FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Poveștile româncelor despre labagii publici o să te facă să te închizi în casă

Bucureștiul e plin de labagii.
Dana  Alecu
Bucharest, RO
labagii, onanisti publici, psiholog
Nimic nu e ceea ce pare a fi. Fotografie de rick via Flickr

Nu contează cum arăți, unde stai și uneori nici ce vârstă ai, dacă ești fată și ți-au răsărit mugurașii cât orice mascul „alfa" să-i sesiseze, ești tocmai bună pentru o remarcă nesimțită. „Ce te-aș fute…", o palmă pe cur sau o mână băgată pe fugă chiar între picioare a devenit, din păcate, un soi de „normalitate" când ieși pe stradă.

Am simțit-o pe propria piele și partea cea mai tristă e că se întâmplă uneori atât de repede, că n-ai timp nici să reacționezi. Rămâi cu sila.

Publicitate

Printre indivizii ăștia inventivi și „curajoși" își mai fac simțită prezența și unii care nu dau bir cu fugiții imediat ce ți-au atras atenția: onaniștii sau labagiii. Dai de ei mai ales în mijloacele de transport în comun.

În înghesuiala din RATB sau tramvai e locul propice să-ți dai drumul, că doar d-aia s-a inventat laba. Întrebarea e: ce aș putea eu să fac când simt cum bărbatul care mi-ar putea fi tată se freacă de mine într-un spațiu în care abia pot să-mi mișc capul?

Să-i dau o mână de ajutor nu e răspunsul potrivit.

Ca să-nțeleg de unde pornește nevoia asta de masturbare în public și ce pot face în cazul în care dau de un astfel de individ, am vorbit cu psihologul Florentina Păduraru, poliția și victimele unor labagii.

Pe unde dau de labagii

labagii-in-public-in-romania-body-image-1465580861

Și fii sigur că-i place. Fotografie de Lindsay via Flickr

Nu există un loc specific în care să dai peste un labagiu, însă odată ce auzi poveștile celor care s-au intersectat cu ei, poți direct să nu mai ieși din casă. Cu toate astea, labagiul nu e în sine un agresor. E un individ care poate fi diagnosticat ușor ca fiind bolnav, mai ales dacă el nu știe decât să se masturbeze, conform psihologului Florentina Păduraru. Fii sigur că bărbatul la vreo 40 și ceva de ani care și-o freacă între boscheți nu-i un mascul feroce în pat, asta dacă ar fi în stare măcar să aibă un partener normal de relație.

Poți spune că te simți agresat de el vizual, că atentează la spațiul tău, însă scopul lui nu e să facă rău cuiva. Dacă ar fi așa, înseamnă că și tipele care-și arată sânii pe stradă sunt niște agresoare, că tot exhibiționism e și ăla. Diferența ține doar de gen: de dubiosul din scară ți-e frică, de femeia dezbrăcată, nu.

Publicitate

Exhibiționistul ăsta pur și simplu caută să retrăiască o senzație cel mai adesea din copilărie, un soi de rușine care-l excită:

„Copilul a fost surprins masturbându-se, în faza de excitație maximă, de o persoană străină sau chiar un părinte. Adultul este surprins, speriat, furios și îl ceartă. Creierul copilului poate asocia excitația maximă și plăcerea pe care o avea, cu surprinderea, sperietura, cearta adultului. Așadar, este posibil ca mai târziu sa caute mereu același context al excitației. Și le va primi de cele mai multe ori, de la privitorii săi, publicul său", spune psihologul.

Deci poți să-i găsești peste tot. Polițiștii au ajuns la concluzia că labagiii aleg anumite rute când vine vorba de transportul public, urmăresc atent anumite persoane și acționează la anumite ore de vârf.

„Ne-am dat seama că sunt mereu aceiași oameni, pe aceleași mijloace de transport în comun. Se duc pe linii populate de autobuz precum 330, unde știu sigur că găsesc mereu fete în drum spre mall, dimineața. Noi când îi prindem îi stopăm, dar nici nu-i reclamă nimeni. E greu de dovedit că au comis o infracțiune, mai ales că mulți nici nu se desfac la pantaloni când comit actul.", spune comisarul Curcan, Coordonatorul de Flagrante al Brigăzii pentru Transportul Public din București.

