High hui

​Ce am învățat când m-am tripat cu cacao într-un parc public

Alergătorii și oamenii care-și plimbau câinii se uitau la noi ca la niște nebuni. Din păcate, și eu aveam aceeași părere ca ei.

de Jeppe Øvig
04 Iulie 2016, 10:04am

Ilustrație de Erik Pontopiddan

Am citit de curând un raport despre un club de noapte din Berlin unde clubberii se sparg cu pastile și băuturi pe bază de ciocolată. Cum eu nu sunt un tânăr cool și petrecăreț, le las această experiență celor care o pot duce, iar eu o să fac azi ceva complet diferit. Voi participa la un ritual spiritual în care voi bea cacao pură adusă din Guatemala – în atmosfera liniștită și verde a parcului Søndermarken din Copenhaga. Se presupune că această cacao, sub forma ei pură, te duce într-o călătorie în care îți rezolvi toate traumele reprimate și te ajută să comunici cu zeitățile mayașe. Mi s-a zis că e posibil să și plâng. Suna promițător, dar eu sper să fie totuși distractiv.

Experiența în care m-am băgat a fost organizată de o grupare numită Spațiul Inimii, care iubește cacaua și o folosește drept remediu natural. Pentru onoarea de a lua parte la ritualul lor, le-am transferat în cont 150 de coroane daneze (cam optzeci de lei). E o după-amiază plăcută și însorită când iau un loc în fața parcului Søndermarken.

Unul câte unul apar și prietenii mei cacaonauți. Nimeni nu se cunoaște cu nimeni, dar ni se recomandă să ne îmbrățișăm. O urmăm pe lidera noastră spirituală, Ida, spre o poieniță din parc. Acolo ne așteaptă colega Idei, Christina. În aer e un puternic miros de cacao, iar pe jos e un cerc de perne și păturici, cu o pătură în mijloc. Pe pătură sunt cristale, ouă de jad și flori, aranjate în formă de cruce. Crucea are deasupra și o boxă cu Bluetooth. Tufișurile din împrejurimi sunt decorate cu stegulețe colorate.

Mă așez lângă un tip cu care intrasem în vorbă în drum spre poieniță. Are un accent german și mă informează că a mai încercat cacao înainte – la o piscină unde erau niște tipi care cântau la tobițe. M-am bucurat că m-am nimerit să stau lângă un tip cu experiență. Pare cunoscător: are barbă, păr lung și o privire pierdută. A, și pantofi din ăia cu degete.

Nu avem voie să bem cacao până în momentul în care toată lumea a primit o cană. În timp ce toarnă în căni, Ida și Christina ne povestesc istoria cacauei. Ne spun cî era considerată divină în mitologia mayașă și aztecă – se credea că are puterea de a conecta lumea spirituală cu lumea fizică. Era numită sângele vieții sau nectarul zeilor și era folosită la orice, de la tratarea soldaților răniți până la nunți și înmormântări. Legenda spune că, la un moment dat, Cristofor Columb a avut o întâlnire interesantă cu niște indieni azteci – crezuse că au scăpat pe jos o mână de migdale și nu știa de ce se aruncă așa după ele. Mai târziu a aflat că erau boabe de cacao, iar aztecii le foloseau drept monedă de schimb. Conchistadorii care au invadat palatele aztece cu speranța că vor găsi cantități enorme de aur și argint, au fost dezamăgiți să găsească tone de boabe de cacao.

Boaba de cacao a prins, în sfârșit, la europeni, după ce olandezul Coenraad Johannees van Houten a venit cu ideea de a o rafina într-o pudră care putea fi amestecată cu lapte sau apă. Și zahăr, evident.

În timp ce ne bem cacaua, ni se spune că același proces de rafinare distruge sute de ingrediente active care îmbogățesc inima și sufletul. Dar cacaua pe care o bem noi n-a fost batjocorită astfel. Sunt trei tipuri principale de cacao: Criollo, care e delicată, Forastero, medie și Trinitario, care e un hibrid între cele două. Forastero și Trinitario sunt folosite pentru a face ciocolată pentru mase, dar Criollo e mai specială și e folosită în ritualuri. În Guatemala, de unde a cumpărat Ida cacaua, un kilogram costă aproximativ 110 coroane (șaizeci de lei). Dacă vrei să cumperi cacaua importată din Copenhaga te costă de trei ori mai mult. Ceea ce înseamnă că au pus cacao de zece lei într-o băutură pentru care am plătit optzeci de lei.

Citește și: Am fost la noua cafenea cu pisici din Montreal, pe ciuperci

Cacaua e groasă și intensă, simt cum mi se lipește pe dinți. Patruzeci și două de grame de cacao (dozajul maxim per cană) au fost amestecate cu ceai de mentă, cu piper cayenne pentru o absorbție rapidă în fluxul de sânge, plus un vârf de cuțit de scorțișoară și sare pentru gust. Evident că nu e îndulcită cu zahăr, ci ni se oferă miere organică sau sirop de agave. Dau pe gât amestecul pur și amar.

În timp ce beau, simt cum se trezește ceva în mine. Am o senzație caldă și gâdilicioasă în piept și simt că mă ia amețeala. Ida și Christina cântă și fluieră în timp ce se joacă cu diverse instrumente pe care le-au adus cu ele. Au tobe, boluri tibetane, percuție, pene și bețișoare parfumate. O grămadă de bețișoare parfumate. De obicei mi se face rău de la ele. Și, din păcate, cum se termină unul, fetele aprind imediat altul. N-am nicio scăpare.

