Câți bani ai dat până acum pe Catedrala Mântuirii Neamului, fără să știi

Catedrala Mântuirii Neamului a fost un motiv veșnic de scandal între tradiționaliști și cei care vor ca România să fie un stat cu adevărat laic. Biserica și aplaudacii săi spun că finanțarea de către stat a construcției e justificată pentru că România e un stat majoritar creștin-ortodox și oricum le-a furat Cuza averile în urmă cu 153 de ani, ONG-iștii „seculariști" sunt de părere că Biserica-i suficient de înstărită și banii ăia de la stat ar trebui trimiși către alte chestii, cum ar fi școli și spitale.

Cert e că BOR a ieșit cam întotdeauna câștigătoare din această dispută ideologică. Finanțarea de către stat a construcției e un fapt, nu mai există cale de întors. Legea nr. 261/2005 e cea mai bună dovadă în acest sens. Estimările Patriarhiei spun că pentru „construcția la roșu" (adică fără finisaje) se vor cheltui 80 de milioane de euro, în timp ce surse neoficiale preconizau că se vor cheltui cel puțin 200 de milioane de euro până la finalizarea lucrărilor. Și pe ce vor fi risipiți (Doamne, iartă-mă, am vrut să zic „investiți") toți acești bani mai exact? Un mastodont de 120 metri înălțime, 126 lungime, cu opt lifturi, patru adăposturi antiatomice și 42 de cripte. Întrebarea pe care și-au pus-o și încă și-o pun mulți este „câți bani a dat și va da statul?". Asta am încercat să aflu și eu. Dar mai întâi cred că e necesar un istoric al întregii povești, să vezi că relația de prietenie și colaborare dintre Biserică pe această temă e mult mai veche decât crezi.

Ideea unei astfel de catedrale n-a apărut din neant, după '89, ci are cel puțin 130 de ani. Conform istoricului de pe site-ul Patriarhiei, primul pas în acest sens a fost făcut după ce România și-a dobândit independența ca urmare a războiului din 1877-1878, când s-a constatat că bisericile de atunci din Capitală nu erau suficient de încăpătoare încât să-i adăpostească pe toți cei care „ar fi dorit să participe la Te Deum-urile oficiale cu prilejul sărbătorilor naționale sau la alte momente solemne".

În 1884, după ce România devenise deja regat, erau prevăzuți pentru construirea Catedralei din București cinci milioane de lei, sumă ce reprezenta la momentul respectiv 5% din bugetul statului. Cum banii ăștia au ajuns să se cheltuiască între timp pe alte chestii, gen școli, pe la începutul secolului 20 s-a ajuns la ideea unei subscripții publice, dar cum oamenii nu prea s-au înghesuit la donat, ea a fost oprită când a izbucnit Primul Război Mondial. După Unirea din 1918, ideea unei catedrale uriașe a apărut din nou, de data asta „drept recunoștință adusă Bunului Dumnezeu pentru înfăptuirea României întregite".

În 1925, Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rang de Patrarhie, ocazie cu care premierul Brătianu i-a deschis patriarhului Miron Cristea un credit de trei milioane de lei pentru facerea planurilor de construire a Catedralei. De aici a urmat o întreagă dezbatere despre locul în care trebuia să fie așezată și la care au participat tone de arhitecți, ingineri și alte soiuri de specialiști, inclusiv „oameni de cultură" precum Nicolae Iorga, Octavian Goga și Ioan Slavici.

După ani de polemici, timp în care au fost luate-n considerare amplasamente precum Piața Romană, Șoseaua Kiseleff, Parcul Carol sau Grădina Cișmigiu, s-a ajuns în cele din urmă la poalele Dealului Mitropoliei, unde-n 1929 s-a organizat o slujbă tradițională de sfințire și s-a construit o troiță pentru marcarea locului. Istoria s-a opus din nou ambițiilor Bisericii și, din cauza crizei economice, apoi a războiului și a comunismului, orice demers în acest sens a fost dat uitării timp de 60 de ani.

După aproape 50 de ani de comunism, BOR a revenit în spațiul public cu o retorică de victimă, asta deși patriarhul Teoctist colaborase din plin cu regimul lui Ceaușescu, iar mitropolitul de atunci al Ardealului recunoștea prin interviuri că Biserica a ales să nu fie martiră în relația cu statul. Totuși, în primele luni ale anului 1990, Sfântul Sinod nu s-a sfiit să ceară noii puteri favoruri precum reconstruirea bisericilor demolate și ridicarea altora noi, accesul neîngrădit al preoților în mass-media, spitale, armată și închisori, învățământ religios în școli și așa mai departe.

Cu ocazia asta a revenit și vechea ambiție de a construi o uriașă catedrală în buricul târgului. La fel ca înainte de al Doilea Război Mondial, procesul a fost unul anevoios. Au apărut iarăși discuțiile despre locul în care ar trebui amplasată o asemenea construcție. În '98, Nicolae Noica, ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului, i-a propus lui Teoctist s-o construiască în Piața Unirii, iar în '99 propunerea a fost oficializată prin hotărârea de guvern nr. 38/25. Aceasta a fost urmată de o altă hotărâre în aprilie 2000, nr. 410/19, prin care statul îi face cadou Bisericii o suprafață de 21 500 metri pătrați, adică parcul din Piața Unirii, care până atunci fusese în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Dintr-un motiv sau altul, locul e schimbat din nou prin hotărârea de guvern 1219/27 noiembrie 2001, prin care Patriarhia primește de la stat un teren de 41 170 metri pătrați la intersecția străzilor Mircea Vodă și Nerva Traian. Nici un an mai târziu, cabinetul Năstase a trollat Biserica prin 1459/12, care prevedea ca suprafața terenului să fie redusă la 29 441 metri pătrați. BOR s-a plâns că noua suprafață nu-i satisfăcea ambițiile megalomane, așa că-n 2003 au primit 52 770 metri pătrați în Parcul Carol. Această nouă mutare a stârnit indignarea societății civile, inclusiv pe-a lui Remus Cernea, așa că Patriarhul a cedat și „a înțeles să caute noi oportunități".

