult de 50% din totalul zilelor de școlarizare din luna respectivă. În opinia directorului, problema este mai degrabă cu ceilalți copii, din familii cu venituri ceva mai mari, care absentează la fel ca înainte. Pentru ei încă nu s-a inventat un mecanism care să-i constrângă sau să-i stimuleze să vină la grădiniță.

Educația pe uscat: „De 20 de ani ne luptăm pentru alimentarea cu apă"

Copiii grădiniței din C.A. Rosetti iau prânzul, în timp ce profesorul de sport și directorul școlii din Periprava îi supraveghează

În comuna Rosetti sunt în total opt copii pentru care se acordă tichetul social prin programul Fiecare Copil în Grădiniță: patru din satul Letea, trei din Rosetti şi unul din Sfiştofca. Printre cei din Rosetti se numără și Petruța, fetiția Lilianei Vasiliev.

Era a doua zi de Paști când i-am bătut femeii în poartă. Liliana e înaltă și zveltă, viguroasă, cu un mers apăsat și o figură severă. Ne-a poftit imediat înăuntru. Am stat la umbră, pe prispă. Câteva răsaduri anemice, acoperite de un praf gros, se vedeau într-un colț de grădină.

„Nu fac nimic cu pământul, am băgat lucernă pentru animale și câțiva cartofi... Și mai am o bucată de pământ, nu am actele pe el, în centru, lângă dispensar. Acolo e baza, unde îmi mai pun cartofi, ceapă, porumb... dar nu-ți ajunge să te hrănești toată iarna de-acolo... Acum cartofii îi cumpăr", spune femeia pe un ton amar.

Citește și Cum e viața copiilor din Clejani, satul unde copiilor le e frică să se declare romi

Viaţa în Delta Dunării are paradoxurile ei: peștele foiește peste tot, dar apele sunt concesionate și n-ai voie să pescuiești; apă e cât vezi cu ochii, un județ de apă, dar din ce în ce mai multe terenuri sunt lovite de secetă, se deșertifică.

Liliana Vasiliev stă de vreo 15 ani cu ţevile de apă trase până-n poartă. Atunci primăria a început lucrările cu mare avânt, dar le-a lăsat baltă. Pentru Liliana, pământul e o pacoste. Are o bucată de peste două mii de metri pătrați, adică peste limita care i-ar da dreptul la ajutorul social. I se mai socotesc la avere și câteva păsări şi o vacă primită de pomană de la cineva din sat. Și adunând sărăcia ei grămadă, găină cu găină și pogon cu pogon, reiese că e totuși prea avută ca să primească ajutor social.

Acasă la Petruța, alături de jucăriile ei

Noroc de pensia mamei, de cinci sute de lei, și de ce mai câștigă muncind cu ziua când și pe unde apucă. Cu puținul strâns, Liliana trebuie să o țină pe cea mică la școală, pe Petruța. Și asta încă n-ar fi nimic. Mai greu e cu băiatul, Alexandru, care învață la liceu în Tulcea. Cheltuielile de cămin pentru el ajung la patru sute de lei. O sumă uriașă pentru o familie din Deltă.

Petruța ne privește curioasă din pragul ușii, de unde ne salută timid. La insistențele mamei sale acceptă să ne arate jucăriile, aliniate aproape militărește pe pat.

Într-un colț al încăperii stau îngrămădite câteva caiete, carioci și acuarele, donate de organizațiile de pe la oraș care vizitează comuna de Crăciun și de Paște. „Eu le păstrez și i le dau în următorul an, când începe școala", spune Liliana.

Dar Petruței îi lipsesc cel mai mult pantofii. În curând, vacanța de primăvară se termină și nu are cu ce se încălța la școală. Puțin probabil că mama ei îi va putea cumpăra încălțări de la magazinul lui Ghiocel, singurul din comună. Aici, un trening de copil, de exemplu, costă peste 70 de lei. În Rosetti, marfa e adusă cu vaporul; asta face ca prețurile să fie mai mari, chiar duble față de cele din Tulcea.

Magazinul din C.A. Rosetti

În acest timp, la Consiliul Local, vice-primarul Antonel Pocora mai are câteva zile până își încheie mandatul. Nu are nicio intenție să candideze din nou la alegerile locale din 5 iunie. Sistarea lucrărilor de alimentare cu apă, care au început în 1997 cu fonduri de la Ministerul Lucrărilor Publice și s-au întrerupt doi ani mai târziu, o pune pe seamă schimbărilor politice de la nivel central.

