Muzeul Relațiilor Eșuate e locul care-ți amintește că dragostea nu ține o viață

La prima vedere, Muzeul Relațiilor Eșuate din Los Angeles pare mai mult ca o colecție de articole de uz casnic decât niște artefacte ale unor dezamăgiri sentimentale. Dacă locul nu ar fi așa posh, ar arăta ca un târg de vechituri. E o păpușă de pluș Betty Boop vizavi de un dinozaur. Pe un perete este expusă o bluză simplă albastră. Dar dacă te uiți mai atent, observi că fiecare obiect are o poveste.

Muzeul, deschis inițial în Croația de către artiștii Olinka Vištica și Dražen Grubišić, din Zagreb, deschide o a doua locație în Los Angeles. OlinkaVištica și Dražen au fost și ei un cuplu la un moment dat, iar muzeul a fost conceput pentru a depăși colapsul emoțional al despărțirii. Iterația din Los Angeles păstrează tema originală. Directorul muzeului, Alexis Hyde și personalul ei au sortat peste 250 de artefacte donate, fiecare cu povestea ei tristă, pentru a recrea muzeul în noua locație din Hollywood.

„Chiar dacă nu pare, fiecare obiect de aici este unicat", mi-a spus Hyde. „Nu este neprețuit, dar este de neînlocuit."

În timp ce citeam poveștile obiectelor mi-era greu să nu mă gândesc la lucrurile pe care le-am păstrat și eu din relațiile ratate. Se pare că nu prea am. Cel mai recent fost prieten al meu mi-a luat un kit de făcut whip-its , pe care nu l-am folosit niciodată și oricum mi l-a cerut înapoi când ne-am despărțit. Singurul „obiect" cu valoare sentimentală dintr-o relație anterioară, pe lângă câteva perechi de chiloți uitate, este o poză de când tipul cu care mă vedeam mi-a scris în pișat numele pe trotuar. Nu e ceva tangibil, dar încă am imaginea asta în telefon și probabil că nu o s-o șterg niciodată.

Asta face locul fascinant: arată nu doar cât de universale sunt dezamăgirile amoroase, dar și mai important, cât de universal este să nu vrei să renunți la obiecte. Investim atât de mult în relații încât atunci când se termină avem nevoie de un suvenir. Ceva care să-ți aducă aminte că nu a fost degeaba. Nu mi se pare natural să ajungi să cunoști o persoană atât de intim și viceversa, ca apoi să o ștergi complet din viața ta. Aceste obiecte dispensabile înlocuiesc amintirile noastre și până și cele mai dureroase sunt greu de abandonat.

Dar obiectivul Muzeului Relațiilor Eșuate este renunțarea terapeutică.

„Am avut oameni care mi-au adus obiectele în persoană și au plâns sau au ezitat când mi le-au înmânat. Mereu i-am întrebat «Ești sigur?», dar apoi am observat descărcarea care se citea pe fața lor. Sunt fericiți că au renunțat la ele, doar că a fost o luptă."

De exemplu, descrierea râșniței de cafea din vitrină: „I-am trimis prin poștă o scrisoară și un vinil cu Dream a Little Dream of Me, de Ella Fitzgerald, și el mi-a trimis o râșniță de cafea antică". Apoi, conform textului, au plecat împreună în Islanda, înainte să-și ia adio la aeroport (cântec trist de vioară). Alte obiecte erau pătate de neglijență, decepție și trădare. Bluza albastră a fost purtată de o femeie în ziua în care soțul ei a părăsit-o. Într-o altă parte a muzeului, era un comic de la o femeie care explica: „Am stat o vară întreagă să fac comicul ăsta și el l-a uitat la mine în mașină."

E greu să nu empatizezi cu poveștile, chiar dacă niciunul din foștii tăi iubiți nu a fost atât de romantic și/sau oribil ca cei reprezentați de obiecte. O poveste care a stârnit în mine furie ar putea să trezească o speranță la altcineva. Depinde cum te vezi în poveste și cum te raportezi la fostele relații. „E aproape la fel de bun ca un tablou abstract", spune Hyde.

După ce m-am șerpuit prin muzeu citind poveștile acestor persoane reale care au fost „lepădate" și care țineau la lucrurile rămase în urmă, am ajuns în pragul unui atac de panică. Mă refer la propriu: îmi bătea inima foarte tare și m-am luptat să nu izbucnesc în plâns în mijlocul muzeului. Mă tot întrebam: „Cum pot să evit să ajung într-una din poveștile astea? Pot să fac asta? În același timp, toate obiectele expuse erau o amintire a faptului că toate relațiile sunt sortite să eșueze.

Am ieșit din Muzeul Relațiilor Eșuate ca de la o sesiune de terapie. Asta e important la un muzeu de genul: obiectele dinăuntru sunt universale, dar și personale. Și sper că atunci când mă voi întoarce o să privesc aceste obiectele într-o altă lumină, pentru că voi avea și o altă perspectivă asupra vieții mele sentimentale.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre muzee
În România anului 2015 muzeele dispar mai ceva ca pe vremea războaielor
O scrisoare deschisă către cel mai prost muzeu de ceară din America
Replici ale unor muzee celebre, construite din bomboane