Între 2005 și 2007, Patriarhia și statul român au căzut în cele din urmă de acord asupra Dealului Arsenalului, lângă cealaltă construcție megalomană a neamului, Palatul Parlamentului. Cu ce suprafață a răsplătit Dumnezeu răbdarea de un secol a Bisericii? 110 000 de metri pătrați acordați printr-o nouă hotărâre de guvern, adică mult mai mult decât ce i se oferise în Parcul Carol sau Piața Unirii.

Dar cum Legea Catedralei (261/2005) prevede că „fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale", banii au început să se adune.

În 2010, după ce o firmă din Bacău a câștigat licitația pentru proiect, au început în sfârșit lucrările. Și, cu ocazia asta, de parcă n-ar fi fost suficient cadoul de 11 hectare, a început și statul să pompeze anual milioane. Euro și lei. Asta-n condițiile în care Patriarhia spunea în acealași an că va construi Catedrala „din fonduri proprii și din contribuțiile credincioșilor, și nu cu bani de la Buget".

2011 începea frumos, cu zece milioane de lei din partea Guvernului și continua la fel de frumos, cu încă zece milioane din partea Primăriei Capitalei conduse de Oprescu, aceeași sumă pe care o dăduse și Primăria Sectorului 2 în urmă cu un an. În 2012, Guvernul arunca spre Catedrală 19 milioane de lei, în timp ce Oprescu respecta tradiția celor zece milioane, dinspre sectorul 3 veneau cinci milioane (la fel ca-n 2011, conform Gândul), iar de la Sectorul 6 trei milioane. Așadar, dacă nu pui la socoteală sectorul lui Vanghelie, care a spus c-a finanțat, dar n-a putut da o cifră exactă, cel puțin 37 de milioane de lei au fost dați de autorități doar în 2012.

În 2013, suma acordată de Guvern creștea din nou, de data asta la 24 de milioane de lei, dar Primăria Generală a Capitalei și primăriile de sector au dezamăgit crunt, fiind primul an de la începerea construcției când n-au dat bani Patriarhiei. Salvarea a venit însă dinspre Consiliul Județean Timiș, care a binecuvântat Biserica Ortodoxă Română cu fabuloasa sumă de 100 000 de lei.

2014, însă, fiind și an electoral, a fost mult mai generos cu Biserica. Guvernul a continuat trendul ascendent și l-a servit pe Patriarh cu 47 de milioane de lei doar pentru construcția Catedralei Mântuirii Neamului. Deși BOR s-a milogit necontenit de ele, autoritățile locale din țară nu s-au înghesuit la fel de tare la pompat bani în proiect. Noroc cu Sorin Oprescu și câteva consilii județene din țară, care au dat împreună încă vreo 5,9 milioane de lei.

2015 a fost un an slab comparativ cu 2014, cu doar 25 de milioane de lei primiți de la Guvern, după o rectificare bugetară, plus 430 000 de lei de la Primăria Capitalei. La sfârșitul anului, odată cu instalarea cabinetului tehnocrat al lui Cioloș, BOR a fost mâhnită să afle că proiectul de buget pentru 2016 prevedea zero lei pentru lăcașurile de cult, inclusiv pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Nici rectificările ulterioare n-au fost mai blânde cu proiectul de suflet al Preafericitului, fiind crescute doar salariile popilor bugetari.

Reputația autorităților în fața lui Dumnezeu a fost salvată de Gabriela Firea, care-n august 2016 a donat pentru Catedrală 15 milioane de lei, asta după ce Primăria București mai acordase oricum două milioane în luna februarie a aceluiași an. Iar în 2017, conform bugetului aprobat la începutul lui aprilie, Primăria va acorda Patriarhiei pentru construirea Catedralei încă 15 milioane de lei. Guvernul Grindeanu încă nu știm cât și dacă va acorda vreun ban anul ăsta, cert e că Legea Bugetului prevede o scădere cu 75% a finanțării unităților de cult față de 2016.

Per total, dacă aduni sumele făcute publice până acum de autorități, statul a finanțat construcția Catedralei cu peste 206 milioane de lei, ceea ce înseamnă vreo 45 milioane de euro în banii de azi. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, spunea la începutul lui aprilie că lucrarea este terminată-n proporție de 70%, fiind cheltuiți 65 de milioane de euro. Deci, dacă am calculat eu bine, din 2010 până-n anul curent, autoritățile au asigurat 69% din fondurile necesare. Dacă mai pui la socoteală și faptul că terenul de 11 hectare pe care e construită Catedrala, ce a fost făcut cadou de stat, era evaluat la 180-200 de milioane de euro, deja-ți vine să-ți pui mâinile-n cap.

Totuși, câți bani a dat Biserica din fonduri proprii? Nu știm exact. Câți bani au donat credincioșii? Același Vasile Bănescu spunea că enoriașii vor contribui cu 20-30% din suma finală, dar dacă ții cont de faptul că lista donatorilor n-a mai fost actualizată din 2015, această estimare începe să pară puțin prea optimistă. Eh, asta e, vor trebui să se bazeze în continuare pe mărinimia statului român. Și a Gabrielei Firea care, se știe, este prima credincioasă a Bucureștiului.