Dacă te-ai născut după 1989, ești un norocos. Și nu numai din motivul evident, și anume că ai venit pe lume într-o țară liberă, ci și pentru că asta înseamnă că, până să împlinești tu 18-19 ani, armata a devenit voluntară în România.

Înainte de 2007, băieții care se apropiau de vârsta majoratului începeau să-și facă griji. Cei care terminaseră armata învârteau cuțitul în rană, povestind tot felul de orori despre recrutare, încorporare și umilința din armată. În anii ăia, ca să scapi, singura șansă era să intri la facultate, să amâni armata sau să faci rost de scutiri medicale din care să reiasă că ai platfus, ulcer sau alte boli fizice. Sau mintale. Mulți, însă, n-au scăpat.

Câțiva dintre cei mai puțin norocoși decât tine îți povestesc mai jos cum erau dezbrăcați la piele, tunși la zero, măsurați și cântăriți ca vacile și apoi trimiși pachet la unități militare din țară.

„A venit foaie d-aia să te prezinți la comandament, acolo te întreba, te cântărea, te dezbrăca în chiloți să vadă dacă ai tatuaje, semne particulare, chestii din astea. Dacă ai făcut pușcărie, dacă ai decese în familie. Nu-ți făceau analize serioase. Te întrebau tot felul de tâmpenii. Părerea mea e că nu avea cum să-și dea cineva seama dacă tu ești nebun. Te întreba dacă ți-e frică de întuneric. Păi, mă lași? Cui i-e frică? Iar apoi, în armată, erau apți de gardă, care puteau să păzească obiective și chestii din astea, și inapți. Dacă vroiai să nu faci gardă, spuneai că ți-e frică de întuneric. Și gata, nu mai făceai nimic.

În prima zi, la unitate. Eram șapte inși într-o cameră. Ne-au dat uniforme. Nu ni le dădeau după mărime, se uitau la tine și ziceau «asta e bună».

Și, a doua zi, deșteptarea la 5:30. La început era nasol, nu știai ce aveai de făcut, trebuia să ceri voie să te duci la WC, să nu știu ce, nu te duceai de capul tău. Era o formulă, și acum mi-o aduc aminte: «Domnule caporal, vă rog frumos să îmi permiteți să îmi fac nevoile fiziologice». Ce, crezi că făceai tu după capul tău? Nu! În prima zi, m-am dus dimineața, și după aia pe la nouă seara!

Pot să zic că e un an pierdut pentru nimic. Înveți să bei, să fumezi. Am tras de cinci ori cu arma. Astea cu ai ieșit din armată și ești matur sunt vrăjeli, prostii."

„Cândva în '84, m-am trezit cu un curier la ușă, a venit un fruntaș cu ordinul de încorporare, să mă prezint la unitatea militară. Pe 20 martie, m-am dus îmbăiat, ras, frumos. Acolo, până să ne strige pe nume pe fiecare, stăteam toți și așteptam, vorbeam între noi, am început să ne cunoaștem.

Eu am făcut armata la Geniu, în care intră și construcții, aici ajungeau cei cu probleme, cu dosare penale, mai scandalagii, mai prostănaci, mai nu știu ce. Construiam șantiere, unități militare. Pe mine m-au dus acolo probabil din cauza vederii. Eu aveam -3,25, miopie, și bănuiesc că nu eram bun pentru vreo armă mai serioasă. Prima companie, în care eram și eu, erau mai de luminați, civilizați. Ei, următoarele erau cu probleme, paria societății.

Prima noapte în armată nu prea mă lua somnul. În noaptea aia am auzit o groază de tipi plângând în paturi, p-acolo. Erau mulți veniți din țară. Eu eram aproape de casă, adică la câteva stații de casă, în București.

În '90 a fost altă porcărie. O lună de zile m-au scos din producție, de unde lucram, și m-a concentrat. De la ora opt până la 16, zi de zi. Să îmi schimbe profilul armei. Eu nu știu dacă ăla s-a uitat sau nu la fișa mea medicală, deja eu aveam miopie -3,5, dar mi-a schimbat arma la aruncător de grenadă nu știu de care. M-a făcut servant ochitor. Eu, cu miopie forte. Eu care, dacă n-am ochelari, tre' să-mi pui un baston alb în mână.

Per ansamblu, pentru mine armata a rămas o pușcărie cu muncă silnică. Erai sclav. Dacă îi dai unui prost un grad și un pic de putere, ăla e! Te-a nenorocit. Eu am suferit foarte mult din cauza prostiei, în armată."

„Vestea că voi fi recrutat a picat ca un trăznet asupra mea. Deși știam că se întâmplă lucrul ăsta, cumva speram că vor uita de mine. Dar nu s-a întâmplat. A venit în cel mai potrivit moment cu putință, când eram îndrăgostit lulea, rocker, și pentru prima dată în viața mea post adolescență, fericit.

