M-am bătut în clubul de lupte ilegale de femei din Berlin

A doua oară când am vizitat primul (mă rog, singurul) club de lupte pentru femei din Germania m-am rătăcit. Era la-nceput de aprilie și m-am plimbat pe bulevardele largi, undeva în adâncurile zonei de nord-est din Berlin, respirând din greu. Am citit din nou un mail pe care-l primisem de la Anna Konda, co-proprietara clubului, care are 120 de kile și mușchii super lucrați. „În câteva zile putem să te facem luptătoare", îmi scrisese ea entuziasmată. La prima mea oră, urma să mă bat cu Amethyst Hammerfist.

Făceam mult sport în liceu, dar acum mai mult vorbesc despre yoga și mă plâng de o încheietură pe care mi-am rupt-o de curând. Când am ajuns la clubul de lupte, convenabil amplasat lângă un spital, am dat peste o gașcă de jurnaliști blonzi din nordul Europei, o selecție atent aranjată de gustări și trei luptătoare îmbrăcate în piele și spandex, care-și făceau încălzirea.

Anna și cealaltă co-fondatoare a clubului, Red Devil, sunt membrele marcante ale clubului. Au deschis spațiul pentru orice femeie care vrea să se antreneze sau să se bată. În săptămâna aia, clubul o găzduia pe Amethyst din Londra. Deși femeile astea, care pot să facă prese cu gambele cu până la 680 de kilograme, să spargă pepeni cu coapsele și să pună un om la pământ cu un deget bine amplasat în spatele urechii, sunt în principal amatoare sau semi-profesioniste, se bat una cu alta cu respect.

Amethyst are aproximativ înălțimea și greutatea mea și-și poartă părul în bucle dezordonate, albastre. „Am avut niște probleme de furie", mi-a zis când am întrebat-o de ce s-a apucat de lupte. Problemele par să fi dispărut între timp. A fost foarte drăguță și mi-a complimentat stilul de luptă cu brațele. „Ești puternică", m-a mințit.

Am stat și m-am uitat la trei femei, care s-au bătut, pe rând, una cu cealaltă, într-o serie informală de meciuri prin rotație. N-au arbitru, așa că n-au nici reguli, deși mușcatul, zgâriatul și trasul de păr nu sunt încurajate. Toate s-au bătut cu respect real pentru adversară și au făcut pauze dese ca să demonstreze mișcări noi, sau să complimenteze una dintre colegele luptătoare. Anna a învins (de obicei învinge ea). Brusc, mi-a venit mie rândul. M-a luat durerea de stomac.

Am îngenuncheat pe covorașul de burete din fața lui Amethyst și mi-am strâns mai bine părul în coadă. „OK, deci…", mi-a zis ea și-a zâmbit. Am ridicat amândouă brațele și ne-am prins una pe cealaltă. După câteva secunde am căzut pe covoraș și ne-am rostogolit pe jos. Deși n-am cine știe ce putere și am și mai puțină tehnică, m-am mirat să văd cât am rezistat la runda respectivă și cât de mult m-am distrat. Dacă nu faci parte dintr-un club de lupte, de obicei e cam nepoliticos să strângi de gât un străin.

Căpătasem brusc încredere în mine, așa că am fost de acord când Anna mi-a zis că pot să mă bat cu ea înt-un meci „cu handicap", ceea ce înseamnă că începeam eu în poziția dominantă. M-am suit pe ea și i-am imobilizat brațele. „Bravo!", mi-a zis pe un ton încurajator, în timp ce-și împingea șoldurile în față și mă arunca lejer de pe ea. M-a țintuit de perete și s-a lăsat pe peptul meu. I-a ieșit o țâță din corsetul de piele și-un sfârc roz mi-a fluturat lângă nas. Mi-era foarte greu să respir.

„Se zice că luptele sunt sportul care seamănă cel mai mult cu sexul", mi-a spus Amethyst după meci. Asta ar explica celălalt element al luptelor cu femei: bărbații. „Există diverse tipuri de bărbați care vin să se bată", mi-a explicat Anna. Unii o fac doar de dragul sportului, dar pentru mulți experiența de a fi dominați e senzuală. Fetișiști, tipi care adoră mușchii, luptători, sportivi de arte marțiale combinate, alergători de maraton, bunici și bărbați submisivi. Toți și-au luat-o pe coajă aici. Bărbații ăștia își programează sesiuni private cu luptătoarele, de obicei pentru un tarif de circa $225.