Așadar, dacă lumea nu-i reclamă, iar poliția nu poate să facă mai nimic și omul se întoarce liniștit la obiceiul lui scârbos, se ajunge la situații în care:

Publicitate

Rămâi marcat pe viață de un labagiu

labagii-in-public-in-romania-body-image-1465580897-size_1000

Ăsta e genul de lucru pe care o să mi-l scot cu greu din minte. Fotografie de Adam Freeburn

„Era vară, caniculă, troleibuzul era plin până la refuz. Mă grăbeam spre un interviu pentru primul meu job. Înghesuită undeva la prima ușă, am observat cum un tip destul de dubios avea mâna în buzunarul pantalonilor și făcea niște mișcări sugestive, lipit de mine. L-am împins, dar n-aveam unde. Se freca de mine și gemea. M-am răstit la el să înceteze și să plece, în speranța că vor interveni și alți oameni. Însă nimeni nu zicea nimic, deși era evident ce se întâmpla. Femeile lăsau capul în jos sau se uitau în altă parte, deși făceam scandal. Individul nu se oprea, eram blocată în spațiul îngust de pe scările de la prima ușă. Am cerut ajutor, le-am zis să se uite la ce face nesimțitul ăsta. Ei ridicau din umeri. Labagiul a terminat până la prima stație unde am coborât în lacrimi și atât de repede că mi-am rupt tocurile. S-a dus dracu interviul meu", povestește Alina.

Spațiile strâmte sunt raiul pentru frotteuri, însă nici cu exhibiționistul lui Irene nu mi-e „rușine".

„Acum vreo doi ani făceam un «walk of shame» prin Titan, pe la zece dimineața. Mergeam pe bulevard, spre metrou, pe lângă gardul ăla viu. Am văzut cum se mișcă ceva în sensul meu de mers, m-am gândit c-o fi vreun animal dubios (și chiar a fost). Cum am ajuns la crăpătura dintre gard și metrou, a țâșnit un individ cu penisu-n mână care se holba ca un nebun la mine. Mi-a zis «Ce-ți mai place să tragi cu ochiu» și a început să râdă ca un maniac. Încă îmi place să cred că totul s-a petrecut în imaginația mea, pentru că nimeni de pe stradă n-a avut nicio reacție. Sau poate e un obicei acceptat social în Titan".

Publicitate

Și nici parcurile nu scapă de labagii lor, după cum reiese din experiența Oanei:

„În liceu aveam o colegă pe care dădeam mereu vina în faţa prietenelor mai reţinute dacă ajungeam în situaţii despre care nu vorbeşti duminica în familie. Cu ea eram când am întâlnit primul meu labagiu urban. Tipul ăsta umbla prin Cişmigiu într-un tricou alb, blugi şi şosete îndesate în sandale. Noi în ceva lejer prin care intuiai cât de cât cărniţa fragilă. I-am simţit prezenţa când săream cinci minute în saltelele copilăriei din '90. Atunci am auzit din boscheţi un «Mmmdaa, ce bună eşti!» încă un «Arghh!» şi câteva foşnete.

Când a expirat timpul ne-am aşezat în zona copiilor şi a bunicilor. La o bancă distanţă s-a furişat acest spermatozaurus labarus care freca bine la singurul lucru care îl mai face să iasă din casă. Mi-am dat seama mai greu din cauza strategiei lui de a masca procesul labei cu o pungă de Cora, însă la timp. Tocmai voia să îşi dea drumu pe prietena mea când am strigat: «Dana, ridică-te!… Sunt copii în jur, bolnavule!». Fata a scăpat curată şi netraumatizată, sper că şi copiii. Omu n-a nimerit de la 60 de centimetri. M-a făcut nebună și și-a tras şliţul. Am pus paznicii din Cişmigiu să urmărească labarul cu pungă falsă albă, dar nu l-au prins".