Acolo se tot schimbă politicienii și care cum vine se joacă la robinetul de bani: ba îi dau drumul, ba îl închid, după cum le dictează interesele. Ulterior, când s-a refăcut proiectul de alimentare cu apă, la standardele tehnice cerute, comuna Rosetti nu a putut aplica la fondurile europene pentru că avea prea puțini locuitori.

Cele cinci sate componente – Rosetti, Sfiştofca, Letea, Periprava şi Cardon – au o populaţie de 970 de persoane, cu mult sub limita minimă de două mii de locuitori cerută de programele europene. „În 2007 am încercat să luăm bani prin măsura 322, apoi în 2013 printr-o altă măsură. În total, de 20 de ani ne luptăm pentru alimentarea cu apă", încheie vice-primarul.

Pragmatism românesc: trebuie să cheltui 58 de lei ca să obții 50

Elevi pe holul școlii C.A Rostti ies din timpul orei după o mătură

Liliana nu poate să folosească oriunde tichetul social oferit prin programul Fiecare Copil în Grădiniță. Primăriile doar cumpără tichetele de la companii private, iar mai departe rămâne în sarcina celor din urmă să încheie parteneriate cu diferite magazine.

Consiliul local din Rosetti le-a luat prin firma Sodexo, care până în prezent are o rețea de 111 unități partenere în județ. Dintre acestea, cel mai apropiat magazin de Rosetti se află la nord, în localitatea Chilia Veche. Geografic, localitatea e mai aproape, dar de ajuns e mai ușor s-o iei prin Tulcea. Așa e concepută infrastructura. Drumul până la Tulcea și înapoi costă 58 de lei. Adică mai mult decât valoarea tichetului.

Singura soluţie pentru Liliana rămâne ca, împreună cu ceilalți părinţi, să strângă tichetele sociale şi lunar sau o dată la două luni, câțiva dintre ei să meargă în Tulcea, de unde să cumpere pentru toţi copiii cele necesare.

La nivelul municipiului Tulcea, numărul copiilor pentru care se acordă tichetul social de 50 de lei este de peste zece ori mai mic decât cel la care se așteptau autoritățile. Conform Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS), în luna aprilie s-au aprobat în total doar 25 de cazuri, iar până la sfârşitul lunii mai nu s-a mai înregistrat nicio altă cerere.

Diferența până la trei sute de copii, câți beneficiari erau estimați de către Ministerul Finanțelor Publice, este pierdută nu se știe pe unde. Eugenia Iancu, șefa Serviciului Prestaţii şi Servicii Socio-Medicale Copii (din cadrul DAPS Tulcea) este de părere că principala problemă în implementarea legii Fiecare Copil în Grădiniţă este limita maximă de venit: „Una este când faci campanie de informare şi alta e când oamenii aduc documentele şi vezi că pe adeverinţa de venit sare de 284 de lei. E un plafon nerealist, mulţi rămân pe dinafară fiindcă îl depăşesc".

Liliana Vasiliev nu are un venit mai mare de 284 de lei. Nu contează că de pe pământul ăsta nu scoate nici cât să-i ajungă pentru familie. În ochii legii nu e suficient de săracă pentru a primi ajutor social. În Sfiștofca, atunci când legea s-a aplicat orbește, două familii și-au pierdut temporar ajutoarele sociale.

Alte norme, de această dată europene, au arătat celor aproape o mie de locuitori din Rosetti că sunt prea neînsemnați ca să poată primi bani pentru alimentarea cu apă, pe care o așteaptă de două decenii. Iar în tot acest context greu de cuprins se dovedește că, pentru o sumă aproape derizorie, de 50 de lei, cei mai nevoiași își pot trimite copilul la grădiniță.

Legile se scriu și se rescriu iar în timp, probabil, că le vom gândi din ce în ce mai bine și vom învăța cum să le aplicăm ca să aibă o noimă. Până atunci, însă, comunitățile izolate din Deltă par că-și vor duce în continuare traiul sub o formă stranie de sărăcie cu dobândă.

Material realizat în cadrul Burselor de Jurnalism Civic, în memoria Oanei Livadariu, ediția 2016. Bursele sunt oferite de Asociația OvidiuRo și The Alex Fund în scopul informării publicului cu privire la necesitatea accesului la educația preșcolară pentru cei mai săraci copii din România.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre educație:
De ce e important să avem educație sexuală-n România, în ciuda extremiștilor religioși
Cum au ajuns Youtube și vlogurile surse de educație pentru puștii din România
Ce am învățat din revistele românești de adolescenți din anii '90, de la muzică la educație sexuală