FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Un șofer din Londra a fost suspendat, pentru că s-a masturbat în autobuzul pe care-l conducea

Omul tot întindea mâna dreaptă după ceva care se afla pe scaunul din fața lui, poate un telefon cu pornografie.
13.11.15

Dacă vei vrea vreodată să te lași de fumat, poate ar trebui să-ncerci terapia prin scârbă. E sâmbătă, ești acasă. Afară plouă, dar tu n-ai mai nimic de făcut decât să bagi o mașină de spălat înainte să înceapă X Factor. Te ridici din pat pe la mijlocul zilei, după care ieși afară pentru o țigară.

E dur, știu. Sunt aproape pe cale să mă las. Imaginează-ți, totuși, în timp ce stai în fața blocului și te holbezi la fotografiile de noaptea trecută pe telefon, un autobuz gol e parcat în direcția opusă. Prin geamul aburit, în partea de sus a autobuzului cu două etaje, parcă poți vedea silueta unui om. Inițial pare că poartă pantaloni culoarea pielii, dar, când te uiți mai atent, realizezi că, nu, e de fapt gol de la brâu în jos, și, după cum se mișcă, pare să fie ceva suspect.

Publicitate

Mohamud Mohamud și fratele lui Hamza fumau o țigară în afara casei lor, sâmbătă, când au văzut cum șoferul unui autobuz se masturba între două scaune la etajul autobuzului său. Mohamud a declarat pentru Metro că: „Eram șocat. Am văzut că era aproape gol și îl puteam vedea cum se mișca înainte și-napoi."

„Inițial nu mi-am putut da seama ce face, dar când mi-a picat fisa, mi-am scos telefonul și am început să-l înregistrez. Sigur era ceva pe scaunul din fața lui, pentru că-i puteam vedea mâna dreaptă cum se întindea după ceva care era pe scaunul ăla, așa că m-am gândit că poate se uita la filme porno pe telefonul lui."

Drăguț, ce teorie frumoasă. Sper că până la urmă va reieși că-și masa coapsele sau făcea yoga, deși e puțin probabil. Un purtător de cuvând pentru Tfl a declarat pentru Metro că șoferul a fost suspendat, în timp ce incidentul e investigat, așa că stai pe fază pentru explicații ciudate care presupun răni de la sport sau mers în somn.

Între timp, dacă vrei ca cineva să vină cu o definiție pentru termenul „labagiu de autobuz", poți să vezi clipul lui Mohamud aici. Pentru cei cu gusturi mai cumințele, de ce nu te uiți direct la clipul ăsta cu Enya la concert, în timp ce te gândești la o cale diferită prin care să ajungi acasă.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește și despre alți șoferi:
M-am angajat șofer la Uber, în București, ca să înțeleg de ce vor dispărea taximetriștii
Poveştile şoferilor de RATB: Pistolul la tâmplă, Sauna cu vapori de pişat şi Pietonii cu pietre
Un șofer vrea să ia la bătaie un biciclist și ajunge să dea cu fața de asfalt