Credeam că numai oameni ai străzi sau din medii defavorizate pot dezvolta un astfel de comportament, însă psihologul Florentina Păduraru a avut o „întâlnire" care demonstrează că laba nu are statut social:

Publicitate

„Mergeam dimineața la ora șapte, grăbită, spre oraș, pe lângă gardul din spate al unei biserici. Nu era nimeni în jur. Lângă biserică, într-o mașină roșie stătea un bărbat tânăr, elegant, cu un aspect fizic plăcut. M-a salutat și m-a întrebat despre o adresă din zonă. Eu m-am apropiat ușor de mașină și atunci am observat că se masturba. Am rămas șocată. Eram indignată de locul pe care și-l alesese - lângă o biserică. Am plecat repede și n-am mai zis nimic. M-am întrebat dacă nu cumva își alesese locul special, ca să fie certat mai rău de enoriașele care urmau să vină la biserică sau dacă voia clemență."

Prin urmare, dacă ceilalți nu vor sau nu au cum să te ajute, singura șansă e să știi ce să faci ca să-i ții cât mai departe de tine.

Cum scapi de un labagiu

labagii-in-public-in-romania-body-image-1465580942-size_1000

Dacă reacția ta e așa, fii sigur că va termina. Fotografie de Vito Fun via Flickr

Oricât de ciudat ar suna, ca să scapi de un labagiu nu trebuie să faci NIMIC! Trebuie să-l ignori, să nu-l privești, că altfel îi dai apă la moară. E clar că, dacă ai cum, e cel mai bine să te îndepărtezi de el cât de repede poți sau să suni la poliție. Însă trebuie să te abții să fii surprins sau să-l cerți. Dacă ești tip, poți să râzi de el, pentru că așa îi moare fantezia și, odată cu ea, erecția.

Pentru astfel de oameni e necesară terapia de grup, ca psihoterapeutul să discute deschis despre „problemă" și să impună niște limite prin tehnici de autocontrol sau pedepse. Chiar și Comisarul Curcan mi-a spus că toți pe care i-a prins sunt înregistrați la spitalul de psihiatrie și urmează un tratament, însă, din păcate, nu se pot controla.

Publicitate

Citește și:Cum se masturbează bărbații

Deviația asta comportamentală se numește parafilie și este o afecțiune de natură psihiatrică. Psihologul Florentina Păduraru mi-a și descris câteva din caracteristicile acestei afecțiuni:

- Nevoi sexuale, intense, compulsive (de la care nu te poți abține sau o faci foarte greu).

- Fantezii sexuale care induc excitaţia, prin diverse obiecte (altele decât un partener uman); sau în contexte anormale. Mai exact, prin rănirea sau umilirea propriei persoane sau a partenerului sexual.

- Parteneri ,,nepotriviti'' cum ar fi copiii, animalele sau chiar parteneri ,,normali'', dar care nu-și dau acordul/consimțământul pentru anumite practici sexuale".

Bun, deci masturbarea în public e o parafilie, însă de ce ajunge un individ la astfel de nevoi compulsive?

„În unele cazuri, parafilia este asociată de catre cercetătorii în domeniu, cu probleme neurologice sau anormalităţi biologice. De asemenea, aceste deviații pot apărea și la persoanele care au avut experiențe de natură sexuală traumatizantă în copilărie sau de educație sexuală neadecvată: dacă unui copil sexualitatea a fost prezentată de către adulți ca un păcat, un lucru urât și murdar, dacă actul sexual a fost blamat și asociat cu diverse grozăvii, atunci copilul poate rămâne cu această imagine în minte. Mai târziu, adult fiind, el își poate exprima pulsiunea sexuală în manifestări anormale, urâte, așa cum i-au fost zugravite sau cum le-a văzut în jurul său", mi-a spus psihologul.

Ceea ce n-are cum să te mire, cât timp e clar că-n România, dacă o iei pe arătură, te ia dracu.

Citește și alte chestii despre nebunie:
Întrebarea zilei: La ce boli psihice eşti predispus ca român?
Hormonii feminini îţi pot da sănătatea mintală peste cap
Cum e să trăiești cu tulburarea care te detașează de corp