„Cred că, din cauza rolurilor tipice de gen, bărbaților li se pare interesant să se întrebe dacă o femeie chiar poate să fie mai puternică decât ei", mi-a spus Paul înainte de sesiunea lui de la finalul lui martie. El știe cel mai bine: are o căsnicie fericită cu Anna și e cel care i-a suscitat interesul pentru ridicarea de greutăți și lupte. Acum se ocupă de rolul de manager social media pentru club.

La sfatul Annei, m-am oprit și la Muzeul Heinrich Zille din Mitte. Zille a fost devotat portretizării clasei muncitoare din Berlin, la începutul secolului XX, până la cele mai mici detalii, à la Rabelais. Am căutat două tablouri care înfățișează cluburi de lupte pentru femei unde, zice legenda, bărbații pariau 15 cenți, ca să vadă dacă pot să le bată pe femei. În cazul în care câștigau, bărbații primeau o sută de mărci germane.

Tablourile nu sunt la muzeu, dar directoarea, o femeie tare de treabă, care nu vorbea deloc engleză, mi-a dat la plecare o carte poștală care înfățișează un bărbat și o femei strâns îmbrățișați, cu mușchii umflați, care se luptă în fața unui public fascinat. Imaginea datează din 1903.

Înainte de dizolvarea Republicii de la Weimar în 1913, femeile din Germania se bucurau de una dintre cele mai progresiste condiții din Europa. Ascensiunea Partidului Național Socialist a întrerupt abrupt toată situația asta. Femeia nazistă model era soție și nevastă ariană, care stătea acasă, nu muncea și nu se machia. Dar, ajuns în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, statul și-a dat seama că are nevoie disperată de forță de lucru. Guvernul a relaxat anumite politici și le-a permis femeilor să se înscrie în armată. Multe aveau slujbe de birou, ca dactilografe și operatoare de telefonie, dar mii de femei au ocupat posturi în lagărele de concentrare și s-au înscris în SS. În același timp, o parte din femeile din Germania, în mod special cele din populații minoritare, s-au implicat în mișcarea de rezistență.

„Pentru prietenie și abuzarea bărbaților", a dat noroc Dominique.

Odată cu încheierea războiului, s-a instalat ocupația sovietică, care a dus la crearea Republicii Democrate Germane (RDG). Atât Anna cât și Paul au crescut în Berlinul de Est, în timpul Războiului Rece. „Țara avea mare succes în plan sportiv", mi-a spus Paul. Cei care se ocupau cu recrutarea sportivilor nu făceau nicio diferență între băieți și fete, a adăugat tot el. Fetele erau alese pentru sporturile care necesitau o musculatură mai dezvoltată, cum ar fi canotajul, și dominau curtea școlii. Din multe puncte de vedere, bărbații și femeile trăiau într-un parteneriat poate mai mult bazat pe egalitate în RDG, decât în Germania de Vest.

Reunirea Germaniei a complicat progresul spre egalitate între genuri. Chiar și azi, evoluția Germaniei la capitolul cotei de gen a fost aspru criticată în Parlamentul European drept „mediocră" și „depășită". Opiniile majorității asupra rolurilor femeii și bărbatului sunt încă preponderent tradiționale. Diferențele de remunerare sunt cele mai mari din Europa, iar 40% dintre femei au fost abuzate fizic sau sexual.

Pentru un observator din afară, clubul de lupte poate să pară un fel de antidot împotriva acestei culturi. E un „loc în care femeile fac legea", mi-a spus Anna, deși, în plan personal, unele femei se abat de la filosofia asta. „Mie nu prea-mi plac rolurile astea de gen", mi-a zis Red Devil, care vorbește mai multe limbi, e chimist în industria alimentară și studiază kung fu. „Cred că oamenii ar trebui să-și dezvolte sinele, ca gagiii din Renaștere".