Oamenii din jurul meu intră într-o transă. Nu știu exact ce-mi face băutura, dar mi-am făcut temele înainte. Am vorbit cu nutriționistul Randi Tobberub, care mi-a zis că cacaua conține substanțe care cauzează producerea de dopamină și serotonină în cortexul cerebral. În același timp, pulsul încetinește, iar vasele de sânge se dilată. M-a asigurat că, pentru că are un conținut ridicat de magneziu, e foarte bună pentru inimă și că luptă împotriva infecțiilor din corp, dar nu s-au făcut multe studii științifice pe acest subiect.

Citește și: Nu am reușit să-mi tratez astmul cu terapia polarității, dar am făcut o duduie să vadă spirite

Din ce am citit, am aflat că această cacao pură nu e recomandată în dozaje mari pentru persoanele însărcinate sau care iau anti-depresive, iar, dacă mănânci înainte, să fie ceva ușor. În ziua aceea renunțasem ca ceașca de cafea și ascultasem cântece despre moarte și alienare – ca să văd ce impact va avea asta asupra mea. Nu sunt sigur dacă trupul meu trece prin toate aceste minunății menționate mai sus, dar de un lucru sunt sigur: mă simt total pierdut.

Pe măsură ce ritualul progresează, simt tot mai mult că sunt singurul de acolo care nu știe ce face. Unii oameni fac exerciții, se plimbă de colo-colo. O femeie se rostogolește pe iarbă și geme ușor. Apoi se ridică și începe să danseze în soare. Mă întorc din tufișul unde am fost să mă ușurez și-l găsesc pe prietenul meu neamț desculț pe un trunchi de copac, sărind în sus și-n jos. Are un deget însângerat.

Cât despre mine, nu mă puteam hotărî dacă să stau cu picioarele încrucișate pe o pernă sau să mă întind pe o păturică. Mă simt într-un fel de transă în care privesc totul detașat din exterior. Ideea ritualului e că Mama Cacao îmi va face toate celulele corpului să zâmbească, dar nu face asta. Fața mi-e paralizată într-o singură expresie – nu știu din ce motiv, e aceeași expresie pe care o aveam în copilărie când mă rugau ai mei să adun pietroaiele de pe câmp, ca să nu se strice plugul când aram.

Alergătorii și oamenii care-și plimbau câinii se uitau la noi ca la niște nebuni. Din păcate, și eu mă uitam la fel la cercul nostru. Înainte de ședință, am avut timp să ne împărtășim unii altora de ce venisem la ceremoniee. O femeie a izbucnit în plâns în timp ce ne povestea de despărțirea dură ărin care a trecut. Un bărbat își pierduse recent bunicul, de care fusese foarte apropiat, iar alt bărbat ne-a povestit despre sentimentul de singurătate acută de care a reușit să scape cu greu după tripul cu cacao pe care îl avusese cu o săptămână în urmă.

După patru ore de tăvălit prin iarbă, toată lumea părea să se simtă mai bine. Tipul care se plângea de singurătate e ultimul care iese din transă. Îi tremură picioarele, oftează, zâmbește și spune „mulțumesc".

Citește și: Am înghețat în ultimul hal într-un bazin cu azot lichid, ca să mă simt mai fericită

Am o realizare dureroasă: n-o să reușesc niciodată să fiu destul de liber cât să mă tăvălesc prin iarbă și să mă cocoț în copaci. N-o să mă pot bucura niciodată de cântecele călugărilor tibetani care se aud printr-o boxă cu Bluetooth. Sunt slabe șanse să mă conectez vreodată cu Universul, Mama Cacao, Tatăl Timp sau prietenii mei din cerc, la un nivel astral. Găsesc că există niște contradicții fundamentale în imitarea ritualurilor mayașe într-un parc public din Danemarca cu instrumente tibetane. Dar, deși în mod normal aș fi făcut mișto de toată experiența asta, simt că n-are niciun rost să fiu sarcastic. De ce aș fi? Eu am de pierdut că nu simt tot ce au simțit colegii mei din grup. Eu am de pierdut că nu înțeleg tripul.

Hipioții din cerc au toți probleme emoționale de rezolvat. Christina și Ida spun că vor să se apropie de natură, dar nimeni nu e aici ca să-și întărească relația pe care o au cu iarba pe care stau. Toți ne aflăm aici pentru că ceva lipsește din viețile noastre. Și simt că mie în lipsește ceva care îi face pe colegii mei de ritual să fie atât de fericiți.

După ședință, Christina și ida ne spun că a fost una dintre cele mai mari și mai frumoase ceremonii pe care le-au ținut. La final, împărțim niște gustări. Mănânc și eu vreo doi biscuiți, dar apoi părăsesc cercul și parcul cât de repede pot. Afară văd un cuplu în vârstă care iese dintr-o berărie, o blondă care merge în viteză pe un scuter roz și un bărbos îmbrăcat în verde fluorescent pe biclă. Am revenit în lumea reală.

În ziua de după trip, mă simt mult mai confortabil în propria mea piele, dar nu știu dacă e de la cacao sau de la faptul că am stat și m-am gândit la tot felul de lucruri despre mine. Încă am o senzație interesantă în piept, dar cred că e de la bețișoarele alea parfumate. M-am ales și cu șase pișcături de țânțari. Toate astea pentru doar optzeci de lei.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe experiențe personale pe VICE:
M-am lăsat hipnotizat ca să-mi accesez viețile anterioare
Am testat cea mai bună iarbă din lume în Amsterdam
Mânz, brânză, dezamăgire. Am fost la festivalul dacilor, ca să nu mergi tu

Tagged:
ritual
trip
cacao
Vice Blog
ciocolata
azteci
spiritualitate
experienta personala
mayasi