Am făcut testul de inteligență, am răspuns intenționat total greșit, în opinia mea, la toate întrebările alea, în speranța că o să-l pic. Și am ieșit că sunt cel mai tare din toată promoția, cu abilități de cercetaș și așa mai departe, lucru care mi-a dăunat și mai mult, pentru că ulterior am fost repartizat la o unitate de aviație. La Buzău.

Era după facultate, aveam 23-24 de ani. În viața mea n-am văzut mai multe scule ca atunci, la recrutare. Dacă atunci când eram în liceu visam numai gagici goale și toate colegele mele goale, Dumnezeu mi-a ascultat dorința și, în stilul lui ironic, mi-a îndeplinit visele, dar pe dos. Erau mulți, câtă frunză, câtă iarbă.

Erau la recrutare galeriile Steaua și Dinamo, care-și strigau unii altora „Muie, Steaua", „Muie, Dinamo", erau vegetarienii și visătorii, d-ăștia cu capul în nori, erau oameni care considerau că armata îi va face bărbați, și eu. Cel mai amărât dintre toți. Dar, cu acea ocazie, am aflat că nu am de ce să îmi fac probleme, pentru că în sfârșit am putut să îmi compar și eu nivelul cu ceilalți bărbați din punctul de vedere al dotării.

Și a trebuit să recurg la tot felul de artificii, să mă gândesc la bombe atomice, la căței pe drum în pericol de mașini și la tot felul de chestii. Din păcate, am trecut și acest test. Cred că era doar o experiență erotică, altceva n-am descoperit de ce ne dezbrăcau de tot.

După ani și ani, cum spune piesa, e cumva ciudat, că nu regreți că ai făcut armata. Ulterior, când am avut angajați, am observat că cei care au făcut armata sunt mai rezistenți, nu se plâng și nu te lasă la greu. Dar atunci am simțit-o ca pe o închisoare.

Cred însă că e inutilă armata. Chiar mă gândeam, dacă începe un război, mă duc acolo ca să omor un om pentru că e și el obligat să omoare, ca și mine?

Singura chestie utilă din armată a fost că am citit mult, fiind obligați să stăm acolo foarte mult timp, neavând miljoace de entertainment, cum ar fi televizor. Ceea ce, cumva, m-a făcut să leg câteva cuvinte acum, ca să avem această discuție."

„Ne-a luat de la liceu și ne-a dus la comisariatul militar. Aveam 18 ani. Ne-a pus să ne dezbrăcăm în pielea goală. Eram examinați în grupuri de aproximativ șapte (nu-mi amintesc foarte bine câți eram). Pe unii din grup îi cunoșteam deja de la liceu și mi-era cam jenă să stau așa în pielea goală mai ales că era o asistentă care ne examina. Ne-a cântărit, ne-a măsurat și ne-a dat drumul.

Am plecat la facultate și am scăpat de armată pentru moment. Am fost prima generație care a făcut armata după facultate.

A doua zi mi-au dat o uniformă cu pantaloni făcuți din două perechi. Au tăiat cracii de la o pereche și i-au adăugat la altă pereche. După un timp, am primit și eu pantaloni (nemodificați), care mergeau cât de cât, deși tot erau cu vedere la gleznă. În general, eram relaxat, fiindcă știam că cei care aveau facultate erau tratați mai bine în armată și așa a și fost."

"Nu împlinisem nici 19 ani. Mergeam pe principiul că mă duc și refuz, că aveam voie, legal, mi se pare, până la 20 de ani, să refuz. Dar când i-am zis lui tăică-miu, mi-a spus: «Nu, tată, te duci în armată!__ ». Și faza e că nu dădusem Bac-ul, rămăsesem corijent la chimie, pe vară, și nu mă băgaseră în BAC. Și eu mergeam și pe chestia asta. Că stau acasă, dau BAC-ul, și abia după 20 de ani mă duc. Dar taică-miu, «Nu, te duci să te faci și tu bărbat!». D-astea. Eu aveam și probleme cu vederea, aveam -6, dar ai mei n-au vrut să audă.

Bine, n-am avut armată grea, am făcut la Radiolocație, ăștia care urmăresc cu antenele avioanele, țintele de pe cer.

În prima zi de armată m-a dus taică-miu cu mașina și m-a lăsat acolo, la Alexeni. Știu că era un meci în seara aia, Cupa Campionilor, Steaua cu Benfica. M-au pus să fac șmotru, că așa era, bibanii erau puși la treabă. Spălam, măturam, dracu știe ce mai făceam pe acolo. Și, când a venit ora meciului, eu mi-a lăsat cârpa și m-am dus și eu la televizor.