Cu două săptămâni înaintre să mă bat cu Amethyst, am stat pe un scăunel de plastic, la jumătate de metru de covoraș și m-am uitat la Anna și Dominique Danger, o halterofilă de talie olimpică, americancă de origine libaneză, care se auto-proclamă „super-doamna feminității dominatoare". Îl alergau pe Paul prin încăpere, pân-a căzut destul de rapid la podea. Mi s-a explicat că supunerea e un fenomen destul de rapid.

L-au tras de brațe, l-au călcat pe spinare, i-au tras palme și i-au pus picioarele pe după cap. O altă mișcare deosebit de crudă a fost să-l gâdile-n tălpi. Anna a adus o bancă subțire din lemn, pe care să se-ntindă Paul, iar Dominique s-a poziționat peste el. Paul a scos un suspin gutural. „Îți place să fii strâns de gât?", l-a întrebat Dominique, în timp ce-și dădea părul peste umăr și-și aranja mai bine greutatea pe burta lui Paul. „Nu știu dacă ție-ți place să fii strâns de gât", a spus ea gânditoare. „Dar mie-mi place să strâng de gât".

Dominique are 1,57 m și 100 de kilograme, iar părul ei lung, roșu ca focul, îi era dat de pe față, împletit într-o coadă. Are un arsenal incredibil de anecdote („Îl știi pe Sean Paul? Am fost la reabilitare cu taică-su în Jamaica"), iar pe gât are un tatuaj cu Mâna Fatimei. Pe lângă faptul că se luptă în competiții cu alte femei, Dominique oferă servicii non-sexuale clienților bărbați. De toate, de la fantezii cu wrestling la lupte corp la corp, fără reguli și rețineri. În ciuda forței ei fenomenale și-a faptului că bărbații o plătesc, la propriu, ca să-i bată măr, oamenii pun des la îndoială rolul ei de luptătoare.

„Femei cu pulă", mi-a zis și-a dat din cap neîncrezătoare. „Tot timpul sunt întrebată. «Ai pulă?» Nu, n-am". Anna mi-a spus că bărbații le acuză deseori pe membrele clubului că iau steroizi. „Ajungi în niște situații cu bărbații, care-s educați sau învățați de-acasă să creadă că dacă ești femeie, nu ești în stare să faci nimic", mi-a spus Dominique.

Pe măsură ce lupta dintre ei continua, Dominique s-a ridicat și Paul a căzut de pe bancă. Anna i-a legat mâinile cu cătușe în față și i-a sprijinit capul de bancă, în timp ce stătea călare pe el și-i acoperise complet fața. Odată la câteva secunde se ridica în picioare și-i permitea lui Paul să expire cu un oftat ca cel al oamenilor care-s băgați cu capul sub apă. Deși toți cei de față erau adulți și-și dăduseră consimțământul, nu m-am simțit în largul meu. Eu nu suport nici filmele violente, darămite un om sufocat fix în fața mea. Aș fi vrut să-i dau un pahar cu apă lui Paul, dar nu e voie.

Sesiunea s-a terminat, iar Anna s-a ridicat în picioare. „E momentul pentru cușcă?", l-a întrebat.

„Da", a zis Paul cu glas stins. „Te rog, bagă-mă în cușcă".

În colțul încăperii se afla o cușcă neagră, tapetată, în care părea c-ar încăpea lejer un câine de talie medie. Paul s-a târât înăuntru și s-a așezat cu picioarele încrucișate și spinarea aplecată. „E singurul loc sigur", mi-a șoptit.

„Acum putem să ne distrăm", a zis Anna veselă și-a scos o sticlă de șampanie și o cutie de biscuiți trași în ciocolată. S-a așezat cu Dominique pe cușcă și-a deschis șampania.

„Pentru prietenie și abuzarea bărbaților", a dat noroc Dominique. „Da, ce bună e", a zis. „E nemțească?"

„Nu", a răspuns Anna. „Cred că-i franțuzească".

S-a lăsat o pauză în conversație, așa că a deschis și Paul gura să vorbească.

„E din Spania", a spus săritor, din cușca de sub ele.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre lupte:
Luptele legale între cocoși din Filipine
Deținuții din Noua Zeelandă organizează lupte pe care le încarcă apoi pe internet
Tinerii luptători din Thailanda